Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul in interesul legii referitor la aplicarea art. 4, art. 7 si art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul in interesul legii referitor la aplicarea art. 4, art. 7 si art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 3 ianuarie 2012

Comenteaza legea

Dosar nr. 9/2011


    Livia Doina Stanciu      - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie
                               şi Justiţie
                             - preşedintele completului -
    Lavinia Curelea          - preşedintele Secţiei I civile
    Corina Michaela Jîjîie   - preşedintele delegat al Secţiei penale
    Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Adrian Bordea            - preşedintele Secţiei a II-a civile
    Simona Camelia Marcu     - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
                             - judecãtor raportor
    Luiza Maria Pãun         - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Iuliana Puşoiu           - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Ioana Iacob              - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Elena Canţãr             - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Niculae Mãniguţiu        - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Ionel Barbã              - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Liliana Vişan            - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Corina Alina Corbu       - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Carmen Ilie              - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Carmen Sîrbu             - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Gabriela Elena Bogasiu   - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Gheorghiţa Luţac         - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Emanuel Albu             - judecãtor, Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Romaniţa Vrânceanu       - judecãtor, Secţia I civilã
    Alina Iuliana Ţuca       - judecãtor, Secţia I civilã
    Viorica Trestianu        - judecãtor, Secţia a II-a civilã
    Minodora Condoiu         - judecãtor, Secţia a II-a civilã
    Sofica Dumitraşcu        - judecãtor, Secţia penalã
    Niculina Alexandru       - judecãtor, Secţia penalã

    Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 9/2011 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. (1) din Codul de procedurã civilã, precum şi ale art. 27^1 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Şedinţa completului este prezidatã de doamna judecãtor dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare - Serviciul judiciar civil.
    La şedinţa de judecatã participã doamna Niculina Vrâncuţ, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnatã în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj vizând:
    I. aplicarea art. 4, art. 7 şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu referire la posibilitatea obligãrii instituţiei prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fãrã a exista o prealabilã constatare din partea autoritãţii fiscale competente, în sensul cã taxa de poluare este sau nu datoratã;
    II. admisibilitatea sau inadmisibilitatea acţiunii de restituire a taxei de poluare, în condiţiile în care reclamantul nu a fãcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevãzutã la art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011.
    Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat admiterea recursurilor în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care sã se asigure interpretarea şi aplicarea unitarã a legii, în sensul de a se stabili cã, potrivit dispoziţiilor art. 4, art. 7 şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, organul specializat din cadrul instituţiei prefectului nu poate fi obligat la înmatricularea autovehiculelor şi nici sumele de bani achitate cu titlu de taxã pe poluare nu pot fi restituite, fãrã ca nelegalitatea stabilirii şi/sau perceperii acestei taxe sã fi fost constatatã, în prealabil, prin decizii sau dispoziţii ale autoritãţii fiscale ori prin hotãrâri judecãtoreşti.
    Preşedintele completului, doamna judecãtor dr. Livia Doina Stanciu, constatând cã nu sunt întrebãri de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

                                 ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constatã urmãtoarele:
    1. Problemele de drept ce au generat practica neunitarã
    Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj s-a arãtat cã, în practica judiciarã, nu existã un punct de vedere unitar cu privire la:
    I. aplicarea art. 4, art. 7 şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu referire la posibilitatea obligãrii instituţiei prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fãrã a exista o prealabilã constatare din partea autoritãţii fiscale competente, în sensul cã taxa de poluare este sau nu datoratã;
    II. admisibilitatea sau inadmisibilitatea acţiunii de restituire a taxei de poluare, în condiţiile în care reclamantul nu a fãcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevãzutã la art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011.
    2. Examenul jurisprudenţial
    2.1. În urma verificãrii jurisprudenţei la nivelul întregii ţãri, s-a constatat cã nu existã practicã unitarã cu privire la soluţionarea acţiunilor având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al instituţiei prefectului - serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a autovehiculelor şi/sau obligarea acestei autoritãţi de a înmatricula autovehicule second-hand importate în România din alte state membre ale Uniunii Europene fãrã ca reclamanţii sã facã dovada plãţii taxei de poluare ori a nedatorãrii acesteia (constatatã prin decizie a autoritãţii fiscale sau prin hotãrâre judecãtoreascã).
    Din perspectiva examinatã, s-a constatat astfel cã nu existã un punct de vedere unitar relativ la aplicarea prevederilor art. 3, art. 7 şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    2.2. Examenul jurisprudenţei a relevat cã o altã problemã de drept care a generat o practicã neunitarã la nivelul instanţelor judecãtoreşti din România vizeazã admisibilitatea acţiunii având ca obiect obligarea autoritãţilor fiscale la restituirea taxei de poluare, în situaţiile în care reclamanţii nu au fãcut dovada parcurgerii procedurii fiscale prealabile de contestare, prevãzutã la art. 205 şi urmãtoarele din Codul de procedurã fiscalã, la care face trimitere art. 7 din Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011.
    3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
    3.1.1. Într-o primã orientare a practicii, instanţele au dispus obligarea instituţiei prefectului la înmatricularea autovehiculelor, constatând cã serviciul public de înmatriculare a impus nejustificat, cu exces de putere, prezentarea dovezii de platã a taxei de poluare în baza unor dispoziţii normative naţionale care obstrucţioneazã circulaţia mãrfurilor între statele Uniunii Europene, fiind contrare art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    3.1.2. Într-o altã orientare a practicii, instanţele au considerat cã, în lipsa prezentãrii documentelor prevãzute la art. 7 alin. (1) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculãrii, înregistrãrii, radierii şi eliberãrii autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu completãrile ulterioare, inclusiv a dovezii plãţii taxei de poluare sau a unui înscris din care sã rezulte cã solicitantul este scutit de plata acesteia, refuzul autoritãţii competente nu este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, deoarece lipseşte excesul de putere ce ar putea atrage rãspunderea administrativã.
    3.2.1. Într-o primã opinie, s-a apreciat cã acţiunea este admisibilã, fãrã a fi necesarã parcurgerea procedurii prealabile prevãzute de art. 205-209 din Codul de procedurã fiscalã.
    În argumentare, s-a arãtat cã art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, este doar o normã de trimitere, astfel cã nu se poate susţine cã în aplicarea sa devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ-fiscale prealabile prevãzute de art. 205 şi urmãtoarele din Codul de procedurã fiscalã, care este o cale administrativã de atac şi nu înlãturã dreptul persoanei care se considerã lezatã în drepturile sale printr-un act administrativ-fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii, de a se adresa instanţei de judecatã.
    Într-o altã argumentare, s-a arãtat cã obiectul acţiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, refuzul autoritãţii fiscale, respectiv al Administraţiei Fondului pentru Mediu de restituire a unei taxe considerate ca fiind nedatoratã deschizând accesul direct la instanţa de judecatã.
    În fine, în justificarea aceleiaşi soluţii, s-a mai reţinut şi cã necontestarea deciziei de calcul al taxei de poluare nu prezintã relevanţã, întrucât reclamanţii au uzat de o altã reglementare, respectiv de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedurã fiscalã, contestând însãşi legalitatea taxei prelevate, în integralitatea ei, în contextul în care aceasta intrã în contradicţie cu art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ale cãrui dispoziţii se aplicã cu prioritate.
    3.2.2 Într-o altã opinie, instanţele au considerat cã acţiunile privind restituirea taxei pe poluare sunt inadmisibile, reţinând în considerente, în principal, cã prin art. 7 raportat la art. 10 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, s-a reglementat o procedurã administrativã de contestare, conformã cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care nu poate fi eludatã prin cererea de restituire întemeiatã pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedurã fiscalã.
    4. Opinia procurorului general
    Procurorul general a apreciat ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii opiniile exprimate la pct. 3.1.2 şi 3.2.2.
    Sub un prim aspect, s-a considerat cã nu poate fi asimilatã unui refuz nejustificat conduita Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a autovehiculelor de a refuza înmatricularea unui vehicul second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fãrã plata taxei de poluare.
    În economia argumentelor prezentate de procurorul general, un loc central îl ocupã teza potrivit cãreia instituţia prefectului nu are competenţa de a refuza aplicarea unor dispoziţii naţionale contrare Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, aşa încât, potrivit art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculãrii, înregistrãrii, radierii şi eliberãrii autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu completãrile ulterioare, serviciul de specialitate are "numai" obligaţia de a primi şi de a verifica dacã dosarul pe baza cãruia se efectueazã operaţiunea de înmatriculare conţine documentele prevãzute de lege, inclusiv dovada plãţii taxei de poluare. Numai judecãtorul naţional are, potrivit procurorului general, competenţa aplicãrii prioritare a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi numai dupã verificarea îndeplinirii procedurii administrative prealabile stabilite de legiuitor.
    Un alt argument porneşte de la premisa cã, în cadrul procesual concret, nu se pot invoca motive de nelegalitate ce ţin de modul de aplicare a legislaţiei fiscale, serviciul de specialitate din cadrul instituţiei prefectului neavând atari competenţe.
    În fine, în susţinerea punctului sãu de vedere, procurorul general mai invocã şi împrejurarea cã, pe lângã taxa de poluare, Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a autovehiculelor analizeazã şi alte condiţii de naturã juridicã şi tehnicã privitoare la autoturismul a cãrui înmatriculare se cere.
    În al doilea rând, procurorul general considerã cã nu se poate obţine restituirea taxei de poluare fãrã contestarea, în prealabil, a deciziei prin care organul fiscal competent a procedat la calcularea acesteia.
    Prin raportare şi la jurisprudenţa europeanã, Cauza C-74/2006 - Comisia Europeanã c. Greciei, s-a arãtat cã, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, România aplicã un sistem de impozitare similar celui examinat de Curtea de la Luxembourg, iar posibilitatea de contestare este clar reglementatã de acest act normativ, atunci când persoana care urmeazã sã înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada cã autovehiculul sãu s-a depreciat într-o mãsurã mai mare decât cea indicatã în grila fixã prevãzutã de legiuitor.
    S-a mai reţinut, pe aceeaşi linie a raţionamentului, cã instanţa europeanã a decis cã statul nu îşi încalcã obligaţiile care îi revin în temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene dacã aplicã autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare în care deprecierea realã a autovehiculelor este definitã într-un mod general şi abstract, pe baza unor criterii determinate în dreptul naţional, aduse la cunoştinţa publicului, iar proprietarul autovehiculului are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, încãlcarea art. 90 urmând a fi verificatã în fiecare caz în parte.
    În fine, în argumentarea aceleiaşi opinii, s-a mai subliniat caracterul voluntar al achitãrii taxei de poluare, proprietarul autovehiculului supunându-se astfel normei interne care reglementeazã atât procedura contestãrii administrative, cât şi accesul la instanţa de judecatã de contencios administrativ şi fiscal. Dacã s-ar valida demersul întreprins de reclamanţi, ar fi deturnate normele procesual-fiscale, aceştia fiind repuşi astfel în termenul prevãzut de art. 207 din Codul de procedurã fiscalã, ceea ce nu este posibil.
    5. Raportul asupra recursurilor în interesul legii
    Prin raportul întocmit s-a propus soluţionarea recursurilor în interesul legii, în sensul cã:
    1. În considerarea principiului prioritãţii dreptului european, consacrat prin art. 148 alin. (2) din Constituţie, este admisibilã acţiunea având ca obiect obligarea instituţiei prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fãrã plata taxei de poluare prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, şi fãrã parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevãzute de art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011.
    2. Procedura de contestare prevãzutã la art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedurã fiscalã, nu se aplicã în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.
    6. Înalta Curte
    La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat o hotãrâre preliminarã în Cauza Ioan Tatu c. statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronunţare a unei hotãrâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.
    Întrebarea formulatã de instanţa de trimitere a fost urmãtoarea:
    "Contravin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, cu modificãrile ulterioare, dispoziţiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevãr o mãsurã discriminatorie?"
    Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene aşa încât rãspunsul sã fie util pentru instanţa din România, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat astfel:
    "Articolul 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul cã se opune ca un stat membru sã instituie o taxã pe poluare aplicatã autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculãri în acest stat membru, dacã regimul acestei mãsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeazã punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpãrate în alte state membre, fãrã însã a descuraja cumpãrarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzurã de pe piaţa naţionalã."
    Dintre argumentele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se detaşeazã prin importanţa lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotãrâre, în care se rãspunde la apãrãrile Guvernului Român referitoare la autonomia fiscalã, precum şi la scopul declarat al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011: protecţia mediului înconjurãtor.
    Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 şi 60 care au urmãtorul cuprins:
    (52) "În schimb, din Hotãrârea Nadasdi şi Nemeth menţionatã nu rezultã în niciun fel cã competenţa statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitatã. Dimpotrivã, potrivit unei jurisprudenţe constante, interdicţia prevãzutã la art. 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene trebuie sã se aplice de fiecare datã când un impozit fiscal este de naturã sã descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale.
    (53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul şi de obiectivul sãu dacã statelor membre le-ar fi permis sã instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzãrii de produse importate în favoarea vânzãrii de produse similare disponibile pe piaţa naţionalã şi introduse pe aceastã piaţã înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate. O astfel de situaţie ar permite statelor membre sã eludeze, prin instituirea unor impozite interne al cãror regim este stabilit astfel încât sã aibã efectul descris mai sus, interdicţiile prevãzute la articolele 28 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi 34 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    (54) În ceea ce priveşte taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizãri în materie rezultã cã fiecare stat membru poate sã stabileascã regimul acestor mãsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea mãsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însã sã fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".
    (58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curţii rezultã fãrã echivoc cã reglementarea menţionatã are ca efect faptul cã vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi o uzurã importante sunt supuse, în pofida aplicãrii unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţã, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţionalã a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcinã fiscalã. Nu se poate contesta cã, în aceste condiţii, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importãrii şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpãrate în alte state membre".
    (60) "În plus, trebuie sã se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul Tatu, cã obiectivul protecţiei mediului, menţionat de Guvernul român, care se materializeazã în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulaţia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 şi Euro 2 şi care au o capacitate cilindricã mare, şi, pe de altã parte, de a folosi veniturile generate de aceastã taxã pentru finanţarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet şi mai coerent aplicând taxa de poluare oricãrui vehicul de acest tip care a fost pus în circulaţie în România. O astfel de taxare, a cãrei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilã, nu ar favoriza piaţa naţionalã a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulaţie a vehiculelor de ocazie importate şi ar fi, în plus, conformã principiului poluatorul plãteşte."
    La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în Cauza C-263/10, Iulian Nisipeanu împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, Administraţia Finanţelor Publice Târgu Cãrbuneşti şi Administraţia Fondului pentru Mediu, asupra interpretãrii aceluiaşi art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebãri adresate Curţii de Tribunalul Gorj, instanţã învestitã cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
    Prin aceastã hotãrâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotãrârea Tatu, reţinând în paragraful 27 cã toate modificãrile succesive aduse Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 7/2009 şi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2009 menţin un regim de impozitare care descurajeazã înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpãrate din alte state membre şi care se caracterizeazã printr-o uzurã şi o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţionalã a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcinã fiscalã. S-a conchis în sensul cã reglementarea naţionalã are ca efect descurajarea importãrii şi punerii în circulaţie în România a unor autovehicule de ocazie cumpãrate din alte state membre şi prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.
    Hotãrârile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în procedura reglementatã de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene consacrã, între altele, interpretãri ale normelor de drept european, lãmurind înţelesul şi întinderea acestora.
    Deşi în Tratatul de la Roma nu se gãsesc dispoziţii referitoare la autoritatea şi efectul interpretãrilor dreptului european asupra resortisanţilor unui stat, a instituţiilor publice şi mai ales a instanţelor naţionale, aceste aspecte au fost clarificate şi dezvoltate gradual prin jurisprudenţa Curţii, reflectatã, de asemenea, în hotãrâri pronunţate în procedura reglementatã de art. 267 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.
    Prin aceste hotãrâri s-au stabilit trãsãturile definitorii ale dreptului european, şi anume:
    - prioritatea normelor europene faţã de cele interne contrare;
    - efectul direct al normelor europene în faţa instanţelor naţionale;
    - obligaţia de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;
    - autonomia proceduralã naţionalã în aplicarea dreptului european;
    - repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încãlcarea normelor comunitare de cãtre stat.
    În esenţã, dupã aderarea României la Uniunea Europeanã, orice prevedere din dreptul naţional (inclusiv cele prevãzute în Constituţie) trebuie sã dea prioritate regulilor de drept european.
    Mai ales dupã pronunţarea hotãrârilor preliminare prezentate anterior, trebuie sã se recunoascã prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecinţele care decurg din perspectiva particularilor, a autoritãţilor publice implicate şi a instanţelor naţionale.
    În aceastã chestiune sunt relevante argumentele Curţii din Cauza 6/62, cunoscutã sub numele Van Gend en Loos.
    "În plus, rolul Curţii de Justiţie, în temeiul art. 177, al cãrui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de cãtre instanţele naţionale, confirmã faptul cã statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilã de a fi invocatã de cãtre resortisanţii lor în faţa acestor instanţe.
    De aici se poate trage concluzia cã Comunitatea constituie o nouã ordine juridicã de drept internaţional, în beneficiul cãreia statele şi-au limitat drepturile suverane, chiar dacã într-un numãr limitat de domenii, şi ale cãrei subiecte sunt nu numai statele membre, ci şi resortisanţii acestora.
    Prin urmare, independent de legislaţia statelor membre, dreptul comunitar nu numai cã dã naştere la obligaţii în sarcina particularilor, ci intenţioneazã şi sã le confere drepturi care intrã în patrimoniul lor juridic.
    Aceste drepturi iau naştere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci şi în virtutea obligaţiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât şi statelor membre şi instituţiilor comunitare."
    Cât priveşte efectul în timp al hotãrârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul cã interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lãmureşte şi precizeazã semnificaţia şi câmpul de aplicare ale acesteia, de la intrarea sa în vigoare. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerutã în Cauza Tatu, iar în Cauza Nisipeanu solicitarea Guvernului României a fost respinsã, Curtea considerând cã o astfel de mãsurã nu este necesarã (paragraful 48 din hotãrâre).
    În contextul creat prin pronunţarea hotãrârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care au stabilit cã taxa de poluare reglementatã de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, principiul supremaţiei dreptului european determinã concluzia cã aceste din urmã dispoziţii legale prevaleazã.
    Cât priveşte sfera subiecţilor care sunt ţinuţi la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotãrârea Van Gend en Loos, aceştia nu pot fi decât toţi resortisanţii statului naţional şi, evident, autoritãţile statale, inclusiv instituţia prefectului.
    La aceeaşi concluzie se ajunge şi indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituţie (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituţie (care consacrã, la rândul sãu, principiul aplicãrii prioritare a dreptului european faţã de dispoziţiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnã cã însãşi Constituţia României obligã la respectarea dreptului european şi la recunoaşterea prioritãţii acestuia.
    În fine, în privinţa prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie, şi coordonator al activitãţilor din teritoriu ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt incidente şi dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţie, el fiind chiar garant al ducerii la îndeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementãri europene cu caracter obligatoriu.
    Drept urmare, art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se impune obligatoriu şi instituţiei responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea autovehiculelor, care funcţioneazã sub coordonarea instituţiei prefectului, care nu poate invoca art. 4 şi 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011 şi, cu atât mai puţin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006, cu completãrile ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacã restul condiţiilor prevãzute de lege sunt îndeplinite.
    În privinţa prerogativelor instanţelor de judecatã învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european şi de a nu recunoaşte efectele Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativitãţii plãţii taxei de poluare în vederea primei înmatriculãri a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, aceastã chestiune nu a fost pusã la îndoialã de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În contextul expus, Înalta Curte considerã relevante concluziile la care a ajuns instanţa de la Luxembourg în Cauza 106/77, Simmenthal II:
    "Instanţa naţionalã care a fost invitatã sã aplice dreptul comunitar are obligaţia de a aplica aceste dispoziţii în plenitudinea lor şi sã refuze din oficiu aplicarea oricãrei norme juridice naţionale contrare, chiar dacã este ulterioarã şi nu are nevoie ca într-un astfel de caz sã aştepte intervenţia prealabilã a unor instrumente legislative, constituţionale sau procedurale."
    În atare situaţie, soluţia propusã de procurorul general, care face abstracţie de hotãrârea din Cauza Tatu, deja pronunţatã la data promovãrii recursului în interesul legii (16 mai 2011), nu poate fi primitã.
    A pretinde unei persoane care solicitã înmatricularea unui autovehicul achiziţionat dintr-un stat membru al Uniunii Europene ca, între alte documente, sã prezinte şi dovada achitãrii taxei de poluare, în condiţiile în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja de mai multe ori cã aceastã taxã este contrarã art. 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, înseamnã a nu ţine seama de principiul prioritãţii dreptului european.
    În plus, aceastã soluţie ar institui o sarcinã exorbitantã particularilor, prin aceea cã i-ar obliga inutil sã parcurgã procedura prevãzutã de art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedurã fiscalã, deşi finalitatea acesteia este previzibilã.
    Prin urmare, Înalta Curte constatã cã, pentru învestirea instanţei de contencios administrativ cu acţiunea în discuţie, nu este necesarã o "prealabilã constatare din partea autoritãţii fiscale competente, în sensul cã taxa de poluare este sau nu datoratã", dupã cum susţine procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Distinct de acest aspect, trebuie arãtat şi cã prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, precum şi cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu au legãturã cu problema de drept analizatã.
    Şi în ceea ce priveşte a doua problemã de drept supusã examinãrii se impune a fi avutã în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
    Principiul general este acela cã statele membre trebuie sã ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilitãţii unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naţionale, ca remediu de drept european.
    Relevantã în aceastã privinţã este hotãrârea pronunţatã în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.
    Examinând hotãrârile judecãtoreşti aflate în anexele dosarului de faţã, depuse în justificarea caracterului neunitar al jurisprudenţei, se constatã cã toate sunt anterioare hotãrârii preliminare pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Tatu.
    În esenţã, dupã cum s-a expus anterior, la momentul soluţionãrii recursului în interesul legii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit cu claritate cã taxa de poluare reglementatã de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificãrile aduse prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor mãsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobatã prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotãrârea preliminarã prin care s-a soluţionat Cauza C-263/10, Nisipeanu), contravine dispoziţiilor art. 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.
    Prin urmare, conform jurisprudenţei consecvente a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încãlcarea dreptului european şi, corelativ, statul are obligaţia de a o restitui.
    Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guverneazã rambursarea sumelor în discuţie sunt regulile naţionale.
    Principiul existenţei unor remedii naţionale adecvate şi efective a fost dezvoltat şi explicitat mai ales în hotãrârea pronunţatã asupra afacerilor reunite C-397/98 şi C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. şi alţii şi Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul cã rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiţionatã de contestarea reglementãrii naţionale ori a actelor fiscale la momentul plãţii.
    În esenţã, Curtea a arãtat cã autoritãţile fiscale naţionale nu pot invoca o culpã a contribuabililor care nu au apelat la un remediu naţional ineficient, în condiţiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naţionale incompatibile cu dreptul european.
    Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie sã respecte principiul echivalenţei (neputând institui condiţii mai puţin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încãlcarea dreptului naţional) şi principiul efectivitãţii (procedura naţionalã nu trebuie sã facã excesiv de dificil sau chiar imposibil exerciţiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene).
    Justiţiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedurã fiscalã, "aplicarea eronatã a prevederilor legale".
    În sine, aceastã reglementare respectã cele douã principii enunţate anterior, al echivalenţei şi al efectivitãţii; nu s-a susţinut cã art. 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma naţionalã, adicã nu ar putea constitui o prevedere legalã aplicatã eronat.
    Problema controversatã vizeazã admisibilitatea utilizãrii directe a acestei cãi ori, dimpotrivã, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedurã fiscalã.
    Înalta Curte reţine cã acţiunea judiciarã având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiţionatã de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele douã proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedurã fiscalã.
    Din aceastã perspectivã, se impun câteva precizãri.
    Astfel, în primul rând, a susţine cã nu existã acces la procedura restituirii, reglementatã de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedurã fiscalã (şi, implicit, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depãşirea termenului legal), decât dupã epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedurã fiscalã înseamnã practic a înlãtura din ordinea juridicã prima dispoziţie legalã indicatã.
    Într-adevãr, existenţa art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedurã fiscalã nu ar mai avea nicio justificare logicã dacã restituirea sumelor nelegal plãtite nu s-ar putea obţine decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
    Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedurã fiscalã, pe care procurorul general o realizeazã în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât sã întãreascã argumentaţia expusã, câtã vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
    În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul şi finalitatea celor douã proceduri care vizeazã, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecinţa înlãturãrii acesteia din realitatea juridicã, iar, pe de altã parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii de restituire a taxei de poluare şi obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
    Procedura prealabilã reglementatã de dispoziţiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acţiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    În al treilea rând, soluţia admisibilitãţii unor asemenea acţiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care recunoaşte contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plãtite cu încãlcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceastã taxã a fost stabilitã.
    Relevantã în aceastã privinţã este jurisprudenţa Metallgesellshaft şi Hoechst, în care s-a conchis în sensul cã "este contrar dreptului european ca o instanţã naţionalã sã respingã sau sã admitã doar în parte o cerere... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecinţã a plãţii impozitului pe profit... pentru simplul motiv cã acestea nu au solicitat autoritãţii fiscale beneficiul regimului fiscal... şi cã nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziţia lor pentru a contesta refuzurile autoritãţilor fiscale, prin invocarea prioritãţii şi efectului direct al dreptului comunitar, în condiţiile în care legislaţia naţionalã refuza... beneficiul regimului fiscal".
    În fine, aceastã soluţie se impune şi prin prisma Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit cãruia statele trebuie sã asigure un recurs efectiv, prin care o persoanã sã se poatã plânge de încãlcarea drepturilor sale.
    Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecinţa previzibilã a respingerii contestaţiei, fie ca tardiv formulatã, fie ca nefondatã, nu poate constitui un remediu naţional efectiv în sensul Convenţiei, ci, dimpotrivã, reprezintã un obstacol în calea recuperãrii prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naţionale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritãţile fiscale naţionale aflate în culpã.
    În justificarea soluţiei contrare, respectiv a inadmisibilitãţii acţiunii de restituire a taxei de poluare fãrã parcurgerea procedurii prevãzute de art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, atât în considerentele hotãrârilor judecãtoreşti ataşate, cât şi în memoriul procurorului general s-au invocat hotãrârile pronunţate în cauzele C-74/06 - Comisia Europeanã c. Greciei, C-68/79 - Hans Just I c. Ministerului danez al impozitelor şi accizelor şi C228/96 Aprile - S.R.L., în lichidare c. Amministrazione delle Finanze dello Stato.
    Trebuie punctat, ca şi în precedent, cã invocarea acestei jurisprudenţe europene de cãtre instanţe s-a fãcut în contextul în care încã nu fusese pronunţatã hotãrârea preliminarã din Cauza Tatu.
    În argumentarea hotãrârii preliminare pronunţate în Cauza C-402/2009 Ioan Tatu c. Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului, chiar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a invocat în mai multe rânduri, cu titlu de jurisprudenţã, Hotãrârea sa din 20 septembrie 2007 în Cauza Comisia c. Greciei (§ 40-43, 45), însã aceasta s-a realizat în partea privitoare la "neutralitatea taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul naţional", în care nu s-au constatat încãlcãri ale dreptului Uniunii Europene.
    În partea a II-a a hotãrârii, care vizeazã neutralitatea aceleiaşi taxe în privinţa vehiculelor importate din Uniunea Europeanã, comparativ cu cele similare puse în vânzare pe piaţa naţionalã a vehiculelor de ocazie, s-a identificat efectul protecţionist.
    Prin urmare, argumentele reţinute de Curtea de la Luxembourg în Cauza Comisia c. Greciei nu sunt relevante pentru soluţionarea recursului în interesul legii de faţã.
    Celelalte douã hotãrâri, pronunţate în cauzele C-68/1979 - Hans Just I c. Ministerului danez al impozitelor şi accizelor şi C229/1996 Aprile - S.R.L., au fost citate cu titlu de jurisprudenţã în privinţa posibilitãţii reglementãrii de cãtre statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încãlcarea dreptului comunitar, ambele hotãrâri punctând asupra faptului cã acestea trebuie sã respecte principiul echivalenţei şi principiul efectivitãţii, dupã cum s-a arãtat anterior.
    Or, necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guverneazã acţiunile în justiţie pentru apãrarea drepturilor contribuabililor ce derivã din dreptul Uniunii Europene. Aceastã a doua problemã ridicatã prin recursurile în interesul legii a fost generatã tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acţiuni, dar şi de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuãrilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
    Pentru raţiunile expuse, Înalta Curte apreciazã cã, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferitã de dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedurã fiscalã.
    În consecinţã, urmeazã a se admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi a se stabili cã:
    1. Acţiunea având ca obiect obligarea instituţiei prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fãrã plata taxei de poluare prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, şi fãrã parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevãzute de art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, este admisibilã.
    2. Procedura de contestare prevãzutã la art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedurã fiscalã nu se aplicã în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

    Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedurã civilã,

                      ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi stabileşte cã:
    1. Acţiunea având ca obiect obligarea instituţiei prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fãrã plata taxei de poluare prevãzutã de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, şi fãrã parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevãzutã de art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, este admisibilã.
    2. Procedura de contestare prevãzutã la art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedurã fiscalã, nu se aplicã în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.
    Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
    Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 14 noiembrie 2011.

                           PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
                            DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
                              LIVIA DOINA STANCIU

                              Magistrat-asistent,
                                Niculina Vrâncuţ

                                    ---------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 24 din 14 noiembrie 2011

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"