Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 233 din 15 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 17 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea în şedinţa publicã din data de 18 ianuarie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Doina Iosif, Aurel Iosif şi Daliana-Magdalena Boboşilã-Iosif în Dosarul nr. 5.323/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã.
Dezbaterile au avut loc la data de 18 ianuarie 2011 în prezenţa reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Ionel Olteanu, precum şi a domnului Aurel Iosif şi a reprezentantului Ministerului Public, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea pentru data de 8 februarie 2011, respectiv 15 februarie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.323/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Doina Iosif, Aurel Iosif şi Daliana-Magdalena Boboşilã-Iosif într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui recurs.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedurã civilã obligã instanţa de revizuire la examinarea a douã aspecte, respectiv admisibilitatea cererii de revizuire şi analiza pe fond a cauzei. Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, legiuitorul a prevãzut în mod expres condiţiile pe care trebuie sã le îndeplineascã cel interesat în cauzã, dar în ceea ce priveşte rejudecarea pe fond a cauzei nu se prevede nimic despre ipoteza în care hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, ce condamnã statul român, a vizat un caz în care nu s-a invocat fondul, devenind, astfel, incidente dispoziţiile de drept comun, specifice motivelor "interne" de revizuire (art. 322 pct. 1-8), respectiv art. 326 alin. 3 potrivit cãruia "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiazã".
Autorii apreciazã cã normele legale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât îngrãdesc în mod nejustificat liberul acces la justiţie şi nu permit utilizarea în mod efectiv a unei noi cãi de atac, în condiţiile în care faptele la care se referã art. 326 alin. 3 din Codul de procedurã civilã au fost constatate printr-o procedurã internã criticatã de cãtre Curtea Europeanã în Hotãrârea din 20 decembrie 2007 pronunţatã în Cauza Iosif şi alţii împotriva României.
Faţã de acestea, autorii excepţiei considerã cã textul de lege criticat este incomplet, legiuitorul lãsând nesoluţionatã ipoteza în care hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului permite revizuirea unei hotãrâri rãmase definitive şi irevocabile, care nu a evocat fondul, întrucât recurenţilor le-a fost refuzat dreptul de acces la instanţã, refuz constatat şi sancţionat în mod expres prin hotãrârea Curţii.
Totodatã, se mai susţine cã accesul liber la justiţie este limitat, din moment ce faptele la care se referã art. 326 au fost reapreciate în mod exclusiv din perspectiva procedurilor derulate în faţa instanţelor naţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, întrucât prin dispoziţiile legale criticate se limiteazã dreptul la un proces echitabil.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 322 pct. 9 din Codul de procedurã civilã care au urmãtorul cuprins:
"Art. 322. - Revizuirea unei hotãrâri rãmase definitivã în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotãrâri datã de o instanţã de recurs atunci când evocã fondul, se poate cere în urmãtoarele cazuri:
[...]
9. dacã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a constatat o încãlcare a drepturilor sau libertãţilor fundamentale datoratã unei hotãrâri judecãtoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încãlcãri continuã sã se producã şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotãrârii pronunţate."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã şi urmeazã sã fie admisã pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, România este un stat de drept în care, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
În condiţiile în care art. 11 din Legea fundamentalã prevede cã statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte şi cã tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar art. 20 alin. (1) din Constituţie cã dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, Parlamentul are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzãtoare pentru asigurarea realã a respectãrii accesului liber la justiţie, fãrã de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevãzutã prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Fãrã îndeplinirea acestei îndatoriri, normele constituţionale menţionate ar avea un caracter pur declarativ, situaţie inadmisibilã pentru un stat care împãrtãşeşte valorile democratice ce fac parte din patrimoniul constituţional european, aşa cum este prefigurat de Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
De altfel, necesitatea respectãrii principiului supremaţiei Constituţiei şi a principiului legalitãţii a mai fost subliniatã de Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011.
În cazul de faţã, aceastã îndatorire a Parlamentului decurge din faptul cã România a devenit parte la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale în urma ratificãrii ei prin Legea nr. 30/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, asumându-şi obligaţia de a respecta prevederile acestei Convenţii, precum şi interpretarea datã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului acestei Convenţii, în limitele prevãzute de aceastã Convenţie, în conformitate cu prevederile art. 46, potrivit cãrora "Înaltele pãrţi contractante se angajeazã sã se conformeze hotãrârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt pãrţi".
De asemenea, Curtea Constituţionalã mai constatã cã prin Hotãrârea din 20 decembrie 2007, pronunţatã în Cauza Iosif şi alţii împotriva României, publicatã şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã "art. 322 § 9 din Codul de procedurã civilã permite revizuirea unui proces pe plan intern, dacã Curtea a constatat încãlcarea drepturilor unui reclamant". În plus, Curtea de la Strasbourg a apreciat cã, "atunci când constatã cã un reclamant nu a avut acces la o instanţã stabilitã prin lege, redresarea cea mai potrivitã ar fi, în principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util, cu respectarea cerinţelor art. 6 din Convenţie" (paragraful 99). De altfel, aceleaşi concluzii reies şi din Hotãrârea din 26 ianuarie 2006, pronunţatã în Cauza Lungoci împotriva României (paragraful 56), Hotãrârea din 21 februarie 2008, pronunţatã în Cauza S.C. Marolux S.R.L. şi Jacobs împotriva României (paragraful 52) şi Hotãrârea din 8 ianuarie 2009, pronunţatã în Cauza Rusen împotriva României (paragraful 47 şi 48).
În aceste condiţii, Curtea constatã cã art. 20 alin. (1) din Constituţie impune interpretarea art. 21 privind accesul liber la justiţie din Legea fundamentalã prin prisma înţelesului dat acestui drept de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. O astfel de concluzie se impune, mai ales cã autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocã o hotãrâre a Curţii de la Strasbourg pronunţatã chiar în favoarea lor.
Dacã nu s-ar ajunge la aceastã concluzie, justiţiabilul s-ar vedea lipsit de protecţia conferitã de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar dreptul sãu de acces liber la justiţie prevãzut de art. 21 din Legea fundamentalã ar fi încãlcat. Ca o consecinţã directã, România ar fi în situaţia unei pãrţi la Convenţie care nu îşi respectã obligaţiile asumate pe planul dreptului internaţional public şi al dreptului intern, contrar prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie.
Aşadar, având în vedere dispoziţiile constituţionale menţionate, faptul cã România este parte la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fiind obligatã sã respecte atât Convenţia, cât şi interpretãrile date de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedurã civilã sunt afectate de vicii de neconstituţionalitate. Astfel, în mãsura în care aceste prevederi legale nu permit revizuirea unei hotãrâri judecãtoreşti prin care, fãrã a se evoca fondul, s-au produs încãlcãri ale unor drepturi şi libertãţi fundamentale, încãlcãri constatate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, se ajunge la lipsirea de conţinut a unui drept garantat de Constituţia României.
În consecinţã, Curtea Constituţionalã constatã cã prevederile legale criticate, în mãsura în care au consecinţele menţionate mai sus, încalcã dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1), precum şi ale art. 21 din Constituţia României.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Doina Iosif, Aurel Iosif şi Daliana-Magdalena Boboşilã-Iosif în Dosarul nr. 5.323/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã şi constatã cã dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale în mãsura în care nu permit revizuirea unei hotãrâri judecãtoreşti prin care, fãrã a se evoca fondul, s-au produs încãlcãri ale unor drepturi şi libertãţi fundamentale, încãlcãri constatate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa din data de 15 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
