Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 235 din 5 mai 2005 privind sesizarea de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu referire la art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 31 mai 2005
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, de cãtre un grup de 27 de senatori, şi anume: Corneliu Vadim Tudor, Aurel Ardelean, Liviu Doru Bindea, Carol Dina, Valentin Dinescu, Viorel Senior Duca, Gheorghe Viorel Dumitrescu, Gheorghe Funar, Constantin Gãucan, Ilie Ilaşcu, Nicolae Iorga, Irina Loghin, Eugen Mihãescu, Viorica-Georgeta-Pompilia Moisiuc, Dorel-Constantin Onaca, Ilie Petrescu, Petru Stan, Claudiu Tãnãsescu, Mihai Ungheanu, Verginia Vedinaş, Ovidiu Teodor Creţu, Viorel Ştefan, Mihail Lupoi, Doina Silistru, Sever Şter, Ioan Chelaru şi Vasile Ion.
Sesizarea a fost trimisã Curţii Constituţionale cu Adresa nr. 892 din 22 martie 2005 a secretarului general al Senatului şi formeazã obiectul Dosarului nr. 274A/2005.
În motivarea sesizãrii se susţine cã legea este neconstituţionalã, întrucât dispoziţiile <>art. 13 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie contravin dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile art. 13 lit. b) din legea criticatã prevãd cã sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 dacã sunt comise - între alte categorii de persoane - de cãtre deputaţi şi senatori. Acest text de lege contravine prevederilor art. 72 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora urmãrirea penalã şi trimiterea în judecatã a deputaţilor şi senatorilor "se pot face numai de cãtre Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Autorii sesizãrii susţin cã "textul constituţional citat este evident restrictiv, pentru cã legiuitorul constituant care foloseşte sintagma numai a avut în vedere posibilitatea ca sã nu existe tendinţa de a se legifera competenţa de urmãrire şi cercetare a parlamentarilor de cãtre un alt parchet, decât cel care se regãseşte în Legea fundamentalã".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/603/RG din 1 aprilie 2005, punctul sãu de vedere în sensul cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
Parchetul Naţional Anticorupţie este o structurã autonomã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a ministrului justiţiei. Astfel, cum precizeazã şi art. 131 din Constituţia României, republicatã, Ministerul Public îşi exercitã atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii, respectiv şi în Parchetul Naţional Anticorupţie, înfiinţat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie. Constituţia nu detaliazã aspecte de organizare a parchetelor, însã aceste structuri organizatorice pot fi dezvoltate sau, dimpotrivã, restrânse, în raport cu necesitãţile concrete ale societãţii româneşti, cu nevoia prevenirii şi combaterii uneia sau alteia dintre faptele prevãzute de legea penalã.
Organizarea Parchetului Naţional Anticorupţie ca structurã a Ministerului Public şi coordonarea acestui parchet de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îndeplineşte condiţia statuatã de art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicatã. Toate actele efectuate de procurori şi procedura urmatã în activitatea de cercetare sunt coordonate de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deţinând atributul de coordonare, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea automat şi atributul de supraveghere a ofiţerilor de poliţie judiciarã, de îndrumare a procurorilor, de control al actelor încheiate de aceştia.
<>Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã Guvernului nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea mãsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, în alin. (3^1) al art. 1, reglementeazã rolul coordonator al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie. Coordonarea priveşte îndrumãri cu caracter general referitoare la mãsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, precum şi solicitarea de informãri asupra activitãţii instituţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind cel care soluţioneazã şi conflictele de competenţã. Astfel, prin activitatea Parchetului Naţional Anticorupţie, desfãşuratã sub coordonarea Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se pot realiza, potrivit legii, pe baza documentelor şi a actelor de procedurã, urmãrirea şi trimiterea în judecatã penalã şi a deputaţilor şi senatorilor.
De altfel, prevederea privind competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie de a instrumenta în cazul infracţiunilor sãvârşite de senatori sau deputaţi a funcţionat de la intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 . În decursul timpului textul art. 13 alin. (1) lit. b) a fost amendat doar cu privire la subiecţii infracţiunilor, alţii decât senatorii sau deputaţii, ori cu privire la realizarea unui acord între partea introductivã la art. 13 alin. (1) lit. a), pe de o parte, şi lit. b) a aceluiaşi alineat, pe de altã parte. În ceea ce priveşte Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 , aceasta completeazã sfera subiecţilor prevãzuţi la art. 13 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
Guvernul României a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/1.852/C.P.T. din 11 aprilie 2005, punctul sãu de vedere în sensul cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
Dispoziţiile referitoare la competenţa de urmãrire penalã şi trimitere în judecatã a deputaţilor şi senatorilor au fost introduse în cuprinsul alin. (2) al <>art. 72 prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , care a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003. Aceastã prevedere nu are caracterul unei norme procesual penale, ci are valoare de principiu, care trebuie sã stea la baza prevederilor legilor organice referitoare la organizarea şi funcţionarea instituţiilor componente ale autoritãţii judecãtoreşti. Aşadar, prevederea constituţionalã menţionatã, prin natura ei şi prin locul unde este situatã în Constituţie (în secţiunea a 2-a intitulatã "Statutul deputaţilor şi al senatorilor" din capitolul I "Parlamentul" al titlului III), nu poate fi consideratã ca normã prin care se configureazã Ministerul Public, organizarea şi componentele sale, întrucât aceste atribute sunt de domeniul legilor organice şi deci ea nu limiteazã posibilitatea de organizare a acestuia prin legi organice. Funcţia sa este doar aceea de a stabili, la nivelul Constituţiei, cã urmãrirea şi trimiterea în judecatã a deputaţilor şi senatorilor care sãvârşesc infracţiuni, indiferent din ce categorie fac parte, se efectueazã de cãtre procuror şi nu de cãtre organele de cercetare penalã. Constituţia a utilizat termenul "numai" pentru a sublinia faptul cã urmãrirea se face în mod obligatoriu numai de procuror.
Sintagma "Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", cuprinsã în textul alin. (2) al art. 72, trebuie înţeleasã şi interpretatã în contextul întregului text din teza a doua a aceluiaşi alineat. Astfel, întrucât în ultima parte a dispoziţiilor alin. (2) teza a doua (ultima propoziţie) se prevede cã aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de judecatã a deputaţilor şi senatorilor, deci celei mai înalte instanţe din sistemul organelor judiciare, în mod logic, simetric şi potrivit principiilor Codului de procedurã penalã, competenţa revine procurorului de la parchetul corespunzãtor instanţei care, potrivit legii, judecã în primã instanţã cauza.
Constituţia a prevãzut astfel cã urmãrirea penalã se efectueazã, în cazul deputaţilor şi senatorilor, de parchetul corespunzãtor înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu de un parchet care funcţioneazã pe lângã o altã instanţã. În acest sens trebuie înţeleasã sintagma "Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie" din alin. (2) al art. 72 din Constituţia revizuitã.
Deoarece Parchetul Naţional Anticorupţie funcţioneazã pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie - astfel cum prevede <>art. 1 alin. (1) în redactarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 102/2003 -, este firesc ca sintagma "Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", folositã în alin. (2) al art. 72 din Constituţie, sã îl includã şi pe acesta, Parchetul Naţional Anticorupţie având prerogativa de a-i urmãri pe deputaţi şi senatori atunci când sãvârşesc infracţiuni prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 .
Dispoziţia constituţionalã din art. 72 alin. (2) s-a referit, prin urmare, la orice parchet care funcţioneazã, potrivit legii, pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile care stabilesc competenţa fiecãruia aparţinând legilor ordinare.
Urmãrirea infracţiunilor sãvârşite de deputaţi şi senatori, prevãzute în <>Legea nr. 78/2000 , a fost datã în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 . Toate actele normative de completare şi de modificare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 au pãstrat dispoziţia prin care s-a conferit Parchetului Naţional Anticorupţie competenţa de urmãrire penalã şi de trimitere în judecatã a deputaţilor şi senatorilor pentru infracţiuni de corupţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile criticate din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate.
Curtea observã cã obiectul sesizãrii, aşa cum a fost formulat de autorii acesteia, îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie. Însã, în motivarea sesizãrii sunt criticate doar dispoziţiile cuprinse la art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu referire la <>art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie.
Aşadar, Curtea constatã cã numai aceste dispoziţii formeazã obiectul controlului de constituţionalitate, care au urmãtorul cuprins:
- Art. I: "2. La articolul unic punctul 2, alineatul 1 al articolului 13 va avea urmãtorul cuprins:
Art. 13. - (1) Sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevãzute în <>Legea nr. 78/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sãvârşite în una dintre urmãtoarele condiţii:
a) [...]
b) dacã, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbãrii aduse unei autoritãţi publice, instituţii publice sau oricãrei alte persoane juridice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formeazã obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de cãtre deputaţi, senatori, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, judecãtorii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia, Avocatul Poporului şi adjuncţii sãi, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii de stat ai primului-ministru, membrii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi, guvernatorul şi viceguvernatorul Bãncii Naţionale a României, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, ceilalţi magistraţi, ofiţeri, amirali, generali şi mareşali, ofiţeri de poliţie şi ofiţeri din sistemul administraţiei penitenciare, preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, primarii municipiilor şi ai oraşelor, prefecţii, conducãtorii autoritãţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi persoanele care exercitã atribuţii de control ale acestora, notarii publici, avocaţii, comisarii Gãrzii Financiare, persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societãţilor naţionale, al bãncilor şi societãţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unitãţilor centrale financiar-bancare, persoanele prevãzute la <>art. 8^1 din Legea nr. 78/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi vameşii."
În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile criticate încalcã dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Constituţie, care au urmãtorul cuprins:
"Deputaţii şi senatorii pot fi urmãriţi şi trimişi în judecatã penalã pentru fapte care nu au legãturã cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fãrã încuviinţarea Camerei din care fac parte, dupã ascultarea lor. Urmãrirea şi trimiterea în judecatã penalã se pot face numai de cãtre Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecatã aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Autorii sesizãrii aratã cã dispoziţiile criticate încalcã aceste prevederi constituţionale, întrucât stabilesc competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie de a efectua urmãrirea şi trimiterea în judecatã penalã a deputaţilor şi senatorilor, contrar dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc competenţa Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea constatã cã este evidentã intenţia legiuitorului constituant de a stabili competenţa exclusivã a Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a efectua urmãrirea şi trimiterea în judecatã penalã a deputaţilor şi senatorilor, deoarece în construcţia normei cuprinse la art. 72 alin. (2) din Constituţie a utilizat cuvântul "numai", ceea ce îi conferã acesteia un caracter imperativ şi exclusiv. Utilizând cuvântul "numai", legiuitorul constituant a înţeles cã confere aceastã competenţã unei singure autoritãţi statale, şi anume Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care nu o poate partaja cu nici un alt parchet, oricare ar fi poziţia ierarhicã sau competenţa sa.
Ţinând seama de faptul cã normele de competenţã sunt de strictã interpretare, Curtea urmeazã sã reţinã intenţia legiuitorului constituant nu numai în raport cu tehnica redacţionalã a textului examinat, ci şi în raport cu realitatea organizatoricã a celor douã instituţii în alcãtuirea sistemului autoritãţilor publice, din momentul finalizãrii procesului de revizuire a Constituţiei.
Astfel, Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structurã autonomã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfãşoarã sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitatã de cãtre un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângã fosta Curte Supremã de Justiţie. Dispoziţiile art. 2 din aceeaşi ordonanţã precizeazã locul acestui parchet în cadrul autoritãţii judecãtoreşti, prevãzând cã "Parchetul Naţional Anticorupţie este independent în raport cu instanţele judecãtoreşti şi cu parchetele de pe lângã acestea [...]".
Intenţia legiuitorului ordinar de a consolida independenţa Parchetului Naţional Anticorupţie rezultã din cuprinsul articolului unic pct. 1 lit. b) din <>Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, prin consolidarea autoritãţii procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, prevãzându-se în mod expres, printre atribuţiile acestuia "conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penalã, efectuate din dispoziţiile procurorului de cãtre ofiţerii de poliţie judiciarã aflaţi sub autoritatea exclusivã a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie".
Astfel fiind, Curtea reţine cã legiuitorul constituant, ţinând seama de existenţa Parchetului Naţional Anticorupţie organizat autonom faţã de Parchetul de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prevãzut în mod clar competenţa exclusivã a celui din urmã de a efectua urmãrirea şi trimiterea în judecatã penalã a deputaţilor şi senatorilor, indiferent de natura infracţiunilor sãvârşite. Nu este de admis ca în Legea fundamentalã a statului sã se reglementeze competenţa alternativã a autoritãţilor publice.
Legiuitorul constituant a revizuit şi organizarea parchetelor, completând cu un nou alineat dispoziţiile art. 131 din Constituţie, având ca titlu marginal "Rolul Ministerului Public", dupã cum urmeazã: "(3) Parchetele funcţioneazã pe lângã instanţele de judecatã, conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, în condiţiile legii." Legea de revizuire a Constituţiei a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003. fiinându-se seama de cerinţa constituţionalã ca parchetele sã funcţioneze pe lângã instanţele de judecatã, prin dispoziţiile <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 102 din 24 octombrie 2003 a fost modificat alin. (1) al <>art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, dupã cum urmeazã: "Prin prezenta ordonanţã de urgenţã se înfiinţeazã, la nivel naţional, Parchetul Naţional Anticorupţie, care funcţioneazã pe lângã Curtea Supremã de Justiţie ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie." Aceastã ordonanţã a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003. Dispoziţiile organizatorice de la art. 1 şi <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie au mai fost modificate, pãstrând caracterul autonom al menţionatului parchet - prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, care, în art. IV prevede: "1. Dupã alineatul (3) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu urmãtorul cuprins:
"(3^1) Procurorul general al Parchetului de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordoneazã Parchetul Naţional Anticorupţie, potrivit legii, prin intermediul procurorului general al acestui parchet. Coordonarea priveşte îndrumãri cu caracter general referitoare la mãsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, precum şi solicitarea de informãri asupra activitãţii instituţiei."
Curtea constatã cã legiuitorul ordinar şi-a menţinut concepţia de a conserva personalitatea juridicã distinctã a Parchetului Naţional Anticorupţie faţã de parchetele organizate în subordinea Parchetului de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum rezultã din alin. (3) şi (4) ale pct. 4 din aceeaşi ordonanţã, care au urmãtorul cuprins: "Art. 4 [...] (3) Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este ordonator principal de credite.
(4) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Parchetului Naţional Anticorupţie se asigurã de la bugetul de stat. Anual se constituie un depozit în valoare de 20 miliarde lei, pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie, la dispoziţia procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie. Aceastã sumã este prevãzutã la titlul «Cheltuieli materiale şi servicii» în bugetul Parchetului Naţional Anticorupţie, iar modul sãu de gestionare şi utilizare se va stabili prin ordin al procurorului general al acestui parchet."
Curtea reţine cã modificãrile şi completãrile aduse prin ordonanţele de urgenţã şi legile de aprobare a acestora au pãstrat statutul special al Parchetului Naţional Anticorupţie faţã de celelalte parchete din structura Ministerului Public şi, în acelaşi timp, organizarea Parchetului Naţional Anticorupţie a fost pusã de acord cu prevederile art. 131 alin. (3) din Constituţia revizuitã, şi anume de a funcţiona pe lângã o instanţã de judecatã, fiind stabilitã Curtea Supremã de Justiţie - devenitã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -, aşa cum prevede <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/2004 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 102/2003 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 15 martie 2004.
Prevederile art. 131 alin. (3) din Constituţie, conform cãrora "parchetele funcţioneazã pe lângã instanţele de judecatã", nu exclud posibilitatea ca pe lângã o instanţã sã funcţioneze, în condiţiile legii, mai multe parchete. Astfel, s-a putut prevedea cã şi Parchetul Naţional Anticorupţie funcţioneazã pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fãrã ca structurile sale teritoriale sã fie arondate instanţelor judecãtoreşti.
Curtea constatã însã cã art. 72 alin. (2) teza a doua din Constituţie nu dispune cã urmãrirea şi trimiterea în judecatã penalã a deputaţilor şi a senatorilor se pot face de un parchet care funcţioneazã pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci textul constituţional identificã, printr-o denumire proprie, parchetul exclusiv competent de a efectua urmãrirea penalã şi trimiterea în judecatã, acesta fiind "Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", ceea ce exclude orice asimilare a acestuia cu un alt parchet. Atunci când Constituţia indicã cu litere mari un subiect de drept - Parchetul de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - nu se poate trage concluzia potrivit cãreia ne-am afla în faţa unei denumiri generice, aptã sã absoarbã în conţinutul sãu orice parchet organizat pe lângã instanţa supremã, care la rândul ei este unicã.
Tocmai de aceea, din interpretarea textului constituţional nu se poate ajunge la ideea cã urmãrirea şi trimiterea în judecatã penalã a deputaţilor şi senatorilor, pentru sãvârşirea faptelor de corupţie, pot fi date şi în competenţa altui parchet decât Parchetul de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea mai constatã cã dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Constituţie stabilesc competenţa de urmãrire penalã ce îi revine Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dupã calitatea persoanei, şi anume de senator şi de deputat, iar dispoziţiile criticate stabilesc competenţa dupã materie a Parchetului Naţional Anticorupţie de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încãlcând Constituţia şi deturnând natura competenţei stabilite la nivel constituţional.
Curtea mai reţine cã stabilirea competenţei exclusive a Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a efectua urmãrirea penalã şi a dispune trimiterea în judecatã în cazul infracţiunilor sãvârşite de deputaţi sau senatori, fapte care nu au legãturã cu voturile sau cu opiniile politice exprimate de aceştia în exercitarea mandatului, nu are semnificaţia absolvirii de rãspundere penalã. Prevederea constituţionalã instituie mãsuri de protecţie faţã de eventuale abuzuri, şicane sau constrângeri la care ar putea fi expuşi parlamentarii la niveluri inferioare de instrumentare a cauzelor penale. Pe de altã parte, s-a urmãrit ca cercetarea şi trimiterea în judecatã a parlamentarilor sã se facã de cea mai înaltã autoritate judiciarã, cu atribuţii de conducere şi supraveghere a urmãririi penale. Or, aceastã autoritate este Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cãrui conducãtor coordoneazã şi activitatea Parchetului Naţional Anticorupţie.
Având în vedere aceste considerente, dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1), art. 72 alin. (2), art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi ale <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã prevederile art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu referire la <>art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, prin care se stabileşte cã sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevãzute în <>Legea nr. 78/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, comise de cãtre deputaţi şi senatori, sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului, primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 5 mai 2005 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi 'aderban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat asistent,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Nu ne însuşim soluţia adoptatã cu majoritate de voturi, pentru urmãtoarele motive:
1. Sub titulatura de imunitate parlamentarã, legiuitorul constituant a prevãzut, între altele, în art. 72 alin. (2) din Constituţia României, competenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de judecatã penalã a deputaţilor şi senatorilor şi, corelativ, competenţa Parchetului de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a efectua urmãrirea şi trimiterea în judecatã a acestora.
Caracterul protector al acestor dispoziţii constituţionale prin care se stabileşte competenţa de judecatã a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se relevã în aceea cã parlamentarul trimis în judecatã penalã este scos de sub jurisdicţia instanţei cãreia i-ar reveni competenţa potrivit regulilor generale - fiind apãrat, astfel, de presiunile şi vrãjmãşiile locale - şi i se dã posibilitatea de a fi judecat de magistraţii de la instanţa aflatã în vârful piramidei sistemului judiciar, care, în virtutea acestei poziţii, prezintã cele mai puternice garanţii de independenţã şi imparţialitate. Tot astfel, stabilirea competenţei Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de urmãrire şi trimitere în judecatã penalã a deputaţilor şi senatorilor constituie o mãsurã de protecţie împotriva eventualelor abuzuri sau şicane de ordin judiciar, ţinând seama de locul parchetului menţionat în sistemul judiciar. 'adi în acest caz, ca şi în cazul instituirii competenţei de judecatã în sarcina judecãtorilor înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul constituant a avut în vedere ca atribuţia de urmãrire şi de trimitere în judecatã a deputaţilor şi senatorilor sã se exercite de magistraţii dintr-un parchet care, funcţionând pe lângã cea mai înaltã instanţã de judecatã a ţãrii, sã prezinte, ca şi magistraţii acestei instanţe, garanţii maxime de independenţã şi de imparţialitate.
2. Autorii sesizãrii de neconstituţionalitate susţin cã dispoziţiile legale atacate contravin Constituţiei, având în vedere cã identitatea Parchetului Naţional Anticorupţie - cãruia, prin aceste dispoziţii legale, i se stabileşte competenţa de urmãrire şi trimitere în judecatã a deputaţilor şi senatorilor pentru infracţiuni de corupţie - este diferitã de cea a Parchetului de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, abilitat prin art. 72 alin. (2) din Constituţie sã efectueze urmãrirea penalã a deputaţilor şi senatorilor şi sã dispunã trimiterea acestora în judecatã.
Aceastã susţinere nu poate fi primitã, luând în considerare statutul constituţional al Ministerului Public - reglementat prin art. 131 şi art. 132 din Legea fundamentalã - şi sistemul de organizare a parchetelor, reglementat prin <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
3. Potrivit art. 131 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţia României, Ministerul Public îşi exercitã atribuţiile prin procurori, organizaţi în parchete care funcţioneazã pe lângã instanţele judecãtoreşti.
Limitându-se sã consacre organizarea Ministerului Public în concordanţã cu concepţia general admisã asupra naturii juridice a acestei instituţii - aceea de magistraturã organizatã pe lângã instanţele judecãtoreşti - Constituţia nu nominalizeazã parchetele şi nu instituie obligativitatea înfiinţãrii câte unui parchet pe lângã fiecare instanţã judecãtoreascã şi nici interdicţia ca pe lângã aceeaşi instanţã de judecatã sã funcţioneze mai multe parchete.
Astfel, în funcţie de necesitãţile apãrãrii sociale, legiuitorul este liber sã înfiinţeze parchete numai pe lângã anumite instanţe de judecatã - precedentul istoric îl constituie sistemul judiciar care a funcţionat pânã în 1948, în care parchetele erau organizate numai pe lângã tribunale, curţi de apel şi Curtea de Casaţie, dar nu şi pe lângã judecãtorii - dupã cum are libertatea de a înfiinţa pe lângã aceeaşi instanţã douã sau mai multe parchete specializate, de exemplu pentru combaterea infracţiunilor de corupţie sau pentru combaterea criminalitãţii organizate.
În considerarea acestei libertãţi constituţionale de reglementare şi ţinându-se seama de imperativul combaterii fenomenului corupţiei - fenomen în creştere evidentã şi de neacceptat - prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , modificatã şi completatã ulterior, a fost înfiinţat Parchetul Naţional Anticorupţie, ca parchet specializat în combaterea corupţiei.
Acest parchet a fost ataşat încã prin textul iniţial al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , în mod implicit, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cãci prin art. 1 alin. (3) din ordonanţã s-a precizat cã este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cã procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ataşarea parchetului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost precizatã explicit prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 102/2003 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 26/2004 , în sensul cã Parchetul Naţional Anticorupţie "funcţioneazã pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie". Precizarea era necesarã pentru evitarea oricãrei alte interpretãri, în condiţiile în care prin <>Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei, art. 130 (devenit dupã republicare art. 131) a fost completat cu un alineat nou (3), prin care se statueazã cã "parchetele funcţioneazã pe lângã instanţele de judecatã".
De asemenea, prin <>art. 76 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciarã s-a prevãzut cã Parchetul Naţional Anticorupţie funcţioneazã ca "parchet pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
4. Libertatea legiuitorului de a institui mai multe parchete pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultã şi din faptul cã, în timp de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nominalizatã expres în art. 126 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Constituţie, privind instanţele judecãtoreşti - consacrându-se, deci, statut constituţional de unicitate acestei instanţe - Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu i se atribuie, în secţiunea privind Ministerul Public, un asemenea statut.
5. În raport cu conţinutul dispoziţiilor art. 131 alin. (3) din Constituţie, Parchetul de pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi caracterizat ca unul dintre parchetele care "funcţioneazã pe lângã instanţele de judecatã", iar nominalizarea acestui parchet în art. 72 alin. (2) nu poate fi înţeleasã decât ca o identificare genericã.
Raţiunea acestei identificãri este, pe de o parte, aceea de a se stabili competenţa exclusivã a procurorului de a efectua urmãrirea penalã a deputaţilor şi senatorilor şi de a se exclude posibilitatea ca aceasta sã se efectueze dupã normele de procedurã penalã comune, de cãtre organele de cercetare penalã, iar pe de altã parte, pentru a se exclude posibilitatea judecãrii parlamentarilor pe calea acţiunii directe formulate în faţa instanţei.
În sensul celor arãtate este de reţinut şi faptul cã norma constituţionalã din art. 72 alin. (2) este situatã în Constituţia României în secţiunea a 2-a, intitulatã "Statutul deputaţilor şi senatorilor", din capitolul I "Parlamentul" al titlului III, având prin natura sa funcţia de a defini una dintre condiţiile de tragere la rãspundere juridicã a membrilor Parlamentului, iar nu rolul de a stabili organizarea şi funcţionarea Ministerului Public. Principiile fondatoare ale Ministerului Public sunt prevãzute, aşa cum s-a arãtat, în art. 131 şi art. 132, situate în cap. VI "Autoritatea judecãtoreascã", din titlul III al Constituţiei.
Interpretarea sistematicã a Constituţiei conduce, aşadar, la concluzia cã nominalizarea prevãzutã de art. 72 alin. (2) din Constituţie nu exclude posibilitatea ca urmãrirea penalã şi trimiterea în judecatã a deputaţilor şi senatorilor pentru infracţiuni de corupţie sã se efectueze de cãtre Parchetul Naţional Anticorupţie care, şi acesta este, în termenii <>Ordonanţei de urgenţã nr. 43/2002 şi ai <>Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, un "parchet pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
6. Prevederile art. 72 alin. (2) din Constituţie, în conformitate cu care urmãrirea şi trimiterea în judecatã a deputaţilor şi senatorilor se pot face numai de cãtre Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost adoptate prin legea de revizuire a Constituţiei.
Având în vedere cã la data când a fost revizuitã Legea fundamentalã, Parchetul Naţional Anticorupţie exista şi funcţiona, cã raţiunea existenţei acestei instituţii era aceea de a descuraja fenomenul corupţiei la nivel înalt şi cã obiectivul principal al revizuirii l-a constituit crearea cadrului constituţional de aderare a României la Uniunea Europeanã - iar eradicarea corupţiei la nivelul celor mai înalte autoritãţi ale statului era şi atunci, cum este şi în prezent, una dintre condiţiile de bazã ale primirii României în organizaţia amintitã - considerãm cã este cu totul de neacceptat teza cã legiuitorul constituant a urmãrit înlãturarea din competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie a cercetãrii infracţiunilor de corupţie comise de deputaţi şi senatori. De altfel, pentru atingerea unui asemenea scop nu era necesarã revizuirea Constituţiei, fiind suficientã modificarea în sensul dorit a legii organice a Parchetului Naţional Anticorupţie, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 .
7. Instituirea competenţei Parchetului Naţional Anticorupţie de a efectua urmãrirea penalã în cazul infracţiunilor de corupţie comise de deputaţi şi senatori şi de a dispune trimiterea acestora în judecatã pentru infracţiunile comise, corespunde întru totul cu scopul urmãrit de legiuitorul constituant în norma prevãzutã de art. 72 alin. (1), privind imunitatea parlamentarã, dat fiind cã prin poziţia acestui parchet în sistemul judiciar, prin organizare şi prin normele pe care îşi întemeiazã activitatea, se asigurã cea mai solidã protecţie a parlamentarilor împotriva şicanelor şi abuzurilor de care ar avea a se teme în faza de urmãrire a procesului penal sau în situaţia creatã prin judecarea lor pe calea acţiunii directe formulate în faţa instanţei de judecatã.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţia României, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor, iar potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic.
Prin normele şi principiile citate, Legea fundamentalã defineşte Ministerul Public ca o instituţie independentã de interese partizane şi, deci, la adãpost faţã de imixtiuni de orice naturã, iar procurorilor le impune sã-şi exercite atribuţiile în mod imparţial şi în limitele legii, sub controlul ierarhic prevãzut de lege, asupra modului în care respectã aceste principii constituţionale.
Deosebit de aceste garanţii de independenţã şi imparţialitate, comune tuturor procurorilor din sistemul judiciar, procurorii din Parchetul Naţional Anticorupţie prezintã garanţiile generate de poziţia în care se aflã instituţia lor, care funcţioneazã pe lângã înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi sunt coordonaţi direct de cãtre procurorul general al parchetului din vârful ierarhiei Ministerului Public. Existenţa garanţiilor maxime de imparţialitate şi independenţã în persoana procurorilor care compun Parchetul Naţional Anticorupţie explicã şi faptul cã acestora li s-a stabilit prin lege competenţa exclusivã de a efectua urmãrirea penalã şi trimiterea în judecatã pentru infracţiuni de corupţie, în cazul altor înalţi demnitari şi funcţionari ai statului, enumeraţi în <>art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , între care, "...membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, judecãtorii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia, Avocatul Poporului şi adjuncţii sãi, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii de stat ai primului-ministru...".
Pentru toate aceste considerente, apreciem cã nu se poate admite susţinerea autorilor sesizãrii, în sensul cã prin dispoziţiile legale atacate de aceştia s-ar încãlca normele privind imunitatea parlamentarã, prevãzute în art. 72 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţã, opinãm cã prevederile art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu referire la <>art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie sunt constituţionale.
Judecãtor,
Nicolae Cochinescu
Judecãtor,
Constantin Doldur
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
