Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 231 din 25 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (3), (5), (7) si (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2001 , astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 43/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , aprobatã prin <>Legea nr. 323/2001 , cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Amir Abdul Rahman în Dosarul nr. 6.907/2003 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile criticate nu contravin principiului egalitãţii în drepturi, deoarece art. 16 din Constituţie, republicatã, se referã numai la cetãţenii români. Se mai aratã cã nu sunt încãlcate nici celelalte texte constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 6.907/2003, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Amir Abdul Rahman.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã, potrivit dispoziţiilor criticate, cetãţenilor strãini care solicitã acordarea statutului de refugiat le este interzisã folosirea plângerii împotriva hotãrârii de respingere, pe calea contenciosului administrativ, fiind obligaţi sã se adreseze judecãtoriei, deşi, pe de o parte, ar trebui sã fie egali cu cetãţenii români, iar pe de altã parte, potrivit <>Legii nr. 123/2001 privind regimul strãinilor, în cazurile prevãzute de art. 19 alin. (1), cetãţenii strãini se pot adresa justiţiei pe calea contenciosului administrativ.
Autorul excepţiei invocã, în susţinerea excepţiei, încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi art. 53 alin. (1).
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considerã cã aceasta este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În legãturã cu critica autorului excepţiei privind încãlcarea principiului constituţional al egalitãţii, se aratã cã "art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, nu este aplicabil în speţã, deoarece textul constituţional are în vedere doar cetãţenii români, iar nu şi apatrizii ori strãinii care intrã sub incidenţa art. 18 din Legea fundamentalã". De altfel, se aratã în continuare, invocându-se şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "procedura pentru acordarea statutului de refugiat reprezintã o situaţie juridicã specificã, deosebitã de procedura legalã pentru soluţionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul poate institui, în considerarea acestei situaţii, o procedurã aparte, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţia republicatã".
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se apreciazã, de asemenea, cã nu este întemeiatã nici critica formulatã de autorul excepţiei în raport cu art. 52 alin. (1) din Constituţie, republicatã, referitor la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, deoarece "în cadrul procedurii de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat în România, art. 15 din ordonanţa criticatã reglementeazã în mod expres dreptul strãinului de a se adresa instanţei atunci când acesta se considerã vãtãmat într-un drept al sãu ori într-un interes legitim prin hotãrâre de respingere a cererii, pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale".
Prevederile invocate nu încalcã, în opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor, nici dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se susţine cã recurgerea la procedura contenciosului administrativ nu este necesarã, legea specialã prevãzând în mod expres dreptul persoanei de a se adresa justiţiei. De asemenea, Guvernul aratã cã "dispoziţiile criticate nu conţin restrângeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român". Mai mult, se aratã în continuare, conform <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , solicitanţii se bucurã, pe întreaga duratã a procedurii de acordare a statutului de refugiat, "de dreptul de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat, de dreptul de a li se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliaţi şi asistaţi de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale, de a fi informaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au".
În legãturã cu susţinerea autorului excepţiei cã exercitarea cãii de atac a recursului nu se face în condiţii optime, Guvernul precizeazã cã, potrivit art. 129 din Constituţie, republicatã, "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, cãile de atac pot fi exercitate de partea interesatã şi de Ministerul Public numai în condiţiile legii". De asemenea, Guvernul aratã cã "legiuitorul poate institui reguli speciale de procedurã în considerarea unor situaţii deosebite, astfel cum este şi situaţia refugiaţilor în România".
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere se aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate întemeiatã pe invocarea încãlcãrii principiului egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice, întrucât textul criticat nu distinge între diferitele categorii de solicitanţi ai statutului de refugiat. Totodatã, se aratã cã "procedura pentru acordarea acestui statut reprezintã o situaţie juridicã specificã, care nu se poate confunda cu procedura legalã pentru soluţionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul poate institui, în considerarea acestei situaţii, o procedurã aparte".
Referitor la invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 52 din Constituţie, republicatã, privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, Avocatul Poporului apreciazã cã aceasta "nu poate fi reţinutã, deoarece, în cadrul procedurii de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat în România, legea prevede în mod expres dreptul strãinului de a se adresa justiţiei în cazul în care acesta s-ar considera vãtãmat într-un drept al sãu prin hotãrârea de respingere a cererii, pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale". Pe cale de consecinţã, se aratã cã "legiuitorul a apreciat cã în România nu este necesarã recurgerea la procedura contenciosului administrativ. (<>Decizia Curţii Constituţionale nr. 295/2001 )". Pe de altã parte, se susţine cã, "în plus, procedura prevãzutã de <>art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este conformã cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, în sensul cã este constituţional ca numai prin lege sã se stabileascã competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã, ceea ce s-a şi realizat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 ".
Potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, nici susţinerea cã dispoziţiile criticate ar încãlca prevederile art. 53 din Constituţie, republicatã, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi nu este fondatã, întrucât, se aratã în continuare, prevederile criticate "nu conţin restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertãţi pentru strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român". Conform art. 18 alin. (1) din Constituţie, republicatã, "cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucurã de protecţia generalã a persoanelor şi averilor". În aceste condiţii, susţine Avocatul Poporului, "este indiferent dacã aceştia solicitã sau nu acordarea statutului de refugiat, ca formã de protecţie a strãinilor din partea statului român, întrucât şi într-un caz cât şi în celãlalt, persoanele în cauzã au aceleaşi drepturi". Totodatã, se mai aratã în acest punct de vedere cã "în cazul cetãţenilor strãini şi apatrizilor care solicitã acordarea statutului de refugiat, aceştia au drepturile şi obligaţiile prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , printre care şi dreptul înscris la art. 15, de a contesta hotãrârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi prin care se decide acordarea sau nu a statutului de refugiat în România. Acest drept este conform cu art. 18 din Constituţie, întrucât se realizeazã astfel protecţia generalã a persoanelor şi a averilor şi, în consecinţã, textul legal criticat nu conţine o restrângere a exercitãrii unui drept, ci, dimpotrivã, recunoaşte un drept".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2004, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
"(3) Plângerea se soluţioneazã de cãtre judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se aflã structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea. [...]
(5) Plângerea se înainteazã de îndatã instanţei competente, care o va soluţiona în termen de 30 de zile. [...]
(7) Împotriva hotãrârii instanţei contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Declararea recursului în termen suspendã executarea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului.
(8) Recursul se judecã în termen de 30 de zile de la înregistrarea sa pe rolul instanţei de recurs."
Critica de neconstituţionalitate se bazeazã pe susţinerea cã, prin dispoziţiile criticate, cetãţenilor strãini care solicitã acordarea statutului de refugiat "le este interzisã calea contenciosului administrativ, deci accesul la Curtea de Apel sau Tribunal, instanţe specializate în controlul legalitãţii actelor administrative". În opinia autorului excepţiei, aceste reglementãri ar crea o discriminare faţã de cetãţenii români şi chiar faţã de cetãţenii strãini cãrora, potrivit <>Legii nr. 123/2001 , li se limiteazã sau întrerupe dreptul de şedere în România. De asemenea, se mai susţine cã procedura de urgenţã instituitã prin dispoziţiile criticate îi priveazã pe cetãţenii strãini refugiaţi în România de posibilitatea "de a-şi pregãti apãrarea într-un termen decent, într-o problemã vitalã". Autorul excepţiei considerã, totodatã, cã "lipsa procedurii prealabile, judecarea în regim de urgenţã, lipsa organului care a luat hotãrârea contestatã (participarea procurorului nu poate suplini aceastã lacunã) sunt de naturã sã lezeze drepturile constituţionale recunoscute şi cetãţenilor strãini".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 52 şi 53, texte care au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 52: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.
(3) Statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului este stabilitã în condiţiile legii şi nu înlãturã rãspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textele criticate ale <>Ordonanţei nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România reglementeazã o procedurã specialã, şi anume cea a soluţionãrii plângerii pe care strãinul solicitant al statutului de refugiat o face împotriva hotãrârii de respingere a cererii, datã de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi.
Aceastã procedurã de soluţionare a plângerii este instituitã pentru o categorie specialã de persoane şi cu privire la o anumitã categorie de cereri ce comportã o urgenţã evidentã. Având la bazã deci un criteriu raţional, este justificatã o asemenea reglementare, diferitã de cea a procedurii contenciosului administrativ, ca şi de alte proceduri prevãzute de lege.
Pe de altã parte, în lumina dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, republicatã, Curtea reţine cã legiuitorul este cel care stabileşte competenţa instanţelor şi procedura de judecatã, respectiv exercitarea cãilor de atac, ţinând seama, în principal, de natura cauzelor.
Fixarea unor termene mai scurte pentru soluţionarea cauzelor, ca şi o anumitã reglementare a cãilor de atac, justificatã prin specificul proceselor respective, în cadrul unei proceduri speciale, stabilitã în mod constituţional, prin lege sau prin ordonanţã a Guvernului, care are aceeaşi forţã juridicã ca şi legea, nu este de naturã sã constituie nici discriminare, întrucât se aplicã tuturor persoanelor din categoria respectivã (respectiv strãini solicitanţi ai statutului de refugiat). De asemenea, Curtea reţine cã în cauzã nu a fost restrânsã exercitarea unor drepturi sau libertãţi constituţionale, stabilirea termenelor de judecatã sau procedura soluţionãrii cãilor de atac nefiind prevãzute de Constituţie, ci de lege.
În acelaşi timp, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa constantã, în deplin acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul cã principiul egalitãţii în drepturi şi al nediscriminãrii nu are semnificaţia introducerii uniformitãţii în ceea ce priveşte tratamentul juridic aplicabil subiectelor de drept. Dimpotrivã, conform acestei jurisprudenţe, este admisibilã diferenţa de tratament juridic pentru situaţii diferite, când aceasta se justificã în mod raţional şi obiectiv.
De altfel, Constituţia prevede, în art. 18, referitor la strãini şi apatrizi, cã aceştia se bucurã de protecţia generalã a persoanelor şi averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi, iar dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Dispoziţiile <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , în redactarea anterioarã modificãrilor aduse prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , care, în esenţã, conţineau prevederi asemãnãtoare celor criticate prin excepţia de faţã, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002, a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate (cu acelaşi obiect), prin care se invocase încãlcarea principiului egalitãţii prevãzut de art. 16 alin. (1), a dispoziţiilor art. 48 privind dreptul persoanei vãtãmate şi cele ale art. 49 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi.
În esenţã, Curtea a reţinut în decizia menţionatã cã "prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, nu sunt aplicabile în cauzã, întrucât acest text constituţional are în vedere numai cetãţenii români, iar nu şi strãinii sau apatrizii, care cad sub incidenţa reglementãrii generale a art. 18 din Constituţie".
De asemenea, în considerentele deciziei, Curtea menţiona cã procedura acordãrii statutului de refugiat în România a fost în trecut reglementatã în mod similar şi prin <>art. 13 din Legea nr. 15/1996 , abrogatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , lege a cãrei constituţionalitate fusese constatatã prin <>Decizia nr. 49 din 10 martie 1998 a Curţii Constituţionale, decizie publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , excepţie ridicatã de Amir Abdul Rahman în Dosarul nr. 6.907/2003 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
