Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 225 din 15 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5^2 si art. 263 alin. 1 din Codul de procedura penala, art. 248, art. 249 si art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, art. 1 alin. (1) si (3^1), art. 2 si art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, a dispozitiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005, precum si a dispozitiilor art. 87 alin. (1) si (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Niculaie Ghinea şi George Vodislav în Dosarul nr. 46.717/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 193D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, deoarece autorul acesteia solicitã modificarea textului în sensul dorit de el. Cât priveşte celelalte prevederi legale contestate, reprezentantul Ministerului Public face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 decembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 46.717/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Niculaie Ghinea şi George Vodislav în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze în care se fac cercetãri cu privire la sãvârşirea unor infracţiuni referitoare la piaţa de capital şi a unor infracţiuni de corupţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individualã, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Astfel, potrivit art. 5^2 din Codul de procedurã penalã prezumţia de nevinovãţie a unei persoane acuzate de sãvârşirea unei fapte penale înceteazã la momentul stabilirii vinovãţiei sale printr-o hotãrâre penalã definitivã. Or, norma constituţionalã a art. 23 alin. (11) impune o garanţie mai largã pentru persoanele acuzate de sãvârşirea unei fapte penale decât norma din Codul de procedurã penalã, deoarece presupune existenţa unei trimiteri în judecatã urmate de o condamnare şi de rãmânerea definitivã a acesteia. Prin urmare, o persoanã faţã de care s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmãrire penalã (de exemplu, dacã elementul lipsã este altul decât latura subiectivã) ori de încetare a procesului penal (în caz de retragere a plângerii prealabile, de lipsã a acesteia ori dacã a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul fãptuitorului) nu mai poate fi consideratã nevinovatã, întrucât nu a fost niciodatã condamnatã.
Dispoziţiile art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale întrucât nu conţin o diferenţiere, o nuanţare în privinţa încadrãrii juridice sau a stãrii de fapt şi chiar a probelor. În opinia autorului ar fi trebuit ca în text sã se facã menţiunea faptului cã încadrarea juridicã stabilitã prin rechizitoriu aparţine organului de urmãrire penalã, este o propunere a acestuia adresatã instanţei de judecatã în cadrul acuzãrii şi nu o confirmare a vinovãţiei persoanei cercetate, care, prin ipotezã, trebuie sã fie prezumatã nevinovatã.
Autorul excepţiei Nicolae Ghinea susţine cã prevederile art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 referitor la Viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 45 referitor la Libertatea economicã şi art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, deoarece nu îndeplinesc exigenţele de calitate, previzibilitate şi accesibilitate, nefiind uşor de înţeles de destinatarii lor. Totodatã, normele la care se face referire prin art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu au fost edictate la data sãvârşirii presupuselor fapte penale. De asemenea, textele îngrãdesc nepermis activitãţile economice desfãşurate de comercianţi persoane fizice, care, în mãsura în care orice activitate profesionalã caracterizeazã individul în societate şi în comunitatea mai restrânsã din care face parte, se înscriu în noţiunea mai largã a vieţii private.
Autorul excepţiei George Vodislav susţine cã prevederile art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2, şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, prevederile Legii nr. 54/2006, precum şi prevederile art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 sunt neconstituţionale pentru urmãtoarele argumente:
Astfel, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 şi ale Legii nr. 54/2006 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la situaţiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanţe de urgenţã şi domeniul de reglementare a acestora, deoarece Guvernul a intervenit prin procedura ordonanţelor de urgenţã în domeniul legilor constituţionale şi al celor care privesc regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Nu existã niciun dubiu cã Ministerul Public face parte din categoria acestor instituţii. Totodatã, Guvernul nu se afla într-o situaţie extraordinarã care sã justifice emiterea actului normativ contestat. Împrejurarea aprobãrii ulterioare prin lege adoptatã cu cvorumul prevãzut în cazul legilor organice nu este de naturã a înlãtura interdicţia constituţionalã şi nici de a valida demersul neconstituţional al Guvernului. Totodatã, de vreme ce prin emiterea ordonanţei contestate a fost afectat regimul unei instituţii fundamentale a statului, cum este autoritatea judecãtoreascã, este evident cã actul a fost adoptat cu înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6).
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, se susţine cã sunt neconstituţionale, afectând prevederile art. 131 alin. (3) referitor la rolul parchetelor de a conduce şi a supraveghea activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare în condiţiile legii şi art. 132 alin. (1) referitor la principiile potrivit cãrora îşi desfãşoarã activitatea procurorii, întrucât "instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public, instituţie care trebuie sã funcţioneze unitar şi coerent, pe principiul legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic". Se aratã cã prin textele criticate se creeazã un "stat în stat", sustras ierarhiei constituţionale care trebuie sã guverneze Ministerul Public.
În sfârşit, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004, autorul excepţiei susţine cã acestea înfrâng dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public şi art. 134 alin. (1) referitor la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece numirile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu respectã exigenţele de promovare, aşa cum sunt prevãzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, derogând de la acestea.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã este întemeiatã, deoarece acestea restrâng cadrul prezumţiei de nevinovãţie, aşa cum a fost ea înţeleasã de constituant, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate.
Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 248, 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 este întemeiatã, deoarece aceste prevederi nu erau edictate la data sãvârşirii presupuselor fapte penale de cãtre inculpat şi deci nu puteau fi respectate.
Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 şi ale Legii nr. 54/2006 este, în opinia instanţei de judecatã, întemeiatã, deoarece este justificatã necesitatea creãrii unui cadrul legal privind investigarea corupţiei ce are implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeanã.
Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 este neîntemeiatã, deoarece Direcţia Naţionalã Anticorupţie a fost conceputã ca o structurã cu personalitate juridicã distinctã şi independentã, având ca particularitate anumite atribuţii speciale în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 este neîntemeiatã, întrucât legiuitorul este liber sã prevadã, în situaţii speciale, condiţii diferite de numire şi vechime pentru numirea în anumite structuri ale autoritãţilor statului.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5^2 - Prezumţia de nevinovãţie şi art. 263 alin. 1 - Cuprinsul rechizitoriului, ambele din Codul de procedurã penalã, art. 248, 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 54/2006, dispoziţiile Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, precum şi dispoziţiile art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 5^2 din Codul de procedurã penalã: "Orice persoanã este consideratã nevinovatã pânã la stabilirea vinovãţiei sale printr-o hotãrâre penalã definitivã.";
- Art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã: "Rechizitoriul trebuie sã se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmãrirea penalã şi trebuie sã cuprindã, pe lângã menţiunile prevãzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinutã în sarcina sa, încadrarea juridicã, probele pe care se întemeiazã învinuirea, mãsura preventivã luatã şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecatã.";
- Art. 248 din Legea nr. 297/2004: "Este interzis oricãrei persoane fizice sau juridice sã se angajeze în activitãţi de manipulare a pieţei.";
- Art. 249 din Legea nr. 297/2004: "Operatorii de piaţã vor adopta dispoziţii structurale, în scopul prevenirii şi detectãrii practicilor de manipulare a pieţei.";
- Art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004: "(1) Sãvârşirea cu intenţie a faptelor prevãzute la art. 237 alin. (3), art. 245-248 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendã, în limitele prevãzute la art. 276 lit. c), şi cu pedeapsa accesorie a interdicţiei prevãzute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3.";
- Art. 1 alin. (1) şi (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002:
"(1) Prin prezenta ordonanţã de urgenţã se înfiinţeazã Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ca structurã cu personalitate juridicã, în cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. [...]
(3^1) Procurorul şef al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului general al acestei direcţii. Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã conflictele de competenţã apãrute între Direcţia Naţionalã Anticorupţie şi celelalte structuri sau unitãţi din cadrul Ministerului Public.";
- Art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002: "Direcţia Naţionalã Anticorupţie este independentã în raport cu instanţele judecãtoreşti şi cu parchetele de pe lângã acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autoritãţi publice, exercitânduşi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectãrii acesteia."
- Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002: "(1) Direcţia Naţionalã Anticorupţie este condusã de un procuror general care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.";
- Art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004: "(1) Direcţia Naţionalã Anticorupţie se încadreazã cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevãzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii. [...]
(9^1) De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul sã funcţioneze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzãtoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovãrii, în condiţiile legii, în timpul desfãşurãrii activitãţii în cadrul direcţiei."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individualã, art. 26 referitor la Viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 45 referitor la Libertatea economicã, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la situaţiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanţe de urgenţã şi domeniul de reglementare a acestora, art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public, art. 132 alin. (1) referitor la principiile potrivit cãrora îşi desfãşoarã activitatea procurorii şi art. 134 alin. (1) referitor la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.
1. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã autorul este nemulţumit de inexistenţa în rechizitoriu a unei nuanţãri ori diferenţieri referitoare la încadrarea juridicã, la starea de fapt şi la probe.
O astfel de criticã nu poate fi primitã, deoarece echivaleazã cu completarea şi modificarea textului legal în sensul dorit de autor. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, aceasta se pronunţã asupra constituţionalitãţii actelor, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
În consecinţã, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã este inadmisibilã şi urmeazã a o respinge ca atare.
2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5^2 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã urmãtoarele:
Autorul excepţiei porneşte de la premisa potrivit cãreia textul legal criticat referitor la prezumţia de nevinovãţie are o redactare restrictivã în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie. Astfel, textul din Codul de procedurã penalã statueazã cã prezumţia de nevinovãţie înceteazã la momentul stabilirii vinovãţiei unei persoane printr-o hotãrâre penalã definitivã. Or, norma constituţionalã de referinţã impune o garanţie mai largã, deoarece prin sintagma "pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare" se prezumã existenţa unei trimiteri în judecatã urmatã de o condamnare şi de rãmânerea definitivã a acesteia. Prin urmare, o persoanã faţã de care s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmãrire penalã (de exemplu, dacã elementul lipsã este altul decât latura subiectivã) ori de încetare a procesului penal (în caz de retragere a plângerii prealabile, de lipsã a acesteia ori dacã a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul fãptuitorului) nu mai poate fi consideratã nevinovatã, întrucât nu a fost niciodatã condamnatã.
O astfel de interpretare nu poate fi primitã, deoarece, potrivit art. 5^2 din Codul de procedurã penalã, "orice persoanã este consideratã nevinovatã pânã la stabilirea vinovãţiei sale printro hotãrâre penalã definitivã." Din analiza logicã a textului rezultã fãrã echivoc cã, în absenţa unei hotãrâri de condamnare, persoana în cauzã beneficiazã de prezumţie. De altfel, prezumţia consacratã nu are în vedere existenţa sau inexistenţa unor proceduri preliminare în funcţie de care aceasta opereazã, ci are în vedere, pe de o parte, un termen pânã la care este activã, respectiv pânã la pronunţarea unei hotãrâri penale definitive, şi, pe de altã parte, vizeazã dreptul inculpatului de a nu fi obligat sã îşi probeze nevinovãţia. Altfel spus, pânã la dovedirea vinovãţiei de cãtre organele judiciare, învinuitul sau inculpatul este presupus inocent. Prezumţia are deci caracter procesual, aşa încât, atunci când sunt indicii sau chiar probe temeinice de vinovãţie, cel învinuit continuã sã beneficieze de aceastã prezumţie pânã la stabilirea vinovãţiei printr-o hotãrâre definitivã de condamnare.
Prin urmare, susţinerea autorului potrivit cãreia, în caz de scoatere de sub urmãrire penalã ori de încetare a procesului penal, persoana cercetatã este lipsitã de prezumţia de nevinovãţie pentru simplul motiv cã nu s-a emis un act de inculpare, este neîntemeiatã, deoarece în aceste situaţii nu mai poate fi pusã în discuţie existenţa prezumţiei, câtã vreme s-a dispus în mod cert cu privire la nevinovãţie.
Împrejurarea cã pot subzista suspiciuni, cu sau fãrã relevanţã juridicã, cu privire la vinovãţia unei persoane cercetate, dar necondamnate pentru motiv cã a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile ori o altã cauzã de nepedepsire, nu este de naturã a afecta principiul constituţional enunţat, deoarece, potrivit art. 13 din Codul de procedurã penalã, în mãsura în care aceasta doreşte poate cere continuarea procesului penal.
Pe cale de consecinţã, Curtea apreciazã cã toate aceste argumente sunt suficiente pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5^2 din Codul de procedurã penalã ca neîntemeiatã.
3. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2012*), nepublicatã la data pronunţãrii prezentei decizii, a respins ca neîntemeiatã o excepţie similarã, statuând în esenţã cã norma de incriminare cuprinsã în art. 279 din Legea nr. 297/2004 este o normã penalã de referire, întrucât, pe de o parte, este evident cã orice modificare a normelor complinitoare determinã schimbarea în mod corespunzãtor a conţinutului legal al acestor infracţiuni, iar pe de altã parte, elementul pe care norma îl împrumutã este ipoteza şi nu sancţiunea (aşa cum se întâmplã în cazul normelor de trimitere). De altfel, norma penalã în discuţie nici nu ar avea de unde sã împrumute sancţiunea, dat fiind faptul cã se completeazã cu norme nepenale. Aceastã normã penalã îşi completeazã conţinutul cu elemente ale unor norme la care se referã expres şi îşi pãstreazã caracterul dependent în raport cu acestea. O eventualã abrogare a vreuneia dintre normele de complinire atrage inexistenţa infracţiunii corespunzãtoare la data intrãrii în vigoare a dispoziţiei de abrogare.
-----
*) Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2012 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2012.
Aşa fiind, ori de câte ori o persoanã sãvârşeşte cu intenţie fapta incriminatã în una dintre modalitãţile descrise la art. 237 alin. (3) şi art. 245-248 din Legea nr. 297/2004, este evident cã aceasta are reprezentarea corectã a comportamentului social astfel interzis şi cã trebuie sã rãspundã din punct de vedere penal.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
4. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 1.367 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010, a respins o excepţie similarã. Astfel, nu poate fi primitã critica privind încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia Naţionalã Anticorupţie a fost conceputã ca structurã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentalã, "Ministerul Public îşi exercitã atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea organizãrii şi funcţionãrii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Faptul cã în art. 1 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 s-a prevãzut cã procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii nu justificã susţinerea cã textul de lege este neconstituţional. Dimpotrivã, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora procurorii îşi desfãşoarã activitatea pe baza principiilor legalitãţii, imparţialitãţii şi controlului ierarhic, se poate constata cã dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de magistraturã specialã instituitã pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.
Cât priveşte critica fundamentatã pe încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, cã actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie a fost înfiinţatã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, care a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 503/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea datã era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţã de îndeplinirea exigenţelor prevãzute în prezent art. 115 alin. (4) şi (6), iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã, nerevizuitã, actul de înfiinţare a instituţiei în cauzã.
Prin Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat cã modificãrile şi completãrile aduse prin ordonanţele de urgenţã şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie au pãstrat statutul special al acesteia faţã de celelalte parchete din structura Ministerului Public, fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structurã autonomã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfãşoarã sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitatã de cãtre un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, având în vedere raţiunea edictãrii actului normativ, aşa cum a fost arãtatã în preambulul sãu, Curtea constatã cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la afectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea constatã cã, potrivit acestora, "Ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". Cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã a statuat cã "din interpretarea textului constituţional se poate deduce cã interdicţia adoptãrii de ordonanţe de urgenţã este totalã şi necondiţionatã atunci când menţioneazã cã "nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale" şi cã "nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". În celelalte domenii prevãzute de text, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã "afecteazã", dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vãtãma", "a leza", "a antrena consecinţe negative".
Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţã de urgenţã în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţã Ministerul Public, Curtea constatã cã în prezenta cauzã fondul reglementãrii constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 nu afecteazã, în sensul arãtat mai sus, instituţia Ministerului Public, transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţionalã Anticorupţie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentalã şi impuse la rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, definitivã şi general obligatorie, şi, pe de altã parte, din necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii acestei structuri specializate.
Întrucât prin natura şi finalitatea reglementãrii criticate nu sau evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmeazã a respinge o astfel de criticã.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Curtea constatã cã aceasta se fundamenteazã pe contrarietatea cu Legea fundamentalã din perspectiva unor incompatibilitãţi cu alte prevederi de domeniul legii. În opinia autorilor excepţiei, şi procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar trebui promovaţi în funcţie respectând exigenţele Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor. Or, norma criticatã este una derogatorie de la dreptul comun, care nu contravine cu nimic dispoziţiilor constituţionale invocate.
De altfel, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 octombrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.
Aşa fiind, Curtea a constatat cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 304/2004 este inadmisibilã, soluţie care îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În sfârşit, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, Curtea constatã cã autorul acesteia şi-a fundamentat critica pe un raţionament principial, potrivit cãruia o ordonanţã neconstituţionalã conferã şi legii de aprobare acelaşi caracter. Or, câtã vreme, aşa cum s-a arãtat mai sus, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 este, din punct de vedere extrinsec, constituţionalã, atunci şi legea de aprobare este adoptatã în conformitate cu Constituţia, nepunându-se problema acoperirii vreunui viciu de neconstituţionalitate ce ar izvorî din nerespectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Niculaie Ghinea şi George Vodislav în Dosarul nr. 46.717/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
2. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5^2 din Codul de procedurã penalã, art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicatã de aceeaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
