Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 24 din 1 martie 1995 privind solutionarea recursurilor declarate de Ministerul Public, impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 86 din 28 iulie 1994
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 59 din 31 martie 1995
Vasile Gionea - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ion Filipescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursurilor declarate de Ministerul Public, Balog Irimie şi Buzdugan Marcel impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 86 din 28 iulie 1994.
La apelul nominal au rãspuns recurentii Balog Irimie şi Buzdugan Marcel, asistaţi de avocat Constantin Ciubotariu, lipsa fiind intimata Societatea Comercialã "Alum" - S.A. Tulcea.
Procedura este legal îndeplinitã.
Dosarul fiind în stare de judecata, preşedintele completului acorda cuvintul recurentilor.
Avocatul Constantin Ciubotariu solicita admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii exceptiei. Susţine ca motivarea deciziei contrazice dispozitivul acesteia, întrucît, deşi prin considerente se constata ca art. 223 din Codul penal este abrogat parţial, totuşi, prin dispozitiv, excepţia se respinge ca vadit nefondata. Apreciazã, de asemenea, ca decizia este nelegalã, deoarece instanta de fond nu s-a pronunţat la speta, ci a soluţionat excepţia pe baza Deciziei nr. 32/1993, deşi Curtea Constituţionalã nu este competenta sa emita decizii de îndrumare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului declarat de procurorul general potrivit motivelor invocate în scris. Totodatã, considera ca prima instanta a încãlcat şi prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucît a soluţionat excepţia, deşi judecãtoria, în încheierea de sesizare, nu-şi exprimase opinia. În concluzie, solicita casarea deciziei şi restituirea dosarului judecãtoriei în vederea completãrii actului de sesizare a Curţii Constituţionale. Pentru aceleaşi motive, apreciazã ca sînt întemeiate şi recursurile inculpaţilor.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 86 din 28 iulie 1994 s-a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 223 din Codul penal, invocatã de Balog Irimie şi Buzdugan Marcel în Dosarul nr. 14.244/1993 al Judecãtoriei Galaţi. În motivarea deciziei s-a reţinut ca, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993, definitiva, s-a constatat ca art. 223 din Codul penal este abrogat parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public, precum şi Balog Irimie şi Buzdugan Marcel.
În recursul formulat de Ministerul Public se invoca, în principal, urmãtoarele motive:
- violarea prevederilor art. 23 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 47/1992;
- încãlcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 47/1992. Prin recursul declarat de Balog Irimie şi Buzdugan Marcel se critica decizia, sustinindu-se ca:
- motivarea soluţiei ar contrazice dispozitivul hotãrîrii;
- Curtea ar fi fost obligatã sa se pronunţe la speta şi nu sa facã trimitere la precedente judiciare, nefiind indreptatita sa dea decizii de îndrumare.
Examinînd decizia atacatã, motivele invocate de recurenti, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã constata ca recursurile nu sînt fondate.
Critica facuta prin recursul Ministerului Public, în sensul ca au fost incalcate prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este neîntemeiatã, deoarece Judecãtoria Galaţi, în fata cãreia s-a ridicat excepţia, s-a conformat acestor dispoziţii şi a trimis excepţia Curţii Constituţionale spre a se pronunţa asupra ei.
Nici critica privind nesocotirea prevederilor art. 23 alin (5) din Legea nr. 47/1992 referitoare la obligativitatea exprimarii de cãtre instanta de judecata, prin încheierea de sesizare, a opiniei sale în legatura cu excepţia ridicatã nu poate fi primitã. Deşi judecãtoria nu şi-a exprimat opinia, în condiţiile specifice ale cauzei aceasta cerinta apare ca pur formala cît timp, sesizind Curtea Constituţionalã cu soluţionarea exceptiei, rezulta ca judecãtoria a considerat art. 223 din Codul penal ca fiind în vigoare, iar Curtea se pronunţase prin Decizia nr. 32 din 26 mai 1993, definitiva, cu privire la constituţionalitatea acestor prevederi.
De asemenea, este nefondat şi motivul de recurs privind încãlcarea art. 25 din Legea nr. 47/1992. Se susţine, în esenta, ca, potrivit acestor dispoziţii, Curtea Constituţionalã pronunţa decizii în fond şi în recurs, astfel ca prevederile art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale sînt contrare Constituţiei.
Critica intemeiata pe prevederile art. 26 alin 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nu are nici o relevanta în soluţionarea exceptiei, deoarece soluţia din decizia recuratã se bazeazã pe dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii şi ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate sînt obligatorii şi îşi produc efectele pentru viitor. De aceea motivele invocate, în sensul ca efectele acestor decizii ar fi limitate numai la speta dedusã judecaţii, sînt nefondate şi contrare specificului jurisdicţiei constituţionale. Curtea, dupã cum prevede art. 29 din regulamentul sau, statueazã numai în problemele de drept, asa încît o prevedere legalã nu poate fi consideratã constituţionalã într-o cauza şi neconstitutionala în alta cauza, cît timp legitimitatea sa constituţionalã se determina prin raportarea acestei prevederi la dispoziţiile sau principiile Constituţiei, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Ca urmare, constatarea neconstitutionalitatii unei dispoziţii legale are efecte "erga omnes" în conformitate cu obligativitatea instituitã de art. 145 alin. (2) din Constituţie, astfel încît prevederea legalã respectiva nu mai poate face obiectul unei alte excepţii de neconstituţionalitate, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 februarie 1995. Fiind obligatorie, o asemenea decizie se impune şi jurisdicţiei Curţii. Dacã, însã, nu s-a constatat neconstituţionalitatea unei prevederi, excepţia poate fi reiterata, cu condiţia ca motivele iniţiale sa se fi modificat asa cum s-a stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 25 mai 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 15 iulie 1993. Într-o asemenea ipoteza, deci, este justificat ca în soluţionarea exceptiei Curtea Constituţionalã sa-şi schimbe practica anterioarã, în care sens art. 26 alin. 2 din regulamentul Curţii prevede ca: "În cazul în care completul de trei judecãtori doreşte sa se îndepãrteze de interpretarea juridicã continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitiva a unui complet, se va adresa plenului, acordind termen în cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majoritãţii judecãtorilor este obligatorie pentru completul de judecata". Aceste dispoziţii nu incalca prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora excepţia de neconstituţionalitate poate fi atacatã de pãrţi numai cu recurs, deoarece nu se instituie o noua instanta, asa cum se susţine de recurenti, deciziile pronunţate în condiţiile art. 26 alin. 2 din regulamentul Curţii fiind obligatorii numai pentru completele de judecata ale Curţii Constituţionale, în vederea asigurãrii unei practici unitare şi consecvente în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.
Un ultim motiv de recurs se referã la faptul ca neexaminind fondul cauzei şi constatind ca excepţia este lipsitã de obiect, Curtea Constituţionalã nu ar fi putut sa o respingã ca vadit nefondata. Dupã cum s-a precizat în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 95 din 21 octombrie 1994 şi nr. 110 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 12 decembrie 1994 şi, respectiv, nr. 29 din 8 februarie 1995, respingerea unei excepţii ca vadit nefondata, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, se referã nu numai la faptul ca în mod evident excepţia nu poate fi admisã, cum este cazul de fata, deoarece anterior se constatase printr-o decizie definitiva ca art. 223 din Codul penal este parţial abrogat, ci şi la aspectul procedural, în sensul ca pronunţarea unei asemenea soluţii, tocmai ca urmare a caracterului sau "vadit", se face numai cu unanimitatea de voturi a judecãtorilor. Deci şi acest motiv de recurs urmeazã a fi respins, fiind contrar specificului jurisdicţiei constituţionale.
Pentru considerentele arãtate, avînd în vedere şi prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Balog Irimie şi Buzdugan Marcel impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 86 din 28 iulie 1994.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica la 1 martie 1995.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
