Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 23 din 27 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 117 din 10 februarie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicatã de Eugen Fulop, Ana David, Nicolae Pãcurar, Olivian Oanã, Dana Ghiţoaica, Ernest Szucs, Georgeta Iliescu, Stelian Cioca, Stanca Veştemeanu, Mihaela Istrate şi Marius Ungureanu în Dosarul nr. 1.531/2003 şi de Ioan Beghezan, Carmen Maria Caprã, Ioan Nicolaie Cean, Victor Câmpean, Emilia Dinu, Gheorghe Fiţ, Anca Frãcea, Cornel Herlea, Augustin Lazãr, Ioan Mureşan, Ilie Nariţa, Maria Nicula, Nicolae Paştiu şi Emil Stroe în Dosarul nr. 1.464/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 414C/2003 şi nr. 415C/2003 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 415C/2003 la Dosarul nr. 414C/2003, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege şi, pe cale de consecinţã, legiuitorul este cel abilitat sã reglementeze aceastã situaţie. De asemenea, cãile de atac se exercitã în condiţiile stabilite prin lege, iar prevederile legale criticate se aplicã fãrã discriminãri tuturor magistraţilor salarizaţi în baza <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 3 septembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 1.531/2003 şi 1.464/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor.
Excepţia a fost ridicatã de Eugen Fulop, Ana David, Nicolae Pãcurar, Olivian Oanã, Dana Ghiţoaica, Ernest Szucs, Georgeta Iliescu, Stelian Cioca, Stanca Veştemeanu, Mihaela Istrate, Marius Ungureanu în Dosarul nr. 1.531/2003 şi de Ioan Beghezan, Carmen Maria Caprã, Ioan Nicolaie Cean, Victor Câmpean, Emilia Dinu, Gheorghe Fiţ, Anca Frãcea, Cornel Herlea, Augustin Lazãr, Ioan Mureşan, Ilie Nariţa, Maria Nicula, Nicolae Paştiu şi Emil Stroe în Dosarul nr. 1.464/2003.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii excepţiei susţin cã pe fond litigiul dedus judecãţii se situeazã în cadrul raporturilor de dreptul muncii, care, potrivit art. 284 din Codul muncii, se soluţioneazã de cãtre instanţele ordinare stabilite prin Codul de procedurã civilã. Într-o atare situaţie este neîndoielnic cã obligarea magistraţilor la suportarea cheltuielilor suplimentare ocazionate de deplasarea şi susţinerea cauzei în faţa unei instanţe situate la mare distanţã de domiciliu constituie o privaţiune suplimentarã faţã de ceilalţi justiţiabili, de naturã discriminatorie. De asemenea, se creeazã impresia pentru terţi cã soluţionarea acestui gen de litigii consacrã un regim preferenţial pentru magistraţi.
Art. 129 din Constituţie, republicatã, instituie prezumţia cã orice hotãrâre judecãtoreascã poate fi atacatã cu cel puţin o cale de atac. Legea ordinarã stabileşte condiţiile exercitãrii ei, dar ea, calea de atac, existã întotdeauna. Or, dacã legiuitorul a exclus în totalitate posibilitatea exercitãrii oricãrei cãi de atac împotriva hotãrârii pronunţate de Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, se aduce atingere dreptului consfinţit de art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 prevede calea contestaţiei la organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, în speţã la conducerea Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar împotriva acestor hotãrâri partea interesatã are la îndemânã calea plângerii la instanţa de judecatã competentã. Prin urmare, nu se poate aprecia cã se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privitoare la folosirea cãilor de atac.
În opinia instanţei de judecatã, eliminarea unui grad de jurisdicţie nu poate fi consideratã o restrângere disproporţionatã a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi şi nici o încãlcare a principiului liberului acces la justiţie, atâta vreme cât, dimpotrivã, pãrţile interesate au avut deschisã calea introducerii unei plângeri la instanţa competentã.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul României considerã cã <>art. 42 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 instituie în alin. (1) o procedurã administrativã, care însã nu încalcã liberul acces la justiţie şi nici celelalte dispoziţii constituţionale referitoare la exercitarea cãilor de atac şi la principiul egalitãţii în drepturi, întrucât în alin. (2) se prevede calea de atac la instanţele judecãtoreşti competente. Prevederile legale criticate se aplicã fãrã discriminãri tuturor magistraţilor salarizaţi în baza acestui act normativ.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prin normele legale criticate se asigurã tocmai accesul la justiţie, dupã parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale referitoare la modul de soluţionare de cãtre conducerea Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contestaţiilor formulate împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale ale magistraţilor.
Criticile privitoare la încãlcarea condiţiilor în care se poate dispune restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi sunt, în opinia Avocatului Poporului, nerelevante pentru soluţionarea prezentei excepţii, iar cele referitoare la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi sunt nefondate, întrucât textul contestat nu face nici o discriminare între titularii cãii de atac.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 347/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 42 alin. (2): "Împotriva hotãrârilor organelor de conducere se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotãrârile acestei instanţe sunt irevocabile."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 16, 21, art. 49 alin. (2) şi ale art. 128 din Constituţia României, precum şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Dupã aprobarea <>Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , Constituţia a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate fiind cuprinse în art. 16, 21, art. 53 alin. (2) şi art. 129 cu urmãtorul conţinut:
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi.
(4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 53 alin. 2: "Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii.";
- Art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã, ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia României, republicatã, competenţa instanţelor de judecatã şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat sã reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã, fãrã alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale arãtate în art. 20 din Legea fundamentalã.
Având în vedere textele de referinţã citate, Curtea Constituţionalã constatã cã excepţia ridicatã în cauzã este nefondatã, deoarece nici o dispoziţie din Legea fundamentalã sau din actele normative internaţionale invocate nu prevede obligativitatea instituirii unor cãi de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, ci numai dreptul oricãrei persoane de a se adresa instanţelor de judecatã pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
În aceastã ordine de idei, referirea autorilor excepţiei la prevederile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale este nepertinentã, dat fiind cã nici textul invocat şi nici un alt text din convenţie nu prevãd decât accesul la justiţie, iar nu obligativitatea instituirii unor cãi de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti.
Nu se poate reţine nici cã prin dispoziţia legalã atacatã pe calea excepţiei de neconstituţionalitate s-ar încãlca principiul egalitãţii în drepturi, prevãzut de art. 16 din Constituţie, republicatã, pentru cã situaţiile juridice în care legea prevede existenţa unor cãi de atac sunt diferite de cele în care acestea nu sunt instituite, iar, în speţã, situaţia juridicã a magistraţilor - care beneficiazã de o reglementare specialã a drepturilor decurgând din exercitarea funcţiei - este evident diferitã de aceea a celorlalte categorii de persoane care presteazã activitãţi retribuite în condiţiile prevãzute de Codul muncii.
Aşadar, neexistând un drept de apel sau de recurs împotriva hotãrârilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în baza <>art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 , nu se poate primi nici susţinerea cã prin textul de lege menţionat s-ar fi produs o restrângere a drepturilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, cu încãlcarea art. 53 alin. (2) din Constituţie, republicatã.
De asemenea, nu se poate primi susţinerea privind încãlcarea art. 129 din Constituţie, republicatã, care nu prevede obligativitatea instituirii cãilor de atac în toate cazurile, aşa cum fãrã temei susţin autorii excepţiei, ci folosirea de cãtre pãrţi şi de Ministerul Public a cãilor de atac stabilite prin lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4), art. 16, art. 21, art. 53 alin. (2) şi al art. 129 din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicatã de Eugen Fulop, Ana David, Nicolae Pãcurar, Olivian Oanã, Dana Ghiţoaica, Ernest Szucs, Georgeta Iliescu, Stelian Cioca, Stanca Veştemeanu, Mihaela Istrate şi Marius Ungureanu în Dosarul nr. 1.531/2003 şi de Ioan Beghezan, Carmen Maria Caprã, Ioan Nicolaie Cean, Victor Câmpean, Emilia Dinu, Gheorghe Fiţ, Anca Frãcea, Cornel Herlea, Augustin Lazãr, Ioan Mureşan, Ilie Nariţa, Maria Nicula, Nicolae Paştiu şi Emil Stroe în Dosarul nr. 1.464/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
