Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 220 din 2 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 15 iunie 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele şi pentru membra sa Georgeta Nedelea, în Dosarul nr. 31.691/3/2013(3.062/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 982D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 24 februarie 2015, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza a doua din acelaşi act normativ.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 31.691/3/2013(3.062/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele şi pentru membra sa Georgeta Nedelea, într-un dosar având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere emise în cadrul procedurii insolvenţei.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece s-a încălcat dreptul la protecţie socială a muncii al salariaţilor, principiu consacrat de Constituţie, sub aspectul faptului că nu s-a respectat dreptul de preaviz şi nu a fost informat şi consultat în legătură cu criteriile avute în vedere la concediere.
6. Arată că textul legal criticat înlătură, în cazul angajatorului aflat în insolvenţă, dreptul salariaţilor la consultare şi informare atunci când au loc concedieri colective, drept recunoscut, în general, salariaţilor şi reglementat expres în art. 69 şi următoarele din Codul muncii, aducând o derogare şi cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în această situaţie.
7. Consideră că prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunţată în Cauza C-235/10 David Claes şi alţii, în interpretarea Directivei 98/59/CE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat o interpretare directă dreptului fundamental al salariaţilor de a fi consultaţi şi informaţi, inclusiv în procedura insolvenţei (în cazul respectiv societatea se afla chiar în lichidare). În aceste condiţii, în opinia autorului excepţiei, este evident că această hotărâre este generatoare de efecte juridice obligatorii pentru statele membre, în sensul recunoaşterii acestor drepturi.
8. De asemenea, apreciază că prin modul neclar, imprecis şi lipsit de previzibilitate în care textul este formulat nu se poate determina intenţia reală a legiuitorului, dacă a dorit sau nu reglementarea unei derogări de la normele generale privind termenul de preaviz în caz de concediere colectivă, menţionate în Codul muncii, termen de 20 de zile. Se are în vedere faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, în Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz. Or, legea criticată face referire la un termen de 15 zile, care pare a fi o transpunere a termenului existent în forma anterioară a dispoziţiilor în materie din Codul muncii şi care era de 15 zile.
9. Mai arată că expresia folosită "doar preavizul de 15 zile" este de natură a crea confuzie, în sensul dacă aceasta reprezintă o derogare în continuarea derogării din teza iniţială sau, în contextul vechii reglementări a Codului muncii, doar o normă de întărire a normei generale. Neclaritatea şi imprevizibilitatea normei art. 86 alin. (6) teza finală din Legea nr. 85/2006 rezultă şi din faptul că aceasta este contrară reglementării instituite la alin. (5) al aceluiaşi articol, unde se impune obligaţia "respectării termenelor legale de preaviz".
10. Astfel, apreciază că cel disponibilizat, precum şi autorităţile competente chemate să aplice legea nu pot avea certitudinea reglementării termenului de preaviz în caz de concediere, întrucât în perioada 2011-2014 nu este clar şi precis reglementat dacă legiuitorul a avut în vedere sau nu o derogare de la norma generală, aplicarea legii depinzând de o interpretare subiectivă.
11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.
12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare au fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 41 alin. (2) din Constituţie, arată că legiuitorul a condiţionat valorificarea unor drepturi de exercitarea acestora în cadrul unei anumite proceduri, reprezintă tocmai o consacrare a normelor constituţionale. Consideră că nici dreptul la un proces echitabil nu este încălcat, deoarece persoanele interesate se pot adresa justiţiei şi se pot prevala de toate garanţiile acestui drept constituţional. Cât priveşte critica formulată prin raportare la art. I alin. (5) din Constituţie, arată că autorul excepţiei este nemulţumit de necorelarea de către legiuitor a dispoziţiilor criticate cu cele din Codul muncii referitoare la termenul de preaviz. Astfel, eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispoziţiile Legii nr. 85/2003 şi cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susţinerii neconstituţionalităţii unor reglementări. Examinarea acestora intră în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.
14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, potrivit cărora, "Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare."
17. Curtea reţine că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", Curtea urmează să analizeze prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu care a fost sesizată.
18. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecţie socială. Invocă şi încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 29 privind dreptul la informare şi consultare în procedurile de concediere colectivă din Carta socială europeană, art. 27 privind dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pct. 17 şi 18 privind informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor şi Directiva 98/59/C.E. a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, transpusă în art. 69 şi următoarele din Codul muncii.
19. De asemenea, invocă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 3 martie 2011, pronunţată în Cauza C-235/10 - David Claes şi alţii împotriva Landsbanki Luxembourg SA, referitoare la dreptul fundamental al salariaţilor de a fi consultaţi şi informaţi, inclusiv în procedura insolvenţei. Totodată, cu privire la cerinţa de claritate şi previzibilitate a normei legale, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, jurisprudenţă reţinută şi de Curtea Constituţională, spre exemplu în Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014.
20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, iar prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, iar, în ceea ce priveşte art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.
──────────
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 24 februarie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015.
──────────
21. Astfel, referitor la prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, prin decizia de admitere precitată, Curtea a reţinut că o componentă esenţială a dreptului la muncă o reprezintă protecţia socială a muncii ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituţie, aceasta avându-şi sorgintea în art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacră principiul statului social. Cu privire la garanţiile drepturilor fundamentale la muncă şi la protecţia socială a muncii, Curtea a stabilit că acestea vizează reglementarea legală a raporturilor de muncă, asigurarea stabilităţii acestora, a drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi ale angajaţilor, ele având menirea, pe de o parte, să asigure desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios şi echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor, şi, pe de altă parte, să împiedice angajatorii să dispună, din propria iniţiativă, încetarea raporturilor de muncă în mod abuziv, nelegal şi nejustificat, şi, corelativ, să asigure exercitarea dreptului de apărare al salariaţilor împotriva oricăror măsuri nelegale sau neîntemeiate.
22. În esenţă, Curtea a reţinut că dreptul la informare şi consultare al angajaţilor, pe de o parte, este reglementat în Carta socială europeană revizuită, iar, pe de altă parte, în art. 69-73 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, texte legale care transpun obligaţii internaţionale asumate de statul român, astfel încât, atât prin prisma tezei întâi, cât şi a tezei a doua a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie - teze care cuprind condiţii alternative pentru calificarea unor măsuri de protecţie socială a muncii ca fiind părţi componente ale dreptului fundamental pe care acestea îl consacră -, dreptul la informare şi consultare nu se plasează în coordonatele unei simple opţiuni legislative, ci, din contră, este inerent conţinutului normativ al dreptului fundamental la măsuri de protecţie socială a muncii. În acest context, Curtea a constatat că informarea şi consultarea angajaţilor sunt elemente componente ale dreptului la măsuri de protecţie socială a muncii cu valenţe constituţionale (a se vedea cu privire la această sintagmă şi Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012), alăturându-se, pe cale interpretativă, celor expres menţionate în cuprinsul art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie.
23. În aceste condiţii, Curtea a subliniat că dreptul la informarea şi consultarea angajaţilor în ipoteza concedierilor colective vizează orice procedură de concediere colectivă, indiferent de particularităţile domeniului în care aceasta intervine, legiuitorul putând adecva modul de configurare a dreptului, fără a putea nega, însă, acest drept. Astfel, Curtea a remarcat că prin modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura concedierilor colective în ipoteza unei societăţi aflate în procedura insolvenţei, acesta a negat dreptul la informarea şi consultarea angajaţilor, ceea ce echivalează cu nesocotirea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 41 alin. (2) din Constituţie, astfel cum acesta este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma părţii I pct. 21 şi 29 din Carta socială europeană, revizuită.
24. Într-o atare situaţie, în prezenta cauză, devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
25. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
26. În procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, în temeiul deciziei de admitere mai sus menţionate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă.
27. Cu privire la critica prevederilor art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că acestea se referă la termenul de preaviz care se acordă salariaţilor şi care are o durată de 15 zile. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate, raportându-se la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), apreciază că prevederile criticate sunt de natură să provoace confuzie, având în vedere faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen care a fost modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz, însă Legea nr. 85/2006 nu a fost modificată pentru a prelua acest termen de preaviz de 20 de zile.
28. Prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, precitată în contextul criticii formulate, Curtea a observat că stabilirea duratei termenului de preaviz de 15 zile ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere situaţia specifică a procedurii insolvenţei. Dispoziţiile de lege criticate sunt precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.
29. Totodată, în condiţiile admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, Curtea a reţinut că soluţia legislativă consacrată prin sintagma "doar preavizul de 15 zile lucrătoare" trebuie interpretată în sensul că se referă la o durată a termenului de preaviz mai scurtă decât cea reglementată în dreptul comun, respectiv art. 75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu respectarea, aşadar, a dreptului la informare şi consultare a angajaţilor.
30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, referitor la art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006.
31. În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a prevederilor legale criticate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie şi cu cele ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu motivează concret în ce anume constă această încălcare. În aceste condiţii, Curtea reţine că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, astfel încât această critică nu poate fi reţinută.
32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele şi pentru membra sa Georgeta Nedelea, în Dosarul nr. 31.691/3/2013(3.062/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată cu prevederile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 2 aprilie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
