Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 234 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (1)-(4), alin. (5) în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă", alin. (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Financiar Urban - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 6.819/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.252D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Unitatea Administrativ-Teritorială - Oraşul Otopeni a depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 8.819 din 25 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.819/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Financiar Urban - S.R.L. din Piteşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 s-au introdus în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prevederile art. 271^1, scopul declarat al acestei modificări legislative fiind acela de a adopta măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive. art. 271^1 impune constituirea de către contestatori, alţii decât autoritatea contractantă, a unei garanţii de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia. Textul dispune pierderea garanţiei de bună conduită în situaţia în care contestaţia este respinsă. Deşi este percepută cu titlu de garanţie, adică o sumă de bani ce rămâne la dispoziţia organului administrativ pe durata soluţionării contestaţiilor şi care ar putea fi utilizată doar spre a fi îndestulate pretenţiile părţii care ar dovedi că a suferit un prejudiciu din exercitarea unei asemenea acţiuni (cum este cazul cauţiunilor judiciare), în cazul garanţiei de bună conduită soluţia este de reţinere a acestei sume pentru simplul fapt că a fost respinsă contestaţia. În realitate nu este vorba despre o garanţie, ci despre o taxă instituită în sarcina contestatorului, taxă ce nu ar fi percepută decât în situaţia în care contestaţia ar fi admisă. 7. Astfel, prevederile criticate sunt contrare art. 21 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu se poate impune unui subiect de drept care adoptă decizia de a se supune unei jurisdicţii administrative să achite o taxă în situaţia în care contestaţia este respinsă, fiind evident că procedura în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor este o procedură administrativă, având în vedere dispoziţiile art. 257 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. 8. Menţionează că textul criticat nu prevede posibilitatea autorităţii contractante de a reţine din garanţia de bună conduită o sumă de bani egală cu despăgubirea ce s-ar cuveni pentru exercitarea cu rea-credinţă a dreptului de a contesta, ci obligaţia de a reţine întreaga sumă de bani constituită cu titlu de garanţie de bună conduită. Ideea de a nu condiţiona reţinerea sumei constituite cu titlu de garanţie de existenţa unui prejudiciu în patrimoniul autorităţii contractante şi de a reţine întreaga sumă constituită cu acest titlu în orice caz de respingere a contestaţiei nu este specifică noţiunii de garanţie. Se instituie în sarcina contestatorului obligaţia de a plăti o taxă, şi nu de a constitui o garanţie, taxă datorată la depunerea contestaţiei şi reţinută în situaţia în care contestaţia este respinsă. Nu simpla respingere a contestaţiei trebuie să constituie motivul pentru reţinerea garanţiei de bună conduită, după cum nici obligaţia de a constitui această garanţie nu trebuie să reprezinte un fine de neprimire pentru soluţionarea contestaţiei. Astfel, este evident că în aceste circumstanţe nu se mai poate vorbi despre jurisdicţii administrative gratuite, ci despre taxe impuse anumitor subiecte de drept care, potrivit legii, au dreptul să sesizeze un organ administrativ. 9. În fine, arată că instanţa de contencios constituţional a reţinut, în jurisprudenţa sa, că nu s-ar aduce atingere caracterului gratuit al jurisdicţiilor administrative pentru că suma impusă contestatarilor cu titlu de garanţie de bună conduită nu este încasată, în cazul respingerii, de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, ci de către autoritatea contractantă. Or, pentru contestator nu are importanţă cine încasează această sumă, întrucât scopul art. 21 din Constituţie este acela de a nu impune contestatorului ce se adresează unui organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale o sarcină pecuniară pentru formularea contestaţiei. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, atât prin prisma dispoziţiilor constituţionale invocate, respectiv art. 21 alin. (4), această garanţie fiind în primul rând prea împovărătoare în litigiile privind achiziţiile publice, care, deşi nu are natura juridică a unei taxe judiciare de timbru, este de natură a afecta caracterul gratuit al jurisdicţiei administrative, în contextul în care este prevăzută ca o condiţie de admisibilitate a contestaţiei sau plângerii, astfel încât ea trebuie înaintată odată cu depunerea contestaţiei sau plângerii. Pe de altă parte, prezumându-se că respingerea plângerii nu reprezintă buna conduită, care conduce automat la reţinerea garanţiei, încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, întrucât jurisdicţiile administrative sunt gratuite, indiferent ce soluţie adoptă autoritatea administrativ-jurisdicţională, situaţia respingerii contestaţiei/plângerii reprezentând consecinţa unui act de jurisdicţie, fără să fie în mod automat un rezultat al relei conduite a contestatorului/petentului. De asemenea apreciază că se încalcă principiul accesului liber la justiţie, în condiţiile în care ofertantul căruia i s-a respins oferta nu se poate adresa justiţiei decât dacă indisponibilizează o sumă consistentă, pe durata desfăşurării procedurilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a instanţei de judecată, consemnarea acestei garanţii fiind o condiţie de admisibilitate a contestaţiei/plângerii. Totodată, consideră că prevederile criticate sunt neconstituţionale şi prin prisma faptului că încalcă principiul proporţionalităţii. Având în vedere că dispoziţiile referitoare la obligaţia ofertanţilor de a constitui garanţia de participare în scopul de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestora pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului sunt în vigoare, constituirea unei garanţii în plus, pentru asigurarea aceluiaşi risc, nu este adecvată scopului reglementării şi este de natură să încalce dispoziţiile art. 21 din Constituţie. 11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, sens în care arată că, în ceea ce priveşte caracterul neoneros al procedurii jurisdicţional-administrative, sumele încasate de autoritatea contractantă din executarea garanţiei de bună conduită se fac venit la autoritatea contractantă, fără a constitui o taxă pentru administrarea justiţiei sau prestarea unor servicii de către aceasta sau, după caz, de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014. Având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 271^1 alin. (1)-(4), alin. (5) în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă", alin. (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care au următorul cuprins: - art. 271^1: "(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia. (2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1). (3) Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii. (4) Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel: a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b); b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei. (5) Garanţia de bună conduită trebuie [...] şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă. (6) În cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanţiei de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanţei de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanţiei de bună conduită în aceleaşi condiţii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reţine garanţia de bună conduită. Prevederile art. 271^2 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător. (7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281." 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4) potrivit căruia "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite". 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi a constatat că sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă" este neconstituţională. 18. Ca atare, având în vedere prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale" şi reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) [în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă"] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a devenit inadmisibilă. 19. De asemenea, Curtea observă că, astfel cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a constituit garanţia de bună conduită, iar, potrivit art. 271^1 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aceste prevederi instituie condiţiile de valabilitate ale garanţiei de bună conduită şi cazurile reţinerii acesteia. Prin urmare, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei deduse judecăţii, Curtea constată că prevederile art. 271^1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, astfel cum stabileşte art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (6) este inadmisibilă. 20. Referitor la prevederile art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 se constată că are incidenţă jurisprudenţa recentă a instanţei de contencios constituţional, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 766 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2016, sau Decizia nr. 753 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016. Astfel, analizând dispoziţiile ce reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin raportare la normele constituţionale care consacră gratuitatea jurisdicţiilor administrative, art. 21 alin. (4) din Constituţie, Curtea a constatat că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat ori la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale. Curtea a reţinut că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012). Curtea a reţinut, totodată, că soluţia legislativă criticată respectă cerinţa constituţională referitoare la caracterul neoneros al procedurii administrativ-jurisdicţionale, întrucât sumele reprezentând garanţia de bună conduită se fac venit la autoritatea contractantă, fără a constitui o taxă pentru administrarea justiţiei sau prestarea unor servicii de către aceasta ori, după caz, de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 21. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevăd ca o facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale a fost aceea de a institui o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar să se desfăşoare şi să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate. Existenţa acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze direct la calea de atac judiciară, în măsura în care apreciază că aceasta îi serveşte mai bine interesele. Nicio dispoziţie din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu prevede că actele autorităţilor contractante pot fi atacate numai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum nicio dispoziţie din acelaşi act normativ nu împiedică persoana să se adreseze instanţelor de judecată. Neexistând stabilită o interdicţie în privinţa sesizării directe a instanţelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare (Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012). 22. De altfel, Curtea a constatat că această garanţie de bună conduită are semnificaţia unei cauţiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia (Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragraful 41). 23. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că "textul criticat nu prevede posibilitatea autorităţii contractante de a reţine din garanţia de bună conduită o sumă de bani egală cu despăgubirea ce s-ar cuveni pentru exercitarea cu rea-credinţă a dreptului de a contesta, ci obligaţia de a reţine întreaga sumă de bani constituită cu titlu de garanţie de bună conduită", este de menţionat că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, a constatat că dispoziţiile art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care prevăd reţinerea necondiţionată a garanţiei de bună conduită în cazul respingerii contestaţiei/cererii/plângerii, sunt neconstituţionale, întrucât este îngrădit accesul liber la justiţie - art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin descurajarea contestatorului de a formula o contestaţie/cerere/plângere, considerându-se de plano că orice respingere se converteşte într-o sancţiune pentru un comportament necorespunzător. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (5) în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă" şi a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Financiar Urban - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 6.819/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (5) în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.
