Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 24 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 14 februarie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vlad Opran în Dosarul nr. 62/227/2013 al Judecătoriei Fălticeni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 544D/2013.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar partea Societatea de Vânătoare "Bucovina" Suceava a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca nefondată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 23 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 62/227/2013, Judecătoria Fălticeni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Excepţie a fost ridicată de Vlad Opran într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că "lipsa de claritate a legii împiedică liberul acces la justiţie. Dreptul de acces la o instanţă, aşa cum a fost analizat, interpretat şi explicat de nenumărate ori de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Prin urmare, acesta poate fi limitat, însă restricţiile impuse exerciţiului acestui drept trebuie să urmărească un scop legitim şi să nu afecteze substanţa însăşi a dreptului, iar mijloacele alese trebuie să fie proporţionale în raport cu scopurile urmărite prin restrângerea dreptului.
Textul criticat nu poate fi privit izolat, mai ales că în corpul normei se face trimitere la art. 277, dar şi la primul alineat al art. 278^1 din Codul de procedură penală, iar impactul asupra dreptului de acces liber la justiţie trebuie evaluat pe ansamblul setului de norme de procedură cuprinse în art. 275, 277, 278 şi 278^1. De asemenea, interpretarea topografică permite definirea termenului prevăzut de alin. 2 al art. 278^1 din Codul de procedură penală ca fiind un termen special, cu caracter subsidiar, care devine aplicabil doar în ipoteza în care prim-procurorul nu soluţionează plângerea în termen. Acest mod de redactare, redundant (cuvântul termen apare de trei ori, de fiecare dată cu altă semnificaţie) şi imprecis (prin ataşarea inacceptabilă la norma de procedură a unor modalităţi ale actului juridic - termene multiple, dintre care unul neclar, plus două condiţii, dintre care una potestativă), permite aprecierea că reglementarea dreptului de acces la instanţă este deficitară.
Lipsa de claritate a legii este obiectivată de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost chemată de cel puţin 15 ori în ultimii ani să se pronunţe, pe calea recursului în interesul legii, asupra controverselor juridice iscate de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală."
Judecătoria Fălticeni apreciază că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, instituie un acces direct la justiţie pentru persoanele nemulţumite de soluţia procurorului de netrimitere în judecată, asigurând, în acelaşi timp, soluţionarea cauzelor penale într-un termen rezonabil.
Mai mult, textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de acesta, fără a îngrădi exerciţiul vreunui drept sau vreunei libertăţi, fără a afecta unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, art. 51 alin. (4) privind dreptul de petiţionare, art. 52 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac şi art. 132 alin. (1) privind statutul procurorilor, precum şi a prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 37 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, reţinând că acestea conţin norme de procedură judiciară, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile de lege criticate, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea că prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autorităţile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminării tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16.
De asemenea, prin Decizia nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, reţinând că "Împrejurarea că prin Decizia nr. 17/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat că este obligatorie parcurgerea procedurii controlului ierarhic al soluţiilor de netrimitere în judecată, inclusiv a acelora dispuse prin rechizitoriu, nu constituie un fine de neconstituţionalitate a textelor legale criticate, partea, în aplicarea art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, urmând ca mai întâi să supună cenzurii procurorului ierarhic superior soluţia contestată.
Faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficienţă dreptului de acces liber la justiţie, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere. În plus, nu poate fi primită teza potrivit căreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alineatul 2 a statuat univoc acest lucru. În sfârşit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea unei cauze penale, aşa încât o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat să aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa".
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 411 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 noiembrie 2013, Decizia nr. 363 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 noiembrie 2013, Decizia nr. 718 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 14 august 2012, precum şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de cele arătate, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale invocate nu au incidenţă în cauza de faţă, întrucât textul de lege criticat reglementează norme de procedură penală, iar nu aspecte vizând dreptul de petiţionare, respectiv dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
De asemenea, textul de lege criticat dă expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad Opran în Dosarul nr. 62/227/2013 al Judecătoriei Fălticeni şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Fălticeni şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
