Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 228 din 21 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Florentina Baltã - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Laura" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.010/2004 al Judecãtoriei Târgu Mureş. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea reţinând cã acestea nu încalcã prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 5 aprilie 2004, primitã la Curtea Constituţionalã la 6 decembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.010/2004, Judecãtoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Laura" - S.R.L. într-o cauzã având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autorul excepţiei împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile criticate, prin care se acordã Guvernului dreptul de a stabili şi sancţiona contravenţii prin hotãrâri, încalcã dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, "potrivit cãrora «Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat [...] se stabilesc numai prin lege»". Se aratã în acest sens de cãtre autorul excepţiei cã "<>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , modificatã prin <>Legea nr. 180/2002 , acordã Guvernului puterea de a stabili prin hotãrâri (nu prin ordonanţe) contravenţii şi de a le sancţiona"; or, amenzile sunt venituri ale bugetului de stat. Judecãtoria Târgu Mureş considerã cã excepţia este neîntemeiatã. Se apreciazã cã "în speţã ne aflãm în prezenţa unui caz de delegare legislativã, astfel cum este instituit prin dispoziţiile art. 114 din Constituţia României [devenit <>art. 115 dupã republicarea Constituţiei], iar Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost supusã aprobãrii Parlamentului potrivit procedurii legislative, fiind aprobatã prin <>Legea nr. 180/2002 , astfel cã, urmare a îndeplinirii procedurii legislative de aprobare prin lege, s-a realizat şi respectarea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Constituţia României. De asemenea, Constituţia României nu statueazã nici o interdicţie privind delegarea legislativã a Guvernului în materia care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate". Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã, în jurisprudenţa sa, "Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004 , [...] sesizatã fiind cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , a constatat: «noţiunea de organizare a executãrii legii din cuprinsul art. 108 alin. (2) al Constituţiei republicate are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, şi anume prin hotãrâri ale Guvernului pot fi dispuse mãsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii. Aşadar, legiuitorul nu mai stabileşte întotdeauna direct, prin lege, contravenţii şi sancţiuni, ci, chiar în sensul textului constituţional invocat, aceastã competenţã revine autoritãţii publice însãrcinate cu organizarea executãrii legii. În consecinţã, Curtea nu poate reţine cã prevederile <>art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , care atribuie Guvernului, în mod expres, competenţa de a stabili şi sancţiona prin hotãrâre anumite fapte ce constituie încãlcãri ale legii, sunt neconstituţionale»". Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale. În motivarea acestui punct de vedere se aratã cã dispoziţiile criticate nu contravin art. 139 alin. (1) din Constituţie. Avocatul Poporului considerã cã "este constituţionalã dispunerea unor mãsuri sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii. Aşadar, legiuitorul nu mai stabileşte întotdeauna direct, prin lege, contravenţii şi sancţiuni, ci aceastã competenţã revine autoritãţii publice însãrcinate cu organizarea executãrii legii. În sensul celor de mai sus, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 51/2004 ". Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din analiza motivãrii acesteia, îl constituie dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, care au urmãtorul conţinut: - Art. 2 alin. (1): "Prin legi, ordonanţe sau hotãrâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate." Critica de neconstituţionalitate constã în susţinerea cã prevederile legale criticate acordã Guvernului posibilitatea de a stabili prin hotãrâri amenzi pentru contravenţii, care constituie venituri ale bugetului de stat, încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Deşi, potrivit legii, amenzile se fac venit la bugetul de stat, stabilirea lor pentru sãvârşirea contravenţiilor nu are aceeaşi semnificaţie cu stabilirea impozitelor şi taxelor sau a altor contribuţii ale bugetului de stat, în sensul textului constituţional al art. 139 alin. (1), cu caracter obligatoriu şi prestabilit. În cazul amenzilor, baza legalã a prevederii lor ca venituri la buget o constituie reglementarea cuprinsã în <>art. 8 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã prin <>Legea nr. 180/2002 , potrivit cãreia "Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat", precum şi dispoziţiile din anexa nr. 1 la <>Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004, dispoziţii care prevãd, la "diverse venituri", cuantumul total estimat al veniturilor din amenzi şi din alte sancţiuni aplicate, potrivit dispoziţiilor legale. Spre deosebire de plata impozitelor şi taxelor sau a altor contribuţii ale bugetului de stat, a cãrei obligaţie constituţionalã a cetãţenilor este prevãzutã de art. 56 din Constituţie, în sensul cã aceştia contribuie prin impozite şi taxe la finanţarea cheltuielilor publice, amenda nu face parte din categoriile de venituri prevãzute de art. 139 alin. (1) din Constituţie; ea nu este o sursã de venit dacã legea este respectatã, ceea ce reprezintã situaţia normalã, dezirabilã. Specificul derivã din caracterul de sancţiune al amenzii, de consecinţã a încãlcãrii unei norme legale prin sãvârşirea unei contravenţii. Faptul generator al raportului juridic al obligaţiei de platã a amenzii îl constituie comiterea contravenţiei. De altfel, textul de lege criticat, într-un alt context, a mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie, Curtea stabilind cã dispoziţiile respective sunt constituţionale. Prin <>Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 . În considerentele deciziei s-a reţinut cã "noţiunea de organizare a executãrii legii din cuprinsul art. 108 alin. (2) al Constituţiei republicate are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, şi anume prin hotãrâri ale Guvernului pot fi dispuse mãsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii. Aşadar, legiuitorul nu mai stabileşte întotdeauna direct, prin lege, contravenţii şi sancţiuni, ci, chiar în sensul textului constituţional invocat, aceastã competenţã revine autoritãţii publice însãrcinate cu organizarea executãrii legii. În consecinţã, Curtea nu poate reţine cã prevederile <>art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , care atribuie Guvernului, în mod expres, competenţa de a stabili şi sancţiona prin hotãrâre anumite fapte ce constituie încãlcãri ale legii, sunt neconstituţionale." În acelaşi sens menţionãm şi <>Decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005. De asemenea, prin <>Decizia nr. 535 din 7 decembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, Curtea a constatat cã "textele criticate nu încalcã dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, care proclamã Parlamentul drept organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii, întrucât reglementarea unor contravenţii într-un domeniu sau altul de activitate este posibilã şi prin acte normative subordonate legii, în condiţiile în care domeniile respective sunt prevãzute în competenţa datã prin lege autoritãţilor publice stabilite la <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 . Reglementarea contravenţiilor în condiţiile dispoziţiilor <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu reprezintã o reglementare primarã, ci una secundarã în raport cu legea care stabileşte competenţa în materie a autoritãţilor administraţiei publice locale sau judeţene într-un domeniu sau altul de activitate sau care, eventual, reglementeazã domeniul de activitate respectiv. De altfel, chiar dispoziţiile art. 2 alin. (2) menţionate se referã la «toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege». De altfel, Curtea, de principiu, a stabilit în jurisprudenţa sa cã noţiunea de organizare a executãrii legii, consacratã de dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, «are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, şi anume prin hotãrâri ale Guvernului pot fi dispuse mãsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii»". Soluţiile pronunţate de Curtea Constituţionalã în cauzele respective, precum şi considerentele care au stat la baza acestora îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu se invocã elemente de naturã sã determine modificarea acestei jurisprudenţe.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Laura" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.010/2004 al Judecãtoriei Târgu Mureş. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 aprilie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta -------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
