Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 232 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 16 iunie 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 1.218/177/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 737D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată astfel că, în situaţia particulară a achitării pentru neprevederea faptei de către legea penală, dispoziţiile legale criticate nu permit soluţionarea acţiunii civile, soluţie legislativă care a existat însă şi în codul anterior pentru astfel de achitări, întemeiate, la vremea respectivă, pe art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968. Consideră că nu se susţine nici afirmaţia că noua reglementare s-ar aplica retroactiv, întrucât între cele două coduri există o continuitate a soluţiei legislative. De altfel, autorul excepţiei solicită modificarea dispoziţiilor de lege criticate, astfel încât să permită această soluţionare a acţiunii civile.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 24 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.218/177/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării apelurilor declarate într-o cauză penală în care inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, şi vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1969.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), potrivit cărora drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi dreptatea reprezintă valori supreme, respectiv respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În acest sens, arată că, în speţă, în urma unui accident rutier - la producerea căruia, potrivit probatoriului administrat în primă instanţă, cei doi inculpaţi au contribuit în proporţie de 50% fiecare - părţile vătămate au avut nevoie de 12 zile, respectiv 35-40 de zile de îngrijiri medicale. Fapta a fost săvârşită la 31 mai 2009, rechizitoriul a fost finalizat de parchet la 14 iunie 2011, iar prin Sentinţa penală nr. 183 din 29 octombrie 2013 a Judecătoriei Aleşd - prin care inculpaţii au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată condiţionat - părţile civile au beneficiat de daune materiale şi morale, potrivit probelor administrate în cauză, aceasta din urmă ajungând în faza de apel sub imperiul noului Cod de procedură penală. Dispoziţiile art. 196 alin. (2) şi (3) din noul Cod penal incriminează fapta de vătămare corporală din culpă săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea unei anumite activităţi, prin raportare la art. 194 alin. (1) din Codul penal, care prevede, printre alte consecinţe, leziunile traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, spre deosebire de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1969 care prevedea cauzarea, printre altele, a unei vătămări a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile. Arată că art. 3 din Legea nr. 255/2013 stipulează că noul Cod de procedură penală se aplică de la data intrării lui în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul Legii nr. 255/2013, fără ca situaţia descrisă mai sus să beneficieze de o procedură derogatorie, în condiţiile în care art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că, în caz de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi - care ar fi incident în cauză, în sensul că fapta nu mai este prevăzută de legea penală - instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Apreciază că, prin aplicarea acestor norme juridice proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată, se încalcă principiile judecării cauzei cu celeritate şi într-un termen rezonabil, al echităţii, al securităţii raporturilor civile şi al predictibilităţii legii penale. Aşadar, sunt neconstituţionale dispoziţiile legii de punere în aplicare criticate, care nu prevăd în rândul excepţiilor situaţia descrisă anterior, în sensul continuării soluţionării laturii civile a procesului penal.
6. Mai mult, art. 28 din Codul de procedură penală prevede că instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite, ceea ce înseamnă că toate probele administrate în faţa instanţei penale, inclusiv pe latură civilă, se pierd şi nu mai pot fi valorificate în faţa instanţei civile, odată cu lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, impunându-se ca probele să fie readministrate în noul proces civil, ceea ce este de natură a aduce o atingere serioasă fondului cauzei, întrucât, aşa cum este cazul speţei de faţă, după trecerea unei perioade de peste 5 ani, este posibil ca martorii propuşi pe latură civilă să nu mai poată fi audiaţi din varii motive sau să nu mai poată să relateze integral ceea ce au declarat în faţa instanţei penale. Consideră că principiul dreptăţii şi componenta acestuia, echitatea, precum şi drepturile civile ale persoanelor litigante nu trebuie să fie afectate în substanţa lor prin modificări legislative intervenite pe parcursul judecării cauzelor şi care se aplică imediat. Nu este vorba de norme penale care s-ar aplica imediat pe latură penală, ci de cele care vizează acţiunea civilă a persoanelor vătămate care s-au constituit părţi civile în cauză şi care aşteaptă să li se facă dreptate. De asemenea, arată că în procesele penale cu obiect identic, finalizate până la 1 februarie 2014, părţile civile cărora li s-au cauzat vătămări corporale care nu depăşesc 90 de zile de îngrijiri medicale au beneficiat de soluţionarea acţiunii civile, iar, după această dată, acţiunea civilă nu mai este soluţionată, creându-se astfel o discriminare între cele două categorii de persoane vătămate, justificată de argumente care ţin doar de timp, iar nu de echitate, aşa cum ar trebui să fie. Apreciază că este vorba de o incoerenţă a legiuitorului, care - deşi a prevăzut anumite excepţii privind aplicarea vechilor reglementări procedurale în funcţie de faza procesuală a dosarelor [de exemplu, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege etc.] - a omis să facă o atare exceptare pentru acţiunile civile alăturate celei penale care se află în curs de judecată în primă instanţă ori în apel. Arată că, pentru litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care nu s-a depăşit momentul procedural al constituirii de parte civilă, noua soluţie legislativă este viabilă şi nu cauzează nicio vătămare, întrucât probatoriul încă nu a fost administrat, motiv pentru care instanţa civilă poate fi sesizată fără probleme.
7. Consideră că aplicarea imediată şi retroactivă a noilor norme procesual penale raporturilor civile de care s-a făcut vorbire anterior, în sensul scoaterii respectivelor cauze de pe rol, în condiţiile în care instanţele civile încep judecata fără să ţină seama de cele petrecute în procesul penal, încalcă securitatea raporturilor civile, cerinţele calitative referitoare la lege, potrivit cărora aceasta trebuie să fie predictibilă şi accesibilă tuturor destinatarilor ei, precum şi principiul neretroactivităţii legii. Totodată, arată că pot apărea probleme serioase în situaţia în care persoana vătămată este un minor şi, în temeiul art. 19 alin. (3) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă se exercită din oficiu, întrucât, odată părăsit cadrul procesual penal, sesizarea instanţei şi desfăşurarea procesului civil se realizează potrivit principiului disponibilităţii. Apreciază că "întreruperea" acţiunilor civile exercitate din oficiu în numele minorilor le creează acestora un prejudiciu iremediabil, întrucât, în absenţa unei jurisprudenţe constante, este greu de presupus că Ministerul Public va continua acţiunea în faţa instanţei civile, având în vedere că noul Cod de procedură civilă nu prevede obligativitatea participării procurorului în litigiile civile, cu atât mai mult cu cât instanţa civilă ar trebui sesizată în acest sens, iar în jurisprudenţă nu prea există astfel de situaţii.
8. În fine, constată că, ca urmare a faptului că legiuitorul a intervenit pe parcursul desfăşurării procesului civil şi a prevăzut că noua reglementare se aplică retroactiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat mai multe hotărâri împotriva României în materie de fond funciar şi nu numai, pentru încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie sub aspectul inechităţii procedurii şi al lipsei de predictibilitate a legii, precum şi al încălcării securităţii raporturilor civile şi a dreptului de proprietate.
9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 13 din Legea nr. 255/2013, care au următorul cuprins:
- Art. 3 din Legea nr. 255/2013: "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.";
- Art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală: "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă."
13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, instanţa de judecată, autoare a excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), potrivit cărora drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi dreptatea reprezintă valori supreme, respectiv respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa de judecată, autoare a excepţiei, solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate, în sensul ca, în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, să fie exceptată de la aplicarea art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală acţiunea civilă alăturată celei penale, care, la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, se află în curs de judecată în primă instanţă ori în apel, dacă s-a depăşit momentul procedural al constituirii de parte civilă. Or, o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.
15. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 1.218/177/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
