Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosatul nr. 2.590/1999 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde consilier juridic Elena Iordanescu, reprezentant al Societãţii Comerciale "I.O.R." - S.A. din Bucureşti. Lipseşte Petruta Oancea, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 165 din 21 octombrie 1999, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibila, în temeiul <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Reprezentantul Societãţii Comerciale "I.O.R." - S.A. din Bucureşti solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.504/1999, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal. Excepţia a fost ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti într-o cauza penalã privind pe Petruta Oancea, invinuita de sãvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, în dãuna Societãţii Comerciale "I.O.R." - S.A. din Bucureşti.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, în sensul ca instituie un regim juridic diferit pentru ocrotirea proprietãţii private a statului, prin acţiunea penalã pusã în mişcare din oficiu, iar nu la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, ca în cazul în care titularul proprietãţii private este o persoana fizica sau juridicã.
Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece art. 220 alin. 4 din Codul penal "nu este în concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituţie care asigura o egala ocrotire a proprietãţii private, indiferent de titular".
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepţia ridicatã este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerinta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate şi punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului, "asigurând o apãrare juridicã mai energica a proprietãţii private a statului", duce la "o diferentiere neconstitutionala între protecţia proprietãţii private a statului şi protecţia proprietãţii private a altor subiecte de drept [...], incalcand astfel art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigura o egala ocrotire a proprietãţii private prin lege, indiferent dacã aceasta aparţine statului sau altei persoane juridice sau fizice [...]".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au urmãtoarea redactare: "Dacã imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã."
În motivarea exceptiei se considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular, apreciindu-se ca, deşi prin acest text este ocrotitã posesia, în realitate aceasta este vizata ca atribut al dreptului de proprietate. Se susţine, de asemenea, ca prin dispoziţiile sale textul de lege criticat instituie o discriminare interzisã de Constituţie între protecţia proprietãţii private a statului, caz în care acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu, şi ocrotirea proprietãţii private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Curtea Constituţionalã retine ca art. 220 alin. 4 din Codul penal a mai fost supus controlului de constitutionalitate, constatandu-se, prin Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" din articolul menţionat este neconstitutionala în raport cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) teza întâi, potrivit cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular." În motivarea deciziei menţionate s-a arãtat, în esenta, ca:
a) Dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire penalã diferita, dacã imobilul este "în întregime sau în parte al statului". Textul de lege menţionat prevede ca acţiunea penalã urmeazã sa fie pusã în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate în afarã de cazul în care "acesta este în întregime sau în parte al statului", situaţie în care urmeazã sa fie pusã în mişcare din oficiu.
b) Valoarea socialã explicit apãratã prin dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal este posesia paşnicã şi netulburata a unui imobil. În consecinta, pentru existenta infracţiunii nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cãrui posesie este tulburata, ci numai calitatea de "persoana privatã" a posesorului imobilului.
c) Prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creeazã un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privatã a statului, în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privatã particularã, ceea ce atrage, indirect, favorizarea unuia dintre titularii dreptului de proprietate privatã. Asa fiind, aceste reglementãri, care diferentiaza apãrarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia paşnicã şi netulburata a unui imobil) în funcţie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, alta persoana juridicã ori persoana fizica) incalca, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publica, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitor la ocrotirea, în mod egal, prin lege, a proprietãţii private, indiferent de titular.
d) Textul de lege criticat este asemãnãtor, atât ca formulare, cat şi prin consecinţele sale, cu textele art. 213 alin. 2 şi art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cãrora Curtea Constituţionalã a constatat, prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispoziţiile "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia referitoare la dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal a fost identicã celor adoptate prin deciziile menţionate.
Fata de cele arãtate, întrucât Curtea a constatat, prin decizii anterioare, neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. Curtea retine însã ca, în speta, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit dupã data de 12 mai 1999, când s-a pronunţat de cãtre instanta de judecata încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale şi, prin urmare, la acea data excepţia de neconstituţionalitate era admisibilã, devenind inadmisibila ulterior.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 2.590/1999, constatând ca excepţia a devenit inadmisibila.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 februarie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
