Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 226 din 3 iulie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Adrian Alexandru Niculescu în Dosarul nr. 1.254/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 26 iunie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 3 iulie 2001.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 16 octombrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 1.254/2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicatã de Adrian Alexandru Niculescu într-o cauza în contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Apãrãrii Naţionale. Prin acţiunea formulatã autorul exceptiei solicita anularea Ordinului de zi pe unitate nr. 51 din 27 iunie 2000, prin care s-au dispus încetarea contractului sau de munca, precum şi reincadrarea sa pe o funcţie similarã celei deţinute. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 "contravine literei şi spiritului tratatelor internaţionale de drepturile omului pe care România le-a ratificat şi care fac parte din dreptul intern al României", în sensul ca discrimineaza cetãţenii romani "pe baza dublei sau multiplei lor cetãţenii". Se apreciazã ca prevederile art. 16 alin. (3) trebuie coroborate cu cele ale art. 20 din Constituţie. Or, potrivit tratatelor internaţionale discriminarea de orice fel este interzisã. În acest sens autorul exceptiei face referire la prevederile art. 2 şi ale art. 21 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, la cele ale art. 2 pct. 2 şi ale art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi la prevederile art. 2 pct. 1 şi ale art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. (5.9) şi ale art. (7.5) din Documentul Reuniunii de la Copenhaga, considerându-se ca "a discrimina un cetãţean roman pentru faptul ca are şi cetãţenia unui stat membru U.E. apare ca o negare a însuşi obiectivului politicii de integrare". Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca dispoziţiile <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (3), corelate cu cele ale art. 20 din Constituţie. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã, pe de o parte, ca autorul exceptiei nu a precizat textul constituţional infrant de dispoziţiile legale criticate, iar pe de alta parte, considera ca, "fiind vorba despre un act administrativ [...], sesizarea formulatã nu intra în competenta de soluţionare a Curţii Constituţionale". Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 este neîntemeiatã. Se arata ca "ocuparea unei funcţii sau demnitati publice de cãtre persoane cu dubla cetãţenie constituie o imposibilitate juridicã, cumulul obligaţiei de fidelitate, în cazul persoanelor cu dubla cetãţenie, fiind, prin natura sa, incompatibil imperativului moral ce tine de esenta normelor dreptului constituţional", astfel ca dispoziţiile legale criticate sunt în concordanta cu normele şi principiile constituţionale invocate, precum şi cu cele ale tratatelor internaţionale în materie. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei şi ale partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Poate ocupa o funcţie publica persoana care îndeplineşte urmãtoarele condiţii: a) are numai cetãţenia romana şi domiciliul în România;". Autorul exceptiei considera ca acest text de lege este neconstitutional "în sensul discriminarii pe baza dublei cetãţenii a cetãţenilor romani". În speta se apreciazã ca este încãlcat dreptul la munca, ceea ce reprezintã pentru autorul exceptiei dreptul de a accede "într-o anume structura şi poziţie care este asimilatã funcţiei publice". Este adevãrat, susţine autorul exceptiei, ca <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 este conform prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (3), potrivit cãrora: "Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara", dar acest text trebuie interpretat şi aplicat asa cum precizeazã art. 20 din Constituţie, şi anume: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale." În acest sens sunt invocate urmãtoarele reglementãri din pactele şi tratatele internaţionale: a) Art. 2 şi art. 21 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: - Art. 2: "1. Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertãţile proclamate în prezenta Declaraţie, fãrã nici o deosebire, în special de rasa, de culoare, de sex, de limba, de religie, de opinie politica sau de orice alta opinie, de origine nationala sau socialã, de avere, de naştere sau decurgând din orice alta situaţie. 2. Pe lângã aceasta, nu se va face nici o deosebire bazatã pe statutul politic, juridic sau internaţional al tarii sau al teritoriului de care aparţine o persoana, fie aceasta ţara sau teritoriu independente, sub tutela, neautonome sau supuse unei limitãri oarecare a suveranitãţii."; - Art. 21 pct. 1 şi 2: "1. Orice persoana are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi. 2. Orice persoana are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale."; b) Art. 2 pct. 2 şi art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: - Art. 2 pct. 2: "Statele pãrţi la prezentul Pact se angajeazã sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fãrã nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau pe orice alta împrejurare."; - Art. 6 pct. 1: "Statele pãrţi la prezentul Pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoana de a obţine posibilitatea sa-şi câştige existenta printr-o munca liber aleasã sau acceptatã şi vor lua mãsuri potrivite pentru garantarea acestui drept."; c) Art. 2 pct. 1 şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: - Art. 2 pct. 1: "Statele pãrţi la prezentul Pact se angajeazã sa respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se gãsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenta lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fãrã nici o deosebire, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare."; - Art. 25: "Orice cetãţean are dreptul şi posibilitatea, fãrã nici una din discriminarile la care se referã articolul 2 şi fãrã restrictii nerezonabile: a) de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi; b) de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri periodice, oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând exprimarea libera a voinţei alegãtorilor; c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa."; d) Art. (5.9) şi art. (7.5) din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a OSCE: - Art. (5.9): "Toate persoanele sunt egale în fata legii şi au dreptul, fãrã nici o discriminare, la o protecţie egala prin lege. În aceasta privinta, legea interzice orice discriminare şi garanteazã tuturor persoanelor o protecţie egala şi efectivã contra oricãrei discriminãri, oricare ar fi motivele acesteia."; - Art. (7.5): "Vor respecta dreptul cetãţenilor de a solicita funcţii politice sau publice, cu titlu individual sau ca reprezentanţi ai unor partide politice sau organizaţii, fãrã discriminare." Examinând excepţia, Curtea retine ca, recunoscând concordanta deplina a dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (3), autorul exceptiei a solicitat un control întemeiat pe art. 20 din Constituţie, relativ la preeminenta reglementãrilor internaţionale privitoare la drepturile omului în caz de conflict cu dreptul intern. Analizând aceasta solicitare, Curtea observa ca adevãratul temei al exercitãrii dreptului de care autorul exceptiei arata ca ar fi lipsit este art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere". Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se regãsesc în prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie, prevederi ce urmeazã sa fie interpretate în corelatie cu cele cuprinse în art. 50 din Constituţie, potrivit cãrora "(1) Fidelitatea fata de ţara este sacrã. (2) Cetãţenii cãrora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, rãspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin [...]". În aceasta lumina fidelitatea fata de ţara apare ca o obligaţie esenţialã ce rezulta din raportul de cetãţenie, raport definitoriu în condiţionarea de cãtre legiuitor a accesului la anumite funcţii sau demnitati publice. Accesul persoanei la o funcţie sau o demnitate publica, în raport cu o asemenea condiţie, se regaseste şi în norme şi prevederi din documentele internaţionale citate chiar de cãtre autorul exceptiei. Astfel Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în art. 21 pct. 2, statueazã ca "Orice persoana are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale", iar Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în art. 25, prevede: "Orice cetãţean are dreptul: [...] c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, în funcţiile publice din ţara sa." De asemenea, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu incalca nici art. 38 alin. (1) din Constituţie, deoarece dreptul la munca consfintit prin acest text constituţional nu poate fi redus la dreptul de acces într-o anumitã poziţie asimilatã funcţiei publice sau chiar într-o asemenea funcţie. În realitate exerciţiul dreptului la munca poate fi supus unor conditionari (de studii, varsta etc.), care nu pot fi interpretate ca fiind o ingradire a dreptului la munca. La aceste condiţii, în cazul funcţiei publice, se adauga şi alte cerinţe specifice. Curtea constata ca textul de lege criticat este în deplina concordanta cu reglementãrile internaţionale invocate în susţinerea exceptiei. Astfel Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, în art. 6, recunoaşte dreptul la munca în aceleaşi condiţii ca şi art. 23 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu precizarea ca, în conformitate cu art. 2 din acest pact, îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin dispoziţiile lui se va realiza progresiv şi în raport cu drepturile omului şi cu posibilitãţile fiecãrei economii naţionale, iar prohibirea oricãror discriminãri (enuntata la pct. 2 al art. 2) nu se opune unor circumstantieri, textul reglementand chiar unele restrictii (art. 4 şi 5). De asemenea, Curtea constata ca, într-adevãr, exerciţiul acestui drept este aparat, potrivit art. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, impotriva oricãrui fel de discriminare, dar în conformitate cu art. 29 pct. 2, care proclama ca "[...] fiecare persoana este supusã numai ingradirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurãrii recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertãţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale într-o societate democratica." În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în virtutea cãrora exercitarea libertãţilor poate fi supusã anumitor limitãri, care trebuie însã stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare, printre altele, apãrãrii securitãţii naţionale sau ordinii publice. Printr-un alt rationament, dar în acelaşi context de exigente în ceea ce priveşte interpretarea sistematica a art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Curtea observa ca reglementarea are în vedere accesul la funcţii publice eligibile, câtã vreme sunt evocate, ca valori supreme aparate, exprimarea voinţei populare prin alegeri nefalsificate, vointa poporului constituind baza puterii de stat, iar alegerile întemeindu-se pe proceduri care sa asigure libertatea votului. În acelaşi sens este şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Acest text este aproape identic cu cel al art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, numai ca aspectul de drept politic, legat de alegeri libere, periodice, candidaturi depuse în condiţii egale etc., este şi mai evident decât în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Prevederile primului alineat conţin o precizare în plus: drepturile respective sunt exercitate fãrã restrictii rezonabile, ceea ce implica posibilitatea existenţei unor conditionari în exerciţiul acestor drepturi. În aceste condiţii interdicţia oricãrei discriminãri nu mai apare ca fiind nelimitatã, pretandu-se, în cazul reglementãrii ei prin lege, la o fireasca cercetare a condiţiei de rezonabilitate. În aceste condiţii rezulta ca, în orice caz, în speta de fata aceste doua reglementãri, precum şi cele ale art. (5.9) şi ale art. (7.5) din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din 1990, care interzic orice discriminare în exercitarea drepturilor cetãţenilor, inclusiv cele de a solicita funcţii politice sau publice, nu îşi gãsesc aplicaţie. În fine, în considerarea reglementãrilor internaţionale arãtate mai sus Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate trebuie raportate la limitele exerciţiului unor drepturi, prevãzute la art. 49 din Constituţie, fiind întrunite cerinţele acestuia, întrucât condiţionarea impusa de textul legii este dictata de considerente privind apãrarea siguranţei naţionale, cu respectarea unei condiţii de rezonabilitate, care, în cauza de fata, este îndeplinitã. Curtea observa, de asemenea, ca, deşi în plan doctrinar sintagma funcţiile şi demnitãţile publice ar putea suscita discuţii şi critici privitoare la sfera şi întinderea acestora într-un domeniu sau altul al vieţii social-politice, Curtea nu are competenta de a modifica, restrânge sau largi textul legii fãrã riscul de a se transforma în legislator pozitiv, substituindu-se astfel Parlamentului, unica autoritate legiuitoare. Dintr-o alta perspectiva Curtea ar fi indreptatita sa constate şi existenta unei cauze de inadmisibilitate în speta, în temeiul faptului ca în realitate, prin excepţia de neconstituţionalitate se solicita Curţii ca, pe cale de interpretare, sa declare un text din Constituţie ca fiind în afarã cadrului convenţional internaţional privind drepturile omului. Într-o atare situaţie, în condiţiile în care Curtea ar admite excepţia, ar proceda ea însãşi la revizuirea Constituţiei, efectul deciziei fiind acela de anihilare a aplicãrii textului. Curtea şi-ar extinde astfel limitele propriei sale competente. Curtea va proceda însã la respingerea pe fond a execeptiei, constatând excepţia ca fiind neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã Adrian Alexandru Niculescu în Dosarul nr. 1.254/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 3 iulie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Doina Suliman
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
