Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 24 din 12 octombrie 2009 pentru examinarea recursului in interesul legii, privind admisibilitatea unei cai de atac impotriva sentintei prin care instanta, sesizata direct prin cererea de revizuire, se desesizeaza si trimite cauza procurorului competent, conform art. 397 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 28 aprilie 2010
Dosar nr. 14/2009
Sub preşedinţia doamnei judecãtor Lidia Bãrbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind admisibilitatea unei cãi de atac împotriva sentinţei prin care instanţa, sesizatã direct prin cererea de revizuire, se desesizeazã şi trimite cauza procurorului competent, conform art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 72 de judecãtori din 108 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabilit cã cererea de revizuire adresatã în mod greşit direct instanţei, fãrã parcurgerea procedurii de efectuare a actelor de cercetare, se trimite procurorului competent conform art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, prin sentinţã care nu este supusã niciunei cãi de atac.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, se constatã cã instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar privind admisibilitatea unei cãi de atac împotriva sentinţei prin care instanţa, sesizatã direct prin cererea de revizuire, se desesizeazã şi trimite cauza procurorului competent.
Astfel, din examenul jurisprudenţei actuale s-a evidenţiat cã unele instanţe au pronunţat hotãrâri definitive.
Alte instanţe, dimpotrivã, au recunoscut existenţa unei cãi de atac împotriva hotãrârilor de desesizare şi au trimis cauza procurorului competent în temeiul art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, în ipoteza în care instanţele de judecatã au fost sesizate direct prin cererea de revizuire, însã s-a constatat un punct de vedere neunitar cu privire la gradul de jurisdicţie, în sensul cã în timp ce unele au considerat cã o astfel de hotãrâre este atacabilã, atât cu apel, cât şi cu recurs, alte instanţe au apreciat cã singura cale de atac este recursul.
De asemenea, nici instanţa supremã nu a avut un punct de vedere unitar în materia enunţatã, în sensul cã, deşi iniţial a apreciat cã recursul declarat împotriva sentinţei prin care instanţa, sesizatã direct prin cererea de revizuire, se desesizeazã şi trimite cauza la procuror este inadmisibil, ulterior a pronunţat sentinţe cu menţiunea cã pot fi atacate cu recurs.
Examinându-se fiecare dintre aceste ipoteze, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, se constatã urmãtoarele:
Legiuitorul român a prevãzut în Codul de procedurã penalã, în Partea Specialã, titlul II, "Judecata", cap. IV, secţiunea a II-a "Revizuirea", reglementarea acestei cãi extraordinare de atac, statuând în dispoziţiile art. 393-408^1 obiectul revizuirii, cazurile şi dovedirea unora, persoanele care pot cere revizuirea, organul cãruia i se adreseazã cererea de revizuire, conţinutul acesteia şi modalitatea completãrii sau precizãrii ei, în ipoteza neîndeplinirii condiţiilor prevãzute expres, termenul de introducere, efectuarea actelor de cercetare, instanţa competentã, precum şi procedura judecãrii revizuirii, evidenţiind prevederi concrete referitoare la mãsurile premergãtoare, admiterea în principiu, mãsurile care pot fi luate dupã admiterea în principiu, rejudecarea, soluţiile dupã rejudecare, calea de atac, revizuirea dispoziţiilor civile, precum şi revizuirea în cazul hotãrârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În conţinutul art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã se aratã în mod expres cã "Cererea de revizuire se adreseazã procurorului de la parchetul de pe lângã instanţa care a judecat cauza în primã instanţã".
Totodatã, prevederile art. 399 din acelaşi cod reglementeazã conţinutul actelor pe care procurorul le efectueazã dupã introducerea cererii de revizuire, în sensul cã poate asculta persoana care solicitã revizuirea; când este necesarã efectuarea de cercetãri pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, poate dispune aceasta prin ordonanţã; cere, dacã este necesar, dosarul cauzei pentru efectuarea actelor de cercetare; poate delega organul de cercetare penalã, ipotezã în care dispoziţiile art. 217 ultimul alineat sunt aplicabile; termenul de efectuare a actelor de cercetare este de douã luni şi curge de la data introducerii cererii de revizuire, iar dupã efectuarea cercetãrilor, procurorul înainteazã întregul material împreunã cu concluziile sale instanţei competente.
Din perspectiva tehnicii de reglementare folosite de legiuitor, atât în art. 397 alin. 1, cât şi în art. 399 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, pe calea interpretãrii gramaticale a sintagmelor folosite, şi anume "se adreseazã" şi, respectiv, "înainteazã întregul material împreunã cu concluziile sale instanţei competente", se delimiteazã în mod clar şi expres modalitatea de sesizare a instanţei competente privind revizuirea unei cauze, în sensul cã aceasta are loc numai prin înaintarea de cãtre procuror a materialului şi concluziilor sale şi nicidecum prin sesizarea pe calea cererii de revizuire adresate direct de vreuna dintre persoanele arãtate expres de lege.
Altfel spus, modalitatea în care instanţa de judecatã competentã este sesizatã cu judecarea revizuirii unei cauze presupune un proces de verificare mai întâi a existenţei concluziilor şi a materialului procurorului de la parchetul de pe lângã instanţa care a judecat cauza în primã instanţã, iar în mod subsecvent asupra organului judiciar cãruia i s-a adresat cererea de revizuire, şi anume a procurorului, precum şi dacã acesta era cel competent, respectiv de la parchetul de pe lângã instanţa care a judecat cauza în primã instanţã.
Ipoteza adresãrii unei cereri de revizuire, de cãtre vreuna dintre persoanele care poate formula o asemenea cerere, direct instanţei de judecatã, şi nicidecum procurorului de la parchetul de pe lângã instanţa care a judecat cauza în primã instanţã, aşa cum prevede în mod accesibil şi previzibil art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, echivaleazã cu o cerere greşit îndreptatã la un organ necompetent.
Legiuitorul român, deşi nu a folosit, în mod expres, ca în cazul dispoziţiilor art. 222 alin. 7 din Codul de procedurã penalã referitoare la plângerea penalã greşit îndreptatã, art. 278^1 alin. 13 din acelaşi cod privind plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã greşit îndreptatã sau art. 285 teza I din Codul de procedurã penalã, ce vizeazã plângerea prealabilã, sintagma "plângerea (...) greşit îndreptatã... se trimite...", concluzia mai sus menţionatã, în ipoteza adresãrii directe a cererii de revizuire instanţei de judecatã, şi nu procurorului, rezultã pe cale de interpretare a dispoziţiilor art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, care stipuleazã în mod concret organul judiciar cãruia i se adreseazã cererea de revizuire.
Astfel, instanţa de judecatã, în procesul de verificare asupra modului în care a fost sesizatã, prin adresarea în mod direct cu o cerere de revizuire de cãtre vreuna dintre persoanele prevãzute de lege, constatând inexistenţa concluziilor procurorului, ca urmare a faptului cã nu a fost parcursã etapa obligatorie a cercetãrilor efectuate de cãtre procuror, în condiţiile art. 399 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, va aprecia cã cererea de revizuire ce i-a fost adresatã a fost greşit îndreptatã, urmând a o trimite organului judiciar competent, în scopul asigurãrii unei juste cercetãri asupra sa.
Modalitatea mai sus menţionatã se circumscrie procesului de verificare a legalei sesizãri a organului judiciar, iar constatarea cererii de revizuire greşit îndreptate, ce va avea drept consecinţã trimiterea la organul judiciar competent, chiar dacã nu este prevãzutã în mod expres în normã, constituie o desesizare menitã sã asigure valorificarea drepturilor procesuale exercitate de cãtre titularul unei asemenea cereri, în condiţiile procedurii prevãzute expres în lege.
Hotãrârea de desesizare prin care instanţa de judecatã, în temeiul art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, trimite cererea de revizuire procurorului de la parchetul de pe lângã instanţa care a judecat cauza în primã instanţã, sub aspectul felului acesteia, este sentinţa, în condiţiile art. 311 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Sentinţa pronunţatã în condiţiile mai sus menţionate, ce conţine mãsura trimiterii la organul judiciar competent, fiind tot o hotãrâre de desesizare ca şi hotãrârile de trimitere a plângerii greşit îndreptate reglementate de art. 222 alin. 7, art. 278^1 alin. 13 şi art. 285 teza I din Codul de procedurã penalã, este supusã numai cãii de atac ordinare a recursului, controlul judiciar dând posibilitatea verificãrii obiectului cererii, stabilirii organului judiciar competent cãruia i se trimite în mod efectiv şi care asigurã îndreptarea unor erori judiciare cu privire la aspectele menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se stabileşte cã sentinţa prin care instanţa, sesizatã direct prin cerere de revizuire, se desesizeazã şi trimite cauza procurorului competent conform art. 397 alin. 1 din Codul de procedurã penalã poate fi atacatã cu recurs.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 12 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
judecãtor LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
