Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 238 din 10 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 14 iunie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Florin Bãncianu în Dosarul nr. 1.070/P/2004 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin încheierea din 25 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.070/P/2004, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Florin Bãncianu în cadrul judecãrii apelului penal declarat împotriva Sentinţei nr. 568 din 9 septembrie 2004, pronunţatã de Tribunalul Constanţa. Autorul excepţiei a fost trimis în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute de <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, infracţiune pedepsitã cu închisoare de la 10 la 12 ani.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţia legalã criticatã contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 124, privind înfãptuirea justiţiei, ale art. 125, care reglementeazã statutul judecãtorilor, precum şi celor ale art. 126, privind instanţele judecãtoreşti. Se susţine cã textul criticat instituie un regim discriminatoriu pentru destinatarii legii penale care sãvârşesc infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. În opinia autorului excepţiei, ceea ce trebuie sã primeze nu este pedeapsa prevãzutã de lege, ci aceea stabilitã de judecãtor în funcţie de pericolul social concret al faptei, de persoana fãptuitorului şi de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevãzute de Codul penal. Or, pentru a proceda la o justã individualizare a pedepsei, judecãtorul trebuie în mod necesar sã aibã la îndemânã şi controlul suveran asupra modalitãţilor de executare a acesteia. Atâta timp cât capacitatea judecãtorului de a proceda la individualizarea pedepsei este îngrãditã de limitãri in abstracto venind din partea legiuitorului, se produce o iremediabilã contradicţie între scopul represiunii penale şi capacitatea actului de justiţie de a realiza acest scop, fiind astfel încãlcate dispoziţiile cuprinse în art. 124 din Legea fundamentalã, privind înfãptuirea justiţiei.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia penalã aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã textul atacat nu contravine art. 16 din Constituţie, deoarece nu se încalcã nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi cuprinse în art. 4 alin. (2) din Legea fundamentalã, iar egalitatea între cetãţeni nu presupune o identitate de tratament juridic. Nu sunt încãlcate nici dispoziţiile art. 124 din Constituţie, deoarece regimul executãrii pedepselor constituie o problemã de politicã penalã pe care legiuitorul este singurul îndreptãţit sã o soluţioneze, individualizarea judiciarã a pedepsei fãcându-se în mod obligatoriu în cadrul individualizãrii legale. De asemenea, apreciazã cã dispoziţiile constituţionale ale art. 125 şi 126 nu au incidenţã în cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional. În acest sens aratã cã limitarea legalã a aplicãrii suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere nu încalcã sub nici un aspect principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. Se apreciazã cã regimul executãrii pedepselor constituie o problemã de politicã penalã pe care organul legislativ este abilitat sã o soluţioneze în funcţie de împrejurãrile concrete existente la un anumit moment. Prin textul de lege criticat s-a urmãrit instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol social ridicat. Totodatã, apreciazã cã dispoziţiile art. 125 şi 126 din Constituţie, invocate de asemenea în motivarea excepţiei, nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins: "Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere poate fi dispusã în cazul infracţiunii de furt calificat prevãzute la art. 209 alin. 3, dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 2 ani."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 124, privind înfãptuirea justiţiei, ale art. 125, care reglementeazã statutul judecãtorilor, precum şi cele ale art. 126, privind instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constatã cã art. 86^1 alin. 3 din Codul penal reglementeazã limitativ cazurile în care nu se poate dispune suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere. Aceste cazuri privesc infracţiunile "intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2". În teza a doua a alin. 3 al art. 86^1 legiuitorul a prevãzut o excepţie de la cazurile menţionate mai sus, şi anume: "Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere poate fi dispusã în cazul infracţiunii de furt calificat prevãzute la art. 209 alin. 3, dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 2 ani." Prin aceste reglementãri legiuitorul a restrâns aplicarea mãsurii de individualizare a pedepsei constând în suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, în sensul cã aceasta nu mai poate fi dispusã în cazul persoanelor care au sãvârşit cu intenţie infracţiunile menţionate în textul de lege. Legiuitorul a exclus astfel de la beneficiul mãsurii prevãzute în art. 86^1 alin. 3 din Codul penal pe acei infractori care au sãvârşit infracţiuni intenţionate grave sau infracţiunile de violenţã prevãzute în art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2 din Codul penal, în scopul evitãrii riscului la care societatea s-ar expune prin lãsarea în libertate a anumitor categorii de condamnaţi.
Asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal Curtea s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, dintre care menţionãm: <>Decizia nr. 116 din 15 iunie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 iulie 2000, <>Decizia nr. 131 din 6 iulie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, precum şi <>Decizia nr. 240 din 27 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004. Curtea Constituţionalã a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile de lege în discuţie, subliniind cã suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere este creatã de legiuitor şi pusã la dispoziţia instanţei ca mijloc de individualizare judiciarã a executãrii pedepsei. Ea conferã inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de aceastã mãsurã. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta sã determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţã a acestei mãsuri, respectiv sã excludã de la aceastã mãsurã persoanele care au sãvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenţã care vãdesc o periculozitate aparte a infractorului.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei în sensul cã dispoziţiile de lege criticate sunt contrare principiului egalitãţii în drepturi, prin <>Decizia nr. 240 din 27 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004, Curtea Constituţionalã a statuat cã, "deşi prin prevederile [...] art. 86^1 alin. 3 din Codul penal legiuitorul a restrâns aplicarea mãsurii de individualizare a pedepsei, în sensul cã nu poate fi dispusã în cazul persoanelor care au sãvârşit, cu intenţie, infracţiunile menţionate de acest text de lege, aceasta nu contravine însã prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece limitarea legalã a aplicãrii suspendãrii sub supraveghere nu încalcã nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintã o constantã a personalitãţii cetãţeanului, o şansã egalã acordatã fiecãrui individ şi, din aceastã cauzã, principiul egalitãţii cuprinde egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetãţeni în comparaţie cu alta. În aceastã situaţie este evident cã regimul pedepselor constituie o problemã de politicã penalã, pe care organul legislativ este singurul îndreptãţit sã o soluţioneze în funcţie de împrejurãrile existente la un moment dat în domeniul criminalitãţii. Prin mãsurile instituite în condiţiile art. 86^1 alin. 3 din Codul penal s-a urmãrit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii încãlcarea principiului egalitãţii s-ar putea pune în discuţie numai dacã reglementarea unei astfel de mãsuri ar crea discriminãri între cetãţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispoziţiile art. 16 din Constituţie vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui".
În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi", Curtea a reţinut, prin decizia menţionatã mai sus, cã acestea trebuie corelate cu dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, potrivit cãrora "Justiţia se înfãptuieşte în numele legii" şi "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Din aceastã perspectivã, susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia judecãtorul ar trebui sã facã o individualizare a modului de executare a pedepsei, fãrã limitãrile in abstracto impuse de lege, apare ca neîntemeiatã. Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta sã determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţã a acestor mãsuri, respectiv sã excludã de la aceste mãsuri persoanele care au sãvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenţã care vãdesc o periculozitate aparte a infractorului.
Aceste argumente care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal faţã de art. 125 privind "Statutul judecãtorilor" şi art. 126 referitor la "Instanţele judecãtoreşti" din Legea fundamentalã, se constatã cã acestea nu au relevanţã în cauzã.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Florin Bãncianu în Dosarul nr. 1.070/P/2004 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
