Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 240 din 27 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 si ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 24 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Florentin Avãdani şi Corneliu Creţu în Dosarul nr. 2.292/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Ioan Vlaic, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul autorilor excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale şi arãtând cã egalitatea în drepturi a cetãţenilor nu se identificã cu egalitatea de tratament juridic. Pericolul social ridicat al anumitor fapte penale determinã un tratament juridic diferenţiat cu privire la individualizarea modalitãţii de executare a pedepsei, tratament juridic stabilit de legiuitor în exercitarea atribuţiilor sale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, republicatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.292/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Florentin Avãdani şi Corneliu Creţu, inculpaţi în dosarul menţionat, pentru sãvârşirea infracţiunii de tâlhãrie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se considerã cã dispoziţia legalã criticatã contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (9) referitoare la legalitatea pedepsei, ale art. 123 alin. (1^1) referitoare la înfãptuirea justiţiei, precum şi celor ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se susţine cã textele criticate instituie un regim discriminatoriu pentru destinatarii legii penale care sãvârşesc infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Totodatã, se îngrãdeşte dreptul cetãţeanului de a beneficia de mãsurile menţionate, deşi pericolul social al faptei este extrem de redus, încãlcându-se astfel şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În opinia autorului excepţiei, ceea ce trebuie sã primeze nu este pedeapsa prevãzutã de lege, ci aceea stabilitã de judecãtor în funcţie de pericolul social concret al faptei, de persoana fãptuitorului şi de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevãzute de art. 72 din Codul penal. Or, pentru a proceda la o justã individualizare a pedepsei, judecãtorul trebuie în mod necesar sã aibã la îndemânã şi controlul suveran asupra modalitãţilor de executare a acesteia. Atâta timp cât capacitatea judecãtorului de a proceda la individualizarea pedepsei este îngrãditã de limitãri "in abstracto" venind din partea legiuitorului, se produce o iremediabilã contradicţie între scopul represiunii penale şi capacitatea actului de justiţie de a realiza acest scop, fiind astfel încãlcate dispoziţiile cuprinse în art. 123 alin. (1^1) din Legea fundamentalã, privind înfãptuirea justiţiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile constituţionale pretins încãlcate se referã la egalitatea în drepturi între cetãţeni, fãrã a obliga la o identitate de tratament juridic între anumite categorii de persoane.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale. Se aratã cã textele atacate nu contravin art. 16 din Constituţie, republicatã, deoarece nu se încalcã nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi cuprinse în art. 4 alin. (2) din Legea fundamentalã, iar egalitatea între cetãţeni nu presupune o identitate de tratament juridic. Nu sunt încãlcate nici dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţia republicatã, deoarece regimul executãrii pedepselor constituie o problemã de politicã penalã pe care legiuitorul este singurul îndreptãţit sã o soluţioneze, individualizarea judiciarã a pedepsei fãcându-se în mod obligatoriu în cadrul individualizãrii legale.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, Curtea Constituţionalã statuând în jurisprudenţa sa cã principiul egalitãţii cuprinde egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetãţeni în comparaţie cu alta. Se apreciazã cã regimul executãrii pedepselor constituie o problemã de politicã penalã pe care organul legislativ este abilitat sã o soluţioneze în funcţie de împrejurãrile concrete existente la un anumit moment. Prin textele criticate s-a urmãrit instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol social ridicat. Pe de altã parte, cele trei mãsuri de individualizare judiciarã a executãrii pedepsei dau inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de acestea.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 81 alin. 3: "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2.";
- Art. 86^1 alin. 3: "Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere poate fi dispusã în cazul infracţiunii de furt calificat prevãzute la art. 209 alin. 3, dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 2 ani.";
- Art. 86^7 alin. 3: "Executarea pedepsei la locul de muncã nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Executarea pedepsei la locul de muncã poate fi dispusã în cazul infracţiunii de furt calificat prevãzute la art. 209 alin. 3, dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 2 ani."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (9) referitoare la legalitatea pedepsei, ale art. 123 alin. (1^1) referitoare la înfãptuirea justiţiei. Potrivit Constituţiei republicate, cu reactualizarea denumirilor şi o nouã numerotare a textelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 23 alin. (9) a devenit art. 23 alin. (12) şi art. 123 alin. (1^1) a devenit art. 124 alin. (2). Se susţine de asemenea cã sunt încãlcate art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat prin numeroase decizii, unele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3, altele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 şi altele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal. Dintre acestea din urmã, care au avut acela şi obiect ca şi excepţia ridicatã în cauza de faţã, menţionãm <>Decizia nr. 116 din 15 iunie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 iulie 2000, şi <>Decizia nr. 131 din 6 iulie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000. Curtea Constituţionalã a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile de lege în discuţie, subliniind cã cele trei mãsuri de individualizare a executãrii pedepsei, şi anume suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncã, sunt create de legiuitor şi puse la dispoziţia instanţei ca mijloace de individualizare judiciarã a executãrii pedepsei. Ele dau inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de aceste mãsuri. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta sã determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţã a acestor mãsuri, respectiv sã excludã de la aceste mãsuri persoanele care au sãvâr şit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenţã care vãdesc o periculozitate aparte a infractorului. Curtea Constituţionalã a constatat cã dispoziţiile legale în discuţie nu încalcã dispoziţiile sau principiile Constituţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul cã dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1)şi (2) din Constituţie, republicatã, aceasta nu poate fi reţinutã. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã, de şi prin prevederile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal legiuitorul a restrâns aplicarea mãsurii de individualizare a pedepsei, în sensul cã nu poate fi dispusã în cazul persoanelor care au sãvârşit, cu intenţie, infracţiunile menţionate de acest text de lege, aceasta nu contravine însã prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece limitarea legalã a aplicãrii suspendãrii condiţionate, a suspendãrii sub supraveghere sau a executãrii pedepsei la locul de muncã nu încalcã nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintã o constantã a personalitãţii cetãţeanului, o şansã egalã acordatã fiecãrui individ şi, din aceastã cauzã, principiul egalitãţii cuprinde egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetãţeni în comparaţie cu alta. În aceastã situaţie este evident cã regimul pedepselor constituie o problemã de politicã penalã, pe care organul legislativ este singurul îndreptãţit sã o soluţioneze în funcţie de împrejurãrile existente la un moment dat în domeniul criminalitãţii. Prin mãsurile instituite în condiţiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal s-a urmãrit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii încãlcarea principiului egalitãţii s-ar putea pune în discuţie numai dacã reglementarea unor astfel de mãsuri ar crea discriminãri între cetãţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã, vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
Pentru motivele mai sus arãtate nu poate fi reţinutã nici încãlcarea art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Susţinerea autorului excepţiei, în sensul cã dispoziţiile criticate încalcã prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie, de asemenea, nu poate fi reţinutã, deoarece regimul executãrii pedepselor este stabilit de legiuitor în cuprinsul Codului penal, lege organicã, cu respectarea unor raţiuni de politicã penalã impuse de împrejurãrile existente la un moment dat.
În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi", Curtea reţine cã acestea trebuie corelate cu dispoziţiile alin. (1) şi alin. (3) ale aceluia şi articol, potrivit cãrora "Justiţia se înfãptuieşte în numele legii".i "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Din aceastã perspectivã susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia judecãtorul ar trebui sã facã o individualizare a modului de executare a pedepsei, fãrã limitãrile in abstracto impuse de lege, apar ca neîntemeiate. Cele trei mãsuri de individualizare a executãrii pedepsei, şi anume suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncã, sunt o creaţie a legiuitorului, astfel încât este firesc ca acesta sã determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţã a acestor mãsuri, respectiv sã excludã de la aceste mãsuri persoanele care au sãvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenţã care vãdesc o periculozitate aparte a infractorului.
Întrucât aplicarea mãsurilor menţionate se face prin hotãrârea judecãtoreascã pronunţatã ca urmare a încãlcarea dreptului la un proces echitabil cuprins în art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, şi în art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Faţã de cele de mai sus şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal urmeazã a fi respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Florentin Avãdani şi Corneliu Creţu în Dosarul nr. 2.292/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
