Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Mihail Montanu în Dosarul nr. 44.482/3/2010 (număr format vechi 3.123/2012) al Curţii de Apel Bucureşti -Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.582D/2012.
La apelul nominal, răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocatul Liviu Traian Poenaru, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În acest sens, susţine că dispoziţiile de lege criticate prin care se abrogă pensia de serviciu a diplomaţilor contravin principiului neretroactivităţii legii, deoarece pensia de serviciu reprezintă un drept patrimonial câştigat, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin deciziile nr. 375/2005 şi nr. 120/2007. Astfel, pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o expropriere, aducând atingere şi art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, susţine, pe de-o parte, că pensiile de serviciu ale diplomaţilor au regim de pensii pentru limită de vârstă, iar, pe de altă parte, că diplomaţii au aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţi cu cele impuse magistraţilor. În final, reprezentantul autorului excepţiei arată că acestuia i s-a redus pensia cu 83% şi că revenirea la sistemul anterior nu ar reprezenta o sarcină bugetară excesivă, fiind vorba doar de circa 90 persoane în această situaţie. Depune concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată în Cauza Frimu şi alţii contra României şi Decizia din 15 mai 2012, pronunţată în Cauza Abăluţă şi alţii contra României.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 44.482/3/2010 (număr format vechi 3.123/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul reclamant Mihail Montanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei la decizia de pensionare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate - prin care s-au eliminat pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular - contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (3), art. 47 şi art. 53 din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la această Convenţie, ale art. 17, art. 23 pct. 3, art. 25 pct. 1 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 25, 34 alin. 1, art. 52, art. 53 şi art. 55 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale Directivelor 86/378/CEE şi 97/97/CE.
În acest sens, arată, în primul rând, că, prin actele normative criticate, pentru personalul diplomatic şi consular prevăzut la art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010, beneficiari ai dreptului la pensie de serviciu - drept câştigat în temeiul art. 47 din Constituţie şi potrivit legii speciale aplicabile -, s-a dispus, în mod discriminatoriu, recalcularea/revizuirea dreptului la pensia de serviciu, dobândit la încheierea carierei profesionale, de aşa natură încât a condus la nerespectarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi a principiului nediscriminării. Or, pensiile speciale care se află în plată constituie drepturi câştigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi sub nicio formă modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv. Consideră că "pensiile aflate în plată sunt stabilite sub imperiul legislaţiei anterioare şi de neatins".
În esenţă, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 375/2005, potrivit căreia criteriile şi condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului pensiei, nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare. Totodată, invocă Decizia nr. 120/2007, prin care Curtea Constituţională a reţinut că "operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior".
De asemenea, susţine că este de netăgăduit că legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând astfel atingere art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, neputând fi invocate - ca argument - dispoziţiile art. 53 din Constituţie. În acest sens, arată că legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exerciţiului dreptului la pensie, fără a avea un caracter excepţional şi proporţional, impunând pensionarilor afectaţi din rândul personalului diplomatic (cca 380 de persoane) o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine justul echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale omului.
Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior fără a exista o justificare rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Mai arată că, după cum însăşi Curtea Constituţională a constatat după adoptarea Deciziei nr. 873/2010, din punct de vedere constituţional, s-a deschis posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituţional şi legal al magistraţilor şi cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă la încasarea unei pensii de serviciu, similar magistraţilor şi personalului Curţii de Conturi.
În aceste condiţii, Curtea ar trebui să constate că personalul diplomatic, alături de cel al Curţii de Conturi, ar trebui să beneficieze de acelaşi tratament juridic, respectiv statutul acestuia reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraţilor şi personalului Curţii de Conturi în privinţa pensiei de serviciu.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, aşa cum a constatat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea afectează pensiile speciale numai pentru viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi ale art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.
Dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 au următorul cuprins: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:
[...] d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;".
Dispoziţiile art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 au următorul cuprins: "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
[...]
c) art. 29 şi 52 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, cu modificările ulterioare;
d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
[...]
q) Hotărârea Guvernului nr. 751/2004 privind criteriile şi procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic şi consular pentru contribuţiile la pensia suplimentară achitate în valută, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 mai 2004;".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (3) privind condiţiile exproprierii, art. 47 privind nivelul de trai şi dreptul la pensie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, precum şi prevederile art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la obligaţia statelor contractante de a respecta drepturile omului, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la această Convenţie, privind respectarea proprietăţii, ale art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 privind dreptul la o remuneraţie echitabilă şi la o protecţie socială, art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de viaţă corespunzător şi art. 30 privind interzicerea desfiinţării drepturilor şi libertăţilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. 1 privind securitatea socială, art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor, art. 53 privind nivelul de protecţie din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale Directivei 86/378/CE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială şi ale Directivei nr. 96/97/CE a Consiliului din 20 decembrie 1996 de modificare a Directivei 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat, în esenţă, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia".
Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. [...] Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita".
Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii".
Analizând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la pensie şi dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a constatat, prin prisma celor statuate mai sus, că "aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat."
Prin Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea Constituţională a reţinut că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63) - a se vedea, în acelaşi sens, şi Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 97.
Curtea a mai constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.
Curtea Constituţională a mai reţinut, prin Decizia nr. 1.038 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, că, prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată în Cauza Frimu şi alţii contra României, ori Decizia din 15 mai 2012, pronunţată în Cauza Abăluţă şi alţii contra României, paragrafele 13-20, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
De asemenea, Curtea de la Strasbourg a amintit că statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speţă, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privinţă, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanţilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.
De asemenea, Curtea a reţinut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părţi din pensie, care era susţinută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanţii beneficiaseră mulţumită naturii profesiei lor.
În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferenţă este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă.
Curtea a reţinut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ţine, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Cu privire la comparaţia făcută de autorul excepţiei între personalul diplomatic şi consular, pe de-o parte, şi magistraţi şi personalul Curţii de Conturi, pe de altă parte, referitoare la pensiile de serviciu, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece personalul diplomatic şi consular nu are statut constituţional, în sensul celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010 referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor şi prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, referitoare la pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi.
Referitor la celelalte dispoziţii invocate din Constituţie şi din acte internaţionale, Curtea constată că acestea nu au legătură cu cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihail Montanu în Dosarul nr. 44.482/3/2010 (număr format vechi 3.123/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
