Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 237 din 10 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) lit. a) si alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 13 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Shuai Guifang în Dosarul nr. 3.975/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. în acest sens aratã cã textul criticat nu împiedicã solicitantul unei forme de protecţie umanitare sã se adreseze justiţiei şi sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale. De asemenea, considerã cã, fiind vorba de norme procedurale, legiuitorul este liber sã reglementeze, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
La dosar a fost depus punctul de vedere al Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Aratã, în esenţã, cã în analizarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat se parcurg douã etape. Astfel, mai întâi se analizeazã admisibilitatea unei noi cereri, "în raport de elementele noi invocate de solicitantul de azil sau de transformãrile de ordin politic, social, militar sau legislativ din ţara de origine, de naturã a avea consecinţe grave pentru solicitant", iar apoi se iniţiazã procedura de acordare a unei forme de protecţie, dacã se constatã cã noua cerere îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevãzute de lege. În ceea ce priveşte <>art. 17 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , precizeazã cã, "dacã dispoziţia de pãrãsire a ţãrii ar deveni suspensivã şi în cazul în care se respinge ca inadmisibilã cererea de acces la o nouã procedurã, ar însemna ca solicitantului sã i se ofere un mijloc de suspendare la nesfârşit a acestei dispoziţii, prin reiterarea cererilor de acordare a accesului la o nouã procedurã de acordare a statutului de refugiat".
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 septembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.975/RF/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de recurenta Shuai Guifang într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a respins plângerea împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia afirmã cã textele de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituţie şi în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens susţine cã <>art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neconstituţional, întrucât accesul la o nouã procedurã de acordare a unei forme de protecţie este permis doar pentru obţinerea statutului de refugiat, "fiind exclusã, astfel, cealaltã formã de protecţie prevãzutã de legea specialã, respectiv protecţia umanitarã condiţionatã". Considerã cã "prin aceasta se încalcã dreptul la un proces echitabil, din moment ce, prin limitarea menţionatã, este înfrânt dreptul la o nouã cerere de acordare a protecţiei umanitare condiţionate". În ceea ce priveşte art. 16 alin. (3) lit. a), afirmã cã nesocoteşte dreptul la un proces echitabil, deoarece "accesul la o nouã procedurã este condiţionat strict şi imperativ", pe de o parte, de dovedirea de cãtre solicitant a apariţiei, pe parcursul soluţionãrii cererii anterioare, a unor elemente noi care, "în virtutea caracterului dinamic al vieţii, pot apãrea şi dupã încheierea primei proceduri", iar pe de altã parte, prin obligarea solicitantului sã facã dovada existenţei noilor motive invocate şi a imposibilitãţii prezentãrii lor cu ocazia soluţionãrii cererii anterioare, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, reprezintã "o limitare excesivã a dreptului la apãrare al solicitantului, în raport cu specificul probaţiunii în cauzele cu refugiaţi, în care, conform procedurilor prevãzute în Manualul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, se face aplicarea principiului împãrţirii sarcinii probei şi a principiului beneficiului dubiului". În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (6) din ordonanţa criticatã, aratã cã se încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât "aceeaşi autoritate administrativã care a respins cererea de acces la o nouã procedurã are şi posibilitatea de a returna în ţara de origine pe solicitantul care a formulat-o, înainte de pronunţarea în cauzã, de cãtre instanţa de judecatã competentã, a hotãrârii sale definitive şi irevocabile". Aceasta deoarece "anularea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului intervine doar în situaţia admiterii de cãtre autoritatea administrativã a cererii de acces la o nouã procedurã, în situaţia respingerii acestei cereri, solicitantul putând fi oricând îndepãrtat de pe teritoriul României".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, considerã cã autorul excepţiei dã prevederilor <>art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 o interpretare restrictivã. Aceasta deoarece, în realitate, prevederile menţionate sunt incidente şi în cazul în care partea întruneşte condiţiile pentru acordarea asistenţei umanitare condiţionate, titularului cererii de acordare a statutului de refugiat neimpunându-i-se în mod expres sã solicite forma de protecţie prevãzutã în mod subsidiar de legiuitor. În ceea ce priveşte situaţiile intervenite ulterior primei proceduri, aratã cã "legiuitorul a înţeles sã le confere eficienţã prin art. 16 alin. (3) lit. b)". În continuare, precizeazã cã şi <>art. 16 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este constituţional, apreciind cã, "dacã suspendarea dispoziţiei de a pãrãri ţara ar interveni şi în cazul în care se respinge ca inadmisibilã cererea de acces la o nouã procedurã, ar însemna ca petentului sã i se ofere un mijloc de suspendare la nesfârşit a acestei dispoziţii, prin reiterarea cererilor de acordare a accesului la o nouã procedurã".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând, dintru început, cã obiectul acesteia îl constituie, ca urmare a republicãrii şi renumerotãrii <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6). În continuare, observã cã din motivarea autorului excepţiei ar rezulta cã, de fapt, dispoziţiile contestate ar fi cele ale art. 29 alin. (4) din ordonanţã, prin care se stabileşte procedura de încetare, retragere sau anulare a protecţiei umanitare condiţionate, fiind posibilã o greşitã indicare a obiectului excepţiei de cãtre autorul acesteia. Fãcând însã referire la textele de lege criticate, apreciazã cã art. 17 alin. (3) lit. a) este constituţional, întrucât prevede "posibilitatea formulãrii unei a doua cereri pentru acordarea statutului de refugiat şi procedura de urmat, reglementându-se, astfel, un beneficiu suplimentar al legii în favoarea strãinului, care poate urma, în acest fel, atât procedura administrativã, cât şi posibilitatea unei a doua acţiuni în justiţie - una vizând admisibilitatea cererii şi cea de-a doua, în condiţiile acordãrii accesului la o nouã procedurã, privind chiar fondul cauzei". Considerã cã nici critica de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (6) nu este întemeiatã, întrucât trebuie avute în vedere prevederile alin. (7) şi (8) ale aceluiaşi articol, prin care se reglementeazã posibilitatea formulãrii unei plângeri împotriva hotãrârii prin care a fost respinsã ca inadmisibilã o nouã cerere de acordare a statutului de refugiat, plângere care se soluţioneazã conform art. 16 din ordonanţã. Conchide cã textele criticate au fost edictate "tocmai pentru a asigura un acces lãrgit la justiţie persoanelor ce solicitã una din formele de protecţie prevãzute de lege şi care au beneficiat, deja, în cadrul unei prime cereri formulate, de dreptul la un proces echitabil".
Avocatul Poporului precizeazã cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost republicatã, dându-se textelor o nouã numerotare, astfel încât art. 16 a devenit art. 17. Apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate, referitoare la condiţiile în care poate fi depusã o nouã cerere de acordare a statutului de refugiat şi la procedura de soluţionare a acesteia, "nu opresc, în realitate, pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil". Aratã cã, "în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de proces echitabil nu implicã imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor cãi de atac a hotãrârilor judecãtoreşti". În susţinerea netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, precizeazã cã, prin faptul cã legea prevede condiţiile în care poate fi depusã o cerere de acordare a statutului de refugiat, se urmãreşte asigurarea celeritãţii procedurii, având în vedere urgenţa impusã de natura cauzelor care fac obiectul dispoziţiilor legale criticate. Menţioneazã şi cã, în conformitate cu prevederile <>art. 17 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , împotriva hotãrârii prin care a fost respinsã ca inadmisibilã o nouã cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plângere la instanţa de judecatã competentã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile <>art. 16 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Cu acest prilej s-a procedat la renumerotarea textelor de lege, art. 16 devenind art. 17. În consecinţã, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6), care are urmãtorul conţinut normativ:
- Art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6): "(3) O nouã cerere de acordare a statutului de refugiat poate fi depusã numai dacã a fost pronunţatã o hotãrâre definitivã şi irevocabilã asupra cererii anterioare şi numai dacã sunt îndeplinite alternativ urmãtoarele condiţii:
a) pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii anterioare au apãrut elemente noi care nu au putut fi prezentate, din motive neimputabile solicitantului, cu condiţia ca aceste elemente sã nu fie rezultatul unor acţiuni provocate în scopul obţinerii unei forme de protecţie din partea statului român. Solicitantul este obligat sã facã dovada existenţei noilor motive invocate şi a imposibilitãţii prezentãrii lor cu ocazia soluţionãrii cererii anterioare;
[...]
(6) Hotãrârea prin care se acordã accesul la soluţionarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat are ca efect şi anularea dispoziţiei de a pãrãsi teritoriul României, prevãzutã în hotãrârea anterioarã, solicitantul urmând sã beneficieze de drepturile prevãzute la art. 14."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, care prevãd cã "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil".
De asemenea, autorul excepţiei invocã în susţinerea acesteia şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, al cãrui conţinut este urmãtorul:
- Art. 6 paragraful 1: "1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi cu cele cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plânge unei instanţe. Textele criticate nu conţin interdicţii pentru persoanele interesate de a se adresa instanţelor judecãtoreşti şi de a se folosi de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil.
Astfel, critica referitoare la <>art. 17 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu poate fi reţinutã, întrucât este eronatã afirmaţia prin care autorul susţine cã accesul la o nouã procedurã de acordare a unei forme de protecţie este limitat doar pentru obţinerea statutului de refugiat, "fiind exclusã, astfel, cealaltã formã de protecţie prevãzutã de legea specialã, respectiv protecţia umanitarã condiţionatã". Dispoziţiiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din aceeaşi ordonanţã, în care sunt enumerate soluţiile ce pot fi pronunţate de funcţionarii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, anume desemnaţi, în urma analizãrii cererii de acordare a statutului de refugiat, şi anume acordarea statutului de refugiat, acordarea protecţiei umanitare condiţionate sau respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat. Rezultã cã, în momentul analizãrii cererii de obţinere a statutului de refugiat, funcţionarul competent va verifica, mai întâi, întrunirea condiţiilor prevãzute de art. 2 alin. (1) din ordonanţa criticatã şi, subsecvent, dacã va constata neîndeplinirea acestora, va aprecia dacã solicitantul nu întruneşte condiţiile stabilite de art. 5 din ordonanţã, necesare pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate. O nouã cerere de acordare a statutului de refugiat va fi soluţionatã pe baza unui raţionament similar, fiind implicitã acordarea protecţiei umanitare condiţionate în ipoteza neîntrunirii condiţiilor pentru obţinerea formei superioare de protecţie, adicã a statutului de refugiat, dar existând acele condiţii pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate. Prin urmare, în realitate, nu poate fi vorba de o limitare a accesului la o nouã procedurã de acordare a unei forme de protecţie doar la statutul de refugiat, aşa cum pretinde autorul excepţiei.
În ceea ce priveşte <>art. 17 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , se observã cã acesta este o normã proceduralã, care reglementeazã una dintre condiţiile de admisibilitate a unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat. Curtea Constituţionalã a statuat, cu valoare de principiu, în <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , cã "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege". De altfel, în cazul de faţã, condiţionarea introducerii unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat de dovedirea existenţei noilor motive invocate şi a imposibilitãţii prezentãrii lor cu ocazia soluţionãrii cererii anterioare este impusã de necesitatea respectãrii principiului statuat în art. 57 din Constituţie, conform cãruia "Cetãţenii români, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sã-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu bunã-credinţã [...]". Textul de lege criticat transpune esenţa acestei dispoziţii constituţionale, înlãturând posibilitatea solicitantului de a beneficia în mod nejustificat de statutul de refugiat, obţinut cu rea-credinţã.
În susţinerea criticii de neconstituţionalitate a <>art. 17 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , autorul afirmã în mod eronat cã "anularea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului intervine doar în situaţia admiterii de cãtre autoritatea administrativã a cererii de acces la o nouã procedurã, în situaţia respingerii acestei cereri, solicitantul putând fi oricând îndepãrtat de pe teritoriul României". În examinarea excepţiei, trebuie avutã în vedere o interpretare sistematicã a conţinutului normativ al <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , autorul ignorând cu desãvârşire dispoziţii edificatoare ale acesteia. Astfel, la alin. (7) al art. 17 se prevede cã "Împotriva hotãrârii prin care a fost respinsã ca inadmisibilã o nouã cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plângere". În ceea ce priveşte soluţionarea acestei plângeri, alin. (8) al art. 17 face trimitere la dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 16. Acesta din urmã prevede în mod expres, în fraza a doua a alin. (1), cã introducerea plângerii suspendã executarea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului României. Pe cale de consecinţã, rezultã cã introducerea plângerii împotriva hotãrârii pronunţate în noua cerere de acordare a statutului de refugiat suspendã executarea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului, inclusiv în situaţia vizatã de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 17 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã Shuai Guifang în Dosarul nr. 3.975/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
