Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 220 din 24 februarie 2011  privind Codul de reglementare a continutului audiovizual    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a continutului audiovizual

EMITENT: CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 11 martie 2011

    Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unicã autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
    convinşi cã libertatea de exprimare şi asigurarea accesului neîngrãdit la orice informaţie de interes public constituie fundamente esenţiale ale unei societãţi democratice, asigurându-se totodatã un nivel ridicat de protecţie a obiectivelor de interes general, în special protecţia minorilor şi a demnitãţii umane,
    ţinând seama de faptul cã exercitarea dreptului la libera exprimare comportã îndatoriri şi responsabilitãţi,
    convinşi cã libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societãţi democratice, motiv pentru care presa audiovizualã trebuie sã beneficieze de o protecţie deosebitã,
    convinşi, totodatã, cã libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine,
    ţinând cont de obligaţiile care revin prin lege Consiliului Naţional al Audiovizualului de a stabili norme de reglementare cu privire la protecţia minorilor, apãrarea demnitãţii umane, exercitarea dreptului la replicã, asigurarea informãrii corecte şi a pluralismului, la responsabilitãţile culturale ale furnizorilor de servicii media audiovizuale, precum şi cu privire la comunicãrile audiovizuale comerciale şi noncomerciale,
    ţinând cont de responsabilitatea atribuitã prin lege Consiliului Naţional al Audiovizualului de a asigura, în programele audiovizuale, protecţia dezvoltãrii fizice, mentale şi morale a minorilor, inclusiv în comunicaţiile audiovizuale comerciale,
    convinşi cã mãsurile luate pentru protecţia minorilor trebuie sã fie corelate cu dreptul fundamental la libertatea de expresie, astfel cum a fost stabilit în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi cã scopul unor astfel de mãsuri, cum ar fi utilizarea sistemelor de control parental sau a etichetãrii programelor, trebuie sã asigure un nivel adecvat de protecţie a dezvoltãrii fizice, mentale şi morale a minorilor,
    interesaţi în cel mai înalt grad de creşterea şi educarea copilului în spiritul valorilor şi al idealurilor democratice, proclamate de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi de Convenţia europeanã a drepturilor omului, convinşi cã furnizorii de servicii mass-media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României trebuie sã se supunã interdicţiei diseminãrii pornografiei,
    având în vedere obligaţiile care revin Consiliului Naţional al Audiovizualului şi furnizorilor de servicii media audiovizuale în protejarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, în general, şi faptul cã încãlcarea acestora poate aduce prejudicii interesului public,
    ţinând cont de necesitatea respectãrii principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sãnãtãţii, securitãţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului,
    având în vedere obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de a informa publicul prin prezentarea corectã şi imparţialã a faptelor şi a evenimentelor şi obligaţia Consiliului Naţional al Audiovizualului de a asigura respectarea exprimãrii pluraliste de idei şi opinii, precum şi pluralismul surselor de informare a publicului,
    având în vedere necesitatea asigurãrii de servicii media audiovizuale accesibile persoanelor cu dizabilitãţi şi persoanelor în vârstã, prin limbajul semnelor, subtitrare, audiodescriere şi alte modalitãţi tehnice ce vor fi oferite de tehnologia digitalã,
    având în vedere cerinţele minime cerute în cadrul Uniunii Europene pentru producţiile audiovizuale europene, considerate drept un mijloc de promovare a operelor europene şi a producţiei independente,
    având în vedere dezvoltarea în televiziunea europeanã a noilor tehnici de publicitate, compatibile cu dispoziţiile Directivei 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale), ţinând cont de faptul cã evoluţiile în domeniul comercial şi tehnologic oferã publicului o mai mare posibilitate de alegere şi o mai mare responsabilitate în utilizarea serviciilor media audiovizuale,
    ţinând cont de necesitatea reglementãrii comunicãrii comerciale referitoare la medicamente, tratamente medicale şi suplimente alimentare,
    ţinând cont de interzicerea prin lege a oricãrei forme de comunicare comercialã audiovizualã pentru medicamente şi tratamente medicale disponibile numai pe bazã de prescripţie medicalã, precum şi de necesitatea stabilirii unor condiţii stricte şi a unui control efectiv în publicitatea la medicamente şi tratamente medicale,
    având în vedere necesitatea stabilirii unor criterii stricte privind publicitatea la produsele alcoolice,
    ţinând cont de efectele nocive ale consumului de droguri şi alcool asupra minorilor, în special, dar şi asupra societãţii, în general, şi de faptul cã aceasta este o problemã de interes public,
    în temeiul <>art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

    membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptã urmãtoarea decizie:

    TITLUL I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) În sensul prezentului cod de reglementare a conţinutului audiovizual, denumit în continuare cod, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
    a) difuzare - punerea la dispoziţia publicului de programe audiovizuale în cadrul unui serviciu de radio sau de televiziune ori al unui serviciu media la cerere; prin difuzare se înţelege, de asemenea, şi comunicarea, în cadrul unui serviciu media audiovizual, de semne, semnale, texte, sunete, informaţii, mesaje de orice naturã;
    b) minor - persoanã care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
    c) producţie audiovizualã cu caracter obscen - ansamblu de imagini, sunete, cuvinte, gesturi sau comportamente imorale, indecente, licenţioase, sexuale explicite ori sugerate, care prin semnificaţia lor aduc ofensã pudorii, precum şi orice alte forme de manifestare indecentã;
    d) producţie audiovizualã de ficţiune - creaţie artisticã audiovizualã din categoriile opere cinematografice, radiofonice şi de televiziune, filme de animaţie, opere dramatice şi dramatico-muzicale, opere coregrafice şi pantomime, producţii şi videoclipuri muzicale.
    (2) Sunt aplicabile, de asemenea, definiţiile prevãzute la <>art. 1 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumitã în continuare Legea audiovizualului.
    (3) Dacã în conţinutul normei nu se specificã altfel, dispoziţiile codului sunt aplicabile atât programelor difuzate în cadrul serviciilor de televiziune şi radiodifuziune, cât şi celor furnizate printr-un serviciu media audiovizual la cerere, denumit şi video on demand.

    TITLUL II
    Protecţia minorilor

    CAP. I
    Respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale

    ART. 2
    Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia sã respecte principiul interesului superior al minorului.
    ART. 3
    (1) Minorul are dreptul la protejarea imaginii şi a vieţii sale intime, private şi familiale.
    (2) Condiţiile de participare a minorului la un program audiovizual trebuie sã ţinã seama de sensibilitatea şi vulnerabilitatea specifice vârstei, în general, şi de personalitatea minorului, în particular.
    (3) Dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevaleazã în faţa necesitãţii de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situaţii dificile.
    (4) În producţiile audiovizuale minorul nu poate fi folosit sau expus de cãtre pãrinţi, rude, reprezentanţi legali, avocaţi sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lui, în scopul de a obţine pentru ei avantaje de orice fel sau de a influenţa deciziile autoritãţilor publice.
    ART. 4
    (1) Este interzisã difuzarea oricãror indicii care ar putea duce la identificarea minorului în vârstã de pânã la 14 ani, în situaţia în care acesta este victimã a unui abuz sexual sau este acuzat de comiterea unor infracţiuni ori a fost martor la sãvârşirea acestora.
    (2) În situaţia în care minorul în vârstã de pânã la 14 ani este victimã a unor infracţiuni, altele decât situaţiile prevãzute la alin. (1), sau a fost supus unor abuzuri fizice ori psihice, difuzarea de imagini sau declaraţii este posibilã numai cu acceptul minorului, precum şi cu acordul scris al pãrinţilor, al altui reprezentant legal ori, dupã caz, al persoanei în grija cãreia se aflã minorul.
    (3) În situaţia în care minorul în vârstã de pânã la 14 ani a fost supus de cãtre pãrinţi ori reprezentanţii legali la abuzuri fizice sau psihice, difuzarea de imagini ori declaraţii este posibilã numai cu acceptul minorului, precum şi cu acordul scris al pãrintelui care nu este presupusul autor al abuzului sau, dupã caz, al unei autoritãţi responsabile cu protecţia minorului.
    ART. 5
    (1) Nu pot fi difuzate reconstituiri de infracţiuni, abuzuri sau evenimente dramatice în care sunt folosiţi copii în vârstã de pânã la 14 ani.
    (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza interviuri şi declaraţii ale minorului în vârstã de pânã la 14 ani în legãturã cu evenimente dramatice, din comunitate sau din familie, la care acesta a fost martor.
    ART. 6
    (1) Minorul cu vârsta cuprinsã între 14 şi 16 ani acuzat de comiterea unei infracţiuni sau victimã a unei infracţiuni ori abuzat fizic, psihic sau sexual poate fi prezentat în programele de ştiri, în emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativã a urmãtoarelor condiţii:
    a) existenţa consimţãmântului scris al acestuia;
    b) existenţa prealabilã a consimţãmântului pãrinţilor sau al reprezentantului legal, în formã scrisã;
    c) asistarea pe parcursul transmisiei sau al înregistrãrii de cãtre un pãrinte ori de cãtre reprezentantul legal, respectiv de cãtre avocat în cazul cercetãrii penale sau arestãrii. Minorul nu poate fi asistat de cãtre pãrintele presupus autor al abuzului.
    (2) În cazul minorului cu vârsta cuprinsã între 16 şi 18 ani acuzat de comiterea unei infracţiuni, sunt necesare acordul explicit al acestuia şi asistarea sa de cãtre avocat în situaţia în care este cercetat penal, reţinut sau arestat.
    (3) În cazul minorului cu vârsta cuprinsã între 16 şi 18 ani care este victimã sau martor la comiterea unor infracţiuni ori care a fost abuzat fizic, psihic sau sexual, sunt necesare:
    a) acordul explicit al acestuia;
    b) eliminarea oricãror elemente care pot duce la identificarea minorului, la solicitarea acestuia, a pãrinţilor sau a reprezentantului legal.
    ART. 7
    (1) Minorul, pãrinţii sau reprezentantul legal trebuie sã fie informaţi cu privire la drepturile lor înainte de filmare sau de înregistrare.
    (2) Participarea minorului în vârstã de pânã la 14 ani la programe audiovizuale, altele decât evenimentele culturale şi competiţiile sportive, este posibilã numai cu acceptul acestuia, precum şi cu consimţãmântul scris al pãrinţilor sau, dupã caz, al reprezentantului legal.
    ART. 8
    Este interzisã, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini ori de fotografii ale corpului minorului decedat.
    ART. 9
    (1) Este interzisã difuzarea de programe al cãror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorului sau expunerea acestuia în ipostaze nepotrivite vârstei.
    (2) Dupã ora 22,00 este interzisã difuzarea în direct de programe audiovizuale la care participã minori în vârstã de pânã la 14 ani, cu excepţia evenimentelor culturale şi a competiţiilor sportive.
    (3) Radiodifuzorii sunt obligaţi sã difuzeze la principalul buletin de ştiri din prime-time, precum şi la buletinele de ştiri difuzate în urmãtoarele 24 de ore imaginile şi datele minorilor dispãruţi, la solicitarea inspectoratelor de poliţie.
    (4) În cadrul sistemului naţional de alertã/rãpire/dispariţie a minorului, serviciile de radiodifuziune şi televiziune generaliste şi de ştiri sunt obligate sã difuzeze, într-un interval de timp de 3 pânã la 8 ore de la solicitarea autoritãţilor în drept şi în condiţiile agreate cu acestea, informaţiile privind minorii rãpiţi sau dispãruţi.
    ART. 10
    Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza interviuri şi declaraţii în care minorului îi sunt solicitate pãreri referitoare la probleme intime de familie sau care îi depãşesc puterea de judecatã.
    ART. 11
    Este interzisã orice referire peiorativã sau discriminatorie la originea etnicã, naţionalitatea, rasa ori religia minorului, precum şi la un eventual handicap al acestuia.

    CAP. II
    Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

    ART. 12
    (1) Programele audiovizuale care pot afecta dezvoltarea fizicã, mentalã sau moralã a minorilor pot fi difuzate numai dacã vizionarea este restricţionatã printr-un sistem de acces condiţionat.
    (2) În lipsa unui sistem de acces condiţionat, difuzarea programelor prevãzute la alin. (1) se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificãrii programului în funcţie de conţinutul acestuia.
    ART. 13
    În cadrul serviciilor media audiovizuale la cerere, programele care ar putea afecta dezvoltarea fizicã, mentalã sau moralã a minorilor pot fi puse la dispoziţie numai dacã se asigurã mãsuri de restricţionare a accesului printr-un sistem de control parental, astfel ca minorii sã nu poatã vedea ori auzi, în mod normal, programele respective.
    ART. 14
    (1) Înainte de începerea difuzãrii unui program din categoria celor prevãzute la art. 12, radiodifuzorii au obligaţia de a informa publicul cu privire la genul, clasificarea programului şi motivul principal de restricţionare a vizionãrii acestuia, potrivit criteriilor prevãzute la art. 19 alin. (2).
    (2) Radiodifuzorii au obligaţia sã solicite ca publicarea programelor de radio şi de televiziune sã fie însoţitã de semnele de avertizare prevãzute la art. 22-27.
    (3) Obligaţia de informare menţionatã la alin. (1) revine şi furnizorilor de servicii media la cerere, în cataloagele de programe.
    ART. 15
    (1) Este interzisã difuzarea în intervalul orar 6,00-20,00 de programe audiovizuale de studio sau realizate în direct în care se fumeazã, se consumã bãuturi alcoolice ori se prezintã acte de comportament obscen.
    (2) În programele audiovizuale este interzisã ilustrarea unei informaţii cu imagini de naturã pornograficã.
    ART. 16
    (1) Este interzisã difuzarea producţiilor audiovizuale care încurajeazã consumul de droguri.
    (2) În ştiri şi reportaje este interzisã prezentarea de detalii privind consumul de droguri.
    (3) Operele cinematografice care conţin scene privind consumul de droguri pot fi difuzate numai dupã ora 22,00.
    ART. 17
    În intervalul orar 6,00-22,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilãri/automutilãri sau tehnici criminale ori practici oculte.
    ART. 18
    Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00-23,00 producţii care prezintã:
    a) violenţã fizicã, psihicã sau de limbaj, în mod repetat;
    b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen;
    c) persoane în ipostaze degradante;
    d) lupte libere nereglementate de federaţii sportive naţionale sau internaţionale.
    ART. 19
    (1) Criteriile în funcţie de care se clasificã programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora.
    (2) Responsabilitatea clasificãrii programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu urmãtoarele criterii:
    a) numãrul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul programului;
    b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;
    c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţã, tipul de plan utilizat, realismul reprezentãrii, rolul coloanei sonore în a genera fricã ori angoasã;
    d) contextul în care este prezentat consumul de droguri şi alcool;
    e) numãrul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;
    f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferã copiilor sau adolescenţilor;
    g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţã;
    h) prezenţa şi rolul minorilor în scene de violenţã;
    i) prezentarea femeii în ipostaze degradante;
    j) numãrul şi intensitatea scenelor de violenţã casnicã;
    k) calitatea şi tipologia limbajului;
    l) genul sau tema programului.
    ART. 20
    În clasificarea producţiilor audiovizuale de ficţiune furnizorii de servicii media audiovizuale se vor ghida şi dupã clasificarea stabilitã de producãtor sau, dupã caz, dupã cea în care producţia de ficţiune a fost difuzatã în alte ţãri, evitând încadrarea cel mai puţin restrictivã, în situaţia în care aceasta este singularã.
    ART. 21
    Categoriile în care se clasificã programele, în funcţie de criteriile precizate la art. 19 alin. (2), sunt urmãtoarele:
    a) programe accesibile tuturor categoriilor de public, fãrã restricţii sau semne de avertizare;
    b) programe care pot fi vizionate de minorii în vârstã de pânã la 12 ani numai cu acordul pãrinţilor sau împreunã cu familia, denumite în continuare programe AP (acord parental);
    c) programe interzise minorilor sub 12 ani, denumite în continuare programe 12;
    d) programe interzise minorilor sub 15 ani, denumite în continuare programe 15;
    e) programe interzise minorilor, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi în ţãrile din Uniunea Europeanã sunt interzise publicului sub 18 ani, filme horror, erotice, de o violenţã extremã, programe sponsorizate de producãtorii de bãuturi spirtoase, denumite în continuare programe 18;
    f) programe interzise minorilor, filme şi emisiuni pornografice al cãror scop principal este prezentarea în detaliu a actului sexual, a modalitãţilor de satisfacere a dorinţelor sexuale sau programe în care se prezintã un act sexual real, indiferent de modalitatea de filmare, denumite în continuare programe 18+.
    ART. 22
    (1) Programele AP se difuzeazã însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albã, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, majusculele AP (acord parental) de culoare albã.
    (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie.
    ART. 23
    (1) Programele 12 se difuzeazã numai dupã ora 20,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albã, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numãrul 12 de culoare albã.
    (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie.
    ART. 24
    (1) Programele 15 se difuzeazã numai în intervalul orar 22,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albã, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numãrul 15 de culoare albã.
    (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie.
    ART. 25
    (1) Programele 18 se difuzeazã numai în intervalul orar 24,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albã, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numãrul 18 de culoare albã.
    (2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie.
    ART. 26
    Semnul de avertizare corespunzãtor trebuie expus pe toatã durata programului.
    ART. 27
    (1) Programele 18+ nu pot fi difuzate de cãtre furnizori de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României.
    (2) Distribuitorii de servicii media audiovizuale pot retransmite serviciile de programe 18+ numai în intervalul orar 1,00-5,00, în urmãtoarele situaţii:
    a) codat în cadrul unor pachete opţionale special dedicate adulţilor, în sistem analogic;
    b) restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental, în sistem digital.
    (3) Serviciile de programe 18+ pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conţin exclusiv astfel de programe, şi necondiţionat de achiziţia altor pachete de servicii.
    (4) Pachetele de servicii care includ programe 18+ nu pot fi comercializate în condiţii mai avantajoase decât cele în care sunt comercializate pachetele de servicii care nu conţin astfel de programe.
    (5) Sistemul de control parental prevãzut la alin. (2) lit. b) trebuie sã satisfacã urmãtoarele cerinţe minimale:
    a) sã permitã accesul la programele şi serviciile de programe restricţionate minorilor în baza unui cod personal format din cel puţin 4 cifre; cifrele nu trebuie sã fie vizibile pe ecran în momentul tastãrii;
    b) sã fie perfect sincronizat cu programele din aceastã categorie, sã rãmânã activ pe toatã perioada în care se oferã aceste categorii de programe, iar accesul sã fie reblocat în orice situaţie în care se modificã contextul vizionãrii (schimbarea programului, trecerea sistemului de recepţie în stare de veghe, schimbarea decodorului sau a cartelei de acces, dupã realimentarea cu tensiune);
    c) în cadrul instrucţiunilor de utilizare, distribuitorul de servicii trebuie sã explice, în termeni simpli şi clari, modul de funcţionare a sistemului de control parental, necesitatea stabilirii codului personal de acces şi pãstrãrii confidenţialitãţii acestuia;
    d) în momentul punerii în funcţiune a sistemului de recepţie, distribuitorul de servicii are obligaţia sã stabileascã, împreunã cu abonatul, codul personal de acces pentru fiecare dintre serviciile de programe restricţionate minorilor; se recomandã evitarea stabilirii codului "1234" sau a unui cod format din aceeaşi cifrã.
    ART. 28
    Difuzarea anunţurilor promoţionale pentru programele AP, 12, 15 şi 18 se va face cu semnul de avertizare corespunzãtor.
    ART. 29
    (1) Programele de ştiri şi de actualitãţi se supun cerinţelor de protecţie a minorilor şi vizionãrii în familie.
    (2) În cazul difuzãrii unor scene de violenţã sau cu impact emoţional negativ, avertizarea verbalã a publicului este obligatorie; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violenţã în mod repetat în cadrul aceleiaşi producţii audiovizuale.
    (3) Imaginile care prezintã execuţii, oameni ucişi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivaţia acestora, se difuzeazã numai în cazuri temeinic justificate.

    TITLUL III
    Protecţia demnitãţii umane şi a dreptului la propria imagine

    ART. 30
    Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia sã respecte drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului, viaţa privatã, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
    ART. 31
    În sensul prezentului cod, sunt considerate a fi de interes public justificat orice probleme, fapte sau evenimente care influenţeazã societatea sau o comunitate, în special cu privire la:
    a) prevenirea sau probarea sãvârşirii unei fapte cu incidenţã penalã;
    b) protejarea sãnãtãţii sau siguranţei publice;
    c) semnalarea unor afirmaţii înşelãtoare sau a unor cazuri de incompetenţã care afecteazã publicul.
    ART. 32
    (1) Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar buneicredinţe, în scopul de a vãtãma sau de a pãgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţã a persoanelor.
    (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfãcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încãlcarea dreptului la viaţã privatã.
    (3) Dreptul la propria imagine nu trebuie sã împiedice aflarea adevãrului în probleme de interes public justificat.
    ART. 33
    (1) Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.
    (2) Informaţiile privind adresa unei persoane sau a familiei sale şi numerele lor de telefon nu pot fi dezvãluite fãrã permisiunea acestora; utilizarea datelor cu caracter personal este permisã în condiţiile legii speciale.
    (3) Este interzisã difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viaţa privatã şi de familie a persoanei, fãrã acordul acesteia.
    (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) situaţiile în care sunt întrunite cumulativ urmãtoarele condiţii:
    a) existenţa unui interes public justificat;
    b) existenţa unei legãturi semnificative şi clare între viaţa privatã şi de familie a persoanei şi interesul public justificat.
    ART. 34
    (1) Orice persoanã are dreptul la propria imagine.
    (2) Este interzisã difuzarea imaginii sau vocii persoanei aflate într-un spaţiu privat, fãrã acordul scris al acesteia.
    (3) Este interzisã difuzarea de imagini care prezintã interioare ale unui spaţiu privat, fãrã acordul scris al celui care îl ocupã în mod legal.
    (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3) situaţiile în care imaginile difuzate surprind fapte care prezintã un interes public justificat.
    ART. 35
    Este interzisã difuzarea convorbirilor ori a imaginilor înregistrate cu microfoane şi camere de luat vederi ascunse, cu excepţia situaţiei în care înregistrãrile astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintã un interes public justificat.
    ART. 36
    Înregistrãrile audio şi/sau video destinate programelor de divertisment, inclusiv cele cu camera ascunsã, nu pot fi difuzate decât cu respectarea cumulativã a urmãtoarelor condiţii:
    a) persoanele care au fãcut obiectul filmãrii/înregistrãrii sã îşi dea acordul scris pentru difuzare;
    b) sã nu provoace iritare sau suferinţã ori sã nu punã persoana în situaţii înjositoare sau de risc.
    ART. 37
    Imaginile înregistrate cu camere de luat vederi ascunse se difuzeazã însoţite permanent de un marcaj grafic ce simbolizeazã o camerã de luat vederi, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, care face parte integrantã din prezentul cod.
    ART. 38
    Difuzarea înregistrãrilor convorbirilor telefonice sau a corespondenţei provenite din surse confidenţiale ori a cãror credibilitate nu este suficient verificatã este permisã numai dacã acestea prezintã un interes public justificat şi sunt însoţite de punctul de vedere al persoanei vizate.
    ART. 39
    În cazul situaţiilor prevãzute la art. 33 alin. (4), art. 34 alin. (4), art. 35, 38 şi ori de câte ori se invocã interesul public justificat pentru a difuza producţii audiovizuale care pot aduce atingere drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale unei persoane, difuzarea trebuie însoţitã de punctul de vedere al persoanei în cauzã; în situaţia în care persoana refuzã sã prezinte un punct de vedere, radiodifuzorii sunt obligaţi sã precizeze acest fapt.
    ART. 40
    (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul sã intervinã pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacã acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie sã respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizatã refuzã sã prezinte un punct de vedere, trebuie sã se precizeze acest fapt.
    (2) Moderatorii programelor au obligaţia sã solicite ferm interlocutorilor sã probeze afirmaţiile acuzatoare sau sã indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului sã evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.
    (3) Moderatorii programelor au obligaţia sã nu foloseascã şi sã nu permitã invitaţilor sã foloseascã un limbaj injurios sau sã instige la violenţã.
    (4) Este interzisã utilizarea cu rea-credinţã a numelui, imaginii, vocii sau asemãnãrii cu o altã persoanã în programele audiovizuale.
    (5) Orice referire peiorativã la adresa persoanelor în vârstã sau cu dizabilitãţi, precum şi punerea acestora în situaţii ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale.
    ART. 41
    (1) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza:
    a) imagini ale persoanei aflate în situaţia de victimã, fãrã acordul acesteia;
    b) imagini ale persoanei fãrã discernãmânt sau decedate, fãrã acordul familiei;
    c) imagini care exploateazã sau scot în evidenţã traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cãrora este necesar acordul persoanei în cauzã sau al familiei.
    (2) În cazul martorilor la comiterea unei infracţiuni, la solicitarea acestora, difuzarea imaginilor se va realiza cu asigurarea protecţiei depline a identitãţii lor.
    ART. 42
    (1) Este interzisã difuzarea de imagini sau de înregistrãri cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care executã o pedeapsã privativã de libertate, fãrã acordul acestora, având în vedere cã orice persoanã acuzatã sau cercetatã pentru sãvârşirea unei infracţiuni este prezumatã nevinovatã atât timp cât nu a fost condamnatã printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
    (2) În cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense şi nu pot fi fãcute promisiuni de recompensare a persoanelor care ar putea depune mãrturie în instanţe judecãtoreşti.
    ART. 43
    (1) Radiodifuzorii trebuie sã evite sã aducã atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricãreia dintre pãrţile unor cauze aflate pe rol în justiţie sau în curs de cercetare, prin comentariile şi luãrile de poziţie proprii sau ale invitaţilor, inclusiv ale avocaţilor pãrţilor.
    (2) Radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni realizate sau moderate de cãtre persoane învinuite sau inculpate în care se discutã aspecte legate de cazul personal aflat în cercetare sau pe rolul instanţelor de judecatã.
    (3) Radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni realizate sau moderate de cãtre membri activi ai barourilor de avocaţi, în care se dezbat cazuri aflate în cercetare ori pe rolul instanţelor de judecatã.
    ART. 44
    (1) Nu pot fi difuzate înregistrãri realizate şi puse la dispoziţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de cãtre autoritãţile poliţieneşti sau judiciare, indiferent de suportul informatic utilizat, fãrã acordul persoanelor care sunt victime ale unor infracţiuni, fãrã acordul familiilor acestora sau, dupã caz, al reprezentanţilor legali.
    (2) Nu poate fi dezvãluitã în niciun mod identitatea persoanelor care sunt victime ale infracţiunilor privitoare la viaţa sexualã; se excepteazã situaţiile în care victimele şi-au dat acordul scris, sub condiţia respectãrii limitelor de identificare stabilite prin acord.
    ART. 45
    (1) Orice persoanã are dreptul la respectarea intimitãţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilã sau o nenorocire.
    (2) În cazul situaţiilor de suferinţã umanã, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţã, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii.
    ART. 46
    (1) Difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unitãţile de asistenţã medicalã, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sãnãtate este permisã numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fãrã discernãmânt ori decedatã, cu acordul familiei sau al aparţinãtorilor.
    (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta demnitatea şi anonimatul persoanelor cu tulburãri psihice.
    (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) situaţii de interes public justificat.
    ART. 47
    (1) Este interzisã difuzarea în programele audiovizuale a oricãror forme de manifestãri antisemite sau xenofobe.
    (2) Este interzisã în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasã, religie, naţionalitate, sex, orientare sexualã sau etnie.
    ART. 48
    Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologeticã a regimurilor totalitare, nazist şi comunist, a autorilor crimelor şi abuzurilor acestor regimuri, precum şi denigrarea victimelor acestora.

    TITLUL IV
    Dreptul la replicã şi la rectificare

    CAP. I
    Procedura exercitãrii dreptului la replicã şi la rectificare

    ART. 49
    Orice persoanã fizicã sau juridicã ale cãrei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevãrate beneficiazã de dreptul la replicã.
    ART. 50
    (1) Dreptul la replicã nu poate fi solicitat:
    a) pentru opinii şi judecãţi de valoare exprimate sau pentru a emite opinii şi judecãţi de valoare;
    b) în situaţia în care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars;
    c) în situaţia în care se solicitã replica la replicã;
    d) în cazul în care radiodifuzorul rãspunde acuzaţiilor unei persoane, cu condiţia sã nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui terţ.
    (2) Respectarea principiului audiatur et altera pars presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare în cadrul aceluiaşi program.
    ART. 51
    (1) Orice persoanã fizicã sau juridicã ale cãrei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor informaţii eronate beneficiazã de dreptul la rectificare.
    (2) Rectificarea nu poate fi solicitatã în cazul în care eroarea nu este evidentã şi semnificativã.
    ART. 52
    (1) Persoana care se considerã lezatã de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevãrate sau informaţii eronate, denumitã în continuare solicitant, poate cere radiodifuzorului, în termen de cel mult 15 zile de la data difuzãrii acestuia, revizionarea sau reaudierea programului în cauzã.
    (2) Radiodifuzorul are obligaţia de a asigura accesul la revizionarea ori la reaudierea programului în termen de 24 de ore de la data primirii unei solicitãri scrise, fie direct, la sediul radiodifuzorului, fie indirect, prin înmânarea unei copii video sau audio, dupã caz.
    (3) În cazul în care solicitantul este minor în vârstã de pânã la 14 ani, cererea de revizionare sau de reaudiere va fi semnatã de pãrinţi ori de reprezentantul legal; pentru minorul cu vârsta cuprinsã între 14 şi 18 ani, cererea va fi semnatã de acesta şi de pãrinţi sau de reprezentantul legal.
    (4) Minorul va fi asistat la revizionãri sau la reaudieri de pãrinţi ori de reprezentantul legal.
    ART. 53
    (1) În termen de cel mult 15 zile de la data difuzãrii emisiunii în care s-a produs lezarea, solicitantul unui drept la replicã sau la rectificare va transmite în scris, la sediul postului care a difuzat programul incriminat, o cerere care va conţine, dupã caz, urmãtoarele:
    a) numele şi adresa acestuia, numãrul de telefon sau coordonatele oricãrui alt mijloc care sã facã posibilã contactarea sa rapidã şi eficientã;
    b) denumirea emisiunii şi data difuzãrii;
    c) faptele neadevãrate pentru care se solicitã dreptul la replicã sau informaţiile eronate pentru care se solicitã rectificarea;
    d) motivarea cererii;
    e) textul replicii, care trebuie sã se refere numai la faptele neadevãrate contestate.
    (2) În cazul minorului în vârstã de pânã la 14 ani, cererea va fi semnatã de pãrinţi sau de reprezentantul legal; pentru minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani, cererea va fi semnatã de acesta şi de pãrinţi sau de reprezentantul legal.
    ART. 54
    (1) Cererea de drept la replicã/rectificare va fi înregistratã de radiodifuzor, cu precizarea datei şi orei primirii, iar solicitantului i se va înmâna o dovadã scrisã în acest sens.
    (2) În cazul în care radiodifuzorul refuzã sã înregistreze cererea, solicitantul se poate adresa direct Consiliului Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzãrii programului care a produs lezarea.
    ART. 55
    Radiodifuzorul poate refuza exercitarea dreptului la replicã sau la rectificare în urmãtoarele situaţii:
    a) cererea nu a fost trimisã în termenul şi în condiţiile prevãzute la art. 53;
    b) radiodifuzorul deţine dovezi care probeazã adevãrul faptelor prezentate sau, dupã caz, este îndeplinitã una dintre condiţiile prevãzute la art. 50 şi art. 51 alin. (2);
    c) lungimea textului replicii depãşeşte cu mult necesarul dreptului la replicã şi persoana lezatã nu acceptã scurtarea textului.
    ART. 56
    (1) În termen de douã zile de la primirea cererii, radiodifuzorul este obligat sã comunice, în scris, solicitantului fie ziua şi ora difuzãrii dreptului la replicã sau a rectificãrii, fie motivul refuzului.
    (2) Refuzul motivat va preciza în mod obligatoriu posibilitatea solicitantului de a se adresa Consiliului în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzãrii programului care a produs lezarea.
    ART. 57
    (1) Dreptul la replicã va fi difuzat gratuit, fãrã comentarii ale radiodifuzorului, în termen de maximum 3 zile de la data aprobãrii cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în cadrul aceluiaşi interval orar, al aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.
    (2) Dacã urmãtoarea ediţie a emisiunii în care s-a produs lezarea este programatã într-un termen mai lung de 7 zile, calculat de la data aprobãrii cererii, dreptul la replicã se difuzeazã în maximum 3 zile de la aceastã datã, în acelaşi interval orar şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.
    (3) Dreptul la replicã se exercitã fie prin difuzarea pe post a intervenţiei directe a persoanei lezate, fie prin difuzarea unei înregistrãri realizate de radiodifuzor sau de solicitant; înregistrarea realizatã de solicitant trebuie sã corespundã standardelor tehnice utilizate de radiodifuzor.
    (4) În situaţia în care solicitantul este de acord, dreptul la replicã poate fi difuzat şi sub forma unui text scris.
    ART. 58
    (1) Dreptul la rectificare se exercitã prin difuzarea gratuitã pe post, în termen de maximum 3 zile de la data aprobãrii cererii, în acelaşi interval orar, a unor precizãri prin care radiodifuzorul corecteazã informaţiile eronate care au produs lezarea, menţionând emisiunea în care au fost prezentate informaţiile eronate şi data difuzãrii ei.
    (2) Forma rectificãrii trebuie convenitã în prealabil cu persoana lezatã.

    CAP. II
    Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

    ART. 59
    Solicitantul cãruia i s-a refuzat de cãtre radiodifuzor dreptul la replicã ori la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de maximum 30 de zile de la data difuzãrii programului care a produs lezarea.
    ART. 60
    Sesizarea, însoţitã de întreaga documentaţie referitoare la cererile de acordare a dreptului la replicã sau la rectificare, se înregistreazã la Registratura Consiliului.
    ART. 61
    Consiliul este obligat sã se pronunţe asupra sesizãrii în termen de cel mult 7 zile de la data înregistrãrii ei.
    ART. 62
    În cazul în care Consiliul dã câştig de cauzã solicitantului, radiodifuzorul va duce la îndeplinire decizia Consiliului în termen de cel mult 3 zile de la data comunicãrii ei.
    ART. 63
    Acordarea dreptului la replicã sau la rectificare nu împiedicã persoana ale cãrei drepturi sau interese legitime au fost lezate sã se adreseze instanţelor judecãtoreşti.

    TITLUL V
    Asigurarea informãrii corecte şi a pluralismului

    ART. 64
    (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie sã respecte urmãtoarele principii:
    a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
    b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment sã fie corectã, verificatã şi prezentatã în mod imparţial şi cu bunãcredinţã.
    (2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie sã aducã rectificãrile necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare.
    (3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a cãror credibilitate nu este suficient verificatã, se va menţiona explicit acest fapt.
    ART. 65
    În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie sã respecte urmãtoarele reguli:
    a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor;
    b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul sã existe o conexiune realã;
    c) titlurile şi textele afişate pe ecran sã reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate;
    d) în cazul difuzãrii unor reconstituiri sã se menţioneze în mod clar acest lucru;
    e) în cazul prezentãrii de înregistrãri provenind din surse externe redacţiei, sã se precizeze acest lucru;
    f) în enunţarea unor ipoteze sau a unor relaţii de cauzalitate privind producerea unor eventuale catastrofe, sã se solicite şi punctul de vedere al autoritãţii publice abilitate.
    ART. 66
    (1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de naturã politicã, economicã, socialã sau culturalã, trebuie sã respecte urmãtoarele principii:
    a) asigurarea imparţialitãţii, echilibrului şi favorizarea liberei formãri a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publicã;
    b) evitarea oricãror forme de discriminare.
    (2) Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigurã, de regulã, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile urmãtoare; în cazul în care cei solicitaţi refuzã sã participe sau sã îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre pãrţi nu exonereazã realizatorul/moderatorul de asigurarea imparţialitãţii.
    ART. 67
    În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legãturã cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie sã asigure o separare clarã a opiniilor de fapte şi nu trebuie sã profite de apariţia lor constantã în programe într-un mod care sã contravinã exigenţelor de asigurare a imparţialitãţii.
    ART. 68
    Radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de ştiri şi dezbateri prezentate sau moderate de oameni politici care deţin funcţii sau demnitãţi publice ori purtãtori de cuvânt ai instituţiilor publice, precum şi de persoane desemnate public sã candideze sau care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale.
    ART. 69
    (1) În programele de ştiri radiodifuzorii trebuie sã asigure o prezentare echilibratã a reprezentanţilor puterii şi opoziţiei, ţinând cont de ponderea partidelor parlamentare, de importanţa temelor aflate în dezbatere şi, dupã caz, de reprezentarea partidelor la nivel local.
    (2) În emisiunile de dezbatere numãrul reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei trebuie sã fie egal.
    ART. 70
    În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordeazã probleme de interes public privind minoritãţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.
    ART. 71
    (1) Prezentarea sondajelor de opinie va fi însoţitã în mod obligatoriu de urmãtoarele informaţii:
    a) denumirea celor care au solicitat şi a celor care au realizat sondajul;
    b) perioada în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizatã;
    c) dimensiunea eşantionului şi marja maximã de eroare.
    (2) Indiferent de modalitatea de interogare a publicului, televotul sau sondajul propriu, de genul vox pop, organizat şi prezentat de cãtre furnizorul de servicii media audiovizuale, trebuie sã respecte urmãtoarele reguli:
    a) sã nu ofere recompense persoanelor chestionate;
    b) sã nu încalce dispoziţiile art. 30;
    c) sã difuzeze, în cadrul invitaţiei adresate publicului de a participa la televot sau la sondaj, precum şi la prezentarea rezultatelor, menţiunea "televotul/sondajul nu este reprezentativ pentru opinia publicã şi nu are valoarea unui sondaj de opinie", afişatã lizibil pe o duratã de minimum 5 secunde, în condiţiile art. 94.
    (3) În cazul invocãrii rãspunsurilor primite din partea publicului pe o anumitã temã, radiodifuzorii vor menţiona numãrul total de mesaje primite, indiferent de mijloacele de comunicare utilizate.
    (4) Comunicarea în cadrul unui program a numerelor de apel ale serviciilor de telefonie trebuie sã respecte dispoziţiile alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) şi (3) ale art. 92, precum şi dispoziţiile art. 94.
    ART. 72
    Radiodifuzorii trebuie sã precizeze calitatea politicã a persoanelor care îşi exprimã punctele de vedere în probleme de interes public.
    ART. 73
    Este interzisã difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacã diagnosticul şi actele medicale care îl atestã nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din strãinãtate.
    ART. 74
    Informaţiile difuzate în cazurile de rãpiri sau deturnãri nu trebuie sã aducã prejudicii eforturilor depuse pentru soluţionarea lor şi sã punã în pericol viaţa persoanelor în cauzã.
    ART. 75
    (1) Relatãrile despre dezastre sau tragedii colective trebuie sã fie realizate cu decenţã şi discernãmânt, fãrã a induce panicã.
    (2) Radiodifuzorii nu trebuie sã repete nejustificat imaginile şocante.
    (3) Radiodifuzorii au obligaţia de a prezenta şi poziţia exprimatã de autoritãţile publice abilitate.
    (4) Este interzisã dezvãluirea de cãtre radiodifuzori a identitãţii victimelor pânã la comunicarea oficialã a acesteia.
    ART. 76
    (1) Informaţiile şi comunicatele oficiale ale autoritãţilor publice cu privire la dezastre, la starea de urgenţã sau la starea de asediu se difuzeazã integral şi cu prioritate.
    (2) Decretul de instituire a stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã se difuzeazã pe posturile de radio şi de televiziune în cel mult douã ore de la semnare şi repetat în primele 24 de ore de la instituirea stãrii de asediu sau de urgenţã.
    (3) Informaţiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgenţã, cu excepţia celor referitoare la dezastre, se dau publicitãţii numai cu avizul autoritãţilor militare.
    (4) Pe timpul stãrii de asediu sau al stãrii de urgenţã radiodifuzorii sunt obligaţi sã transmitã, cu prioritate, mesajele autoritãţilor militare, la cererea acestora.
    ART. 77
    (1) Radiodifuzorii care dau publicitãţii date, informaţii, avertizãri şi prognoze meteorologice sunt obligaţi sã precizeze sursa de informare.
    (2) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt obligate sã comunice, în mod repetat, avertizãrile referitoare la fenomenele meteorologice periculoase.
    ART. 78
    (1) Prezenţa siglei serviciului de programe de televiziune pe întreaga duratã a difuzãrii, cu excepţia timpului afectat publicitãţii, este obligatorie.
    (2) Orice transmisiune în direct va fi însoţitã permanent de menţiunea "Direct".
    (3) La difuzarea în reluare a programelor se va face menţiunea "Reluare" pe întreaga duratã a difuzãrii acestora, cu excepţia operelor cinematografice.
    (4) La difuzarea unor imagini şi/sau înregistrãri sonore de arhivã se va face datarea acestora ori menţiunea "Arhivã".
    (5) Nu este permisã prezentarea ca transmisiune directã a programelor înregistrate.
    (6) Radiodifuzorii au obligaţia de a înştiinţa publicul dacã interpretarea unor piese muzicale este play-back.
    ART. 79
    Furnizorii de servicii media audiovizuale vor asigura, gradual, pânã la 1 ianuarie 2015, accesibilitatea la principala emisiune informativã televizatã a persoanelor cu deficienţe de auz.
    ART. 80
    Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia sã nu utilizeze în programe impulsuri audio şi video subliminale, de naturã electronicã şi informaticã, ce pot influenţa publicul.
    ART. 81
    Radiodifuzorii au obligaţia de a respecta programul anunţat; fac excepţie situaţiile de forţã majorã.
    ART. 82
    În cazul transmisiei unei competiţii sportive, cu excepţia competiţiilor UEFA şi FIFA, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a afişa permanent competitorii, scorul şi minutul.

    TITLUL VI
    Responsabilitãţi culturale

    ART. 83
    Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Românã.
    ART. 84
    Serviciile media audiovizuale trebuie sã reflecte diversitatea spaţiului cultural românesc şi european.
    ART. 85
    Radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României au obligaţia de a asigura în cadrul fiecãrui serviciu de programe de televiziune îndeplinirea urmãtoarelor cerinţe:
    a) sã rezerve operelor europene, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din Legea audiovizualului, minimum 50% din timpul de difuzare, cu excepţia timpului consacrat informaţiilor, manifestãrilor sportive, jocurilor, publicitãţii, precum şi serviciilor de teletext şi teleshopping;
    b) sã rezerve operelor europene create de producãtori independenţi cel puţin 10% din timpul de difuzare, cu excepţia timpului consacrat informaţiilor, manifestãrilor sportive, jocurilor, publicitãţii, precum şi serviciilor de teletext şi teleshopping, sau cel puţin 10% din bugetul lor de programe;
    c) respectarea structurii programelor aprobate de Consiliu.
    ART. 86
    Sunt exceptate de la prevederile art. 85 lit. a) şi b) serviciile de programe de televiziune care îndeplinesc simultan urmãtoarele condiţii:
    a) au o audienţã potenţialã de pânã la 3% din populaţia recenzatã a ţãrii;
    b) nu difuzeazã filme artistice de lung metraj şi seriale pentru televiziune;
    c) conţinutul serviciului de programe este exclusiv de interes local.
    ART. 87
    Dispoziţiile art. 23 din Legea audiovizualului privind promovarea operelor audiovizuale europene se vor aplica în mod corespunzãtor serviciilor media la cerere, potrivit specificului acestor servicii.
    ART. 88
    Radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României prezintã semestrial Consiliului un raport, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, care face parte integrantã din prezentul cod.

    TITLUL VII
    Emisiuni interactive, jocuri şi concursuri

    ART. 89
    (1) Jocurile de noroc pot fi difuzate în cadrul unui program audiovizual sau pot fi subiect al unei comunicãri comerciale audiovizuale numai dacã sunt autorizate în condiţiile legii.
    (2) Este interzisã difuzarea de jocuri-concurs cu câştiguri de orice fel, prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicaţie, televiziune ori radio, prin care se condiţioneazã obţinerea unor avantaje materiale ca rezultat al rãspunsurilor formulate la întrebãri adresate publicului şi care presupun o taxã de participare.
    (3) Programele audiovizuale care conţin jocuri de noroc se supun condiţiilor de protecţie a minorilor prevãzute în cap. II "Clasificarea programelor în vederea protecţiei minorilor" din titlul II "Protecţia minorilor".
    (4) Jocurile de noroc nu pot fi incluse în programele adresate minorilor şi nici nu este permisã incitarea acestora sã participe la astfel de jocuri.
    (5) Jocurile de noroc trebuie sã respecte regulile informãrii corecte, iar regulamentul lor de desfãşurare trebuie sã fie clar şi adus la cunoştinţã în mod corespunzãtor.
    (6) La începutul şi pe parcursul desfãşurãrii programului, publicul va fi informat, vizual şi auditiv, despre caracterul jocului, condiţiile de participare şi de tarifare, modalitãţile de acces şi de atribuire a câştigurilor.
    (7) Anterior programãrii difuzãrii jocului, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia sã aducã la cunoştinţa Consiliului datele principale din licenţa sub care acesta este organizat.
    (8) Este interzisã solicitarea insistent adresatã publicului de a participa la joc.
    ART. 90
    (1) Nu pot fi difuzate emisiuni interactive în care:
    a) publicul apeleazã la vrãjitori şi prezicãtori sau la activitãţi interzise prin lege;
    b) se atribuie câştiguri în produse ori servicii pentru care este interzisã prin lege comunicarea comercialã audiovizualã.
    (2) Este interzisã prezentarea sau oferirea de consultaţii şi tratamente medicale neavizate de Colegiul Medicilor în emisiunile interactive.
    (3) Sunt interzise programele erotice interactive.
    ART. 91
    (1) Concursurile interactive pot fi difuzate în cadrul programelor audiovizuale numai dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele condiţii:
    a) au drept scop exclusiv fidelizarea, divertismentul sau educarea publicului;
    b) sunt inserate numai în programe educative şi de divertisment sau sunt difuzate ca emisiuni-concurs;
    c) nu presupun taxã de participare directã sau disimulatã, cum ar fi suprataxa perceputã de serviciile de telefonie cu valoare adãugatã;
    d) respectã regulile informãrii corecte;
    e) câştigurile sau premiile sunt atribuite în baza unui regulament adus la cunoştinţa publicului.
    (2) Este interzisã descrierea calitãţii produselor sau a serviciilor oferite ca premii în cadrul unui concurs interactiv, cu excepţia mãrcii şi a valorii.
    (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) produsele sau serviciile culturale.
    (4) Este interzisã oferirea de premii în bani sau cadouri nepotrivite vârstei minorilor în concursurile interactive destinate acestora.
    ART. 92
    (1) Comunicarea în cadrul unui program a numerelor de apel ale serviciilor de telefonie, în scopul invitãrii publicului de a participa la un joc de noroc sau concurs interactiv, trebuie sã respecte urmãtoarele cerinţe:
    a) sã punã la dispoziţia publicului informaţii clare privind tariful aplicat de furnizor pe unitatea de timp, incluzând taxa pe valoarea adãugatã şi, dupã caz, toate taxele suplimentare;
    b) sã informeze corect publicul cu privire la condiţiile şi modalitatea de a intra în posesia premiului oferit, inclusiv eventualele costuri suplimentare;
    c) în situaţia în care tariful se aplicã în mod automat din momentul formãrii numãrului (apel fãrã rãspuns), acest lucru va fi adus la cunoştinţa publicului pe parcursul emisiunii, periodic, atât sub formã scrisã, cât şi oral.
    (2) În cadrul serviciilor de programe de televiziune, tariful aplicat de furnizorul de servicii de telefonie va fi prezentat lizibil, pe întreaga duratã de afişare a numãrului de apel, utilizându-se caractere cu dimensiuni identice cu cele ale numãrului de apel.
    (3) În cadrul serviciilor de programe de radiodifuziune sonorã, tariful aplicat de furnizorul de servicii de telefonie va fi precizat imediat dupã comunicarea numãrului de apel, astfel încât sã fie clar perceput de radioascultãtor.
    (4) În cazul concursurilor cu premii care în mod normal implicã o duratã a apelului mai mare de 3 minute, publicul va fi informat în condiţiile prevãzute la alin. (2) şi (3) privind afişarea tarifului aplicat.

    TITLUL VIII
    Comunicãri comerciale audiovizuale

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 93
    Comunicãrile comerciale audiovizuale trebuie sã respecte, indiferent de formã şi de duratã, principiile de protecţie a minorului, de informare corectã a publicului, de respectare a demnitãţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale.
    ART. 94
    În scopul unei informãri corecte, orice informaţie sau avertizare conţinutã într-o comunicare comercialã audiovizualã se difuzeazã astfel încât aceasta sã fie clar perceputã de public, în special prin asigurarea urmãtoarelor mãsuri:
    a) sã fie prezentatã static, lizibil şi pe o duratã suficientã, în cazul informaţiei difuzate sub formã de videotext; dimensiunea caracterelor trebuie sã fie de minimum 17 puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 32 în format HD, înaltã definiţie;
    b) sã fie redatã la vitezã normalã de citire.
    ART. 95
    În sensul prezentului titlu, prin reminder se înţelege clipul publicitar sub formã prescurtatã care îndeplineşte cumulativ urmãtoarele condiţii:
    a) este o parte, o continuare şi/sau o completare a aceleiaşi campanii publicitare la un anumit produs sau serviciu, realizatã în cadrul aceluiaşi serviciu media audiovizual;
    b) reaminteşte publicului elemente din mesajul difuzat în spotul principal al campaniei publicitare;
    c) are o duratã de maximum 10 secunde.
    ART. 96
    (1) Comunicãrile comerciale pentru convorbiri telefonice erotice, precum şi pentru produse şi servicii cu destinaţie sexualã sunt interzise.
    (2) Comunicãrile comerciale pentru publicaţii, filme ori spectacole erotice se difuzeazã în aceleaşi condiţii cu cele stabilite pentru programele 18.
    (3) Este interzisã difuzarea oricãrei forme de comunicare comercialã sau de promovare a produselor cu caracter pornografic.

    CAP. II
    Sponsorizare

    ART. 97
    (1) Programul audiovizual sponsorizat trebuie sã poatã fi clar identificat ca atare de cãtre public.
    (2) Anunţurile de sponsorizare, prin care se menţioneazã existenţa acordului de sponsorizare a unui program audiovizual, trebuie sã fie în mod clar separate de publicitate, sã prezinte numai numele, marca, imaginea, activitatea sau produsele sponsorului şi sã nu încurajeze în mod direct cumpãrarea sau închirierea de produse ori servicii, mai ales prin menţiuni exprese cu caracter promoţional la produsele sau serviciile sponsorului sau ale unui terţ.
    3) Anunţul de sponsorizare poate fi fãcut prin:
    a) referire verbalã şi/sau scrisã;
    b) insert grafic;
    c) ecran partajat.
    (4) Prin insert grafic se înţelege reprezentarea, staticã sau în mişcare, cu sau fãrã sunet, a mãrcii, astfel cum aceasta este definitã potrivit legii, a siglei sau a altui simbol prin care se identificã sponsorul ori imaginea unui produs reprezentativ al acestuia.
    (5) Inserturile grafice şi ecranul partajat nu trebuie sã afecteze integritatea editorialã a programului; ecranul partajat va include menţiunea "Sponsor"/"Sponsori" pe întreaga duratã a difuzãrii acestuia.
    (6) Anunţurile de sponsorizare difuzate în interiorul programului nu pot depãşi 30 de secunde pentru fiecare perioadã de 30 de minute a duratei programate.
    (7) În situaţia prezenţei în programul audiovizual sponsorizat a reprezentanţilor sponsorilor, referirile la sponsori nu trebuie sã depãşeascã 30 de secunde pentru fiecare sponsor.
    (8) În situaţia în care un program audiovizual este sponsorizat de mai mulţi sponsori, radiodifuzorul trebuie sã anunţe toţi sponsorii cel puţin la sfârşitul programului.
    (9) În anunţul sponsorului nu trebuie sã existe nicio conexiune cu publicitatea difuzatã ori cu plasarea de produse referitoare la produsele sau serviciile sponsorului.
    (10) În cazul autopromovãrii emisiunilor sponsorizate, se pot prezenta, la sfârşitul spotului, pe o duratã de maximum 5 secunde, mãrcile sponsorilor.
    (11) Anunţul de autopromovare a unui program sponsorizat care face referire la mãrcile sponsorilor poate fi difuzat de maximum 5 ori pe zi.
    ART. 98
    (1) Nu pot fi sponsorizate emisiuni de ştiri şi dezbateri pe teme politice.
    (2) Nicio emisiune nu poate fi sponsorizatã de producãtori de tutun.
    (3) Este interzisã difuzarea în intervalul orar 6,00-22,00 a emisiunilor sponsorizate de companiile al/a cãror nume sau marcã este identic/identicã cu numele ori marca unei bãuturi spirtoase.
    (4) Emisiunile/Programele audiovizuale nu pot fi sponsorizate de cãtre persoane fizice ori juridice care au ca obiect principal de activitate fabricarea sau vânzarea de produse ori furnizarea de servicii a cãror publicitate este interzisã.
    ART. 99
    (1) Nu trebuie sã existe nicio conexiune între numele, marca sau imaginea sponsorului şi denumirea emisiunii.
    (2) Emisiunile destinate minorilor nu pot fi sponsorizate de cãtre persoane fizice sau juridice a cãror activitate principalã este fabricarea ori comercializarea bãuturilor alcoolice, a produselor şi tratamentelor medicale sau a suplimentelor alimentare, precum şi de cãtre cele care organizeazã jocuri şi concursuri interzise minorilor.

    CAP. III
    Plasarea de produse

    ART. 100
    (1) Prin plasare de produse se înţelege orice formã de comunicare comercialã audiovizualã constând în includerea unui produs, serviciu sau a mãrcii acestora ori în referirea la acestea, prin inserarea în cadrul unui program, în schimbul unei plãţi sau contraprestaţii.
    (2) Plasarea de produse se semnaleazã, la începutul şi la sfârşitul programului, precum şi la reluarea dupã fiecare pauzã publicitarã, prin menţiunea "Acest program conţine/a conţinut plasare de produse.", precum şi prin simbolul "PP" de culoare albã pe fond negru, afişate lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie, şi pentru o duratã de minimum 5 secunde.
    (3) Menţiunea scrisã prevãzutã la alin. (2) va fi eliminatã dupã o perioadã de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.
    (4) Plasarea de produse nu exclude sponsorizarea şi/sau difuzarea de publicitate pentru aceleaşi produse sau servicii, în cadrul aceluiaşi program, cu respectarea dispoziţiilor art. 97 alin. (9), precum şi a celorlalte condiţii impuse de Legea audiovizualului.

    CAP. IV
    Publicitate şi teleshopping

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    ART. 101
    Este interzisã orice formã de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugereazã publicului ori îl instigã sã renunţe la alte produse sau servicii similare ori asemãnãtoare identificabile.
    ART. 102
    (1) Este interzisã publicitatea care nu este conformã cu dispoziţiile legale.
    (2) Publicitatea pentru profesiile liberale se poate face cu respectarea normelor de conduitã care reglementeazã profesiile respective.
    ART. 103
    (1) Este interzisã difuzarea de emisiuni, altele decât teleshoppingul, în care sunt promovate bunuri sau servicii individualizate care pot fi identificate de public prin marcã, producãtor ori prin modalitãţi de comercializare.
    (2) Aceste restricţii nu se referã la denumirea companiilor producãtoare de bunuri sau prestatoare de servicii, precum şi la produsele şi serviciile culturale.
    ART. 104
    Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul în care se utilizeazã practici comerciale înşelãtoare sau practici comerciale agresive.
    ART. 105
    (1) Publicitatea sau teleshoppingul care se referã la o ofertã specialã trebuie sã indice, în mod clar şi neechivoc, perioada de valabilitate a ofertei în care se aplicã preţul special sau alte condiţii specifice ori, dacã este cazul, faptul cã oferta specialã se referã la stocul de bunuri sau pachetul de servicii disponibil.
    (2) În cazul publicitãţii ce include concursuri pentru promovarea unui produs sau serviciu se vor preciza perioada de desfãşurare a concursului şi regulamentul acestuia.
    ART. 106
    (1) Calupurile publicitare trebuie separate clar, sonor şi vizual, de programele audiovizuale, prin coperte neutre.
    (2) În cadrul unui calup publicitar poate fi difuzat un singur grupaj de autopromovare.
    (3) Pentru asigurarea condiţiilor de identificare şi separare, precizate la alin. (1), spoturile publicitare şi de teleshopping se difuzeazã cu respectarea urmãtoarelor reguli:
    a) calupurile publicitare trebuie separate clar, sonor şi vizual, de programele audiovizuale, prin coperte neutre, cu menţiunea "Publicitate";
    b) telepromovarea trebuie semnalatã clar, sonor şi vizual, şi însoţitã pe întreaga duratã de difuzare de menţiunea "Publicitate", afişatã lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie, şi pe o duratã de minimum 5 secunde;
    c) menţiunea scrisã prevãzutã la lit. b) va fi eliminatã dupã o perioadã de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei decizii şi va fi înlocuitã cu simbolul "P", afişat în aceleaşi condiţii de lizibilitate;
    d) se interzice difuzarea de publicitate şi de teleshopping în care apar prezentatori ai emisiunilor de ştiri.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Ecranul partajat

    ART. 107
    (1) Publicitatea pe ecran partajat se difuzeazã cu respectarea urmãtoarelor condiţii cumulative:
    a) sã fie clar separatã de conţinutul editorial printr-o divizare a suprafeţei ecranului, obţinutã prin afişarea spoturilor publicitare într-o fereastrã publicitarã distinctã de fereastra editorialã; pentru a nu altera programul principal nu trebuie modificat raportul de aspect al imaginii acestuia, iar suprafaţa ferestrei publicitare nu trebuie sã depãşeascã suprafaţa ferestrei editoriale;
    b) sã fie uşor de identificat prin afişarea menţiunii "Publicitate", pe toatã durata difuzãrii acesteia.
    (2) Este interzisã difuzarea de publicitate:
    a) în mod simultan pe douã sau mai multe ferestre partajate;
    b) pe crawl.
    (3) Este interzisã difuzarea publicitãţii pe ecran partajat în urmãtoarele categorii de programe audiovizuale:
    a) programe destinate minorilor;
    b) programe de ştiri, precum şi de dezbateri politice.
    (4) Timpul de difuzare a publicitãţii pe ecran partajat intrã în calculul limitei orare de 12 minute.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Publicitatea virtualã

    ART. 108
    (1) Publicitatea virtualã se poate difuza numai în cadrul transmisiunii unor evenimente sportive, culturale sau expoziţionale, cu respectarea urmãtoarelor condiţii cumulative:
    a) sã existe acordul organizatorului evenimentului respectiv şi al titularilor de drepturi;
    b) sã nu aducã atingere integritãţii, valorii şi/sau specificului evenimentului în care este plasatã, sã nu fie stridentã şi obositoare din punct de vedere vizual;
    c) telespectatorii sã fie informaţi asupra utilizãrii acestui procedeu publicitar, la începutul transmisiei evenimentului şi dupã fiecare pauzã, prin menţiunea "acest program conţine publicitate virtualã", afişatã lizibil pe o duratã de minimum 5 secunde.
    (2) În cazul evenimentelor sportive, publicitatea virtualã poate sã fie plasatã pe suprafaţa de joc în timpul jocului, în pauza acestuia şi dupã sfârşitul sãu. De asemenea, publicitatea virtualã poate fi plasatã şi în spaţiile situate în afara suprafeţei de joc destinate de cãtre organizatorul competiţiei plasãrii de panouri publicitare.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Excepţii. Spoturi izolate

    ART. 109
    (1) Radiodifuzorii pot difuza în timpul transmisiei unei competiţii sportive inserturi grafice, cu respectarea urmãtoarelor condiţii cumulative:
    a) insertul grafic se difuzeazã numai în momentul în care se înlocuieşte un jucãtor sau când se modificã scorul;
    b) durata unui insert sã nu depãşeascã 10 secunde, iar durata totalã de difuzare pe întreaga transmisie sã nu depãşeascã douã minute;
    c) insertul grafic sã fie plasat deasupra sau sub zona de difuzare a informaţiei prevãzute la lit. a) şi sã nu depãşeascã dimensiunile acesteia.
    (2) Dimensiunea casetei grafice a insertului grafic, gradul acesteia de transparenţã şi zona în care aceasta se plaseazã pe ecran se vor alege astfel încât sã nu se aducã atingere integritãţii sau valorii competiţiei sportive în care este plasatã.
    ART. 110
    (1) În cadrul serviciilor de programe de televiziune se pot difuza spoturi publicitare izolate numai dacã pauzele disponibile pentru inserarea spoturilor între pãrţile unui program, cum ar fi pauzele dintre rundele unui meci de box sau de tenis, sunt foarte scurte.
    (2) Spotul izolat se difuzeazã în urmãtoarele condiţii cumulative:
    a) durata spotului sã nu depãşeascã 30 de secunde;
    b) sã fie însoţit pe toatã durata difuzãrii de un marcaj cât mai vizibil, constând în majuscula "P" încadratã într-un cerc cu suprafaţa transparentã, cu dimensiunea de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie, amplasat în partea din dreapta jos a ecranului.
    ART. 111
    Radiodifuzorii pot difuza în timpul transmisiunilor sportive minispoturi de publicitate, cu respectarea cumulativã a urmãtoarelor condiţii:
    a) durata minispotului sã nu depãşeascã 10 secunde;
    b) sã fie maximum douã minispoturi pe reprizã;
    c) sã fie inserate în momentele de întrerupere naturalã a jocului;
    d) sã fie însoţite pe toatã durata difuzãrii de un marcaj cât mai vizibil, constând în majuscula "P" încadratã într-un cerc cu suprafaţa transparentã, cu dimensiunea de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltã definiţie, amplasat în partea din dreapta jos a ecranului.
    ART. 112
    (1) În mod excepţional, în cadrul serviciilor de programe de televiziune se poate difuza, în intervalul orar 20,00-6,00, în alte situaţii decât cele precizate la art. 110, un spot publicitar izolat, cu respectarea regulilor de inserare a publicitãţii.
    (2) În cazul publicitãţii pentru bãuturi spirtoase, spotul publicitar izolat va fi difuzat numai în intervalul orar 23,00-6,00.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Publicitate la alcool

    ART. 113
    (1) În intervalul orar 6,00-22,00 este interzisã orice formã de publicitate la bãuturi spirtoase.
    (2) În sensul prezentului cod, bãuturile spirtoase sunt cele definite potrivit reglementãrilor în vigoare ale Uniunii Europene.
    ART. 114
    Este interzisã difuzarea de spoturi publicitare la alcool în care apar minori.
    ART. 115
    Este interzisã difuzarea spoturilor de autopromovare şi a concursurilor de fidelizare care conţin referiri la numele sau la marca unei bãuturi spirtoase; în cadrul concursurilor nu pot fi oferite ca premii bãuturi spirtoase.
    ART. 116
    Calupurile publicitare în care se promoveazã bãuturi spirtoase se vor încheia cu avertismentul sonor şi vizual: "Consumul excesiv de alcool dãuneazã grav sãnãtãţii."

    SECŢIUNEA a 6-a
    Publicitate la alimente

    ART. 117
    Publicitatea la produsele alimentare trebuie sã respecte urmãtoarele condiţii:
    a) sã nu încurajeze consumul excesiv de alimente;
    b) sã nu sugereze renunţarea la consumul de fructe, legume sau de alimente naturale;
    c) sã respecte dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sãnãtate înscrise pe produsele alimentare, precum şi dispoziţiile legislaţiei naţionale în vigoare referitoare la aceste produse.
    ART. 118
    În cazul în care publicitatea pentru sucuri şi bãuturi rãcoritoare este ilustratã cu fructe şi/sau legume, se va preciza în procente cantitatea de fructe şi/sau legume conţinutã de produs.
    ART. 119
    (1) În cazul utilizãrii la fabricarea produselor alimentare numai a aromelor de fructe şi legume, se interzice ilustrarea proprietãţilor produsului cu imagini de fructe.
    (2) În cazul utilizãrii exclusive a aromelor, acest fapt va fi menţionat în spoturile de publicitate, scris şi verbal, prin sintagma "cu gust de ..." sau, dupã caz, "cu aromã de ...".
    ART. 120
    (1) Sub rezerva derogãrilor prevãzute de legislaţia comunitarã şi naţionalã aplicabile apelor minerale naturale şi produselor alimentare destinate unei alimentaţii speciale, informaţiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie sã atribuie unui produs alimentar proprietãţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane şi nu trebuie sã evoce astfel de proprietãţi.
    (2) Nu se vor atribui alimentelor proprietãţi pe care acestea nu le posedã.
    (3) În publicitatea pentru alimente adresatã minorilor este interzisã folosirea celebritãţilor, personalitãţilor sau medicilor. Publicitatea la alimente adresatã minorilor este definitã în conformitate cu codul de autoreglementare al Consiliului Român pentru Publicitate, depozitar al Codului etic pentru publicitatea adresatã copiilor referitoare la produse alimentare.
    (4) În cadrul calupurilor publicitare ce promoveazã alimente radiodifuzorii trebuie sã difuzeze alternativ unul dintre urmãtoarele mesaje de avertizare:
    a) "Pentru o viaţã sãnãtoasã, consumaţi zilnic fructe şi legume.";
    b) "Pentru o viaţã sãnãtoasã, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.";
    c) "Pentru o viaţã sãnãtoasã, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide.";
    d) "Pentru o viaţã sãnãtoasã, respectaţi mesele principale ale zilei.";
    e) "Pentru sãnãtatea dumneavoastrã evitaţi excesul de sare, zahãr şi grãsimi."
    (5) Toate mesajele de avertizare prevãzute la alin. (4) se difuzeazã alternativ pe parcursul unei zile, câte un mesaj inserat la sfârşitul unuia dintre calupurile publicitare din cadrul fiecãrei ore date din intervalul orar 6,00-22,00. În perioada în care difuzeazã un spot noncomercial recomandat de Consiliu, radiodifuzorii pot renunţa la difuzarea mesajelor de avertizare prevãzute la alin. (4).

    SECŢIUNEA a 7-a
    Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţionalã specialã

    ART. 121
    Prin publicitate audiovizualã pentru produse medicale se înţelege orice formã de promovare destinatã sã stimuleze distribuirea, consumul sau vânzarea medicamentelor şi a dispozitivelor medicale.
    ART. 122
    (1) Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele şi tratamentele medicale care necesitã prescripţie medicalã.
    (2) Pot fi difuzate numai materialele publicitare avizate de Agenţia Naţionalã a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în cap. VIII "Publicitatea" şi cap. IX "Informarea publicului" din titlul XVII "Medicamentul" al <>Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (3) În programele audiovizuale nu pot fi recomandate medicamente identificate prin marcã sau denumire comercialã, tratamente medicale, farmacii, cabinete medicale şi medicodentare.
    ART. 123
    Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul la medicamente care conţin substanţe definite ca stupefiante sau psihotrope.
    ART. 124
    (1) Promovarea medicamentelor în serviciile media audiovizuale va include în mod obligatoriu urmãtoarele:
    a) denumirea produsului;
    b) denumirea comunã, dacã produsul conţine un singur ingredient activ;
    c) indicaţia terapeuticã (afecţiunile pentru care se foloseşte produsul medicamentos);
    d) avertizarea sonorã "Acesta este un medicament. Citiţi cu atenţie prospectul.";
    e) avertizarea scrisã prevãzutã la <>art. 800 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), publicitatea în formã prescurtatã (reminder) va include cel puţin avertizarea prevãzutã la alin. (1) lit. d), sub formã scrisã.
    (3) Avertizarea menţionatã la alin. (1) lit. d) se va difuza în condiţii care sã asigure o percepţie clarã a mesajului, printr-o pronunţare normalã, neacceleratã.
    (4) Avertizãrile menţionate la alin. (1) lit. e) şi la alin. (2) se vor difuza în condiţiile prevãzute la art. 94.
    ART. 125
    Este interzisã difuzarea de publicitatea şi de teleshopping pentru produse de larg consum care invocã avize sau recomandãri medicale; fac excepţie produsele destinate igienei.
    ART. 126
    (1) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru medicamente şi tratamente medicale sau suplimente alimentare prezentate sau recomandate de personalitãţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive ori de alte persoane, care, datoritã celebritãţii lor, pot încuraja consumul acestor produse sau tratamente.
    (2) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping în care personal medical sau farmacişti recomandã ori avizeazã produse alimentare destinate minorilor, produse şi tratamente medicale sau suplimente alimentare.
    (3) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru produse medicale, tratamente medicale sau suplimente alimentare, dacã prezentãrile conţin recomandãri ori avize ale asociaţiilor medicale.
    ART. 127
    (1) Este interzisã difuzarea de publicitate pentru produse medicale, tratamente medicale sau suplimente alimentare în emisiuni destinate minorilor ori în pauzele publicitare care precedã sau urmeazã unor astfel de emisiuni.
    (2) Producãtorii şi distribuitorii de produse şi tratamente medicale sau suplimente alimentare nu pot sponsoriza programele ori emisiunile destinate minorilor.
    (3) Publicitatea şi teleshoppingul la produse şi tratamente pentru probleme de naturã sexualã nu pot fi difuzate decât în intervalul orar 22,00-6,00.
    ART. 128
    Este interzisã menţionarea în publicitate sau în teleshopping a unor indicaţii terapeutice referitoare la boli precum:
    a) tuberculozã;
    b) bolile cu transmisie sexualã;
    c) alte boli infecţioase grave;
    d) cancer şi alte boli tumorale;
    e) insomnia cronicã;
    f) diabet şi alte boli metabolice.
    ART. 129
    Publicitatea la medicamente nu trebuie sã conţinã nicio menţiune care:
    a) sã dea impresia cã o consultaţie medicalã sau o intervenţie chirurgicalã nu este necesarã, în special prin oferirea unor sugestii de diagnostic ori de tratament la distanţã;
    b) sã sugereze cã efectul tratamentului cu medicamentul respectiv este garantat, nu este însoţit de reacţii adverse sau cã efectul este mai bun ori echivalent cu cel al altui tratament sau medicament;
    c) sã sugereze cã starea de sãnãtate a subiectului poate fi îmbunãtãţitã prin utilizarea medicamentului respectiv;
    d) sã sugereze cã starea de sãnãtate a subiectului poate fi afectatã dacã nu se utilizeazã medicamentul; aceastã interdicţie nu se aplicã campaniilor de vaccinare prevãzute la <>art. 799 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
    e) sã se adreseze exclusiv sau în special minorilor;
    f) sã sugereze cã medicamentul este un aliment, produs cosmetic sau alt produs de consum;
    g) sã sugereze cã siguranţa sau eficacitatea medicamentului este datoratã faptului cã acesta este natural;
    h) sã poatã, printr-o descriere sau reprezentare detaliatã a unui caz, sã ducã la o autodiagnosticare eronatã;
    i) sã ofere, în termeni inadecvaţi, alarmanţi sau înşelãtori, asigurãri privind vindecarea;
    j) sã foloseascã, în termeni inadecvaţi, alarmanţi sau înşelãtori, reprezentãri vizuale ale schimbãrilor în organismul uman cauzate de boli sau leziuni ori de acţiuni ale medicamentelor asupra organismului uman sau a unei pãrţi a acestuia.
    ART. 130
    (1) Este interzisã difuzarea de publicitate şi teleshopping la produse şi tratamente naturiste, care, dupã caz, nu sunt însoţite de avertizarea, sonorã şi scrisã:
    a) "Produs neatestat medical";
    b) "Metodã neatestatã medical".
    (2) Publicitatea şi teleshoppingul la produsele homeopate trebuie sã includã în mod obligatoriu avertizarea: "Acesta este un produs homeopat. Citiţi cu atenţie prospectul/informaţiile de pe ambalaj."
    (3) Durata avertizãrii menţionate la alin. (1), respectiv alin. (2), va fi de minimum 3 secunde şi aceasta va fi difuzatã la sfârşitul spotului publicitar; pe posturile de televiziune avertizarea va fi prezentatã atât sonor, cât şi vizual.
    (4) În cazul reminderului, textul precizat la alin. (2) va fi prezentat pe parcursul difuzãrii spotului publicitar, în condiţii care sã asigure o percepţie clarã a mesajului, conform dispoziţiilor art. 94.
    ART. 131
    (1) Publicitatea şi teleshoppingul la suplimentele alimentare vor include în mod obligatoriu avertizarea: "Acesta este un supliment alimentar. Citiţi cu atenţie prospectul/informaţiile de pe ambalaj."
    (2) Durata avertizãrii menţionate la alin. (1) va fi de minimum 3 secunde şi aceasta va fi difuzatã la sfârşitul spotului publicitar; pe posturile de televiziune avertizarea va fi prezentatã atât sonor, cât şi vizual.
    (3) În cazul reminderului, textul precizat la alin. (1) va fi prezentat pe parcursul difuzãrii spotului publicitar, în condiţii care sã asigure o percepţie clarã a mesajului, conform dispoziţiilor art. 94.
    ART. 132
    (1) Publicitatea şi teleshoppingul trebuie sã respecte dispoziţiile cuprinse în normele privind alimentele cu destinaţie nutriţionalã specialã.
    (2) Publicitatea şi teleshoppingul la alimentele utilizate în dietele cu valoare energeticã redusã pentru scãderea greutãţii nu trebuie sã facã nicio referire la ritmul sau la pierderea în greutate sau la reducerea senzaţiei de foame ori la creşterea senzaţiei de saţietate determinate de utilizarea lor, cu excepţia menţiunilor referitoare la saţietate permise de Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.
    (3) În cazul alimentelor şi al bãuturilor cu cantitãţi calorice scãzute, dacã sunt prezentate ca o parte a regimului de slãbire, se va indica faptul cã produsul respectiv poate conduce la pierderea de greutate numai ca parte a unei diete ce controleazã caloriile/energia.
    (4) În cazul produselor special elaborate pentru a fi utilizate în diete cu restricţii calorice, care, conform instrucţiunilor producãtorului, înlocuiesc în totalitate sau în parte aportul alimentar zilnic, acestea trebuie promovate sub numele de "substitut alimentar complet pentru slãbit" sau "substitut alimentar parţial pentru slãbit".
    ART. 133
    (1) Publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru slãbit ori pentru menţinerea greutãţii corporale trebuie sã includã avertizarea, sonorã şi scrisã: "Consultaţi medicul înainte de a urma dieta."
    (2) Fac excepţie de la dispoziţiile alin. (1):
    a) medicamentele;
    b) produsele alimentare care poartã menţiuni autorizate conform dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.
    ART. 134
    (1) Publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele sau tratamentele pentru slãbit ori pentru menţinerea greutãţii corporale trebuie sã respecte urmãtoarele condiţii:
    a) sã avertizeze publicul printr-un insert scris şi/sau sonor cã produsul nu se adreseazã minorilor;
    b) sã nu fie difuzate în emisiunile pentru minori sau în pauzele publicitare care precedã ori urmeazã unor astfel de emisiuni;
    c) sã nu se adreseze în mod direct persoanelor obeze şi sã nu includã exemple în care vorbesc sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza produsele ori serviciul cãrora li se face publicitate.
    (2) Fac excepţie de la dispoziţiile alin. (1) menţiunile referitoare la saţietate permise de Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Emisiuni de teleshopping

    ART. 135
    (1) Emisiunea de teleshopping constã în difuzarea cãtre public a unor oferte de comercializare directã privind furnizarea contra cost a unor bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobiliare, drepturi şi obligaţii, care pot fi dobândite numai printr-un contract la distanţã.
    (2) În sensul prezentului cod, prin contract la distanţã se înţelege contractul de furnizare de produse sau servicii, încheiat între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de cãtre comerciant, care utilizeazã în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţã.
    (3) Ofertele difuzate trebuie sã respecte prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţã privind serviciile financiare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (4) Menţiunea "Teleshopping" va fi afişatã pe toatã durata emisiunii.
    ART. 136
    Este interzisã adresarea directã cãtre minori a ofertelor comerciale.
    ART. 137
    (1) Emisiunea de teleshopping trebuie identificatã ca atare şi separatã clar de programele audiovizuale, sonor şi vizual, prin coperte neutre.
    (2) Emisiunea de teleshopping nu poate conţine şi nu poate fi întreruptã pentru difuzarea de spoturi publicitare.
    (3) Nu pot fi difuzate emisiuni de teleshopping în care publicului i se prezintã servicii oferite de vrãjitori şi prezicãtori sau activitãţi interzise prin lege.
    ART. 138
    Dispoziţiile art. 137 alin. (1) şi (2) nu se aplicã serviciilor de programe dedicate exclusiv teleshoppingului.

    SECŢIUNEA a 9-a
    Publicitatea politicã

    ART. 139
    Publicitatea, pozitivã sau negativã, în legãturã cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisã, cu excepţia perioadelor de campanie electoralã.
    ART. 140
    (1) În perioada campaniei electorale, furnizorii de servicii media audiovizuale pot insera publicitate politicã numai în calupuri separate şi marcate corespunzãtor.
    (2) Publicitatea politicã trebuie sã fie asumatã în mod explicit, prin prezentare ori conţinut, de cãtre candidaţi sau competitorii electorali.

    SECŢIUNEA a 10-a
    Campanii noncomerciale

    ART. 141
    Sunt considerate mesaje noncomerciale:
    a) anunţul de interes public asumat de cãtre o instituţie sau autoritate publicã, în cadrul unei acţiuni de alertã, avertizare şi informare a publicului derulate în condiţiile legii şi care nu promoveazã propria imagine a instituţiei;
    b) campania socialã derulatã de cãtre o asociaţie sau fundaţie legal constituitã, în cadrul unei acţiuni cu caracter exclusiv social, necomercial, adresatã societãţii sau comunitãţii;
    c) apelul în scop caritabil derulat în cadrul unei activitãţi filantropice cu caracter umanitar, în scopul sprijinirii unor persoane aflate în dificultate; apelul trebuie sã precizeze persoana sub responsabilitatea cãreia se colecteazã şi se utilizeazã bunurile şi fondurile bãneşti donate.
    ART. 142
    Mesajele noncomerciale nu se includ în calculul duratei legale alocate publicitãţii şi trebuie sã respecte urmãtoarele condiţii cumulative:
    a) difuzarea mesajelor sã fie gratuitã, fãrã obligaţie de contrapartidã directã sau indirectã;
    b) mesajele sã fie grupate şi separate de alte mesaje publicitare şi identificate între coperte cu menţiunea "Mesaj/mesaje de interes public";
    c) mesajele sã nu conţinã nicio referire de naturã comercialã; siglele sponsorilor pot fi prezentate numai în apeluri caritabile la sfârşitul spotului şi nu trebuie sã depãşeascã durata cumulatã de 3 secunde.
    ART. 143
    (1) Emisiunile teledon trebuie sã precizeze la începutul şi sfârşitul acestora persoana/persoanele sub responsabilitatea cãreia/cãrora se colecteazã şi se utilizeazã bunurile şi fondurile bãneşti donate, precum şi datele de contact ale acesteia/acestora.
    (2) În cazul campaniilor care presupun colectarea de fonduri de la public pentru un obiectiv anume, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul cu privire la rezultatele concrete ale acestor campanii.

    TITLUL IX
    Sancţiuni şi dispoziţii finale

    ART. 144
    (1) Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 27, 47 şi 48, ale art. 90 alin. (1) şi (3), ale art. 96, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replicã se sancţioneazã conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului.
    (2) Nerespectarea prevederilor celorlalte articole ale prezentei decizii, precum şi refuzul ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor referitoare la acordarea rectificãrii se sancţioneazã conform dispoziţiilor art. 91 din Legea audiovizualului.
    (3) În individualizarea sancţiunii Consiliul va ţine cont, dupã caz, de urmãtoarele aspecte:
    a) gravitatea faptei şi efectele acesteia;
    b) sancţiunile primite anterior, pe o perioadã de cel mult un an, şi modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea;
    c) ziua din sãptãmânã şi intervalul de difuzare a emisiunii în cauzã;
    d) durata emisiunii;
    e) audienţa înregistratã.
    ART. 145
    La data intrãrii în vigoare a prezentei decizii se abrogã <>Decizia membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 14 aprilie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

             Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului,
                                 Rãsvan Popescu

    Bucureşti, 24 februarie 2011.
    Nr. 220.


    ANEXA 1
                             MARCAJ CAMERA ASCUNSÃ
------
    NOTÃ (CTCE)
    Figura "Marcaj camera ascunsã" se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 11 martie 2011, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociatã).


    ANEXA 2
                                     RAPORT
                  privind procentul rezervat operelor europene
                         în perioada ..................

         Denumirea radiodifuzorului (titularul licenţei audiovizuale):


 ┌──────────────┬─────────────────┬──────────────────────────────┬────────────┐
 │ Denumirea │ Procent din │ Opere europene create │ │
 │ serviciului │ timpul de │ de producãtori independenţi │ │
 │ de programe/│difuzare rezervat├──────────────┬───────────────┤ Observaţii │
 │ licenţã │operelor europene│ Procent din │ Opere recente,│ │
 │ audiovizualã │ │ timpul de │ procent din │ │
 │ nr. .........│ │ difuzare sau │ coloana 3 │ │
 │ │ │din bugetul de│ │ │
 │ │ │ programe │ │ │
 ├──────────────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┤
 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
 ├──────────────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┤
 │ │ │ │ │ │
 ├──────────────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┤
 │ │ │ │ │ │
 ├──────────────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┤
 │ │ │ │ │ │
 ├──────────────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┤
 │ │ │ │ │ │
 └──────────────┴─────────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────┘



                                      ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016