Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 23 din 27 aprilie 1993 exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 11 aprilie 1995
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 127 din 16 noiembrie 1994.
Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Antonie Iorgovan - judecãtor
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata:
Prin acţiunea ce formeazã obiectul Dosarului nr. 7967/1992 al Judecãtoriei Cluj-Napoca, Episcopia Romana Unita cu Roma, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Motilor nr. 26, solicita obligarea piritei Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata", cu sediul în acelaşi municipiu, b-dul Eroilor nr. 10, la eliberarea lacasului de cult de la aceasta adresa.
În motivarea acţiunii, reclamanta Episcopia Romana Unita cu Roma arata ca lacasul de cult pe care îl revendica a fost construit şi aservit celebrarii serviciilor divine ale membrilor Ordinului calugaresc al franciscanilor, care acţiona în cadrul Bisericii Catolice de rit latin. În deceniul patru al acestui secol, printr-un act de liberalitate al Sfintului Scaun, lacasul de cult, împreunã cu alte construcţii în care era integrat, a fost trecut în proprietatea Bisericii Romane Unite cu Roma, situaţie atestata de Cartea Funciarã Cluj cu nr. 1457, Seria I, nr. top. 515.
Urmare <>Decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948 , care a interzis funcţionarea Bisericii Romane Unite cu Roma, acest lacas de cult împreunã cu alte şase din municipiul Cluj-Napoca, proprietate a Bisericii Unite, au fost preluate de reprezentanţii clerului ortodox.
Prin <>Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat <>Decretul nr. 358/1948 , iar prin <>Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 s-au stabilit unele mãsuri referitoare la situaţia juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale, care au aparţinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) şi preluate de Biserica Ortodoxa Romana, art. 3 din decret precizînd ca situaţia juridicã a acestor bunuri se va stabili de o comisie mixtã formatã din reprezentanţi clericali ai celor doua culte religioase, ţinînd seama de dorinta credinciosilor din comunitatile pentru care sînt destinate aceste bunuri.
Ca urmare, Biserica Romana Unita cu Roma pretinde ca a încercat sa reintre în posesia lacasurilor sale pe o cale amiabila, dar, lovindu-se de refuzul actualilor deţinãtori, a trebuit sa apeleze la justiţie. În consecinta, bazindu-se pe prevederile art. 480 din Codul civil şi pe extrasul din Cartea funciarã, a formulat acţiunea în justiţie, care a prilejuit ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate.
Prin intimpinare, pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" solicita respingerea acţiunii ca neîntemeiatã, apreciind ca aceasta contravine dispoziţiilor <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele mãsuri referitoare la Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica).
În fapt, se susţine ca dupã desfiinţarea prin lege a cultului greco-catolic, toate lacasurile de cult au revenit Bisericii Ortodoxe Romane, iar, între timp, marea majoritate a credinciosilor cultului greco-catolic a trecut la cultul ortodox.
Pirita susţine ca în lacasul de cult care îi aparţine din anul 1948 se oficiaza toate serviciile religioase pentru un numãr de 5 parohii; la recensamintul efectuat în anul 1992 a rezultat ca marea majoritate a credinciosilor din aceste parohii a rãmas ortodoxa, astfel încît nu exista nici un motiv sa nu ramina în continuare lacasul de cult tot Parohiei Ortodoxe Romane "Schimbarea la fata", chiar dacã aceasta nu şi-a intabulat dreptul de proprietate.
De asemenea, pirita susţine ca, prin efectul dispoziţiilor <>Decretului nr. 177/1948 , Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" a devenit succesoarea în drepturi a Bisericii Romane Unite cu Roma. În schimb, prin recunoaşterea oficialã a cultului greco-catolic, potrivit <>Decretului-lege nr. 9/1989 , Biserica Romana Unita cu Roma nu a devenit succesoarea în drepturi a Bisericii Ortodoxe Romane, care exista ca biserica nationala şi care, conform principiului simetriei în drept, nu poate fi obligatã la predarea lacasurilor de cult cãtre Biserica Romana Unita cu Roma decît printr-un act normativ cu putere de lege.
În drept, pirita îşi întemeiazã susţinerile pe <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 , ce instituie o comisie mixtã care este obligatã sa ţinã seama de "dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri", rezultind concluzia ca atita vreme cît hotãrîrea unei astfel de comisii nu exista, instanta de judecata nu poate dispune evacuarea şi predarea lacasului de cult în litigiu.
Reclamanta, Episcopia Romana Unita cu Roma, prin concluziile scrise, depuse la dosar pentru termenul din 9 octombrie 1992, solicita înlãturarea apararilor piritei, deoarece ea este proprietara lacasului de cult în accepţiunea Codului civil şi a <>Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare.
De asemenea, reclamanta s-a aparat prin invocarea exceptiei de neconstituţionalitate cu privire la prevederile <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 , deşi, în opinia ei, aceste dispoziţii nu sînt incidente în cauza. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã nu pentru ca normele respective ar avea relevanta în rezolvarea cauzei, ci mai ales pentru ca art. 3 reprezintã apãrarea principala a piritei.
Cu adresa nr. 625 din 16 decembrie 1992, Episcopia Romana Unita cu Roma înainteazã Curţii Constituţionale un memoriu în care-şi motiveaza excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 , astfel:
- prevederile <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 urmeazã a fi examinate în contextul legislaţiei romane, prin care, în condiţiile persecutiei religioase instaurate de regimul totalitar, a fost desfiinţat, în anul 1948, cultul greco-catolic. În acest sens, în memoriul respectiv se menţioneazã în esenta urmãtoarele: a) <>Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase conţine doua articole, art. 37 şi art. 41, care au constituit premisele şi instrumentele "legale" ale mãsurilor de desfiinţare a Bisericii Romane Unite cu Roma (art. 41 interzicea jurisdicţia cultelor din strãinãtate asupra credinciosilor din cuprinsul statului roman, iar art. 37 prevedea obligaţia trecerii credinciosilor de la un cult la altul); b) în intervalul 3 august 1948 (data apariţiei Decretului nr. 177) şi 2 decembrie 1948 (data apariţiei Decretului nr. 358 privind stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic) au fost arestaţi toţi cei 6 episcopi ai Bisericii Unite, mii de preoti şi credinciosi care au refuzat sa treacã la Biserica Ortodoxa, iar bisericile au fost preluate, din dispoziţia autoritãţilor statului, de reprezentanţii cultului ortodox, cu sau fãrã forme;
- mãsura luatã prin <>Decretul-lege nr. 9/1989 rezolva numai aspectul declarativ, lasind nesolutionate problemele patrimoniale nãscute prin aplicarea <>Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, în consens cu pactele internaţionale care asigura protecţia drepturilor omului. În acest sens, se menţioneazã: a) art. 18 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care prevede libertatea de gindire, a conştiinţei şi religiei, atît în viata publica, cît şi în viata privatã şi art. 30, care interzice expres statului îndeplinirea oricãror acte urmãrind distrugerea drepturilor şi libertãţilor omului; b) sub ameninţarea mãsurilor represive "cei peste 2 milioane de credinciosi greco-catolici au fost trecuţi la confesiunea ortodoxa"; c) "Declaraţia principiilor fundamentale ale justiţiei relativ la.... victimele abuzului de putere", adoptatã de O.N.U. la 29 noiembrie 1985, defineste la pct. 18 drept "victime" persoanele individuale şi colective care au suferit pierderi materiale sau atingerea grava a drepturilor fundamentale; d) art. 20 din Constituţia României, dupã care normele internaţionale în materia drepturilor omului au prioritate;
- legislaţia romana nu trebuie sa constate doar caracterul represiv şi nedrept al actelor normative din 1948, cum a fãcut-o în baza <>Decretului-lege nr. 9/1989 , ci trebuie sa înlãture şi efectele lor. De aceea se apreciazã ca, în realitate, "<>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reprezintã nu numai o simpla eludare a acestor obligaţii, dar prin jurisdicţia sui generis, strãinã principiilor de drept pe care o instituie, elimina în mod practic posibilitatea examinãrii litigiilor ce se nasc de cãtre organele de justiţie, incalcindu-se astfel art. 21 din Constituţie, care prevede accesul oricãror persoane la instanţele judecãtoreşti";
- încredinţarea jurisdicţiei asupra lacasurilor de cult comisiei formate din reprezentanţii clericali ai celor doua culte, cu interese opuse, constituie, ipso facto, o cauza a blocajului produs de aceste situaţii în cei patru ani de cînd a apãrut actul normativ. În acest sens, se arata: a) criteriul opţiunii credinciosilor pentru determinarea dreptului de proprietate asupra lacasurilor de cult este nejuridic, pentru ca implica ideea ca bunurile s-ar afla în stare de indiviziune, ceea ce nu rezulta nici din dreptul civil, nici din dreptul canonic; acestea au aparţinut întotdeauna cu titlu de proprietate - înscrise ca atare şi în mijloacele de publicitate imobiliarã - cultului religios exprimat prin formele sale organizatorice; b) nu se spune nimic asupra problemei de a şti cine decide în cazul dezacordurilor dintre membrii comisiilor constituite conform <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 .
Fata de excepţia de neconstituţionalitate invocatã de reclamanta din Dosarul nr. 7967/1992, pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" arata ca aceasta este neîntemeiatã, întrucît, în opinia sa, prin textul <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu se incalca prevederile Constituţiei. Nu se opune suspendãrii judecãrii şi sesizãrii Curţii Constituţionale.
Întrucît Încheierea iniţialã din 29 octombrie 1992 de sesizare a Curţii Constituţionale nu raspundea cerintei legale obligatorii, prevãzutã de <>art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , aceasta a fost restituitã instanţei, la data de 13 ianuarie 1993, în scopul exprimarii opiniei sale cu privire la excepţia invocatã, însoţitã şi de dosarul cauzei.
Urmare adresei de revenire din data de 26 februarie 1993, Judecãtoria Cluj-Napoca remite Dosarul nr. 7967/1992 şi Încheierea din 29 octombrie 1992, completatã cu opinia sa asupra exceptiei.
Instanta "apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã de reclamant nu este intemeiata, cu atît mai mult cu cît însãşi reclamanta şi-a introdus cererea în fata acestei instanţe de drept comun, iar instanta nu a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate pentru soluţionarea cererii formulate de reclamanta, cerere ce a fost motivatã în drept pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil".
De asemenea, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 şi în alt dosar, pe rol la Tribunalul Judeţean Timis. În speta, Episcopia Romana Unita cu Roma din municipiul Lugoj a chemat în judecata Protopopiatul Roman Ortodox Deta, revendicind, în numele Parohiei din satul Latunas, biserica, cimitirul şi casa parohiala din intravilanul satului Clopodia, comuna Jamu Mare, judeţul Timis, Judecãtoria Deta a respins acţiunea, iar în recurs reclamanta-recurenta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 , invocind, în esenta, aceleaşi motive care au fost ridicate în cauza de pe rolul Judecãtoriei Cluj-Napoca, dupã cum urmeazã:
- imobilele - biserica cu cimitirul şi casa parohiala din intravilanul satului Clopodia, comuna Jamu Mare, judeţul Timis - au aparţinut cultului greco-catolic din secolul trecut pînã în anul 1948, an în care locuitorii au fost "convertiti" la ortodoxie, iar bunurile au revenit acestui cult;
- statul, care în 1948 "s-a implicat fãrã rezerve", acum, dupã ce proclama libertatea conştiinţei şi organizarea libera a cultelor cãrora le promite sprijin, devine "foarte prudent", restituind doar bunurile preluate de el şi lasind "la discretia posesorilor actuali" restituirea lacasurilor de cult (bisericile) şi casele parohiale. În susţinerea acestei idei, în notele prezentate de Episcopia Romana Unita cu Roma din municipiul Lugoj, se arata, citindu-se şi Dictionarul limbii romane moderne (1958), respectiv Micul dictionar enciclopedic (1972), ca lacasul de cult este de esenta cultului, deoarece acolo se celebreaza cultul şi acolo se intilnesc aderentii cultului respectiv;
- <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 incalca prevederile art. 29 alin. (1), (3) şi (5) din Constituţie, întrucît fãrã lacas de cult nu se poate practica un cult;
- <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 incalca prevederile art. 41 din Constituţie cu privire la garantarea proprietãţii, întrucît "în loc sa ne bucuram de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor noastre, noi sintem trimişi la un element subiectiv: bunavointa posesorilor actuali care au uzurpat drepturile noastre cu concursul statului";
- <>Decretul-lege nr. 126/1990 , prin art. 2, restituie cultului greco-catolic unele imobile, cum ar fi: sediile protopopiatelor, ale episcopatelor, unele şcoli etc., dar nu restituie principalele bunuri imobiliare, lacasurile de cult şi casele parohiale, care sînt în proprietatea bisericii ortodoxe.
În concluzie, se apreciazã ca <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este neconstitutional pentru ca nu procedeazã la o restitutio în integrum a tuturor bunurilor Bisericii Unite cu Roma de care a fost deposedata în anul 1948.
Pirita intimata - Protopopiatul Ortodox Roman Deta - susţine ca excepţia este neîntemeiatã, textul <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 fiind în deplina concordanta cu prevederile constituţionale. "Cultele religioase sînt autonome fata de stat, existind între ele zone de colaborare bazate pe principiul libertãţii credinţei religioase, Constituţia garantind libertatea de existenta a cultelor. Aceste libertãţi nu ar fi posibile fãrã garanţiile constituţionale privitoare la patrimoniu, lacasurile de cult neputind fi urmãrite sau înstrãinate".
Tribunalul Judeţean Timis - Secţia civilã, prin Încheierea din 4 martie 1993, indeplinindu-şi obligaţia stabilitã prin <>art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , opineaza ca prevederile <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 sînt consecinta consacrãrii principiilor privind libertatea conştiinţei în general şi a credinţei religioase în special, cuprinse în art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a autonomiei cultelor fata de stat, conform alin. (5), teza I, al aceluiaşi articol din Constituţie.
Pe de alta parte, se arata ca "soluţionarea conflictului temporal de legi se asigura conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia legile şi celelalte acte normative rãmîn în vigoare în mãsura în care nu contravin acesteia".
Tribunalul amina judecarea cauzei, pentru rezolvarea exceptiei de neconstituţionalitate, la termenul din 26 aprilie 1993.
Curtea Constituţionalã fiind sesizatã de Judecãtoria Cluj-Napoca prin Încheierea din 29 octombrie 1992 şi de Tribunalul Judeţean Timis prin Încheierea din 4 martie 1993, constata ca este competenta sa soluţioneze excepţiile invocate, care au în vedere aplicarea unei dispoziţii legale anterioare Constituţiei dupã intrarea în vigoare a acesteia.
Deoarece atît în Dosarul nr. 2C/1993, cît şi în Dosarul nr. 17C/1993, excepţia vizeazã neconstituţionalitatea aceluiaşi text, respectiv <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 , urmare raportului întocmit de judecãtorul-raportor în Dosarul nr. 17C/1993, prin Încheierea din Camera de consiliu din data de 13 aprilie s-a dispus conexarea celor doua dosare.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
luind act de susţinerile pãrţilor şi de opiniile exprimate de instanţele de judecata, avînd în vedere dispoziţiile <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 , art. 29 alin. (1), (3) şi (5) şi <>art. 41 din Constituţie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Textul invocat ca neconstitutional - <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 - prevede ca: "situaţia juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de cãtre o comisie mixtã formatã din reprezentanţii clericali ai celor doua culte religioase, ţinînd seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri".
Întrucît ne aflam în prezenta unor dispoziţii legale anterioare Constituţiei, despre care se susţine ca sînt contrare acesteia, trebuie soluţionat conflictul legilor în timp, în funcţie de modul în care s-a constituit dreptul subiectiv de proprietate, potrivit legii anterioare, sau potrivit legii posterioare.
În principiu, dreptul subiectiv de proprietate constituit potrivit legii anterioare nu poate fi desfiinţat de legea posterioarã, deoarece aceasta ar implica o aplicare retroactivã a noii legi, ceea ce este contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, conform cãruia legea dispune numai pentru viitor.
Deci, legea noua poate doar, spre a evita retroactivitatea, sa reconstituie dreptul anterior, ceea ce, însã, are efecte numai ex nunc fiind în prezenta unui nou drept ce se naşte în baza unui act juridic constitutiv, actul de reconstituire.
În cazul nostru, este vorba despre un drept de proprietate ce s-a nãscut sub regimul vechii reglementãri, a <>Decretului nr. 358/1948 .
Fata de cele arãtate, rezulta ca noua lege nu poate desfiinta acest drept, ci numai reglementa modalitãţile de reconstituire a dreptului de proprietate ce apartinuse, iniţial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica).
Urmare abrogãrii exprese a <>Decretului nr. 358/1948 prin <>Decretul-lege nr. 9/1989 , Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) este recunoscuta oficial. Bunurile preluate de cãtre stat prin efectul actului normativ abrogat şi aflate la acea data în patrimoniul statului se restituie (cu excepţia mosiilor), conform <>art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990 , bisericii greco-catolice.
Aceasta prevedere legalã s-a concretizat în <>Hotãrîrea Guvernului nr. 466 din 19 august 1992 privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietate a statului, foste proprietãţi ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolice), şi predarea acestora cãtre aceasta, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 14 septembrie 1992.
Hotãrîrea menţionatã aproba lista bunurilor ce se predau din proprietatea statului în proprietatea Bisericii Romane Unite cu Roma, pe baza de protocol între actualii deţinãtori şi reprezentanţii bisericii greco-catolice.
Prin urmare, legiuitorul a înţeles ca pentru aceste bunuri care, fiind folosite de stat, nu erau destinate uzului public al credinciosilor, sa se reconstituie dreptul de proprietate al Bisericii Romane Unite cu Roma, prin modalitatea restituirii lor. O situaţie similarã a reglementat şi <>Legea nr. 18/1991 în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate al taranilor.
În ceea ce priveşte lacasurile de cult, deci bunurile care, prin însãşi construcţie, sînt destinate folosinţei credinciosilor, fiind în uzul public al acestora, precum şi casele parohiale ca accesoriu al lacasurilor de cult, legiuitorul postrevolutionar, mai întîi, a desfiinţat reglementarea din anul 1948, iar în al doilea rind a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate şi anume: a) decizia unei comisii mixte, formatã din reprezentanţii clericali ai cultului care a deţinut aceste bunuri pînã în 1948 şi, respectiv, ai cultului care a preluat aceste bunuri dupã 1948; b) opţiunile credinciosilor din comunitatile pentru uzul cãrora aceste bunuri sînt destinate. Deci, cu privire la lacasurile de cult şi casele parohiale, este vorba de o reconstituire a dreptului de proprietate, printr-o modalitate, însã, diferita de aceea referitoare la bunurile ce constituiau proprietate de stat, întrucît, pe de o parte, aceasta reconstituire este în dãuna altui cult - cultul ortodox, iar nu a statului şi, pe de alta parte, reconstituirea are ca obiect bunuri care, prin natura lor, sînt în uzul public al credinciosilor. Deci, cu referire la aceste bunuri, reconstituirea se poate face numai cu respectul principiului libertãţii cultelor religioase.
Prevederile <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 sînt o dezvoltare fireasca a <>Decretului-lege nr. 9/1989 , exprimind, sub aspectul semnificatiei juridice, o unitate conceptuala ce intra în sfera actelor normative prin care se inlatura, dupã decembrie 1989, nedreptatile şi încãlcãrile drepturilor omului fãcute prin legi şi decrete ale dictaturii comuniste. Ca atare, calificarile pe care <>Decretul-lege nr. 9/1989 le face <>Decretului nr. 358/1948 sînt preluate şi de <>Decretul-lege nr. 126/1990 , care a fost adoptat tocmai pentru a inlatura urmãrile actului discriminator din 1948. În consecinta, nu poate fi primit argumentul dupã care <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu rãspunde ideii de inlaturare a consecinţelor "persecutiei religioase instaurate de regimul totalitar".
Nu se poate spune, în mod rezonabil, ca reglementãrile postrevolutionare au numai caracter declarativ. O atare calificare s-ar fi putut susţine dacã aceste reglementãri se rezumau numai la <>Decretul-lege nr. 9/1989 , dar în condiţiile <>Decretului-lege nr. 126/1990 o asemenea calificare este, desigur, o exagerare.
Reglementãrile <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu incalca prevederile constituţionale, dimpotriva, respecta principiul general înscris în art. 1 din Constituţie, conform cãruia statul roman este un "stat ... democratic..." şi principiul art. 29 alin. (3) al libertãţii cultelor religioase.
Democraţia, concept şi fenomen integrator, presupune şi aplicarea principiului majoritãţii, or, din ultima parte a art. 3 "ţinînd seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri" rezulta chiar aplicarea acestui principiu, prin instituirea unui criteriu social, cel al opţiunii majoritãţii enoriasilor. Dupã cum rezulta din datele oficiale privind Recensamintul populaţiei din 7 ianuarie 1992, în judeţul Cluj sînt 70,1% credinciosi ortodocsi şi 5,1% credinciosi greco-catolici, iar în municipiul Cluj-Napoca, 65,91% credinciosi ortodocsi şi 6,64% credinciosi greco-catolici; de asemenea, din acelaşi recensamint rezulta ca în judeţul Timis sînt 78,2% credinciosi ortodocsi şi 1,2% credinciosi greco-catolici, iar în municipiul Lugoj, 75,91% sînt credinciosi ortodocsi şi 1,79% credinciosi greco-catolici.
Libertatea cultelor religioase implica nu numai autonomia lor fata de stat, prevãzutã la art. 29 alin. (5) din Constituţie, dar şi libertatea credinţelor religioase prevãzutã la alin. (1) al aceluiaşi articol. În condiţiile în care în aceeaşi comunitate localã exista credinciosi ortodocsi şi greco-catolici, criteriul social al opţiunii majoritãţii enoriasilor pentru determinarea destinaţiei lacasurilor de cult şi a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinãrii folosinţei religioase a acestui bun, în funcţie de vointa majoritara a celor care sînt beneficiarii acestei folosinţe. Altminteri ar insemna ca, în mod nejustificat, credinciosii ortodocsi majoritari sa fie împiedicaţi sa-şi poatã practica religia, dacã nu trec la cultul greco-catolic, printr-o mãsura luatã impotriva voinţei lor. Un asemenea punct de vedere este contrar dispoziţiilor art. 54 din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi. Este de la sine înţeles ca în ipoteza reconstituirii proprietãţii, facindu-se abstractie de opţiunea majoritãţii, ar insemna încãlcarea bunei-credinţe şi a respectului drepturilor altuia, care au fost ridicate la rangul de principii constituţionale. O asemenea mãsura ar incalca şi prevederile art. 29 din Constituţie, care consacra libertatea cultelor religioase, cu cele doua acceptiuni ale sale - cult ca asociaţie, organizaţie religioasã şi cea privind ritualul practicat. Mai mult, o asemenea mãsura ar nesocoti şi prevederile constituţionale referitoare la raporturile dintre religii, astfel cum acestea sînt reglementate prin alin. (2) al art. 29 "libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc" - şi alin. (4) al aceluiaşi articol - "în relaţiile dintre culte sînt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrãjbire religioasã" -, întrucît este de natura sa impunã majoritãţii vointa unei minoritãţi. În schimb, soluţia legalã, potrivit cãreia situaţia juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale se stabileşte de o comisie mixtã a reprezentanţilor clericali ai celor doua culte religioase, tine cont de egalitatea cultelor şi de spiritul de toleranta religioasã ce trebuie sa domine relaţiile dintre ele, iar criteriul social al voinţei majoritare a credinciosilor corespunde unui principiu democratic al soluţionãrii unui conflict de interese ce priveşte o comunitate în funcţie de vointa majoritara în cadrul acesteia.
De principiu, o mãsura abuzivã cum a fost aceea a preluãrii de cãtre stat a lacasurilor de cult în anul 1948, într-un stat de drept nu poate fi reparatã printr-un abuz în sens invers, care ar violenta opţiunea majoritãţii credinciosilor la data adoptãrii acelei mãsuri.
Reconstituirea dreptului nu se poate face în abstract sau în considerarea unei situaţii anterioare, ci numai în concret, ţinînd seama de vointa credinciosilor majoritari în prezent.
Numai în felul acesta soluţia este morala şi juridicã.
Cît priveşte raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional, de asemenea, nu se poate retine o contradictie în privinta <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 fata de pactele internaţionale. Constituţia României, prin art. 20, asigura receptarea în dreptul intern a normelor internaţionale cu privire la drepturile omului, care au prioritate. Or, prin art. 3 nu se face altceva decît se pune norma interna în consonanta cu normele internaţionale care consacra principiul libertãţii omului de a opta la o religie sau cult religios, principiul tolerantei între culte, interzicind statului sa exercite orice acţiuni de natura a îngrãdi libertatea omului la religie.
Dacã statul ar fi dat o norma imperativa, atribuind lacasurile de cult şi casele parohiale celor care le-au avut pînã în anul 1948, aceasta soluţie ar fi constituit o presiune inadmisibila la adresa credinciosilor, care fac parte din biserica astfel expropriata, de trecere la biserica reimpropriata.
Pe de alta parte, susţinerea ca <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reprezintã o jurisdicţie sui generis, strãinã principiilor de drept, este evident neîntemeiatã. <>Decretul-lege nr. 126/1990 , prin art. 3 la care ne referim, a consacrat, atunci, un principiu de ordin constituţional, autonomia cultelor fata de stat, pregatindu-se terenul pentru viitoarea Constituţie. De vreme ce cultele sînt autonome, nu se poate susţine ca o norma stabilitã de stat - care, în virtutea dreptului sau regalian, putea sa stabileascã la acea data orice, nefiind îngrãdit de Constituţie - ce da în competenta unei comisii mixte, formatã din reprezentanţii cultelor, rezolvarea problemei în litigiu, ar fi "strãinã principiilor de drept". Dimpotriva, aceasta soluţie este evident conformã principiilor constituţionale cu privire la libertatea gîndirii, a opiniilor şi a credinţelor religioase, respectiv la raporturile dintre culte şi stat. Ea nu ingradeste posibilitatea cultelor de a se adresa justiţiei, cum ar fi în ipoteza în care nu se respecta opţiunea majoritãţii credinciosilor.
Importanta textului de lege ce face obiectul exceptiei consta tocmai în grija statului de a nu exercita un arbitraj sau o coercitiune de vreun fel şi de a lasa deplina libertate celor doua culte sa hotãrascã, ţinînd seama de "dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri".
Fata de cele arãtate, rezulta, de asemenea, ca soluţionarea exceptiei referitoare la <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este esenţialã pentru rezolvarea cauzei, şi deci obiecţia Episcopiei Romane Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca ca nu ar avea incidenta este nejustificatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 24 alin. (2) şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a <>art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 , ridicate de cãtre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Motilor nr. 26, în Dosarul nr. 7967/1992 al Judecãtoriei Cluj-Napoca şi de cãtre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) Lugoj, cu sediul în Lugoj, str. Ion Pop Banateanu nr. 10, în Dosarul nr. 64C/1993 al Tribunalului Judeţean Timis.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã la 27 aprilie 1993.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
