Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 220 din 6 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 si 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 16 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia a fost ridicatã de Maria Viorica Fabiola Ana Terdic şi Marius Tudor Terdic în Dosarul nr. 7.339/2003 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Dan C. Stegãroiu, cu delegaţie depusã la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorilor excepţiei pune concluzii de admitere a acesteia, arãtând cã prin procedura administrativã prealabilã şi prin impunerea termenului prevãzut de art. 5 alin. 1 şi 5 din legea criticatã se ajunge la o veritabilã expropriere a titularului dreptului de proprietate. Aşa fiind, în speţã devin aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, referitoare la jurisdicţiile speciale administrative care sunt facultative şi gratuite. Menţioneazã cã textele de lege criticate au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, dar nu raportat, ca în cauzã, la prevederile art. 15 şi ale art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8) din Constituţie, republicatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 7.339/2003, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia a fost ridicatã de Maria Viorica Fabiola Ana Terdic şi Marius Tudor Terdic într-o cauzã de contencios administrativ în care aceştia solicitã anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.
În motivarea excepţiei se susţine cã textele de lege criticate contravin prevederilor art. 15, art. 16 alin. (2), art. 21, art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), art. 48 alin. (1) şi ale art. 51 din Constituţie. Astfel, se aratã cã dispoziţiile cuprinse în alin. 1 al <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , referitoare la procedura administrativã prealabilã sesizãrii instanţei de judecatã, îngrãdesc accesul liber la justiţie, întrucât "adresarea prealabilã la forul administrativ este fãrã eficienţã", ajungându-se chiar la o "anulare a dreptului de a apela la instanţa de judecatã din considerente procedurale". De asemenea, se invocã încãlcarea dreptului constituţional al persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, deoarece acest drept de acţiune este, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, imprescriptibil, "ori prin legea specialã criticatã se instituie un termen restrictiv de 30 de zile".
Neconstituţionalitatea dispoziţiilor alin. 5 al art. 5 din lege constã în aceea cã, prin restrângerea la un an a dreptului de a acţiona în justiţie autoritatea publicã ce a produs vãtãmarea, nu se respectã imprescriptibilitatea dreptului la acţiune, "ocrotirea egalã a dreptului de proprietate devine iluzorie" şi se ajunge la o expropriere şi la o confiscare a averii prezumate a fi dobânditã licit, întemeiate pe dispoziţii procedurale. Autorul excepţiei considerã cã astfel se încalcã prevederile art. 15, art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7) şi ale art. 51 din Constituţie.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ, în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi (4), precum şi ale art. 52 din Constituţie, republicatã, este neîntemeiatã, deoarece "procedura plângerii prealabile nu poate fi consideratã ca fiind o jurisdicţie specialã administrativã în sensul dispoziţiilor constituţionale anterior menţionate".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituie o procedurã prealabilã sesizãrii instanţei judecãtoreşti, care nu poate fi confundatã cu jurisdicţia specialã administrativã prevãzutã în art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã. Considerã cã, în sensul acestor dispoziţii constituţionale, cuvântul "jurisdicţie" desemneazã "un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, respectiv un organ care are ca atribuţii soluţionarea de litigii, în condiţiile unei proceduri contradictorii şi publice, asemenea unei instanţe judecãtoreşti", pe când procedura prealabilã este o procedurã graţioasã, "care nu presupune implicarea unui organ cu atribuţii jurisdicţionale, ci chiar a aceluiaşi organ care a emis actul administrativ sau a organului ierarhic superior".
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate sub aspectul încãlcãrii art. 52 alin. (1) din Legea fundamentalã, se apreciazã cã termenul de prescripţie de 30 de zile instituit de <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 respectã prevederile constituţionale, întrucât, prin lege organicã, legiuitorul are competenţa şi opţiunea de a reglementa asupra condiţiilor şi limitelor exercitãrii dreptului de sesizare a instanţei cu o acţiune de contencios administrativ de cãtre persoana vãtãmatã de o autoritate publicã. În sprijinul acestor susţineri se invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, textul de lege criticat nu contravine art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, întrucât instituirea de cãtre legiuitor a unei proceduri administrative prealabile sesizãrii instanţelor judecãtoreşti are drept scop asigurarea rezolvãrii cu celeritate a unor categorii de litigii şi limitarea, pe cât posibil, a cheltuielilor. Aceastã reglementare nu poate avea ca efect limitarea accesului la justiţie, atât timp cât contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ împotriva soluţiei date de organul administrativ. Totodatã, se aratã cã prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, invocate de autorul excepţiei, nu sunt incidente în cauzã, întrucât textul de lege criticat reglementeazã o procedurã administrativã prealabilã sesizãrii instanţelor judecãtoreşti, şi nu una administrativ-jurisdicţionalã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de dispoziţiile art. 48 din Constituţie, devenit art. 52, considerã cã nu existã o încãlcare a dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, întrucât stabilirea condiţiilor şi limitelor exercitãrii acestui drept sunt de domeniul <>legii organice, iar Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 aparţine unei asemenea categorii de legi.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 5: "Înainte de a cere instanţei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considerã vãtãmat se va adresa pentru apãrarea dreptului sãu, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevãzut la art. 1 alin. 2, autoritãţii emitente, care este obligatã sã rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta. [...]
În toate cazurile, introducerea cererii la instanţã nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicãrii actului administrativ a cãrui anulare se cere."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, legea criticatã contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15, art. 16 alin. (2), art. 21, ale art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), devenit art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8), ale art. 48 alin. (1), devenit art. 52 alin. (1), şi ale art. 51, devenit art. 1 alin. (5). Textele din Constituţia republicatã invocate ca fiind încãlcate dispun cu privire la: art. 1 alin. (5) - supremaţia şi obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor; art. 15 - principiile universalitãţii şi neretroactivitãţii legii; art. 16 alin. (2) - egalitatea în drepturi a cetãţenilor; art. 21 - accesul liber la justiţie; art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8) - garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a dreptului de proprietate privatã, indiferent de titular; interzicerea exproprierii în afara condiţiilor stabilite de lege; interzicerea confiscãrii averii prezumate a fi dobânditã în mod licit; art. 52 alin. (1) - dreptul persoanei vãtãmate într-un drept al sãu ori într-un interes legitim de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei produse printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În esenţã, se susţine cã <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, limiteazã accesul liber la justiţie prin instituirea procedurii administrative prealabile sesizãrii instanţei judecãtoreşti şi a termenului de cel mult un an pentru exercitarea dreptului la acţiune de cãtre persoana vãtãmatã printr-un act al administraţiei publice.
Din analiza textelor de lege criticate rezultã cã acestea stabilesc obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile sesizãrii instanţei judecãtoreşti, precum şi limitele şi condiţiile pentru realizarea acestei proceduri speciale, obligatorii. Curtea constatã cã instituirea prin aceste dispoziţii a recursului prealabil sau graţios reprezintã o modalitate simplã, rapidã şi scutitã de taxa de timbru prin care persoana vãtãmatã într-un drept al sãu de o autoritate publicã are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului sãu legitim direct de la organul emitent. Se realizeazã astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vãtãmate şi a administraţiei, iar pe de altã parte, degrevarea instanţelor judecãtoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativã, dându-se expresie principiului celeritãţii.
Sub acest aspect, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi prin <>Decizia nr. 199 din 13 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 3 iulie 2003, cã "instituirea prin lege a unei proceduri administrative ori administrativ-jurisdicţionale prealabile sesizãrii instanţelor judecãtoreşti nu este de naturã sã îngrãdeascã exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie, [╔] ci, dimpotrivã, constituie o mãsurã de protecţie care nu poate avea ca efect, în nici un mod, limitarea accesului la justiţie". De asemenea, în acelaşi sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului statueazã cã "dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicite admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept" (Cauza Golder contra Regatului Unit, 1975). Faţã de cele arãtate, Curtea urmeazã sã respingã susţinerile privind încãlcarea art. 21 din Constituţie, republicatã.
În legãturã cu critica referitoare la nesocotirea, prin art. 5 din lege, a dreptului constituţional al persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, Curtea constatã, de asemenea, cã aceasta este neîntemeiatã. Aceasta deoarece, conform art. 52 alin. (2) din Constituţie, republicatã, "condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã", iar <>Legea nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, este, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Legea fundamentalã, lege organicã care reglementeazã contenciosul administrativ.
Autorii excepţiei mai invocã şi încãlcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, care dispune cã "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite". Curtea observã cã "jurisdicţiile speciale administrative" reprezintã o activitate jurisdicţionalã realizatã de un organ de jurisdicţie ce funcţioneazã în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autoritãţi administrative autonome, care se realizeazã conform procedurii imperative prevãzute într-o lege specialã, procedurã asemãnãtoare cu cea a instanţelor de judecatã, desfãşuratã însã paralel şi separat de aceasta. Pe de altã parte, prin <>Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 , referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 (nepublicatã încã), Curtea a reţinut cã "în virtutea principiului neretroactivitãţii legii civile, prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, aceastã dispoziţie nu poate fi consideratã ca aplicabilã decât în cazul unor acţiuni ulterioare intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 429/2003 prin care Constituţia a fost revizuitã, textul fiind introdus prin aceastã lege". Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut cã textul constituţional care se referã la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor art. 5 din legea criticatã, prevederi care instituie obligaţia persoanei vãtãmate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecatã cu anularea actului considerat ilegal, întrucât "dispoziţia constituţionalã a desfiinţat condiţia prealabilã numai pentru procedura administrativã jurisdicţionalã. Nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice ca, prin lege, sã se instituie o procedurã administrativã prealabilã, fãrã caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau ierarhic".
Cele statuate prin decizia menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã, astfel cã susţinerile autorilor excepţiei urmeazã a fi înlãturate.
În sfârşit, în legãturã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8), referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privatã, ale art. 1 alin. (5), privind supremaţia şi obligativitatea respectãrii Constituţiei, şi cele ale art. 16 alin. (2), care consacrã principiul egalitãţii în drepturi, invocate de asemenea ca fiind încãlcate, Curtea constatã cã acestea nu au incidenţã în cauzã, aşa încât criticile formulate nu pot fi reţinute.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Maria Viorica Fabiola Ana Terdic şi Marius Tudor Terdic în Dosarul nr. 7.339/2003 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
