Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 221 din 9 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) lit. g) teza finala din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, art. 2 teza intai si art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila si ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 26 aprilie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (3) lit. g) teza finalã din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România şi de colegiile consilierilor juridici din Bucureşti, Alba, Arad, Bacãu, Bihor, Bistriţa-Nãsãud, Botoşani, Brãila, Braşov, Buzãu, Cãlãraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea în Dosarul nr. 2.452/4/2008 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspund autorii excepţiei, prin avocat Dorin Andronic, cu împuternicire avocaţialã depusã la dosar, precum şi Colegiul Consilierilor Juridici Bacãu, prin consilier juridic Vasile Ghigea, cu împuternicire de reprezentare juridicã depusã la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei. În esenţã, acesta susţine cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) lit. g) teza finalã din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, funcţionarul public poate reprezenta în justiţie interesele unei instituţii sau autoritãţi publice, ceea ce însã, conform prevederilor <>Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, constituie atributul exclusiv al profesiei de consilier juridic. Aceastã profesie este autonomã, independentã, liberalã şi de sine stãtãtoare, caracterizându-se, în esenţã, prin aceleaşi trãsãturi ca şi activitatea avocaţialã, astfel cã nu poate fi asimilatã funcţiei publice. De aceea, se aratã cã este neconstituţionalã sintagma referitoare la consilierul juridic potrivit cãreia acesta este "numit în funcţie", cuprinsã la art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 . <>Legea nr. 188/1999 face imposibilã aplicarea prevederilor <>Legii nr. 514/2003 şi, în plus, favorizeazã, sub aspectul condiţiilor de acces, de vechime şi de promovare în cadrul profesiei, funcţionarii publici care exercitã atribuţiile specifice consilierului juridic. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, se susţine cã acestea îngrãdesc independenţa judecãtorilor, care trebuie sã se supunã nu legii, ci unei soluţii pronunţate, în cadrul soluţionãrii recursului în interesul legii, de un alt judecãtor. Ca atare, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune concluzii scrise.
Reprezentantul Colegiului Consilierilor Juridici Bacãu, având cuvântul pentru susţinerea excepţiei, achieseazã la cele menţionate de antevorbitorul sãu şi precizeazã, în plus, faptul cã prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã aduc atingere principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi principiului supremaţiei Constituţiei şi al obligaţiei respectãrii legilor. Aratã cã efectul textului legal criticat îl constituie crearea unui alt izvor de drept de cãtre un complet de judecatã, în funcţie de modalitatea în care procurorul general al României interpreteazã textul legal examinat, deşi acesta nu are calitatea de parte în proces decât în foarte puţine cazuri. Ca atare, sintagma "dezlegarea (...) este obligatorie" ar trebui schimbatã, astfel ca aceste soluţii sã devinã "orientative". Pentru cele arãtate, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei, având în vedere cã asupra textelor de lege criticate Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, iar elementele noi prezentate de autorii excepţiei nu au natura de a modifica soluţiile de respingere pronunţate în precedent. De altfel, excepţia de neconstituţionalitate are caracter de inadmisibilitate, deoarece Curtea Constituţionalã nu are competenţe în materia abrogãrii unui text legal, a soluţionãrii unui pretins conflict al legilor în timp şi nici nu poate sã interpreteze şi sã aplice dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.452/4/2008, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) lit. g) teza finalã din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România şi de colegiile consilierilor juridici din Bucureşti, Alba, Arad, Bacãu, Bihor, Bistriţa-Nãsãud, Botoşani, Brãila, Braşov, Buzãu, Cãlãraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea într-o cauzã având ca obiect o acţiune în constatare şi obligaţia de a face.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, urmãtoarele:
Dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece, prin neclaritatea, insuficienţa şi imprecizia redactãrii, genereazã confuzii la nivelul tuturor instituţiilor şi autoritãţilor publice, în sensul cã s-a perpetuat exercitarea atributelor exclusive de reprezentare juridicã ale unei noi profesii cea de consilier juridic, reglementatã distinct prin <>Legea nr. 514/2003 şi Statutul profesiei de consilier juridic - de cãtre funcţionarii publici prevãzuţi în <>Legea nr. 188/1999 . Or, funcţia publicã implicã exercitarea puterii administrative ca atribut al puterii executive, pe când profesia de consilier juridic este o profesie juridicã reglementatã distinct de funcţia publicã, de sine stãtãtoare, de esenţa sa fiind activitatea juridicã de consultanţã, asistenţã şi reprezentare juridicã, avizare pentru legalitate şi contrasemnare de acte juridice, deci o activitate profesionalã desfãşuratã în regim de independenţã şi cu organizare proprie autonomã. Spre deosebire de vechea legislaţie în materie, activitatea de reprezentare juridicã a statului, a autoritãţilor publice centrale sau locale, a instituţiilor publice şi de interes public şi a tuturor persoanelor juridice de drept public şi de drept privat a devenit, odatã cu adoptarea <>Legii nr. 514/2003 , atributul exclusiv al profesiei de consilier juridic. Deşi <>Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice a fost abrogat şi, ca atare, nu mai existã posibilitatea numirii în funcţia de consilier juridic, textele de lege criticate perpetueazã principiile unui act normativ abrogat, cu încãlcarea normelor constituţionale invocate.
Dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã şi cele ale <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã încalcã, în opinia autorilor excepţiei, principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul independenţei judecãtorilor, potrivit cãruia aceştia se supun numai legii. Se aratã, în esenţã, cã interpretarea generalã a legii este atributul autoritãţii legiuitoare, şi nu al puterii judecãtoreşti şi cu atât mai puţin al puterii executive al cãrei reprezentant este procurorul, în exercitarea atribuţiei sale conferite de art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã referitoare la solicitarea adresatã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, pentru asigurarea interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii pe întreg teritoriul ţãrii, aceasta sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele de judecatã. Recursul în interesul legii, calificat drept cale extraordinarã de atac, afecteazã principiul securitãţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, nu implicã o judecatã propriu-zisã, astfel cã justiţiabililor li se aplicã soluţii pronunţate în cauze în care nu au fost citaţi şi nu şi-au putut formula apãrãrile, iar judecãtorul nu se supune numai legii, de vreme ce soluţiile pronunţate de un alt judecãtor nu echivaleazã cu actul juridic ce emanã de la Parlament ca unicã autoritate legiuitoare a ţãrii. Este indicatã, în sensul neconstituţionalitãţii textelor legale menţionate, Cauza Brumãrescu împotriva României, prin care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã procurorul general nu are posibilitatea legalã de a introduce cãi extraordinare de atac împotriva unor hotãrâri judecãtoreşti soluţionate definitiv şi irevocabil.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã considerã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic conţin, de pildã, definiţia "funcţiei publice" sau enunţarea activitãţilor desfãşurate de funcţionarii publici, iar prin conţinutul lor nu aduc atingere principiilor constituţionale referitoare la supremaţia Constituţiei şi respectarea legii, la principiul universalitãţii legii sau al egalitãţii în drepturi. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 167/2008 . Se mai aratã cã asupra aspectelor sesizate de autorul excepţiei în legãturã cu instituţia recursului în interesul legii instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat, de exemplu prin <>deciziile nr. 93/2000 şi nr. 600/2009, argumentele formulate pentru respingerea excepţiei cu acele ocazii fiind aplicabile şi în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, precum şi ale <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici: "(3) Activitãţile desfãşurate de funcţionarii publici, care implicã exercitarea prerogativelor de putere publicã, sunt urmãtoarele: (...)
g) reprezentarea intereselor autoritãţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţarã şi strãinãtate, în limita competenţelor stabilite de conducãtorul autoritãţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea.";
- Art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic:
- Art. 2: "Consilierul juridic poate sã fie numit în funcţie sau angajat în muncã, în condiţiile legii.";
- Art. 3 alin. (1): "(1) Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia.";
- Art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã - Recursul în interesul legii: "Soluţiile se pronunţã numai în interesul legii, nu au efect asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.";
- <>Art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru:
a) judecarea recursurilor în interesul legii."
În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiul separaţiei puterilor, respectiv la instituirea obligaţiei generale de respectare a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) care consacrã principiul universalitãţii, art. 16 alin. (2) potrivit cãruia "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 124 - Înfãptuirea justiţiei, art. 126 - Instanţele judecãtoreşti, art. 131 - Rolul Ministerului Public şi ale art. 132 - Statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate, sub aspectul dreptului la un proces echitabil şi al principiului securitãţii raporturilor juridice, art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi "art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, care statueazã cã Uniunea Europeanã se întemeiazã pe principiile libertãţii, democraţiei, respectãrii drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi cele ale statului de drept".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) lit. g) teza finalã din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic au fost examinate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) şi ale <>art. 16 alin. (2) din Constituţie, control concretizat prin Decizia nr. 167 din 26 februarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 17 martie 2008. Curtea a reţinut, cu acel prilej, cã motivele de neconstituţionalitate formulate, asemãnãtoare celor din prezenta cauzã, "privesc necorelãri de reglementare între douã acte normative - <>Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici -, precum şi modul de aplicare a dispoziţiilor acestor legi. Or, constituţionalitatea unei dispoziţii de lege nu poate fi examinatã prin raportare la o altã dispoziţie legalã, ci, potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, controlul se efectueazã numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aspecte ca cele arãtate nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autoritãţii legiuitoare". Dincolo de aceste precizãri, Curtea a constatat cã, "nici în sine, prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (1) sau ale art. 16 alin. (2) din Constituţie", deoarece acestea cuprind, pe de o parte, definiţia funcţiei publice şi, pe de altã parte, "enunţarea activitãţilor desfãşurate de funcţionarii publici, care implicã exercitarea prerogativelor de putere publicã, între care şi cea prevãzutã în teza finalã a lit. g) - criticate ca fiind neconstituţionale - şi anume «reprezentarea în justiţie a autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea». Din cuprinsul acestor dispoziţii nu rezultã încãlcarea obligaţiei de a respecta Constituţia şi legile ţãrii şi nici nesocotirea prevederii constituţionale potrivit cãreia «Nimeni nu este mai presus de lege». Curtea constatã, de asemenea, cã textul de lege criticat, care dispune, aşa cum s-a arãtat, în legãturã cu o categorie de personal - funcţionarul public, nu are incidenţã cu prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitor la drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi de care beneficiazã cetãţenii".
De asemenea, şi dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã şi ale art. 329 din Codul de procedurã civilã au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţând în acest sens <>Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009. În privinţa dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 , Curtea, respingând excepţia, a reţinut cã "reglementarea competenţei procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti, în scopul asigurãrii aplicãrii unitare a legii pe întregul teritoriu al României, dã expresie rolului constituţional al Ministerului Public, de reprezentant al intereselor generale ale societãţii şi apãrãtor al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor".
Referitor la prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, Curtea a reţinut prin decizia menţionatã, dar şi prin <>Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, şi <>Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, cã "interpretarea legilor este o operaţiune raţionalã, utilizatã de orice subiect de drept, în vederea aplicãrii şi respectãrii legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului sãu de aplicare. Instanţele judecãtoreşti interpreteazã legea, în mod necesar, în procesul soluţionãrii cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilã procesului de aplicare a legii. (...) Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicãri diferite ale legii în practica instanţelor de judecatã. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridicã a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitarã a legii în practica tuturor instanţelor de judecatã, a fost creatã de legiuitor instituţia recursului în interesul legii". Având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecãtoreşti, precum şi rolul sãu prevãzut în art. 126 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, obligativitatea interpretãrii date de aceasta, în scopul aplicãrii unitare de cãtre instanţele judecãtoreşti a unui text de lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegãrilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sã dea eficienţã rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.
Întrucât în prezenta cauzã au fost criticate aceleaşi dispoziţii de lege prin raportare la aceleaşi norme fundamentale şi au fost formulate critici asemãnãtoare celor analizate în deciziile menţionate, atât soluţiile, cât şi considerentele acolo reţinute îşi pãstreazã valabilitatea şi în dosarul de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) lit. g) teza finalã din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 2 teza întâi şi <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România şi de colegiile consilierilor juridici din Bucureşti, Alba, Arad, Bacãu, Bihor, Bistriţa-Nãsãud, Botoşani, Brãila, Braşov, Buzãu, Cãlãraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea în Dosarul nr. 2.452/4/2008 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
*
OPINIE SEPARATA
În dezacord cu opinia majoritarã, apreciez cã prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, referitoare la recursul în interesul legii, sunt neconstituţionale, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate trebuie sã fie admisã.
Potrivit prevederilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, "Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe". Apreciem cã acest caracter obligatoriu pe care îl are soluţia/dezlegarea datã problemelor de drept judecate de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionãrii recursului în interesul legii, contravine prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". În actuala redactare, prin depãşirea limitelor constituţionale, judecãtorii trebuie sã se supunã atât legii, cât şi recursului în interesul legii, dezlegãrilor date cu ocazia soluţionãrii acestuia. Cu toate acestea, recursul în interesul legii nu poate fi ridicat la nivelul legii, deoarece emanã de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la puterea judecãtoreascã, în caz contrar fiind încãlcate şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã în cadrul democraţiei constituţionale". În limitele prerogativelor constituţionale, aplicând legea, judecãtorii realizeazã interpretarea juridicã, la fiecare caz concret, în timp ce legiuitorul realizeazã interpretarea legalã, doar concluziile acestuia putând fi ridicate la nivel normativ. Considerãm cã în acelaşi sens este şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-au statuat urmãtoarele: "În exercitarea atribuţiei prevãzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre toate instanţele judecãtoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa constituţionalã sã instituie, sã modifice sau sã abroge norme juridice cu putere de lege ori sã efectueze controlul de constituţionalitate al acestora".
Jurisprudenţa neunitarã evidenţiazã o anumitã neconcordanţã existentã între textul normei şi conţinutul acesteia, neconcordanţã care, în procesul de interpretare, conduce la pronunţarea de soluţii diferite. În mãsura în care nu se pune problema neconstituţionalitãţii normei, prin lipsa de previzibilitate, devin incidente prevederile art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale". În acest sens, credem cã asigurarea interpretãrii unitare are semnificaţia luãrii mãsurilor necesare pentru înţelegerea, interpretarea unitarã a normei de cãtre fiecare judecãtor, a literei şi spiritului acesteia, şi nu oferirea/impunerea unei anumite soluţii, interpretãrii într-un anumit sens. Judecãtorul nu poate fi adus în situaţia unui executant docil, în raport cu dezlegarea datã în soluţionarea recursului în interesul legii. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului admite rolul instanţelor supreme "de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţã" (Cauza Zielinschi şi Pradal § Gonzalez ş.a., împotriva Franţei, 1999), însã nu se referã la posibilitatea impunerii anumitor soluţii.
Judecãtor
prof. univ. dr. Tudorel Toader
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
