Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 228 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a), b) si c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 13 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a), b) şi c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Buzamet în Dosarul nr. 6.647/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 28 februarie 2006, în lipsa pãrţilor, legal citate, şi în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea din acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 2 martie 2006 şi la 7 martie 2006.
În concluziile sale reprezentantul Ministerului Public a susţinut cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, fiind încãlcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un tribunal imparţial. S-a motivat, în esenţã, cã judecãtorul care admite plângerea şi desfiinţeazã hotãrârea procurorului, pe baza probelor existente şi apreciate ca suficiente, dispune prin încheiere judecarea cauzei, exercitând astfel atribuţii specifice atât funcţiei de acuzare (punerea în mişcare a acţiunii penale), cât şi funcţiei de judecatã (judecarea cauzei în fond).
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 6.647/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a), b) şi c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Buzamet în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale care consacrã dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovãţie şi unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, întrucât "prin soluţiile prefigurate de art. 278^1 alin. 8 lit. a), b) şi c) din Codul de procedurã penalã se impune ca instanţa de judecatã sã se pronunţe asupra fondului înainte de începerea procesului penal". Se aratã cã în acest fel instanţa de judecatã se antepronunţã cu privire la vinovãţie, "element indispensabil unei fapte penale pentru a fi judecatã".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Avocatul Poporului, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 278^1 alin. 8 lit. a), b) şi c) din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 278^1 (Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã) alin. 8: "Instanţa pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţã, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacatã;
b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplicã în mod corespunzãtor;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac, aplicându-se în mod corespunzãtor."
Autorul excepţiei considerã cã prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, în art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovãţie, şi în art. 124 alin. (2), privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Contrar susţinerilor autorului excepţiei, în plângerea formulatã împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã nu se judecã însãşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmãririi penale şi a eventualelor probe scrise înfãţişate instanţei de pãrţile în proces. Aşadar, prin încheierea pronunţatã în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, instanţa nu dezleagã fondul pricinii, ci apreciazã numai cu privire la legalitatea actului atacat.
Faptul cã, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, dupã judecarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, instanţa pronunţã la rândul ei o hotãrâre prin care menţine aceastã soluţie nu poate fi caracterizat ca o împiedicare a accesului la justiţie, respectiv o încãlcare a dreptului la un proces echitabil, dat fiind cã hotãrârea aparţine în acest caz înseşi justiţiei, iar partea nemulţumitã are deschise, tot în justiţie, cãile de atac prevãzute de lege.
Nu poate fi caracterizatã ca o încãlcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţã instanţa în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã, respectiv de admitere a plângerii, cu desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale. Aceasta întrucât împotriva încheierii astfel pronunţate persoana nemulţumitã are posibilitatea exercitãrii cãilor de atac prevãzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizeazã un proces echitabil.
De asemenea, soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, reţinând cauza spre judecare, constituie o etapã procesualã distinctã, guvernatã de regulile procedurale aplicabile judecãrii în primã instanţã şi în cãile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres cã se aplicã "în mod corespunzãtor". Statuând în sensul celor arãtate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã asigurã posibilitatea pãrţilor de a formula apãrãri, de a propune probe şi de a recurge la cãile de atac prevãzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã un proces echitabil, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Pentru motivele învederate nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare, prin textele de lege criticate, a prevederilor art. 124 din Legea fundamentalã, prin care se consacrã principiile înfãptuirii justiţiei. Aceasta întrucât întreaga procedurã de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, în toate cele trei ipoteze prevãzute de dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, se desfãşoarã în limitele acestor principii constituţionale.
Faptul cã judecãtorul învestit cu soluţionarea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã pronunţã o încheiere prin care admite plângerea şi desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã nu constituie în sine o prezumţie a lipsei imparţialitãţii acestuia la soluţionarea fondului cauzei, atunci când o reţine spre judecare, în temeiul 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, câtã vreme, aşa cum s-a arãtat, judecata finalizatã prin pronunţarea încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât judecata fondului cauzei. În plus, dupã învestirea instanţei în condiţiile prevãzute de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, acţiunea penalã se exercitã tot de cãtre procuror, care, în funcţie de probele administrate şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauzã, poate sã cearã condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal. Aşa fiind, contrar celor arãtate de reprezentantul Ministerului Public, nu se poate susţine cã prin admiterea plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã se realizeazã o "substituire" a Ministerului Public de cãtre instanţa de judecatã, în contradicţie cu principiul imparţialitãţii justiţiei. De altfel, Curtea Constituţionalã a statuat în acest sens, prin <>Decizia nr. 172 din 22 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, cã "judecarea cauzei de cãtre instanţã dupã desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecatã implicã participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din aceastã calitate". Drept urmare, instanţa, nici în judecarea plângerii şi nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplineşte acte de urmãrire penalã specifice fazei urmãririi penale şi procurorului, ci numai acte de judecatã şi dã numai soluţii judiciare de competenţa instanţei, a judecãtorului. Administrarea de probe noi, refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmãrire penalã, ci acte judiciare, prevãzute de lege pentru stabilirea adevãrului şi a elementelor rãspunderii penale - pentru a da o hotãrâre temeinicã şi legalã. De altfel, dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi în cãile de atac aplicându-se în mod corespunzãtor şi în ipoteza soluţionãrii cauzei dupã admiterea plângerii şi desfiinţarea actului atacat, judecãtorul are posibilitatea sã-şi manifeste rolul activ şi sã efectueze o cercetare judecãtoreascã eficientã în vederea aflãrii adevãrului, nefiind afectate în nici un fel garanţiile de independenţã şi imparţialitate a justiţiei consacrate de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã.
Referitor la pretinsa încãlcare prin textele de lege criticate a prezumţiei de nevinovãţie, aceasta nu poate fi reţinutã câtã vreme, aşa cum s-a arãtat, în plângerea formulatã împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã nu se judecã însãşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, ceea ce nu poate fi interpretat ca o "antepronunţare" cu privire la vinovãţie, aşa cum eronat susţine autorul excepţiei.
În sfârşit, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii art. 278^1 alin. 8 lit. a) în raport de critici similare, în acest sens fiind <>Decizia nr. 170 din 22 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 25 aprilie 2005, precum şi asupra constituţionalitãţii art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, în acest sens fiind <>Decizia nr. 73 din 8 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 10 martie 2005. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţatã de Curte prin deciziile menţionate, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a), b) şi c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Buzamet în Dosarul nr. 6.647/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 martie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
* *
OPINIE SEPARATĂ
Nu împãrtãşesc soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. (8) lit. c) din Codul de procedurã penalã, adoptatã cu majoritate de voturi, pentru urmãtoarele considerente:
În sistemele moderne de drept procesual penal - atât în cele care conservã elemente ale procesului de tip inchizitorial, cât şi în cele caracterizate prin contradictorialitate în toate fazele procesului - funcţia de acuzare este separatã de funcţia de judecatã. Judecãtorul nu porneşte din oficiu acţiunea penalã, el este învestit cu judecarea faptelor prevãzute de legea penalã, fie de cãtre procuror, fie de cãtre partea vãtãmatã - în cazurile limitativ prevãzute de lege, în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Aceastã separare a funcţiei de acuzare de funcţia de judecatã garanteazã imparţialitatea justiţiei - trãsãturã definitorie, consacratã prin art. 124 alin. (2) din Constituţia României, şi dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil, prevãzut de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentalã şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Reglementarea cuprinsã în art. 278^1 alin. (8) lit. c) din Codul de procedurã penalã contravine principiilor evocate mai sus în mãsura în care permite ca judecarea cauzei în primã instanţã sã se facã de acelaşi judecãtor care a dispus desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate cãci, în aceastã ipotezã, el va exercita atât funcţia de acuzare, cât şi funcţia de judecatã.
În acest sens, este de reţinut cã prin rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecatã verificatã şi desfiinţatã de judecãtor, procurorul a stabilit fie cã fapta penalã reclamatã nu existã, fie cã fapta nu întruneşte trãsãturile constitutive ale unei infracţiuni, fie cã, în sfârşit, deşi fapta comisã este prevãzutã de legea penalã, fãptuitorul nu poate fi tras la rãspundere penalã pentru cã existã o altã cauzã de împiedicare a exercitãrii acţiunii penale, prevãzutã de art. 10 din Codul de procedurã penalã.
Art. 278^1 alin. (8) lit. c) din Codul de procedurã penalã prevede cã instanţa desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi reţine cauza spre judecare atunci "când probele administrate la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei", ceea ce implicã constatarea judecãtorului cã nu existã cauza de împiedicare a exercitãrii acţiunii penale avute în vedere de procuror - altfel, soluţia datã de acesta nu ar fi fost desfiinţatã - şi cã fãptuitorul este vinovat şi poate fi tras la rãspundere penalã.
În felul acesta, încheierea prin care judecãtorul desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecatã dobândeşte caracterul unui act procesual de punere sub acuzare sau, în termenii Codului de procedurã penalã, de punere în mişcare a acţiunii penale. Din acest moment, judecãtorul care a pronunţat încheierea nu mai prezintã - în desfãşurarea judecãţii în primã instanţã - garanţia de imparţialitate impusã de normele constituţionale şi de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Consecvent cu premisele reglementãrii, şi anume cã nu existã nici o cauzã de împiedicare a exercitãrii acţiunii penale şi cã probele administrate la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, ar urma ca sentinţa ce se va pronunţa în urma judecãrii sã fie numai o sentinţã de condamnare. Or, este evident cã judecata care ar conduce la pronunţarea unei asemenea sentinţe de cãtre însuşi judecãtorul care a desfiinţat rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecatã ar fi contrarã principiilor imparţialitãţii şi echitãţii justiţiei evocate mai sus.
Pentru aceste motive, opinez cã jurisprudenţa Curţii Constituţionale trebuia sã fie reconsideratã în sensul constatãrii neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 278^1 alin. (8) lit. c) din Codul de procedurã penalã, în mãsura în care permit ca judecarea cauzei în primã instanţã sã se facã de acelaşi judecãtor care a dispus desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate.
Judecãtor,
Nicolae Cochinescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
