Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 375/833/2012 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 736D/2014. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, astfel, că nu există discriminare între titularii cererii de reexaminare a încheierii prin care se aplică amenda judiciară şi titularii căii de atac ordinare a apelului împotriva aspectelor referitoare la amenda judiciară dintr-o hotărâre de fond, având în vedere că orice persoană interesată, prejudiciată în interesele sale legitime, poate ataca hotărârea cu apel în ceea ce priveşte dispoziţiile care au produs prejudicierea, inclusiv titularii cererii de reexaminare. Mai mult, textele de lege criticate se referă la atacarea unei hotărâri pronunţate în fond, or, amenda judiciară se poate dispune inclusiv în faza de urmărire penală şi în căile extraordinare de atac, ba chiar şi în procedurile de executare a hotărârii, în toate aceste cazuri persoanele amendate putând face cerere de reexaminare a amenzii judiciare. Prin urmare, nu poate fi reţinută o incoerenţă legislativă, ci dispoziţiile de lege criticate au o raţiune bine fundamentată şi coerentă. Totodată, în ceea ce priveşte comparaţia făcută de autorul excepţiei cu prevederile din procedura civilă, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 375/833/2012, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu ocazia soluţionării apelului declarat într-o cauză penală în care instanţa de apel a dispus sancţionarea cu amendă judiciară a unui martor pentru lipsă nejustificată, cu menţiunea că acesta poate formula contestaţie în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În acest sens, arată că, potrivit art. 284 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală, persoana amendată poate cere anularea sau reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare, cererea urmând a fi soluţionată de un alt complet de judecată, prin încheiere. Aceeaşi procedură era reglementată prin art. 199 din Codul de procedură penală din 1968, cu precizarea că cererea de scutire sau de reducere a amenzii judiciare era soluţionată chiar de către organul judiciar care a dispus aplicarea acesteia. În schimb, noua opţiune a legiuitorului, reglementată prin dispoziţiile de lege criticate, este să ofere persoanei amendate, respectiv martorului, expertului, interpretului şi avocatului, posibilitatea de a apela încheierea de amendare de îndată după pronunţarea acesteia şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Menţionează că, în materie civilă, legiuitorul a fost consecvent cu vechea reglementare cuprinsă în art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel că, potrivit art. 191 din noul Cod de procedură civilă, cel obligat la amendă va putea face numai cerere de reexaminare, în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii de amendare, cerere care se soluţionează cu citarea părţilor, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda, cu precizarea că, potrivit vechiului Cod de procedură civilă, cererea de reexaminare se soluţiona, prin încheiere irevocabilă, de către instanţa de judecată care a aplicat amenda. Arată că noul Cod de procedură penală prevede, în paralel, două căi de atac împotriva încheierilor de amendare, una care se exercită la aceeaşi instanţă de judecată care a pronunţat-o şi alta - la instanţa ierarhic superioară, respectiv la curţile de apel, fără ca obiectul cauzei să implice o complexitate deosebită care să justifice voinţa legiuitorului şi, totodată, fără ca acesta din urmă să condiţioneze ori să arate expres că apelul ar putea fi declarat doar după parcurgerea primei căi de atac. 6. Instanţa de judecată apreciază că legiuitorul a dat o atenţie deosebită acestui gen de cauze, întrucât apelul se judecă de un complet format din doi judecători, spre deosebire de calea de atac împotriva soluţiilor date de instanţă care nu dezleagă fondul cauzei şi care pot fi atacate doar cu contestaţie ce se judecă de un singur judecător, de exemplu, în materie de măsuri preventive, reabilitare, aplicare a legii penale mai favorabile, încheierile prin care se dispune începerea cercetării judecătoreşti etc. Aşadar, întrucât încheierile de amendare nu privesc fondul cauzei, nu se justifică soluţia ca acestea să fie prevăzute cu calea de atac a apelului care, de regulă, vizează sentinţele care dezleagă fondul cauzei. La o analiză mai atentă, se observă că poate cere anularea sau reducerea amenzii judiciare orice persoană amendată, în timp ce calea de atac a apelului poate fi exercitată doar de către martor, expert, interpret şi avocat, în condiţiile în care persoana amendată poate fi chiar procurorul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana vătămată, inculpatul sau orice persoană care asistă la şedinţa de judecată. Apreciază că, prin reglementarea diferită a procedurii privitoare la amenda judiciară în procesul penal faţă de cel civil, cu toate că obiectul cauzei este identic - şi anume reexaminarea amenzii judiciare aplicate de către judecător ca urmare a atitudinii culpabile a persoanelor care încalcă regulile de procedură - şi prin lipsirea celorlalte persoane amendate, în afară de martor, expert, interpret şi avocat, de dreptul de a formula apel împotriva încheierilor de amendare, se încalcă principiile constituţionale invocate. Această incoerenţă legislativă are la bază combinarea unor reguli şi principii de drept, fără respectarea ierarhiei normelor juridice prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, autorul excepţiei observă combinarea principiului nediscriminării şi a celui care consacră un sistem unic, unitar şi ierarhic al căilor de atac împotriva soluţiilor date de către instanţele de judecată cu anumite derogări în materie de incompatibilităţi şi amenzi judiciare - care ar confirma existenţa unui alt sistem unic, unitar şi de acelaşi grad al căilor de atac împotriva soluţiilor date în aceste cauze - fără, însă, ca acestea să se intersecteze ori să se aplice paralel ori cumulat, altminteri inechitatea şi discriminarea nu ar putea fi argumentate obiectiv şi raţional şi nu s-ar afla la adăpost de orice critici de legalitate ori de constituţionalitate. Totodată, consideră că există discriminare între persoanele amendate în materie civilă şi cele amendate în procesul penal, respectiv între persoanele amendate la modul general şi martorii, experţii, interpreţii şi avocaţii amendaţi, care pot uza de calea de atac a apelului, precum şi între justiţiabilii faţă de care sau împotriva cărora se desfăşoară un proces sau o judecată penală care priveşte fondul cauzei şi care pot ataca soluţia dată doar cu calea de atac a apelului şi persoanele amendate şi individualizate mai sus care pot ataca încheierea de amendare atât la instanţa care a dispus amendarea, cât şi la curţile de apel, fără ca aceste situaţii de inechitate să fie justificate logic, raţional şi obiectiv, dimpotrivă, incoerenţa legislativă ar putea sta la baza acestei noi orientări legislative. 7. Concluzionează că, în materie penală, legiuitorul a consacrat un sistem unitar, unic şi ierarhic privind căile de atac împotriva soluţiilor pronunţate de către instanţele de judecată, cu precizarea că excepţiile de la această regulă - cum ar fi în materie de incompatibilităţi şi amenzi judiciare - vizează doar soluţionarea urgentă şi definitivă a acestora de către un alt complet de judecată de la aceeaşi instanţă, derogări care confirmă sistemul juridic conceput de către legiuitor şi viziunea coerentă a acestuia, cu precizările de mai sus. Apreciază că, în cauză, ar fi vorba de o scăpare a legiuitorului, întrucât, la stabilirea căilor ordinare de atac şi a compunerii completelor de judecată formate dintr-un singur judecător în materie de contestaţii şi doi judecători pentru soluţionarea apelurilor, care rămân, astfel, definitive, acesta a optat în acest sens având în vedere numărul redus al magistraţilor de la instanţele ierarhice şi pentru a degreva completele colegiale de dosarele care nu privesc fondul cauzei sau au o complexitate redusă. 8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că textele de lege criticate instituie norme cu privire la exercitarea apelului în procedura penală, procedură care este diferită de cea din procesul civil. Or, având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, aşa cum s-a reţinut prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. Totodată, corelând dispoziţiile art. 16 alin. (1) cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, constată că acestea vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni şi determină criteriile nediscriminării, respectiv rasa, naţionalitatea, originea etnică, religia, opinia, apartenenţa politică şi averea sau originea socială. Or, instituirea prin textele de lege criticate a unor dispoziţii procedurale referitoare la exercitarea apelului în procedura penală nu creează nicio discriminare între persoanele vizate de ipoteza normei juridice, pe criteriile menţionate mai sus. De altfel, astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie. În plus, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată, observă că, în fapt, criticile de neconstituţionalitate se raportează la aspecte ce ţin de modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Or, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 165 din 20 martie 2014, modificarea şi completarea legii sunt, conform dispoziţiilor art. 58-60 şi următoarele din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, evenimente legislative ce reprezintă atribuţia exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie. În fine, menţionează că dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauza de faţă. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: - Art. 409 alin. (1) lit. e): "Pot face apel: [...] e) martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite acestora şi amenzile judiciare aplicate;"; - Art. 410 alin. (2): "În cazul prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizaţiilor şi amenzilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată, din oficiu, de instanţa învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpat într-o cauză penală, instanţă care a dispus sancţionarea cu amendă judiciară a unui martor, astfel încât dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală - care prevăd posibilitatea martorului, expertului, interpretului şi avocatului de a face apel, în ceea ce priveşte amenzile judiciare aplicate de instanţa de fond, de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra amenzilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza în primă instanţă - nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta se află în fază de apel, iar nu în ipoteza dispoziţiilor de lege criticate, care vizează amenzile judiciare aplicate de instanţa de fond. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]." Ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 15. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 375/833/2012 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
