Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 227 din 15 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 128 alin. 2 din Codul penal si art. 457 alin. 4 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 12 aprilie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 128 alin. 2 din Codul penal şi art. 457 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Anwar Al Tawil în Dosarul nr. 26.961/211/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 221D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã autorul excepţiei a depus concluzii scrise.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece autorul solicitã, în realitate, adoptarea unei alte soluţii legislative.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 decembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 26.961/211/2010, Tribunalul Cluj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 128 alin. 2 din Codul penal şi art. 457 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Anwar Al Tawil în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale referitoare la o contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale contravin Constituţiei, deoarece nu se poate pune semnul egalitãţii între situaţia unui condamnat care se sustrage de la executarea pedepsei şi altul care, din împrejurãri independente de voinţa sa, se aflã în imposibilitate de a executa pedeapsa, suferind de o boalã gravã care nu poate fi tratatã în reţeaua penitenciarelor. Susţine cã în urma atâtor amânãri ale executãrii pedepsei, de peste 10 ani, în mod cert a fost condamnat la o pedeapsã dublã decât cea la care a fost condamnat iniţial, prin aceea cã i-au fost restrânse drepturile şi libertãţile de cãtre instanţele care i-au acordat beneficiul întreruperii executãrii pedepsei.
Tribunalul Cluj - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 128 alin. 2 din Codul penal - Suspendarea cursului prescripţiei şi art. 457 alin. 4 din Codul de procedurã penalã - Evidenţa întreruperii executãrii pedepsei, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 128 alin. 2 din Codul penal: "Cursul termenului prescripţiei prevãzute în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevãzute în Codul de procedurã penalã.";
- Art. 457 alin. 4 din Codul de procedurã penalã: "Timpul cât executarea a fost întreruptã nu se socoteşte în executarea pedepsei."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la Dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, art. 25 referitor la Libera circulaţie şi art. 26 referitor la Viaţa intimã, familialã şi privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 531 din 19 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 31 mai 2011, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. 2 din Codul penal, statuând cã legiuitorul ordinar, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalitãţii pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organicã a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora şi art. 126 alin. (2), potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", a reglementat instituţia suspendãrii cursului termenului de prescripţie a executãrii pedepsei, deoarece aceastã executare nu poate începe. Totuşi, ar fi injust ca scurgerea acestui timp sã se facã în favoarea condamnatului, motiv pentru care efectele juridice ale suspendãrii prescripţiei executãrii pedepsei constau în suspendarea cursului termenului de prescripţie. Odatã încetate cauzele legale de suspendare, prescripţia îşi reia cursul ori se dispune executarea propriu-zisã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, inclusiv în ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 457 alin. 4 din Codul de procedurã penalã potrivit cãrora timpul cât executarea a fost întreruptã nu se socoteşte în executarea pedepsei.
Distinct de acestea, Curtea mai constatã cã situaţia juridicã a condamnatului care, din motive de sãnãtate, amânã executarea pedepsei ori o întrerupe, nu este aceeaşi cu situaţia condamnatului care se sustrage executãrii. De altfel, pentru acesta din urmã legiuitorul a prevãzut în art. 127 alin. 2 din Codul penal cã sustragerea de la executare, dupã începerea executãrii pedepsei, face sã curgã un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
Pentru situaţiile în care, în mod legal, executarea nu poate începe, legiuitorul a prevãzut instituţia suspendãrii cursului prescripţiei executãrii pedepsei pânã la începerea executãrii propriu-zise şi, ca un efect imediat al acestei instituţii, necurgerea termenului de prescripţie prevãzut în art. 126 din Codul penal. Mai apoi, odatã cu încetarea cauzelor legale de suspendare, prescripţia îşi reia cursul.
Împrejurarea cã timpul cât executarea a fost întreruptã nu se socoteşte în executarea pedepsei nu poate fi apreciatã ca fiind în dezacord cu Legea fundamentalã, întrucât instituţiile întreruperii ori amânãrii executãrii pedepsei sunt menite sã dea expresie unei politici penale cu un pronunţat caracter umanitar având drept funcţie proprie adaptarea temporarã a executãrii hotãrârilor la situaţiile reale care impun o schimbare a acestora. Finalitatea proprie a acestei activitãţi este asigurarea respectului legalitãţii şi adevãrului în faza de executare a procesului penal, contribuind la înfãptuirea justiţiei penale.
Totodatã, critica autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la Dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, art. 25 referitor la Libera circulaţie şi art. 26 referitor la Viaţa intimã, familialã şi privatã, prin aceea cã instanţele i-au acordat beneficiul întreruperii executãrii pedepsei, nu poate fi primitã. Astfel, chiar dacã aceste întreruperi ale executãrii nu au fost dispuse ca urmare a cererilor formulate de condamnat, nu pot conduce la concluzia neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 457 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, pentru cã, aşa cum s-a arãtat mai sus, instituţia are în vedere raţiuni umanitare de naturã a preîntâmpina producerea unor consecinţe grave, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 52 alin. 2 din Codul penal, "executarea pedepsei nu trebuie sã cauzeze suferinţe fizice".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. 2 din Codul penal şi art. 457 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Anwar Al Tawil în Dosarul nr. 26.961/211/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
