Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 230 din 16 noiembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 alin. (1) si ale art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi ale <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Lucia Anastasiu în Dosarul nr. 3.281/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor (Lucia Anastasiu şi Societatea Comercialã "Carpaţi Proiect" S.A. Bucureşti), fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata se acorda cuvântul, pe fond, reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 27 iunie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.281/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi ale <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi cele ale <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 , prin instituirea unei singure cai de atac, cea a recursului, impotriva sentinţelor pronunţate în litigiile de munca ingradesc exerciţiul dreptului de acces la justiţie prevãzut la art. 21 din Constituţie. Aceleaşi dispoziţii legale, se arata în continuare, ingradesc şi exerciţiul dreptului la apãrare, prevãzut la art. 24 din Constituţie, deoarece în calea de atac a recursului se pot folosi, ca probe noi, doar înscrisurile, iar nu şi alte probe, asa cum permite calea de atac a apelului. De asemenea, se susţine ca prin aplicarea dispoziţiilor legale invocate litigiilor declansate anterior intrãrii acestora în vigoare este încãlcat principiul neretroactivitatii legii, consacrat la art. 15 alin. (2) din Constituţie. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, "având în vedere ca şi alte litigii cu grad asemãnãtor de dificultate beneficiazã doar de doua grade de jurisdicţie, respectiv judecata în fond şi recursul. Prin eliminarea caii de atac a apelului pãrţile nu sunt prejudiciate, beneficiind de o judecata justa şi corecta". În opinia instanţei dispoziţiile legale criticate rãspund nevoii de soluţionare cu celeritate a litigiilor legate de raporturi de munca. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât "nu conţin nici o prevedere cu caracter de retroactivitate", iar potrivit dispoziţiilor <>art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1999 pentru organizarea judecãtoreascã, hotãrârile judecãtoreşti pronunţate anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 168/1999 rãmân supuse cãilor de atac şi termenelor prevãzute de lege sub care au fost pronunţate. Dispoziţiile legale respective, se arata în acelaşi punct de vedere, nu contravin nici prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie, "întrucât accesul liber la justiţie şi dreptul la apãrare presupun accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti este de competenta exclusiva a legiuitorului". În susţinerea punctului de vedere exprimat se invoca Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 60/1993 şi nr. 38/1998. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie urmãtoarele dispoziţii din <>Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca: - Art. 79 alin. (1): "Hotãrârile instanţei de fond sunt definitive."; - Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicãrii hotãrârii pronunţate de instanta de fond." Normele constituţionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate sunt urmãtoarele: - Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."; - Art. 21 alin. (1): "Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat". Examinând textele de lege criticate, Curtea nu poate retine încãlcarea principiului neretroactivitatii legii, înscris la art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ele nu dispun pentru trecut, ci doar pentru viitor. Aceste dispoziţii legale, constituind reguli procedurale, sunt de imediata aplicabilitate, dar nu produc efecte retroactive. În acest sens sunt semnificative şi dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999, potrivit cãrora "Cauzele care au ca obiect judecarea în fond a unor litigii de munca, aflate pe rolul judecãtoriilor, vor fi trecute la completele care judeca conflictele de munca şi litigiile de munca din cadrul judecãtoriei respective, imediat dupã înfiinţarea acestora. Apelurile declarate pana la data infiintarii noilor instanţe, precum şi cele aflate în curs de judecata vor fi soluţionate de instanţele legal sesizate. Recursurile declarate sau aflate în curs de judecata vor fi trecute la secţiile care judeca conflicte de munca şi litigii de munca din cadrul tribunalelor". Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu ingradesc nici exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie. Constituţia nu conţine nici o dispoziţie cu privire la gradele de jurisdicţie pe care trebuie sa le parcurga procesele pana la adoptarea soluţiei finale. Constituţia reglementeazã accesul general neingradit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor lor legitime (art. 21), precum şi dreptul tuturor pãrţilor interesate de a exercita cãile de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti (art. 128). Stabilirea naturii, a numãrului şi a condiţiilor concrete de exercitare a cãilor de atac se face prin reglementãri procedurale, a cãror elaborare intra în competenta legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie. În acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta, statuand ca "este de competenta exclusiva a organului legislativ instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti şi modalitatea de exercitare a cãilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune tocmai posibilitatea celor interesaţi de a le exercita" (Decizia nr. 45 din 23 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999). Curtea, prin Decizia Plenului nr. 1/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit ca "accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, deoarece competenta şi procedura sunt stabilite de lege". Cele stabilite de Curtea Constituţionalã prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, neexistand elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei sale. Curtea nu poate retine, ca fiind întemeiate, nici susţinerile autorului exceptiei în sensul ca dispoziţiile legale criticate ingradesc sau restrang dreptul la apãrare al pãrţilor, prin faptul ca hotãrârile primei instanţe, pronunţate în soluţionarea conflictelor sau a litigiilor de munca, pot fi atacate doar cu recurs. Toate pãrţile procesului îşi pot exercita dreptul la apãrare fãrã nici o ingradire atât în fata instanţei de fond, cat şi în fata celei de recurs. Sub acest aspect sunt de reţinut şi dispoziţiile art. 304^1 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora "Recursul declarat impotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 304, instanta putând sa examineze cauza sub toate aspectele". Este adevãrat ca, potrivit dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedura civilã, "În instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor", dar nelegalitatea sau netemeinicia unei hotãrâri ori necesitatea administrãrii de noi probe se poate demonstra şi pe baza probelor deja administrate în cauza şi, eventual, prin noi probe constând în înscrisuri, iar potrivit dispoziţiilor <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 , "În caz de admitere a recursului, instanta va judeca în fond cauza", faza în care poate fi administratã orice proba legalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi ale <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Lucia Anastasiu în Dosarul nr. 3.281/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 16 noiembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Cristina Radu
───────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
