Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 224 din 18 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispozitii din legislatia financiar-fiscala, precum si a dispozitiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) si n) si a celor ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Nicolae Popa - preşedinte Costicã Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Lucian Stângu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Dana Titian - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 11, 12 şi 13 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, excepţie ridicatã de primarul municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa - Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local în Dosarul nr. 9.384/2003 al Judecãtoriei Constanţa. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, invocându-se, în acest sens, <>Decizia nr. 154/2004 , iar considerentele acesteia îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 16 decembrie 2003, Judecãtoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, excepţie ridicatã de primarul municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa - Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã prevederile "<>art. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/31.05.2003 " încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 41 alin. (2), devenit, dupã republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (2), ale art. 49, devenit art. 53, ale art. 53 alin. (2), devenit art. 56 alin. (2), ale art. 119, devenit art. 120 alin. (1), precum şi pe cele ale art. 138 alin. (1) şi (2), devenit art. 139 alin. (1) şi (2). Autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã "legea retroactiveazã cu 5 luni", iar textele criticate contravin principiului autonomiei locale şi lezeazã dreptul de proprietate privatã. Se considerã cã este încãlcat dreptul consiliului local de a stabili impozite şi taxe, fiind afectatã "însãşi existenţa dreptului, atingere prohibitã de art. 53 alin. (2) din Constituţie". De asemenea, se mai susţine cã "exceptarea discriminatorie de la plata taxei de folosinţã a terenului încalcã art. 56 alin. (2) din Constituţie, care prevede necesitatea unei aşezãri juste a sarcinilor fiscale" şi cã prevederile criticate "lezeazã competenţele reglementate prin art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţia României". Judecãtoria Constanţa, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, conform dispoziţiilor <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, considerã cã aceasta este întemeiatã sub aspectul încãlcãrii principiului neretroactivitãţii legii. Se aratã cã "faţã de situaţia cã anul fiscal 2003 a început la 1.01.2003, iar <>Legea nr. 232/2003 a fost publicatã în M.Of. la 31.05.2003, excluderile de la plata taxelor, începând cu un moment anterior intrãrii sale în vigoare, contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Retroactivitatea legitimatã de <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 nu este înlãturatã nici de caracterul anual al impozitului câtã vreme acesta se datoreazã pentru clãdiri şi terenuri, potrivit <>art. 10 şi 20 din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 , în rate trimestriale, la datele stabilite, din care una expirase la momentul publicãrii legii". Cu referire la susţinerea conform cãreia sunt încãlcate dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicatã, instanţa aratã cã "taxele reglementate [...] sunt taxe de folosinţã a unor bunuri proprietate publicã", prin urmare nu se poate reţine încãlcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate. De asemenea, se apreciazã cã nici referirea la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, republicatã, nu este pertinentã, "întrucât acestea legitimeazã posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertãţi aparţinând cetãţenilor", iar autoritãţile publice "nu sunt înzestrate cu drepturi, ci dispun de anumite prerogative destinate înfãptuirii funcţiilor lor publice". Cu privire la art. 120 alin. (1) din Constituţie, republicatã, invocat în susţinerea excepţiei, instanţa aratã cã "autonomia localã nu este absolutã, prerogativele decizionale trasferate la nivel local fiind strict determinate prin lege", ceea ce nu este contrar textului constituţional. De asemenea, mai aratã cã aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) şi (2). Se apreciazã, totodatã, cã "referirea la o justã aşezare a sarcinilor fiscale exclude dintru început o egalitate sinonimã cu uniformitatea. În materie fiscalã, legiuitorul poate sã îşi varieze acţiunile, creând diferite regimuri fiscale, de îndatã ce-şi poate justifica raţional opţiunile", astfel cã dispoziţiile criticate nu sunt de naturã sã contravinã dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicatã. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este inadmisibilã. Guvernul considerã cã prevederile legale supuse criticii de neconstituţionalitate "se referã la modificãri şi completãri aduse exclusiv <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale [...] atât sub aspectul unor exceptãri de la plata impozitelor şi taxelor locale, cât şi sub aspectul retroactivitãţii acestor mãsuri", iar "<>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost în mod expres şi integral abrogatã" potrivit <>art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "prevederile privind impozitele şi taxele locale fiind revizuite şi restructurate în noua reglementare". Se aratã cã, în conformitate cu <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, Curtea "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţã în vigoare", ceea ce, coroborat cu prevederile art. 23 alin. (6), duce la concluzia cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este inadmisibilã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, îl constituie dispoziţiile <>art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003 (iar nu art. 11, 12 şi 23 cum din eroare se menţioneazã în încheiere). Dispoziţiile sus-menţionate au modificat şi completat prevederile <>art. VI pct. 1 şi 3 ale Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 2 februarie 2003. Dispoziţiile <>art. VI pct. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 modificaserã şi completaserã, la rândul lor, anexa nr. 2 pct. 7 subpunctele (12) şi (14), respectiv anexa nr. 5 lit. B. din <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002. În consecinţã, Curtea reţine cã dispoziţiile criticate, în realitate, de autorul excepţiei sunt cele ale pct. 7 subpunctele (12) şi (14) din anexa nr. 2, precum şi cele ale lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, inclusiv cele aduse conform <>art. I pct. 11 şi 12 din Legea nr. 232/2003 . În acelaşi timp, Curtea reţine cã autorul excepţiei în mod greşit a menţionat <>art. I pct. 23 al Legii nr. 232/2003 , care se referã la alte acte normative fãrã legãturã cu conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate. În realitate, textul vizat este cel imediat urmãtor - <>art. II alin. (1) al Legii nr. 232/2003 , care cuprinde dispoziţia criticatã pentru retroactivitate. Textele criticate pentru neconstituţionalitate au urmãtorul cuprins: - dispoziţiile pct. 7 subpunctele (12) şi (14) din anexa nr. 2 la <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin <>Legea nr. 232/2003 , anexã cu lista cuprinzând clãdirile care nu sunt supuse impozitului: "(12) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunãtãţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor; ........................................................... (14) reţele şi conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare." - dispoziţiile lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin <>Legea nr. 232/2003 , anexã cuprinzând terenurile pentru care nu se datoreazã impozitul şi taxa pe teren: "5. terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigaţie, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare."; - dispoziţiile <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 : "Modificãrile şi completãrile aduse [...], precum şi cele aduse prin prezenta lege la <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale se aplicã începând cu anul fiscal 2003." Ulterior invocãrii excepţiei, <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost abrogatã prin <>art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Noul act normativ a preluat, în titlul IX, la art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi art. 257 lit. j), soluţia legislativã prevãzutã anterior la pct. 7 subpunctele (12) şi (14) din anexa nr. 2 la <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi pe cea prevãzutã la lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la aceeaşi ordonanţã. Aceste prevederi ale Codului fiscal au urmãtorul cuprins: - Art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n): "(1) Impozitul pe clãdiri nu se datoreazã pentru: [...] 11. oricare dintre urmãtoarele construcţii speciale: [...] l) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunãtãţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor: [...]; n) reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare."; - Art. 257: "Impozitele pe teren nu se datoreazã pentru: [...] j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare." În concordanţã cu jurisprudenţa sa, Curtea examineazã constituţionalitatea textelor din codul fiscal care au conservat reglementarea cuprinsã anterior în textele criticate ale celor douã anexe ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 139 alin. (1) şi (2). Acestea au urmãtorul cuprins: - Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."; - Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã."; - Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."; - Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale."; - Art. 120 alin. (1): "Administraţia publicã din unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiile descentralizãrii, autonomiei locale şi deconcentrãrii serviciilor publice."; - Art. 139 alin. (1) şi (2): "(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. (2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii."; Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele: I. În legãturã cu invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii, cu excepţia celei penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea reţine cã dispoziţia <>art. II din Legea nr. 232/2003 , care se referã la modificãrile şi completãrile aduse <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, în sensul cã acestea se aplicã începând cu anul fiscal 2003, a fost ea însãşi abrogatã prin dispoziţiile <>art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevederi care se referã expres şi la modificãrile şi completãrile ulterioare aduse <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 . În ceea ce priveşte Codul fiscal, acesta, conform art. 297, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, cu excepţia cazului în care se prevede altfel (sunt prevãzute şi termene ulterioare datei de 1 ianuarie 2004), nepreluând, astfel, prevederile <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 . În consecinţã, Curtea, în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, urmeazã a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 , ca devenitã inadmisibilã. II. În analiza constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi a celor ale art. 257 lit. j) din Codul fiscal, Curtea reţine cã, în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, republicatã, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc prin lege, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii, ceea ce înseamnã cã autoritãţile administraţiei publice locale sunt obligate sã se supunã legilor în vigoare în privinţa stabilirii impozitelor şi taxelor locale. De asemenea, art. 121 din Constituţie, republicatã, care consacrã, alãturi de art. 120, principiul autonomiei locale, stabileşte cã autoritãţile administraţiei publice prin care acesta se realizeazã, funcţioneazã ca autoritãţi administrative autonome, în condiţiile legii. În consecinţã, legiuitorul are deplinã legitimitate constituţionalã în reglementarea impozitelor şi taxelor locale, inclusiv a exceptãrii anumitor imobile - clãdiri şi terenuri - de la plata acestora, ţinând seama de natura bunurilor respective, care, aşa cum se poate constata, sunt de uz sau de interes public, aparţinând domeniului public. Curtea nu poate reţine nici susţinerea conform cãreia proprietatea privatã a unitãţii administrativ-teritoriale ar fi lezatã prin modul de reglementare a imobilelor exceptate de la plata impozitelor şi taxelor de care ar fi putut beneficia. Dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicatã, nu au incidenţã în cauzã, având în vedere prevederile <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul acesteia, conform cãrora bunurile la care se referã dispoziţiile criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate aparţin domeniului public. De asemenea, sumele care, virtual, ar fi putut fi încasate ca impozite şi taxe nu pot fi considerate proprietate privatã a unitãţii administrativ-teritoriale în raza cãreia se aflã bunurile exceptate de la plata impozitelor şi taxelor. În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi susţinerea cã textele criticate ating însãşi existenţa dreptului de a încasa impozitele şi taxele respective, Curtea constatã cã legea este cea care stabileşte impozitele şi taxele ce se fac venit la bugetele locale şi, prin urmare, dreptul autoritãţilor administraţiei publice locale de a le stabili şi încasa. În cazul în care legea prevede anumite bunuri pentru care nu se plãtesc impozite şi taxe, dreptul autoritãţilor locale nu este în fiinţã, astfel cã nu se poate pune problema restrângerii acestuia. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicatã, privind aşezarea justã a sarcinilor fiscale, Curtea reţine cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã, ci, dimpotrivã, prin stabilirea obligaţiei de platã a impozitelor şi taxelor locale, precum şi prin scutirea de la plata acestora pentru anumite bunuri, venituri sau categorii de contribuabili, dau expresie acestui text constituţional. De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 154 din 30 martie 2004 , încã nepublicatã pânã la data pronunţãrii prezentei decizii, a respins excepţia. Neexistând elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca devenitã indamisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, excepţie ridicatã de primarul municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa - Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local în Dosarul nr. 9.384/2003 al Judecãtoriei Constanţa. 2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi ale <>art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în acelaşi dosar. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta -------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
