Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 222 din 18 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) si (7), art. 27 alin. (1) si (2) si ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 14 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Maria Dudaş, Adriana Todan şi Ioan Todan în Dosarul nr. 2.951/C/2002 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã.
La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei, prin avocat Florina Peţa, lipsind Societatea Comercialã "IASON" - S.A. din Braşov, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul pãrţilor prezente solicitã admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-a invocat în notele scrise depuse la instanţa de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), întrucât autorul excepţiei solicitã, în esenţã, sã se lãmureascã înţelesul textului criticat, fapt care excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate vizând art. 24 alin. (1) şi (7) şi art. 27 alin. (1) şi (2) din lege, aratã cã acestea nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, republicatã, întrucât textele de lege criticate prevãd accesul liber la justiţie.
Şi, în fine, solicitã respingerea, ca inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din lege, întrucât autorul excepţiei nu indicã prevederea constituţionalã pretinsã a fi încãlcatã, contravenind astfel prevederilor <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 ianuarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.951/C/2002, Tribunalul Braşov - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Maria Dudaş, Adriana Todan şi Ioan Todan într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate în baza <>Legii nr. 10/2001 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21 din Constituţia României, republicatã. În acest sens, susţin urmãtoarele:
1. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã redactarea acestui text de lege este defectuoasã, întrucât "legiuitorul vorbeşte despre asociat unic al societãţii comerciale, deşi Codul comercial în vigoare la 11 iunie 1948, când a fost efectuatã naţionalizarea imobilului, nu reglementa existenţa unor societãţi comerciale unipersonale, asimilabile societãţii comerciale cu rãspundere limitatã, reglementatã de <>Legea nr. 31/1990 ". În opinia lor, având în vedere cã textul de lege criticat nu a fost reglementat în raport cu prevederile legale privind societãţile comerciale existente la data naţionalizãrii, acesta este parţial aplicabil în speţã şi, totodatã, prin consecinţele sale, încalcã principiul accesului liber la justiţie, deoarece, potrivit dispoziţiilor legale criticate, decizia sau dispoziţia deţinãtorului imobilului nu poate fi atacatã în justiţie.
2. Referitor la dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã "acest text de lege este mai mult decât ambiguu", iar sintagma "dacã restituirea în naturã nu este aprobatã sau nu este posibilã" reprezintã o justificare a abuzurilor sãvârşite de deţinãtorii imobilelor, încãlcându-se astfel prevederile constituţionale ale art. 21, privind accesul liber la justiţie.
De asemenea, aceştia susţin cã alin. (7) al art. 24 prevede cã, dacã oferta este refuzatã, persoana îndreptãţitã poate ataca în justiţie decizia prevãzutã la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicãrii acesteia, nu se prevede nici o sancţiune pentru deţinãtorul imobilului în ipoteza în care acesta nu aprobã sau afirmã cã nu este posibilã restituirea în naturã a acestuia şi, de asemenea, nu se prevede nici o sancţiune pentru ipoteza în care deţinãtorul imobilului nu emite decizie sau dispoziţie motivatã, prin care sã ofere restituirea prin echivalent, pentru a curge termenul de 30 de zile pentru persoana îndreptãţitã de a se adresa justiţiei. Astfel, conchide autorul excepţiei, "instanţele resping cererile prin care se solicitã obligarea deţinãtorului imobilului sã restituie în naturã sau prin echivalent imobilul cu motivarea cã acţiunile sunt premature în raport de împrejurarea cã nu a fost emisã decizie sau dispoziţie privind modul de soluţionare a notificãrii".
3. Cu privire la dispoziţiile <>art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã aceste texte legale, aşa cum sunt redactate, "lasã la discreţia deţinãtorului imobilului aprecierea dacã imobilele au fost preluate cu titlu valabil, dacã au intrat în patrimoniul unei societãţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, fãrã ca persoana îndreptãţitã sã aibã posibilitatea sã verifice valabilitatea titlului deţinãtorului ori a modului de privatizare". Se creeazã astfel o inegalitate între deţinãtor şi persoana îndreptãţitã, fapt care contravine art. 16 şi 21 din Constituţie, republicatã. În ceea ce priveşte alin. (2) al art. 27, autorii excepţiei susţin cã acest text este inaplicabil în practicã, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1), "deţinãtorul imobilului se poate pronunţa în privinţa situaţiei juridice a acestuia numai dupã ce a fost notificat de cãtre persoana îndreptãţitã, iar aceasta este obligatã sã respecte termenul de 6 luni pentru a formula o nouã notificare cãtre A.P.A.P.S.". Se instituie astfel o inegalitate între persoana îndreptãţitã şi deţinãtorul imobilului, ceea ce contravine art. 16 din Constituţie, republicatã, întrucât persoana îndreptãţitã, fiind la discreţia totalã a deţinãtorului imobilului, nu poate formula notificarea în termenul prevãzut de lege.
4. În sfârşit, referitor la dispoziţiile <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã aceste dispoziţii "intrã în coliziune cu art. 18 lit. a) teza finalã, potrivit cãruia poate beneficia de restituirea în naturã persoana îndreptãţitã care era asociat unic al societãţii naţionalizate ori persoanele îndreptãţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii". Pe de altã parte, art. 32 alin. (1) nu mai menţine excepţia prevãzutã de art. 18 lit. a) teza finalã, ceea ce reprezintã, în opinia autorilor excepţiei, o negare a drepturilor recunoscute prin primul text de lege menţionat.
Instanţa de judecatã, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aratã urmãtoarele:
Cu privire la dispoziţiile <>art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 , instanţa apreciazã cã acestea nu aduc atingere accesului liber la justiţie. Referitor la critica ce vizeazã neconstituţionalitatea art. 24 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat, instanţa reţine faptul cã autorii excepţiei nu au indicat dispoziţia constituţionalã pretins încãlcatã prin acest text de lege, astfel încât nu îşi poate exprima punctul de vedere cu privire la aceastã criticã. În ceea ce priveşte însã dispoziţiile <>art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 , instanţa opineazã în sensul cã acestea sunt neconstituţionale, întrucât modul de reglementare al procedurii prealabile sesizãrii instanţei este de naturã a duce la înlãturarea intervenţiei instanţei judecãtoreşti, deoarece creeazã posibilitatea amânãrii sine die a emiterii deciziei sau dispoziţiei, iar persoana îndreptãţitã se vede pusã în imposibilitatea de a-şi realiza drepturile pe calea justiţiei.
De asemenea, instanţa apreciazã ca neîntemeiatã critica autorilor excepţiei privind neconstituţionalitatea <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , iar cât priveşte art. 27 alin. (2), considerã cã soluţionarea cauzei nu depinde de acest text de lege, deoarece autorii excepţiei "nu au fãcut dovada cã au notificat instituţia publicã implicatã în privatizarea societãţii comerciale pârâte, ci doar pe aceasta din urmã".
Şi, în sfârşit, aratã cã nu este întemeiatã critica privind neconstituţionalitatea art. 32 alin. (1), deoarece nu a fost indicat textul constituţional pretins încãlcat prin aceastã dispoziţie legalã, astfel cã nu îşi poate exprima opinia cu privire la neconstituţionalitatea acestui text.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, fiind în concordanţã cu prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, republicatã, invocate de autorii excepţiei.
Guvernul aratã cã dispoziţiile art. 18 lit. a) nu conţin nici o restricţie privind accesul liber la justiţie, deoarece potrivit <>art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 , persoana îndreptãţitã, nemulţumitã de modul de rezolvare a cererii de restituire în naturã sau, dupã caz, de stabilire a mãsurilor reparatorii prin echivalent, are la dispoziţie acţiunea în justiţie.
Referitor la susţinerea autorilor excepţiei, potrivit cãreia redactarea art. 24 alin. (1) şi (7) este "ambiguã", aratã cã acest aspect constituie o problemã de interpretare a legii, care este de competenţa instanţelor judecãtoreşti.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (7), apreciazã cã nu contravin art. 21 din Constituţie, republicatã, deoarece chiar textul de lege criticat reglementeazã posibilitatea persoanei îndreptãţite de a ataca în justiţie decizia prin care se refuzã mãsura reparatorie.
Şi, în fine, cu privire la neconcordanţa dintre textul art. 32 alin. (1) şi cel al art. 18 lit. a), aratã cã aceasta este o problemã care excedeazã contenciosului constituţional, fiind o problemã de competenţa legiuitorului.
Avocatul Poporului apreciazã ca neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (7) şi ale <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , raportatã la art. 21 din Constituţie, republicatã. În ceea ce priveşte art. 24 alin. (1) din lege, aratã cã autorii excepţiei nu au indicat textul constituţional încãlcat, contrar prevederilor <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, astfel cã aceastã dispoziţie nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate.
Referitor la critica <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , aratã cã, întrucât instanţa a considerat cã soluţionarea cauzei nu depinde de acest text de lege şi, pe cale de consecinţã, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia invocatã, nici Avocatul Poporului nu îşi poate exprima punctul de vedere cu privire la aceste dispoziţii. În acest sens aratã cã numai Curtea Constituţionalã poate decide cadrul constituţional şi legal în care s-ar putea examina excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Cu privire la neconcordanţa <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 faţã de art. 18 lit. a) din acelaşi act normativ, aratã cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale între ele.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, texte de lege care au urmãtorul conţinut:
- Art. 18 lit. a): "Mãsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în urmãtoarele cazuri:
a) persoana îndreptãţitã era asociat la persoana juridicã proprietarã a imobilelor şi a activelor la data preluãrii acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptãţitã era unic asociat sau persoanele îndreptãţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii;";
- Art. 24 alin. (1) şi (7): "(1) Dacã restituirea în naturã nu este aprobatã sau nu este posibilã, dupã caz, deţinãtorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, dupã caz, prin dispoziţie motivatã, în termenul prevãzut la art. 23 alin. (1) sã facã persoanei îndreptãţite o ofertã de restituire prin echivalent, corespunzãtoare valorii imobilului. [...]
(7) Dacã oferta este refuzatã potrivit alin. (3), persoana îndreptãţitã poate ataca în justiţie decizia prevãzutã la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicãrii acesteia.";
- Art. 27 alin. (1) şi (2): "(1) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societãţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societãţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominalã folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzãtoare valorii imobilelor solicitate.
(2) Notificarea prin care se solicitã restituirea potrivit alin. (1) se adreseazã instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (fostul Fond al Proprietãţii de Stat), ministerul de resort, autoritatea administraţiei publice locale - în a cãrei razã este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.";
- Art. 32 alin. (1): "Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin <>Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la mãsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precãdere la societatea comercialã care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altã societate comercialã tranzacţionatã pe piaţa de capital."
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 din Constituţia României, republicatã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã a mai avut pe rolul sãu o excepţie privind dispoziţiile legale ce fac obiectul prezentei cauze, având o motivare identicã. Astfel, prin <>Decizia nr. 487 din 16 decembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 30 ianuarie 2004, a statuat cã dispoziţiile art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt constituţionale.
În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut urmãtoarele:
1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile <>art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 , în sensul cã modul în care s-a reglementat stabilirea mãsurilor reparatorii în echivalent împiedicã accesul liber la justiţie, Curtea a decis cã textul criticat nu cuprinde o asemenea restricţie. Toate mãsurile luate de autoritãţile şi persoanele juridice prevãzute în <>Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea şi punerea în executare a mãsurilor reparatorii prevãzute de lege pot fi atacate în justiţie de cãtre persoanele interesate, pe baza dispoziţiilor pe care însãşi legea le prevede.
2. Referitor la dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 10/2001 , faţã de care autorii excepţiei susţin cã alin. (1) este "ambiguu", iar alin. (7) ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituţie, republicatã, referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât nu prevãd sancţiuni împotriva deţinãtorului imobilului care refuzã sã-l restituie persoanei îndreptãţite, Curtea a statuat cã textul de lege vizat reglementeazã chiar posibilitatea persoanei îndreptãţite de a ataca în justiţie decizia prin care se refuzã mãsura reparatorie. De asemenea, a decis cã nu poate fi primitã nici critica privind art. 24 alin. (1), deoarece interpretarea legii - deci şi rezolvarea eventualelor ambiguitãţi - nu este de competenţa Curţii Constituţionale, aceastã atribuţie revenind instanţelor judecãtoreşti în exercitarea atribuţiilor de aplicare a legii.
3. Referitor la <>art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , cu privire la care autorii excepţiei susţin cã prin textul criticat se creeazã o inegalitate de tratament între deţinãtorul imobilului şi persoana îndreptãţitã la mãsuri reparatorii, întrucât se lasã la aprecierea deţinãtorului imobilului dacã imobilul a fost preluat cu titlu valabil, Curtea, de asemenea, a decis cã nici aceastã criticã nu poate fi primitã, întrucât din textul criticat nu rezultã un asemenea privilegiu pentru deţinãtorul imobilului. Persoana îndreptãţitã are posibilitatea sã obţinã, în condiţiile legii, mãsurile reparatorii pentru imobilele de care a fost deposedatã fãrã titlu valabil, iar asupra valabilitãţii titlului se pronunţã, de asemenea, în condiţiile legii, instanţa de judecatã, iar nu deţinãtorul imobilului. Nu se poate reţine, aşadar, încãlcarea art. 16 din Constituţie, republicatã, referitor la principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice.
4. Şi, în fine, cu privire la dispoziţiile <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , text care în opinia autorilor excepţiei nu ar fi în concordanţã cu dispoziţiile cuprinse în art. 18 lit. a), Curtea a reţinut cã existenţa unor neconcordanţe între diferite texte legale sau ambiguitãţi în formularea altora nu reprezintã aspecte care vizeazã neconstituţionalitatea acestor texte, care sã se afle în competenţa Curţii Constituţionale, ci probleme ce intrã în atribuţiile legiuitorului.
Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã în aceastã decizie sunt valabile şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi de naturã sã determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Maria Dudaş, Adriana Todan şi Ioan Todan în Dosarul nr. 2.951/C/2002 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
