Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 18/2015
Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ
şi fiscal
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale
Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Zoiţa Milăşan - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal, judecător-raportor
Luiza Maria Păun - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Simona Camelia Marcu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Viorica Trestianu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal, judecător-raportor
Liliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal, judecător-raportor
Cezar Hîncu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I-a civilă
Viorica Cosma - judecător la Secţia I-a civilă
Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă
Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă
Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală
Mariana Ghena - judecător la Secţia penală
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 18/2015 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 27^1 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin. La şedinţa de judecată participă Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acest act normativ. Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri judecătoreşti, prin care problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost soluţionată diferit, precum şi raportul comun întocmit de judecătorii-raportori. Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, constatând că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general pentru susţinerea recursului în interesul legii. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ. Preşedintele completului de judecată, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problema de drept care a generat practica neunitară 1. Recursul în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acest act normativ. 2. Dispoziţiile legale relevante şi a căror interpretare a generat practica neunitară sunt următoarele: Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: "Art. 260. - (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: (...) g) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 139 şi 142 (...)" "Art. 139. - (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: - 1 şi 2 ianuarie; - prima şi a doua zi de Paşti; - 1 mai; - prima şi a doua zi de Rusalii; - Adormirea Maicii Domnului; - 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; - 1 decembrie; - prima şi a doua zi de Crăciun; - două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. (2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator." "Art. 140. - Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie." "Art. 141. - Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii." "Art. 142. - (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru." Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Art. 8. - Structurile de vânzare cu amănuntul şi cele în care se prestează servicii de piaţă pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. Fiecare comerciant îşi stabileşte orarul de funcţionare cu respectarea prevederilor înscrise în legislaţia muncii şi cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare privind liniştea şi ordinea publică şi în conformitate cu solicitările autorităţilor administraţiei publice locale privind continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii, în funcţie de necesităţile consumatorilor." II. Examenul jurisprudenţial 3. Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale menţionate. III. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti A. Unele instanţe au considerat că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale în zilele de sărbători legale nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. 4. În motivarea acestei soluţii au fost invocate dispoziţiile Codului muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare - art. 139 alin. (1), care prevăd zilele de sărbătoare legală, în care nu se lucrează; art. 142 alin. (1), potrivit cărora salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute de lege şi la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile; art. 142 alin. (2), conform cărora în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. 5. Interpretând sintagma "specificul activităţii", prevăzută de art. 141 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin prisma contextului social şi economic existent, s-a apreciat că aceasta priveşte o serie largă de unităţi şi locuri de muncă, respectiv cele din transporturi (aeriene, navale, terestre), telecomunicaţii, domeniul sanitar şi de asistenţă socială, al aprovizionării populaţiei cu gaze, energie electrică, apă, căldură, alimente, comerţul cu amănuntul şi de deservire a populaţiei, din această ultimă categorie făcând parte magazinele, centrele comerciale, restaurantele. 6. În sprijinul acestei opinii s-au reţinut şi dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora structurile de vânzare cu amănuntul şi cele în care se prestează servicii de piaţă pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii, prin urmare şi în zilele de sărbători legale, cu respectarea prevederilor Codului muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, privind durata timpului de muncă, a repaosului săptămânal, compensarea cu zile libere sau în bani, situaţii în care angajatorul trebuie să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 142 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. B. Alte instanţe au apreciat că activitatea de comercializare a produselor nealimentare în zilele de sărbători legale întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ, acest din urmă aspect fiind avut în vedere doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate. 7. În sprijinul acestei soluţii s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 141 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 139 din acelaşi act normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului producţiei sau specificului activităţii; or, pentru activitatea de comercializare a produselor nealimentare nu se verifică niciuna din ipotezele avute în vedere de legiuitor prin art. 139. 8. Raportat la caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 139 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la dispoziţiile art. 38 din acelaşi act normativ, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, rezultă că orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. 9. Acordarea de zile libere corespunzătoare şi/sau a sporului cuvenit pentru cei care desfăşoară activitate în zilele de sărbătoare legală nu poate constitui un argument, întrucât aceste modalităţi de compensare au fost reglementate numai pentru categoriile de unităţi prevăzute la art. 140 şi 141 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. 10. De asemenea, nici eventualul acord al angajaţilor privind prestarea activităţii în zilele de sărbătoare legală nu poate fi luat în considerare, decât sub aspectul individualizării sancţiunii aplicate. IV. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 11. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autorul sesizării, a apreciat ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii soluţia acelor instanţe care au considerat că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod, atunci când acesta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din actul normativ în discuţie. 12. Punctul de vedere exprimat de procurorul general se întemeiază pe interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale incidente, din care autorul sesizării arată că se desprinde regula generală potrivit căreia, pe durata sărbătorilor legale, salariaţii nu prestează activitate, regulă de la care legiuitorul a instituit, însă, şi excepţiile prevăzute în cuprinsul art. 140 şi 141 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. 13. Autorul sesizării apreciază că sintagma "specificul activităţii", conţinută de art. 141 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretată în sensul dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 6 şi 7 din Normele metodologice de aplicare Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 333/2003, reţinând, din această perspectivă, că activitatea de comercializare a produselor nealimentare în centrele comerciale prezintă un caracter specific şi poate fi circumscrisă situaţiilor de excepţie instituite prin art. 141 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în care nu sunt aplicabile prevederile art. 139 din acelaşi cod. În această situaţie, însă, angajatorul este obligat să acorde salariatului drepturile prevăzute de art. 142 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. V. Raportul asupra recursului în interesul legii 14. Raportul cuprinde soluţiile date de instanţele judecătoreşti problemei de drept şi argumentele pe care se fundamentează acestea, evocă doctrina cu privire la materia supusă analizei şi constată că problema de drept în discuţie nu se regăseşte în doctrina şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi nici a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece litigiile cu acest obiect nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei supreme. 15. Raportul propune un proiect de soluţie de admitere a recursului în interesul legii, în sensul că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din actul normativ în discuţie. VI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, respectiv dacă fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Codul muncii, republicat, întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acest act normativ. 17. Potrivit dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Codul muncii), a căror interpretare şi aplicare constituie obiectul sesizării, "Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii". 18. Conform prevederilor art. 139 din acelaşi cod, "Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora" (alin. 1), iar "Acordarea zilelor libere se face de către angajator" (alin. 2). 19. De asemenea, potrivit art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, "Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: (...) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 139 şi 142 (...)". 20. Dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Codul muncii statuează, aşadar, regula, potrivit căreia, pe durata sărbătorilor legale, salariaţii nu prestează activitate. 21. De la această regulă, legiuitorul a instituit, însă, şi excepţii, care sunt prevăzute în cuprinsul art. 140 şi 141 din Codul muncii. 22. Astfel, conform art. 140, "Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie", iar potrivit art. 141 "Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii". 23. Cum "activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare", vizate de sesizarea formulată în cauză, nu se regăsesc între cele exceptate conform art. 140 din Codul muncii, esenţial pentru dezlegarea problemei de drept supusă analizei este interpretarea sintagmelor "caracterului procesului de producţie" şi "specificului activităţii", utilizate de legiuitor în cuprinsul art. 141 din Codul muncii, pentru a stabili dacă activităţile respective se încadrează în această a doua categorie de activităţi, exceptate de la aplicarea prevederilor art. 139 din Codul muncii. 24. În lipsa unei definiţii legale a celor două expresii utilizate de Codul muncii vor fi avute în vedere abordările teoretico-conceptuale oferite de către literatura de specialitate, în care s-a arătat că, în mod tradiţional, prin sintagma "caracterul procesului de producţie" sunt vizate unităţile sau locurile de muncă cunoscute sub denumirea generică "cu foc continuu", adică acelea care deţin instalaţii, utilaje ori maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare, respectiv fabricile, uzinele, secţiile, sectoarele, atelierele sau alte compartimente de producţie similare care au în dotare astfel de mijloace, iar sintagma "specificul activităţii" priveşte o gamă largă de unităţi şi locuri de muncă, şi anume cele din transporturi aeriene, navale, terestre, telecomunicaţii, domeniul sanitar şi de asistenţă socială, al aprovizionării populaţiei cu gaze, energie electrică, apă, căldură, alimente, comerţul cu amănuntul şi de deservire a populaţiei (magazine, mall-uri, restaurante etc.). 25. Raportat la accepţiunea doctrinală a celor două sintagme, rezultă că interpretarea acestora trebuie să fie suplă, adaptată realităţilor societăţii la un moment dat, în legătură directă cu natura şi diversitatea activităţilor sociale şi economice şi cu stadiul dezvoltării tehnologiei, fiind îndeobşte admis că o redactare limitativă a unei prevederi legale ar putea conduce la o rigiditate excesivă în aplicarea acesteia. 26. În sprijinul acestei interpretării vin, de altfel, şi dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000), şi pct. 6 şi 7 din Normele metodologice de aplicare a acestui din urmă act normativ, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 333/2003, conform cărora: 27. Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000: "Art. 8. - Structurile de vânzare cu amănuntul şi cele în care se prestează servicii de piaţă pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. Fiecare comerciant îşi stabileşte orarul de funcţionare cu respectarea prevederilor înscrise în legislaţia muncii şi cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare privind liniştea şi ordinea publică şi în conformitate cu solicitările autorităţilor administraţiei publice locale privind continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii, în funcţie de necesităţile consumatorilor." 28. Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 333/2003: "6. Pentru continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii, în funcţie de necesităţile consumatorilor, consiliul local poate stabili orare de funcţionare prin regulamentele elaborate pentru exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice. 7. În cazul centrelor comerciale orarul de funcţionare este stabilit de administratorul centrului, în funcţie de necesităţile consumatorilor şi cu consultarea comercianţilor care îşi desfăşoară activitatea în acestea." 29. Prevăzând drept criterii de apreciere "continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii" şi "necesităţile consumatorilor", dispoziţiile normative citate lasă comercianţilor şi autorităţilor administraţiei publice locale posibilitatea stabilirii unui orar de funcţionare specific, în toate zilele săptămânii, cu condiţia respectării prevederilor înscrise în legislaţia muncii. 30. Interpretând, în acest context, sintagma "specificul activităţii", conţinută de art. 141 din Codul muncii, prin prisma actualelor condiţii socioeconomice şi raportat la conduita consumatorilor, se poate concluziona că activitatea de comercializare a produselor nealimentare în centrele comerciale prezintă un caracter specific şi poate fi circumscrisă situaţiilor de excepţie instituite prin această normă legală, în care nu sunt aplicabile prevederile art. 139 din acelaşi cod. 31. Continuând raţionamentul, raportat la condiţia respectării prevederilor înscrise în legislaţia muncii, prevăzută de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, devin aplicabile dispoziţiile art. 142 din Codul muncii, care obligă angajatorul să asigure salariatului compensarea muncii prestate în zilele de sărbători legale cu timp liber corespunzător sau, în subsidiar, să acorde compensarea bănească prevăzută de lege. 32. Din această perspectivă, analizând conţinutul constitutiv al contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, sub aspectul laturii sale materiale, se observă că aceasta este reprezentată de conduita omisivă a angajatorului de a nu acorda salariatului zilele de sărbători legale, în situaţia în care caracterul procesului de producţie sau specificul activităţii nu justifică prestarea muncii în aceste zile, pe de o parte, respectiv de a nu acorda compensările prevăzute de art. 142 din acelaşi cod, în situaţia când circumstanţele obiective menţionate mai sus au impus sau, după caz, au justificat prestarea muncii în aceste zile, pe de altă parte. 33. Aşadar, în măsura în care specificul activităţii a determinat prestarea muncii în zilele de sărbători legale, nu se poate reţine în sarcina angajatorului săvârşirea contravenţiei sub forma încălcării art. 139 din Codul muncii, ci doar sub forma încălcării art. 142 din acelaşi act normativ, dacă acesta nu face dovada că a acordat salariatului drepturile prevăzute de aceste din urmă dispoziţii legale. 34. În legătură cu această din urmă ipoteză, ce constituie, practic, obiectul prezentului recurs în interesul legii, atunci când angajatorul - căruia îi revine sarcina probei potrivit art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată - face dovada că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din Codul muncii, fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din aceleaşi act normativ. 35. Această modalitate de interpretare şi aplicare a legii asigură un just echilibru între situaţiile obiective - care impun continuitatea activităţii comerciale în zilele de sărbători legale, în funcţie de necesităţile consumatorilor - şi imperativul respectării drepturilor prevăzute de lege în favoarea salariaţilor şi a măsurilor de protecţie a acestora. 36. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, stabileşte că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2015. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
