Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Aiud în Dosarul nr. 1.534/1999 al acelei instanţe.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 25 noiembrie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 decembrie 1999 şi apoi la data de 20 decembrie 1999 şi la data de 27 decembrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 iunie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 1.534/1999, Judecãtoria Aiud a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de parchetul de pe lângã acea instanta într-o cauza penalã privind pe Elena Hanga, invinuita de sãvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevãzutã la art. 220 din Codul penal. În motivarea exceptiei se susţine ca aceste prevederi incalca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular.
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, întrucât "prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se face o diferentiere neconstitutionala între protecţia posesiei unei persoane private şi cea a statului", atunci când se prevede ca, "Dacã imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate...". Dispoziţia legalã atacatã contravine prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, "care asigura o egala ocrotire a proprietãţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum şi a proprietãţii private a statului".
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi putea exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ce se referã la "o norma procedurala în contextul sãvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie" este intemeiata. Sintagma "exceptând cazurile în care bunul este în întregime sau în parte al statului", cuprinsã în dispoziţia legalã criticata, se regaseste în Codul penal şi în "conţinutul altor texte incriminatoare (de pilda, art. 214 care se referã la infracţiunea de gestiune frauduloasã şi art. 217 privitor la infracţiunea de distrugere), fiind sistematizate la Titlul III Infracţiuni contra patrimoniului". Se invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 177/1998, prin care s-a stabilit ca sintagma menţionatã, cuprinsã şi în "art. 213 alin. 2 din Codul penal (în contextul infracţiunii de abuz de încredere), este neconstitutionala. Instanta constituţionalã a reţinut ca în speta, în privinta bunurilor ce alcãtuiesc obiectul proprietãţii private s-a prevãzut un regim juridic diferenţiat sub aspectul instituţiei plângerii prealabile, ceea ce înseamnã ca, dacã bunul face parte din proprietatea publica a statului, acţiunea penalã poate fi pusã în mişcare din oficiu, mãsura nemaifiind condiţionatã de existenta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate", ca în cazul în care partea vãtãmatã este alt subiect de drept decât statul, şi anume o persoana fizica sau o persoana juridicã de drept privat. Aceasta soluţie legislativã este contrarã dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie. Se susţine în continuare ca şi în privinta exceptiei de neconstituţionalitate ce vizeazã prevederile art. 220 alin. 4 din Codul penal soluţia trebuie sa fie aceeaşi, pentru identitate de ratiune, "întrucât şi în acest caz statul - în calitate de persoana vãtãmatã, ca urmare a unei tulburãri de posesie comise asupra unui imobil aflat în proprietatea sa privatã - este scutit de recursul la instituţia plângerii prealabile, situandu-se, sub acest aspect, pe o poziţie procesuala mai confortabila comparativ cu alţi titulari ai dreptului de proprietate privatã".
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia ridicatã este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerinta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate şi punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului duc la o diferentiere neconstitutionala între protecţia proprietãţii private a statului şi protecţia proprietãţii private a altor subiecte de drept. Astfel dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal "contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigura o egala ocrotire a proprietãţii private prin lege, indiferent dacã aceasta aparţine statului sau altei persoane juridice ori fizice, şi, implicit, interzice ca legea penalã sa conţinã reglementãri distincte cu privire la ocrotirea proprietãţii private". În motivarea punctului sau de vedere Guvernul invoca jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. 2 şi, respectiv, ale art. 214 alin. 3 din Codul penal, texte având conţinut asemãnãtor, şi s-a statuat ca punerea în mişcare a acţiunii penale în temeiul acestor articole din Codul penal "se poate face doar la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, nu numai atunci când bunul aparţine persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat, ci şi atunci când bunul este în întregime sau în parte proprietatea privatã a statului".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins: "Dacã imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã."
În motivarea exceptiei Parchetul de pe lângã Judecãtoria Aiud considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2) teza întâi, potrivit cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular".
Curtea Constituţionalã a soluţionat anterior o excepţie de neconstituţionalitate care privea textul art. 220 din Codul penal, respingând-o prin Decizia nr. 124 din 21 mai 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 714 din 19 decembrie 1997. Este de observat faptul ca aceasta excepţie a avut ca obiect conţinutul incriminator al textului - tulburarea de posesie - care, în opinia autorilor de atunci ai exceptiei, ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Sub acest aspect Curtea nu a reţinut nici un motiv de neconstituţionalitate şi a respins excepţia, considerând ca incriminarea tulburãrii de posesie constituie expresia voinţei legiuitorului de a apara, prin mijloace de drept penal, proprietatea privatã.
Pe de alta parte, în ceea ce priveşte constituţionalitatea prevederilor alin. 4 al art. 220 din Codul penal în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, decizie prin care a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi, constatandu-se ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" este neconstitutionala. Cu acel prilej, în motivarea deciziei s-a arãtat:
a) Dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire penalã diferita, dacã imobilul este "în întregime sau în parte al statului". Textul de lege menţionat prevede ca acţiunea penalã urmeazã sa fie pusã în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, afarã de cazul în care "acesta este în întregime sau în parte al statului", caz în care urmeazã sa fie pusã în mişcare din oficiu.
b) Valoarea socialã explicit apãratã prin dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal este posesia paşnicã şi netulburata a unui imobil. În consecinta, pentru existenta infracţiunii nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cãrui posesie este tulburata, ci numai calitatea de "persoana privatã" a posesorului imobilului.
c) Prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creeazã un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privatã a statului, în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privatã particularã, ceea ce atrage, indirect, favorizarea unuia dintre titularii dreptului de proprietate privatã. Asa fiind, aceste reglementãri care diferentiaza apãrarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia paşnicã şi netulburata a unui imobil), în funcţie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, alta persoana juridicã ori persoana fizica), incalca, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publica, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie referitor la ocrotirea în mod egal, prin lege, a proprietãţii private, indiferent de titular.
d) Textul de lege criticat este asemãnãtor, atât ca formulare, cat şi prin consecinţele sale, cu textele art. 213 alin. 2 şi art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cãrora Curtea Constituţionalã a constatat, prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispoziţiile "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia referitoare la dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal a fost identicã celor adoptate prin deciziile menţionate.
Fata de cele arãtate, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioarã neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. Curtea retine însã ca în speta aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit dupã data de 16 iunie 1999, când s-a pronunţat de cãtre instanta de judecata încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale şi, prin urmare, la acea data excepţia de neconstituţionalitate era admisibilã, devenind inadmisibila ulterior.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Aiud în Dosarul nr. 1.534/1999 al acelei instanţe, constatând ca excepţia a devenit inadmisibila.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 decembrie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
