Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 233 din 21 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 si alin. 11 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Constantin Doldur - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Nicoleta Grigorescu - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria şi Mircea Bacria în Dosarul nr. 2.350/P/2004 al Tribunalului Argeş - Secţia penalã. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale în aceastã materie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 10 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.350/P/2004, Tribunalul Argeş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Bacria D. Ion, Bacria M. Elena şi Bacria Mircea într-o cauzã penalã având ca obiect soluţionarea recursului declarat de aceştia împotriva unei sentinţe penale a Judecãtoriei Piteşti prin care li s-a respins plângerea împotriva unei rezoluţii a Parchetului de pe lângã Judecãtoria Piteşti. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, la accesul liber la justiţie şi la garantarea dreptului de proprietate privatã, prin aceea cã instituie un control judecãtoresc formal, având în vedere cã se realizeazã la nivelul judecãtoriilor, iar nu la nivelul unor instanţe superioare sau la acelaşi nivel, dar în altã razã de competenţã, ceea ce ştirbeşte imparţialitatea judecãtorilor, colegi cu procurorii care au pronunţat soluţiile care se atacã. Totodatã, aratã cã termenul de 20 de zile în care judecãtorul trebuie sã se pronunţe asupra plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã este insuficient pentru studierea dosarului şi, ca urmare, pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, limitându-se astfel la accesul la justiţie al cetãţenilor şi încãlcându-se principiul egalitãţii în faţa legii. Prevederea alin. 7 al art. 278^1 , potrivit cãreia instanţa soluţioneazã plângerea pe baza lucrãrilor şi a materialelor din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate, este lipsitã de relevanţã şi eficienţã juridicã, întrucât, "în cele mai multe situaţii, înscrisurile noi, în cazul unei cercetãri prealabile incomplete, subiective şi pãrtinitoare, nu pot fi prezentate instanţei de judecatã în termenul de 20 de zile, ele fiind în posesia fãptuitorilor, a complicilor ori în custodia unor organe abilitate în legãturã cu stabilirea dreptului de proprietate [...]". De asemenea, apreciazã cã alin. 9 al art. 278^1 este neconstituţional, având în vedere cã "situaţia persoanelor implicate în aceste cauze nu este identicã cu cea a inculpaţilor trimişi în judecatã prin rechizitoriu". În ceea ce priveşte alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, aratã cã aceste dispoziţii reglementeazã "o modalitate ineditã de amnistiere/graţiere" a persoanelor vinovate de sãvârşirea unor infracţiuni pentru care trebuie întocmite rechizitorii de trimitere în judecatã. Astfel, din analiza textului legal rezultã cã, dacã instanţa a decis cã nu este cazul sã se înceapã ori sã se redeschidã urmãrirea penalã, atunci persoane vinovate de comiterea unor infracţiuni mai grave decât cele prevãzute în art. 279 alin. 2 lit. a) nu mai pot fi urmãrite pentru aceleaşi fapte, în afarã de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi ce nu au fost cunoscute organului de urmãrire penalã şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevãzute în art. 10 din Codul de procedurã penalã. Tribunalul Argeş - Secţia penalã opineazã în sensul cã dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, deoarece prin prevederile legale criticate s-a instituit o procedurã rapidã, cu termene foarte scurte, atât pentru soluţionarea plângerii de cãtre procurorul ierarhic superior, cât şi pentru soluţionarea acesteia de cãtre instanţa de judecatã. Astfel, textele legale criticate nu conţin privilegii sau discriminãri, iar instituirea unor reguli speciale nu încalcã principiul egalitãţii în faţa legii. Totodatã, aratã cã, potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, stabilirea competenţei, a modului de sesizare a instanţei şi utilizarea cãilor de atac sunt atributul exclusiv al legiuitorului. Se invocã şi principiul "non bis in idem", prin care se împiedicã exercitarea unei noi acţiuni penale împotriva aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptã, astfel cã, în mãsura în care a intervenit o hotãrâre definitivã, aceasta capãtã autoritate de lucru judecat. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã din întregul text al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã reiese ideea participãrii în mod egal în faţa legii a tuturor celor implicaţi, instanţa de judecatã având în vedere, la momentul soluţionãrii plângerii, întregul material probator existent la dosarul cauzei şi, prin urmare, pãrţile interesate beneficiazã de toate drepturile procesuale. În ceea ce priveşte termenul de 20 de zile, prevãzut de alin. 12 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, considerã cã acesta este un termen de recomandare şi nu unul imperativ, scopul instituirii lui fiind rezolvarea cu celeritate a cauzelor deduse judecãţii, în conformitate şi cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodatã, aratã cã plângerea prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã a fost conceputã de legiuitor ca o cale de atac în cadrul cãreia instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecatã faţã de conţinutul dosarului de urmãrire penalã. Nici o dispoziţie legalã nu împiedicã partea interesatã ca, atunci când apreciazã cã este posibilã administrarea altor probe, sã solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecatã sau procurorului ierarhic superior sã dispunã, în condiţiile prevãzute de lege, începerea sau redeschiderea urmãririi penale. În baza principiului "non bis in idem", în situaţia prevãzutã de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, persoana în privinţa cãreia instanţa, prin hotãrâre definitivã, a decis sã se înceapã ori sã se redeschidã urmãrirea penalã, nu mai poate fi urmãritã pentru aceeaşi faptã, în afarã de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmãrire penalã şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevãzute de art. 10 din Codul de procedurã penalã, hotãrârea definitivã cãpãtând autoritate de lucru judecat şi prezumându-se cã reflectã adevãrul. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind art. 44 din Constituţie, apreciazã cã aceste prevederi constituţionale nu au incidenţã în speţa dedusã judecãţii. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece art. 278^1 din Codul de procedurã penalã stabileşte dreptul persoanei vãtãmate sau al oricãrei alte persoane ale cãrei interese legitime sunt afectate de a face plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatã date de procuror la instanţa judecãtoreascã cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã. Prevederile legale criticate nu încalcã dreptul la un proces echitabil şi nici accesul liber la justiţie, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã ilegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul probator existent la dosar, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele care au fost deja administrate, respectiv înscrisuri noi. De asemenea, apreciazã cã termenul de 20 de zile în care instanţa este obligatã sã rezolve plângerea a fost instituit tocmai în considerarea dreptului pãrţii la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanţã cu art. 21 din Constituţie şi, respectiv, cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Câtã vreme plângerea reglementatã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã vizeazã doar legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere dispuse de procuror, iar nu judecarea fondului cauzei, este de dorit ca acest examen al legalitãţii actului atacat sã se realizeze cu celeritate, pentru a nu tergiversa eventuala judecare a fondului. Totodatã, aratã cã încheierea prin care instanţa admite plângerea împotriva rezoluţiei ori ordonanţei de netrimitere în judecatã şi reţine cauza spre rejudecare poate fi atacatã cu apel sau cu recurs o datã cu fondul ori cu sentinţa sau decizia recuratã, în temeiul dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, asigurându-se pe deplin accesul liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil. Astfel, în temeiul dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul este unica autoritate competentã de a reglementa procedura de judecatã, cu respectarea celorlalte norme fundamentale. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât, în timp ce în cazul soluţionãrii plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, instanţa nu judecã infracţiunea care a fãcut obiectul urmãririi penale, ci verificã doar rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor dosarului şi a materialelor din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate, în situaţia în care este sesizatã prin rechizitoriu şi s-a pornit acţiunea penalã, instanţa procedeazã la judecarea în fond a cauzei, dând, dupã caz, o soluţie de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal. Astfel, situaţiile avute în vedere sunt diferite şi, ca urmare, nu se încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, apreciazã cã stabilirea unor reguli speciale de procedurã este realizatã de legiuitor potrivit competenţei sale constituţionale, iar principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza procedurile instituite de lege, invocând în acest sens şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 412/2004 şi 414/2004. Faţã de prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) apreciazã cã acestea nu au relevanţã în cauza de faţã. Preşedintele Senatului nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedurã penalã, care au fost introduse prin <>Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003) şi au urmãtorul conţinut: "Instanţa, judecând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. Instanţa pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac, aplicându-se în mod corespunzãtor. În cazul prevãzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primã instanţã, îl constituie plângerea persoanei la care se referã alin. 1. [...] În situaţia prevãzutã în alin. 8 lit. a) persoana în privinţa cãreia instanţa, prin hotãrâre definitivã, a decis cã nu este cazul sã se înceapã ori sã se redeschidã urmãrirea penalã, nu mai poate fi urmãritã pentru aceeaşi faptã, afarã de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmãrire penalã şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevãzute în art. 10." În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia aratã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (1) şi (2), al cãror conţinut este urmãtorul: - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã." Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea observã cã stabilirea unor reguli speciale de procedurã în cazul judecãrii plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecatã, cum sunt cele prevãzute de dispoziţiile legale criticate, este realizatã de legiuitor în exercitarea competenţei sale prevãzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora procedura de judecatã este stabilitã numai prin lege, fãrã a încãlca dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la liberul acces la justiţie. În legãturã cu neconstituţionalitatea alin. 7 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 414 din 12 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004, statuând cã limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã este justificatã de natura juridicã a plângerii în discuţie, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã o analizã a rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului, sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceasta a fost sau nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, Curtea observã cã întreaga procedurã de soluţionare a plângerii reglementate de prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, procedurã prin care se vizeazã doar legalitatea soluţiei procurorului, iar nu judecarea fondului cauzei, reprezintã în sine o garanţie a realizãrii accesului liber la justiţie. Cu privire la dispoziţiile alin. 8 lit. c) şi alin. 9 ale art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã, admiţând plângerea, instanţa de judecatã apreciazã şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmãrire penalã, inclusiv sub aspectul faptului dacã acestea au fost sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penalã. Astfel, admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacatã, instanţa poate sã dispunã, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac aplicându-se în mod corespunzãtor. Prin urmare, accesul liber la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie este pe deplin asigurat, petentul având posibilitatea sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizeazã acest drept fundamental, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricãror înscrisuri noi şi de a exercita cãile de atac prevãzute de lege. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei potrivit cãrora dispoziţiile alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã instituie "o modalitate ineditã de amnistiere/graţiere a persoanelor care se fac vinovate de sãvârşirea unor infracţiuni pentru care trebuie întocmite numai rechizitorii de trimitere în judecatã", Curtea constatã cã acestea sunt nefondate, întrucât, în cazul procedurii de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, instanţa se pronunţã numai asupra legalitãţii şi temeiniciei soluţiilor procurorului de netrimitere în judecatã, dispuse în faza de urmãrire penalã, pe baza lucrãrilor dosarului şi a materialelor din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate, iar nu asupra fondului cauzei. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia termenul de 20 de zile în care instanţa este obligatã sã rezolve plângerea este insuficient pentru studierea dosarului şi, ca urmare, pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, limitându-se astfel accesul la justiţie al cetãţenilor şi încãlcându-se principiul egalitãţii în faţa legii, Curtea observã cã acest termen este prevãzut de dispoziţiile alin. 12 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, care nu face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi, ca atare, aceastã criticã nu poate fi primitã. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind art. 44 din Constituţie, Curtea constatã cã aceste prevederi constituţionale se referã la dreptul de proprietate privatã şi, ca atare, nu au incidenţã în speţa dedusã judecãţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 11 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria şi Mircea Bacria în Dosarul nr. 2.350/P/2004 al Tribunalului Argeş - Secţia penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 aprilie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
