Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 22 din 17 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) fraza intai sintagma "fara posibilitatea reinvestirii" din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 9 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) fraza întâi sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii" din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Dan Lupaşcu în Dosarul nr. 45.070/3/2010 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 823D/2011.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, asistat de avocatul Corneliu-Liviu Popescu, precum şi Comitetul Electoral Local al Curţii de Apel Bucureşti, reprezentat de acelaşi apãrãtor, cu împuterniciri avocaţiale la dosar. Lipseşte partea Dana Cristina Gârbovan, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul avocatului Corneliu-Liviu Popescu, care aratã cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este completat prin Încheierea de precizare şi de completare a Încheierii din 30 martie 2011 şi cã excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevãzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. De asemenea, precizeazã cã prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 Curtea Constituţionalã nu a analizat constituţionalitatea textului de lege criticat, ci a constatat cã Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţionalã pe motiv cã validarea a fost contrarã dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Prin urmare, cu acel prilej Curtea nu s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate.
Pe fond, susţine cã textul de lege criticat contravine art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat presupune, printre altele, egalitatea celor 3 puteri. Or, ar fi absurd sã se interzicã parlamentarilor sau membrilor puterii executive sã fie reînvestiţi.
Totodatã, aratã cã textul de lege criticat contravine şi art. 133 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) din Constituţie, deoarece adaugã la dispoziţiile constituţionale interdicţia reînvestirii în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Or, acolo unde legiuitorul constituant a dorit sã introducã o interdicţie a menţionat-o expres, cum ar fi, spre exemplu, cazul normelor constituţionale referitoare la mandatul de Preşedinte al României, la cel al membrilor Curţii de Conturi şi la cel al membrilor Curţii Constituţionale, structuri care nu fac parte din sfera puterilor clasice. Mai mult, pentru preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Constituţia însãşi interzice reînvestirea, în cadrul aceluiaşi art. 133. În concluzie, voinţa legiuitorului constituant a fost aceea de a nu reglementa aceastã interdicţie.
Aratã cã, ulterior ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate, a mai apãrut un argument care susţine aceastã excepţie, şi anume proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României şi Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 referitoare la acest proiect, luatã cu o majoritate de douã treimi din judecãtorii Curţii Constituţionale, prin care Curtea Constituţionalã a reţinut cã interdicţia ca mandatul membrilor sã fie prelungit sau înnoit este prevãzutã în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi cã introducerea sa în Constituţie nu face decât sã constituţionalizeze norma cuprinsã în legea organicã.
Mai susţine cã textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece interzice posibilitatea reînvestirii în funcţie numai pentru membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, nu şi pentru cei 3 membri de drept ai acestuia. Or, nu existã nicio diferenţã justificatã obiectiv între statutul membrilor aleşi şi situaţia membrilor de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul posibilitãţii reînvestirii în funcţie, deci diferenţa de tratament juridic se constituie într-o discriminare.
În concluzie, avocatul Corneliu-Liviu Popescu - atât pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi pentru Comitetul Electoral Local al Curţii de Apel Bucureşti - solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, precizate şi completate în faţa Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal. Depune la dosar un document de lucru din 2010 al Consiliului Superior al Magistraturii referitor la durata mandatului membrilor a 10 consilii judiciare şi la posibilitatea reînnoirii mandatului acestora.
Având cuvântul, autorul excepţiei Dan Lupaşcu susţine cã nu are nimic de adãugat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, aratã cã legiuitorul constituant, prin art. 133 alin. (4), a lãsat posibilitatea legiuitorului organic de a preciza şi a fixa durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiind vorba de marja de apreciere a legiuitorului. Mai aratã cã nu se poate face referire la situaţia parlamentarilor. Cu privire la art. 16 din Constituţie, susţine cã, în ceea ce-i priveşte pe membrii de drept ai Consiliului Superior la Magistraturii, reînvestirea este determinatã de funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de cea de procuror general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu de persoanã, reînvestirea fiind accesorie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 45.070/3/2010, Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Prin Încheierea din 19 mai 2011, pronunţatã în acelaşi dosar, Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de precizare şi de completare a Încheierii din 30 martie 2011, în sensul cã "excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 urmeazã a fi analizatã şi în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 16 şi art. 133 alin. (2) lit. a) din Constituţia României".
Circumstanţele speţei în care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate sunt urmãtoarele:
La data de 6 august 2010, judecãtorul Dan Lupaşcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2005, şi-a depus la Curtea de Apel Bucureşti - Comitetul Electoral Local cererea privind înscrierea candidaturii sale pentru alegerea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea curţilor de apel, cerere admisã prin Hotãrârea nr. 1 din 6 august 2010 a Comitetului Electoral Local al Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 19 august 2010, a fost înregistratã la Comitetul Electoral Local al Curţii de Apel Bucureşti plângerea formulatã de judecãtorul Dana Cristina Gîrbovan, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, împotriva Hotãrârii nr. 1 din 6 august 2010, în partea privind admiterea candidaturii judecãtorului Dan Lupaşcu, în sensul respingerii acestei candidaturi, deoarece, potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, interdicţia de a desfãşura un nou mandat este aplicabilã tuturor membrilor actuali ai Consiliului Superior al Magistraturii. Plângerea a fost soluţionatã prin Hotãrârea nr. 2 din 24 august 2010 a Comitetului Electoral Local al Curţii de Apel Bucureşti, fiind respinsã ca inadmisibilã, considerându-se cã Hotãrârea nr. 1 din 6 august 2010 nu este un act administrativ propriu-zis.
Reclamanta Dana Cristina Gîrbovan a introdus acţiune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat:
- anularea parţialã a Hotãrârii nr. 1 din 6 august 2010 emise de Curtea de Apel Bucureşti - Comitetul Electoral Local, în partea privind admiterea candidaturii judecãtorului Dan Lupaşcu;
- anularea în totalitate a Hotãrârii nr. 2 din 24 august 2010 emise de Curtea de Apel Bucureşti - Comitetul Electoral Local;
- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti - Comitetul Electoral Local la modificarea parţialã a Hotãrârii nr. 1 din 6 august 2010, în sensul respingerii candidaturii judecãtorului Dan Lupaşcu pentru alegerea în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea curţilor de apel.
Prin Sentinţa civilã nr. 3.367 din 3 decembrie 2010, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisã acţiunea, astfel cum a fost precizatã.
Împotriva acestei sentinţe Comitetul Electoral Local al Curţii de Apel Bucureşti şi pârâtul Dan Lupaşcu au declarat recurs la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind strãmutatã, prin Încheierea din 27 ianuarie 2011, la Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal.
În cadrul soluţionãrii acestui recurs, recurentul pârât Dan Lupaşcu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege sunt neconstituţionale pentru urmãtoarele motive:
Dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, prin esenţa şi prin funcţia sa socialã, Constituţia are o valoare juridicã superioarã faţã de orice altã normã de drept şi, în consecinţã, un act normativ care contravine Constituţiei nu poate produce efecte. "Constituţia din 1991 a consacrat Consiliului Superior al Magistraturii douã articole, prin care erau stabilite componenţa (art. 132) şi atribuţiile acestei autoritãţi constituţionale. Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003 a promovat o nouã orientare cu privire la reglementarea constituţionalã a Consiliului Superior al Magistraturii, dispoziţiile sale fiind substanţial diferite faţã de cele anterioare."
Din analiza acestor modificãri se constatã faptul cã intenţia legiuitorului constituant a fost aceea de a contura în mod mult mai detaliat statutul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, din raţiuni legate, în mod evident, de rolul şi importanţa acestuia în ansamblul activitãţii desfãşurate de autoritatea judecãtoreascã. Se poate concluziona cã prin Legea fundamentalã au fost stabilite reperele de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, care contureazã statutul constituţional al acestei instituţii, ce nu putea fi modificat decât în urma unei noi revizuiri a Constituţiei şi de la care legea nu poate deroga.
Statutul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii priveşte inclusiv mandatul membrilor sãi, aspect reglementat prin art. 133 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãruia "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani". Prin art. I pct. 55 din titlul XV din Legea nr. 247/2005 - lege adoptatã prin angajarea rãspunderii Guvernului, fãrã dezbateri parlamentare şi fãrã avizul Consiliului Superior al Magistraturii - a fost modificat art. 52 din Legea nr. 317/2004, stabilindu-se cã "Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fãrã posibilitatea reînvestirii", dispoziţie care "se regãseşte" în prezent în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicatã. Instituirea interdicţiei la un nou mandat, în mod clar, a adãugã la textul constituţional al art. 133 alin. (4).
Nu se poate susţine cã lipsa unei dispoziţii similare în Constituţie reprezintã o omisiune a legiuitorului constituant, care sã poatã fi complinitã printr-o lege organicã ulterioarã. O astfel de susţinere nu îşi gãseşte suportul în reglementarea constituţionalã actualã, extrem de detaliatã şi care, în art. 133 alin. (3), cuprinde dispoziţii privind modalitatea de alegere a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, durata mandatului acestuia şi interdicţia reînnoirii mandatului. Este evident cã, în ceea ce priveşte mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, de vreme ce în art. 133 alin. (4) nu se face nicio precizare referitoare la reînnoirea mandatului, legiuitorul constituant nu a intenţionat sã introducã o asemenea limitare.
Ori de câte ori s-a dorit introducerea unei asemenea limitãri cu privire la un organism de nivel constituţional, Legea fundamentalã a instituit o reglementare expresã a acestei interdicţii. De exemplu, art. 81 alin. (4) prevede cã "Nicio persoanã nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult douã mandate", art. 142 alin. (2) prevede cã judecãtorii Curţii Constituţionale sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, iar potrivit art. 140 alin. (4), "Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit."
O astfel de interdicţie nu este prevãzutã în privinţa celorlalte autoritãţi constituţionale: Parlamentul, Guvernul şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Mai este de observat cã introducerea în textul de lege a sintagmei "fãrã posibilitatea reînvestirii" îi altereazã conformitatea cu dispoziţia constituţionalã, în sensul schimbãrii criteriului obiectiv şi a spiritului unitãţii constituţionale cu un criteriu arbitrar, subiectiv. În alţi termeni, prin noua reglementare, accentul trece de la mandat la persoana titularã a mandatului. Acest procedeu nu vãdeşte satisfacerea unui interes legitim şi superior, ci dimpotrivã, fiind evident "pãcatul" de neconstituţionalitate.
Pe de altã parte, art. 1 alin. (4) din Constituţie instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, or, un veritabil echilibru al celor 3 puteri presupune şi reglementãri similare referitoare la numãrul de mandate. În condiţiile în care pentru parlamentari nu existã vreo limitare a numãrului de mandate, acestea putând fi şi succesive, iar situaţia este aceeaşi în ce priveşte posibilitatea miniştrilor de a avea douã sau mai multe mandate, se poate susţine cã legiuitorul constituant a reglementat în acelaşi fel, nerestrictiv, şi situaţia mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, organism care reprezintã autoritatea judecãtoreascã. Egalitatea puterii judecãtoreşti cu celelalte douã presupune ca şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sã le fie permisã reînvestirea în funcţie.
Dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 133 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) din Legea fundamentalã, deoarece adaugã, în mod neconstituţional, la Constituţie, impunând o limitare pe care legiuitorul constituant nu a dorit-o. Or, dacã legiuitorul constituant nu a introdus limitarea numãrului de mandate, nici legiuitorul organic sau ordinar nu o poate face. Exempli gratia, o dispoziţie dintr-o lege ordinarã sau organicã prin care s-ar limita numãrul mandatelor parlamentare ori de membru al Guvernului ar fi, în mod evident, neconstituţionalã. Pentru identitate de raţiune, aceeaşi trebuie sã fie soluţia şi în cazul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. În mod paradoxal, dacã pentru Consiliul Superior al Magistraturii Constituţia nu limiteazã numãrul mandatelor, iar legiuitorul organic face aceasta în mod neconstituţional, situaţia este inversã în cazul mandatului de judecãtor la Curtea Constituţionalã; în timp ce Constituţia interzice expres şi neechivoc înnoirea mandatului, legea organicã [art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992] permite reînnoirea mandatului, ceea ce este în mod evident şi manifest neconstituţional.
Totodatã, dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece o diferenţã de tratament juridic este în principiu discriminatorie, cu excepţia cazului în care ea este temeinic justificatã în mod obiectiv. Or, textul legal criticat interzice posibilitatea reînvestirii în funcţie numai pentru membrii aleşi al Consiliului Superior al Magistraturii, nu şi pentru cei 3 membri de drept ai acestuia. Dimpotrivã, spre deosebire de statutul membrilor aleşi, membrii de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii pot fi reînvestiţi în funcţiile lor, ceea ce atrage automat şi reînvestirea în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Nu existã nicio diferenţã justificatã obiectiv între situaţia membrilor aleşi şi situaţia membrilor de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul posibilitãţii reînvestirii în funcţie, deci diferenţa de tratament juridic se constituie într-o discriminare. Spre exemplu, situaţia juridicã a celor 14 membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii care sunt judecãtori sau procurori este mult mai apropiatã de situaţia juridicã a 2 dintre membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii (preşedintele instanţei supreme şi procurorul general al parchetului de pe lângã aceasta), decât de situaţia celor 2 reprezentanţi ai societãţii civile în Consiliu. Or, cei 14 judecãtori şi procurori membri aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii nu pot fi reînvestiţi în funcţie, ceea ce este discriminatoriu în raport cu cei 2 magistraţi membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii, statutul lor de magistraţi şi membri ai Consiliului fiind identic.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, Legea nr. 317/2004, în forma sa iniţialã, nu prevedea interdicţia reînvestirii, modificarea fiind operatã ca urmare a intrãrii în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu aduc modificãri legate de conţinutul mandatului, modul de exercitare al acestuia sau durata lui, ci instituie o interdicţie, şi anume aceea de a nu avea mai mult de un mandat.
Instanţa constatã cã aceastã interdicţie nu a influenţat desfãşurarea mandatului în curs, astfel cã dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt de imediatã aplicare. Posibilitatea unei noi candidaturi, dupã expirarea mandatului, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, prin lege. De altfel, legea în vigoare la momentul organizãrii şi declanşãrii alegerilor, în speţã art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stabileşte condiţiile, interdicţiile şi incompatibilitãţile ce trebuie îndeplinite de un candidat.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 16 din Constituţie, instanţa apreciazã cã principiul egalitãţii de tratament presupune ca la situaţii egale sã se aplice un tratament juridic egal, iar în acelaşi timp presupune şi dreptul la diferenţiere în tratamentul juridic. Cu alte cuvinte, "egalitatea trebuie sã accepte diferenţierea de regimuri juridice în funcţie de situaţia concretã ce urmeazã a fi legal reglementatã". Or, în cazul de faţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate "nu se aflã în aceeaşi situaţie cu cele indicate, faţã de care se considerã discriminat".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare şi de completare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi completãrilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 51 alin. (1) fraza întâi sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii" din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
Dispoziţiile art. 51 alin. (1) fraza întâi au urmãtorul conţinut: "Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fãrã posibilitatea reînvestirii. [...]."
Anterior modificãrii şi completãrii prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care a dispus republicarea Legii nr. 317/2004, dispoziţiile criticate erau conţinute de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cu urmãtorul cuprins: "Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 133 alin. (2) lit. a) potrivit cãrora "Consiliul Superior al Magistraturii este alcãtuit din 19 membri, din care: a) 14 sunt aleşi în adunãrile generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din douã secţii, una pentru judecãtori şi una pentru procurori; prima secţie este compusã din 9 judecãtori, iar cea de-a doua din 5 procurori; [...]" şi ale art. 133 alin. (4) potrivit cãrora "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Referitor la incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011
În cadrul controlului exercitat potrivit art. 146 lit. l) din Constituţie, coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale - şi anume controlul constituţionalitãţii hotãrârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor Plenului Senatului şi hotãrârilor Plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului -, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, a admis sesizarea şi a constatat cã Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţionalã.
Curtea Constituţionalã a reţinut cã, în forma sa iniţialã, Legea nr. 317/2004 nu prevedea interdicţia reînvestirii în funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, modificarea fiind operatã ca urmare a intrãrii în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente. Prin instituirea acestei interdicţii nu sunt afectate drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi anterior intrãrii în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi care doresc sã obţinã un nou mandat. La data când au dobândit calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, aceştia aveau numai vocaţia de a fi aleşi pentru un nou mandat.
Curtea a mai constatat cã "prin noua reglementare nu se încalcã principiul neretroactivitãţii legii, consacrat prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie", şi cã "atât propunerea de validare, cât şi validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sã se întemeieze pe verificarea prealabilã a respectãrii procedurilor de alegere, a îndeplinirii cerinţelor legale pentru ocuparea respectivei demnitãţi, precum şi a interdicţiilor şi incompatibilitãţilor ce pot rezulta fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale. Toate aceste aspecte reliefeazã faptul cã prin Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, dintre care, contrar prevederilor legale, 3 se aflã la al doilea mandat, au fost încãlcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Curtea constatã cã în cauza de faţã trebuie sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 51 alin. (1) fraza întâi sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii" din Legea nr. 317/2004, prin raportare la criticile invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
II. Referitor la critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cãreia prevederile de lege criticate încalcã principiul privind obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a supremaţiei sale prevãzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece "adaugã" la dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a) şi ale art. 133 alin. (4) din Constituţie
II. 1. Potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei, iar în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã în România.
În jurisprudenţa sa referitoare la supremaţia Legii fundamentale, Curtea Constituţionalã a statuat, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, cã "supremaţia Constituţiei, nefiind o simplã teorie juridicã, are implicaţii practice în care Curtea «spune dreptul» cu privire la legitimitatea constituţionalã a legii, la valabilitatea ei ca act subordonat Constituţiei, în funcţie de modul în care legiuitorul, ordinar ori delegat, a respectat supralegalitatea constituţionalã pe care, în fond, s-a întemeiat. [...] Aşa fiind, în virtutea rolului sãu de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea nu numai cã poate, dar este singura autoritate care are dreptul şi obligaţia de a interpreta un text constituţional ori de câte ori se impune şi de a evidenţia aspecte în contradicţie cu Legea fundamentalã".
Curtea reţine cã sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii", cuprinsã de dispoziţiile art. 51 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - care constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate -, a fost introdusã prin titlul XV ("Modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii") art. I pct. 55 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente.
Statutul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii este consacrat prin art. 133 din Legea fundamentalã, cu denumirea marginalã "Rolul şi structura", alin. (2) lit. a) şi alin. (4) al acestuia având urmãtorul conţinut: "(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcãtuit din 19 membri, din care: a) 14 sunt aleşi în adunãrile generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din douã secţii, una pentru judecãtori şi una pentru procurori; prima secţie este compusã din 9 judecãtori, iar cea de-a doua din 5 procurori; [...] (4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani."
Astfel, durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementatã, la nivel constituţional, prin art. 133 alin. (4) din Legea fundamentalã, iar la nivel legal, prin dispoziţiile art. 51 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, lege organicã - dupã domeniul sãu de reglementare -, care a fost adoptatã de Parlament în temeiul art. 73 alin. (3) lit. l) şi cu majoritatea cerutã de art. 76 alin. (1) din Constituţie.
Prin introducerea interdicţiei reînvestirii, legea organicã nu a reglementat contrar dispoziţiilor constituţionale, ci a dezvoltat norma constituţionalã, prevãzând interdicţia reînvestirii membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, reglementare permisã de art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, potrivit cãruia "Prin lege organicã se reglementeazã: [...] l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii [...]".
Susţinerile autorului excepţiei în sensul cã dispoziţiile de lege criticate adaugã la norma constituţionalã interdicţia reînvestirii în funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi primite. Printr-un raţionament ad absurdum ar însemna cã toate dispoziţiile Legii nr. 317/2004 care nu sunt prevãzute şi în Constituţie sunt neconstituţionale, deoarece ele "adaugã" la Constituţie. De exemplu, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii nu este prevãzutã în Constituţie, dar este reglementatã de Legea nr. 317/2004, ceea ce nu poate conduce -- în mod automat - la concluzia cã reglementarea acestei funcţii este neconstituţionalã.
De altfel, existã cazuri similare în care norma constituţionalã nu prevede nimic referitor la posibilitatea reînnoirii mandatului unei funcţii, dar prin legea organicã se reglementeazã aceastã posibilitate, fãrã a conduce însã la neconstituţionalitatea dispoziţiei de lege. Astfel, potrivit art. 142 alin. (4) din Constituţie, "Judecãtorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadã de 3 ani", iar, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit".
În concluzie, legiuitorul are legitimitatea conferitã de Legea fundamentalã de a dezvolta normele constituţionale, procedeu care nu conduce eo ipso la încãlcarea principiului supremaţiei Constituţiei faţã de celelalte acte normative inferioare. Aşadar, Curtea constatã cã reglementarea dispoziţiilor de lege criticate constând într-o precizare adusã art. 133 alin. (4) din Constituţie nu contravine - prin ea însãşi - caracterului suprem al Legii fundamentale şi al preeminenţei sale în raport cu ansamblul legislaţiei.
II. 2. Curtea constatã cã - în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) din Constituţie - este necesar a se determina voinţa legiuitorului constituant în edictarea acestor norme, încât interpretarea lor sã ţinã cont de ansamblul dispoziţiilor constituţionale.
În acest sens, se observã cã instituţia Consiliului Superior al Magistraturii a fost reglementatã - pentru prima datã la nivel constituţional - prin art. 132 şi art. 133 din Constituţia din anul 1991, dispoziţiile art. 132 având urmãtoarea redactare: "Consiliul Superior al Magistraturii este alcãtuit din magistraţi aleşi, pentru o duratã de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comunã."
Constituţiile anterioare nu prevedeau nimic referitor la Consiliul Superior al Magistraturii. Acesta a fost înfiinţat prin dispoziţiile titlului III al Legii din 24 martie 1909 pentru modificarea unor dispoziţiuni din legile relative la organizarea judecãtoreascã, modificate şi completate prin Legea pentru organizarea judecãtoreascã din anul 1924. Ulterior, prin Legea pentru organizarea judecãtoreascã din anul 1952, dispoziţiile privind Consiliul Superior al Magistraturii au fost abrogate.
Prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, instituţia Consiliului Superior al Magistraturii - garant al independenţei justiţiei", ca valoare esenţialã a statului de drept -, capãtã o nouã reglementare privind rolul, structura, componenţa, mandatul preşedintelui şi al celorlalţi membri, atribuţiile şi hotãrârile pe care le adoptã. Astfel, Consiliul este format din 3 categorii de membri: magistraţi aleşi în adunãrile generale ale magistraţilor, reprezentanţi ai societãţii civile desemnaţi de Senat şi membri de drept, şi anume ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângã aceastã instanţã. Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii a fost stabilitã la 6 ani, iar, pentru preşedinte, legiuitorul constituant derivat a ales mandatul de 1 an.
Or, dacã pentru termenul de un an al mandatului preşedintelui voinţa legiuitorului constituant a fost ca acesta sã nu poatã fi reînnoit, Curtea constatã cã, a fortiori, pentru membrii aleşi, prevãzând o duratã a mandatului de 6 ani, legiuitorul constituant a dorit ca şi acest mandat sã fie unic. Aceasta este singura interpretare permisã de rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, şi anume acela de "garant al independenţei justiţiei". Astfel, unicitatea mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii constituie o garanţie a independenţei acestora, fãrã de care rolul Consiliului ar fi grav afectat.
Din analiza ansamblului dispoziţiilor Constituţiei, Curtea constatã cã acelaşi principiu - al unicitãţii mandatului - ca garanţie a independenţei în exercitarea acestuia - a fost aplicat de legiuitorul constituant şi în reglementãrile referitoare la judecãtorii Curţii Constituţionale şi la consilierii Curţii de Conturi, care sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit şi care sunt independenţi în exercitarea mandatului lor.
Curtea constatã cã - deşi dispoziţiile constituţionale ale art. 133 alin. (4) nu prevãd expressis verbis interdicţia reînvestirii membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii - singura interpretare conformã cu principiile şi dispoziţiile constituţionale şi care este în spiritul Legii fundamentale este aceea ca mandatul de 6 ani în exercitarea funcţiei de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sã nu poatã fi reînnoit.
În concluzie, prin introducerea în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care în forma iniţialã prevedea cã "durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani", a unei dispoziţii limitative, "fãrã posibilitatea reînvestirii", nu se încalcã art. 133 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) din Constituţie, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu fac decât sã precizeze interdicţia reînvestirii, în spiritul normelor constituţionale invocate.
II. 3. În sensul constatãrii cã voinţa legiuitorului constituant a fost aceea de a limita mandatul membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii la unul singur este proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României din 2011, prin care, la art. 133 alin. (4), iniţiatorul a propus introducerea expresã a interdicţiei ca mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sã poatã fi prelungit sau înnoit.
Prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea Constituţionalã a observat cã "durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, iar interdicţia ca acesta sã fie prelungit sau înnoit este prevãzutã în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Prin urmare, modificarea propusã nu face decât sã constituţionalizeze norma cuprinsã în legea organicã".
Curtea constatã cã susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul cã, prin decizia sus-menţionatã, s-a reţinut cã dispoziţiile de lege criticate adaugã la Legea fundamentalã, nu poate fi primitã. Astfel, conceptul de "constituţionalizare", susceptibil de a avea mai multe sensuri, a fost folosit în decizia sus-menţionatã în sensul sãu strict, şi anume acela de aducere la nivel constituţional a unei norme cu forţã juridicã inferioarã Constituţiei. Aceasta nu înseamnã cã dispoziţia de lege organicã era neconstituţionalã, iar, ca urmare a constituţionalizãrii, ar fi dobândit un caracter constituţional, caracter ce i-ar fi lipsit anterior. Finalitatea procesului de constituţionalizare a dreptului nu poate fi aceea ca - prin includerea în Legea fundamentalã - o normã inferioarã contrarã Constituţiei sã capete un caracter constituţional.
Din considerentele deciziei sus-menţionate nu reiese cã dispoziţia de lege criticatã în speţa de faţã "adaugã" la Constituţie, fiind contrarã acesteia, ci cã, prin includerea dispoziţiei din legea organicã a Consiliului Superior al Magistraturii în Legea fundamentalã, legiuitorul constituant derivat nu face decât sã lãrgeascã domeniul de reglementare al Constituţiei, ţinând cont de dinamica dreptului şi de realitãţile existente la un anumit moment.
III. Referitor la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) din Constituţie privind separaţia puterilor în stat
Curtea reţine cã, potrivit normei constituţionale invocate, "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale". Din acest principiu constituţional rezultã modul în care Legea fundamentalã reglementeazã autoritãţile publice şi competenţele ce revin acestora.
Consiliul Superior al Magistraturii este reglementat în secţiunea a 3-a care face parte din cap. VI - Autoritatea judecãtoreascã al titlului III - Autoritãţile publice din Constituţie. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, "Puterea judecãtoreascã se exercitã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege", iar, potrivit art. 1 alin. (2) "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei".
Astfel, Curtea constatã cã, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 304/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii nu este instanţã judecãtoreascã ce realizeazã justiţia, ci este autoritatea publicã judecãtoreascã - garant al independenţei justiţiei.
Prin urmare, susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia dispoziţia de lege criticatã contravine principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât cele 3 puteri trebuie sã fie egale, este nefondatã. Este adevãrat cã nu existã o limitare similarã pentru membrii puterii legislative sau executive, însã nici pentru puterea judecãtoreascã - ce se exercitã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege - nu existã o limitare în timp a exercitãrii funcţiei. Limitarea prevãzutã de dispoziţia de lege criticatã se referã doar la membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii care nu pot fi reînvestiţi în funcţie dupã expirarea mandatului de 6 ani.
În concluzie, art. 51 alin. (1) fraza întâi sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii" din Legea nr. 317/2004 nu încalcã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
IV. Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi
Curtea constatã cã, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalitãţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.)
Or, Curtea constatã cã membrii Consiliului Superior al Magistraturii aleşi pentru un mandat de 6 ani nu sunt în aceeaşi situaţie juridicã - sub aspectul duratei mandatului - cu membrii de drept ai acestuia. Potrivit art. 133 alin. (2) din Legea fundamentalã, Consiliul Superior al Magistraturii este format din 3 categorii de membri: magistraţi aleşi în adunãrile generale ale magistraţilor, reprezentanţi ai societãţii civile desemnaţi de Senat şi membri de drept, şi anume ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al parchetului de pe lângã aceastã instanţã.
Diferenţa de tratament juridic - sub aspectul duratei mandatului - dintre membrii aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii şi membrii de drept este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil de modalitatea diferitã de accedere în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 133 alin. (2) lit. a), cei 14 membri sunt aleşi în adunãrile generale ale magistraţilor, în timp ce, potrivit art. 133 alin. (2) lit. c), ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt membri de drept în considerarea criteriului obiectiv al deţinerii funcţiilor respective. Or, nu se poate susţine cã, sub aspectul duratei mandatului, cele douã categorii distincte de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sã aibã o reglementare identicã, mai ales cã legiuitorul nu poate prevedea perioada de timp în care o persoanã exercitã funcţia de ministru al justiţiei.
Cu privire la susţinerea potrivit cãreia ar exista un tratament juridic diferit, sub aspectul duratei mandatului, între magistraţii membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii şi cei 2 magistraţi membri de drept - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -, Curtea constatã cã şi aceasta este neîntemeiatã. Astfel, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fãrã posibilitatea reînvestirii, iar, potrivit art. 53 şi 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, numirea în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv de procuror general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face pe o perioadã de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singurã datã. Aşadar, cei 2 magistraţi, şi anume preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pot fi membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii 3 ani sau cel mult 6 ani, în condiţiile în care au fost reînvestiţi o singurã datã în funcţiile de conducere de la instanţa supremã şi parchetul de pe lângã aceasta.
În concluzie, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 16 care consacrã principiul egalitãţii în drepturi.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) fraza întâi sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii" din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Dan Lupaşcu în Dosarul nr. 45.070/3/2010 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
OPINIE SEPARATĂ
I. Nu am subscris la soluţia adoptatã de ceilalţi membri ai Plenului Curţii Constituţionale pentru considerentele pe care le vom învedera în cele ce urmeazã.
Pânã la modificarea din anul 2005, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 reproducea, sub aspectul conţinutului, dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani".
Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, adoptatã prin angajarea rãspunderii Guvernului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat în sensul cã în prima frazã a alin. (1) s-a introdus sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii". În urma republicãrii Legii nr. 317/2004, art. 52 alin. (1) a devenit art. 51 alin. (1).
Aceastã adãugire la textul constituţional reprodus în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 s-a fãcut în timpul mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Considerãm cã prin acest demers a fost încãlcat criteriul constituţional privind mandatele reglementate de Constituţie prin schimbarea criteriului obiectiv şi a spiritului unitãţii constituţionale cu criteriul subiectiv referitor la persoane, iar nu la mandat. Sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii" se referã în mod evident la persoane titulare de mandat, iar nu la mandatul prevãzut de Constituţie, ceea ce înseamnã cã adãugirea la textul constituţional s-a fãcut pe alte baze şi, evident, din considerente privind persoanele ce se aflau în funcţie.
În principiu, modificarea mandatului în curs al reprezentantului unei autoritãţi publice este implicit prohibitã de dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Constituţie, care, referindu-se la dispoziţiile art. 83 din Legea fundamentalã, respectiv la noua duratã a mandatului Preşedintelui României introdusã ca urmare a revizuirii Constituţiei, stabilesc cã acestea "se aplicã începând cu urmãtorul mandat prezidenţial".
II. Mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementat la nivel constituţional prin art. 133 alin. (4) din Legea fundamentalã, iar la nivel infraconstituţional prin dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit cãrora "Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fãrã posibilitatea reînvestirii". Aceastã interdicţie privind al doilea mandat de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pe care textul de lege o instituie nu are suport constituţional, în condiţiile în care însãşi Legea fundamentalã nu a înţeles sã stabileascã o astfel de interdicţie, şi, ca atare, reprezintã o adãugare la textul constituţional al art. 133 alin. (4).
Or, constatãm cã acolo unde legiuitorul constituant a dorit instituirea unor limitãri în exercitarea unor mandate reglementate la nivel constituţional le-a consacrat în mod expres.
O asemenea concluzie decurge şi din argumentul de interpretare potrivit cãruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Aşadar, legiuitorul ordinar nu poate depãşi, prin suplimentare, concepţia legislativã a legiuitorului constituant.
În acest sens, de exemplu, art. 81 alin. (4) din Constituţie prevede cã "Nicio persoanã nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult douã mandate", art. 142 alin. (2) prevede cã judecãtorii Curţii Constituţionale sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, iar potrivit art. 140 alin. (4), "Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit".
Or, de vreme ce în art. 134 alin. (4) din Constituţie nu se face nicio precizare referitoare la reînnoirea mandatului, legiuitorul constituant nu a intenţionat sã introducã o asemenea limitare.
Prin introducerea în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care în forma iniţialã prevedea cã "durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani", a unei dispoziţii limitative, "fãrã posibilitatea reînvestirii", în condiţiile în care Constituţia nu a înţeles sã stabileascã ea însãşi o asemenea limitare, înseamnã a adãuga la Constituţie. Legea nu putea introduce o astfel de limitare, fãrã a avea suport constituţional, iar problema numãrului de mandate pe care îl pot avea membrii Consiliului Superior al Magistraturii este una care presupune revizuirea Legii fundamentale.
Ne gãsim în faţa restrângerii exerciţiului unui drept fundamental, şi anume acela de a fi ales pentru un nou mandat în Consiliul Superior al Magistraturii, restrângere care nu poate fi fãcutã decât cu respectarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentalã. Atât timp cât restrângerea instituitã prin textul de lege criticat nu se încadreazã în niciuna dintre situaţiile prevãzute de norma constituţionalã - art. 53 alin. (1) -, restrângerea este neconstituţionalã.
În condiţiile în care pentru membrii Parlamentului nu este prevãzutã vreo limitare a numãrului de mandate, acestea putând fi şi succesive, iar în ce priveşte membrii Guvernului, situaţia este aceeaşi în ce priveşte posibilitatea acestora de a deţine douã sau mai multe mandate, se poate susţine cã legiuitorul constituant a reglementat în acelaşi fel, fãrã nicio restricţie, şi situaţia membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cãrora sã le fie permisã reînvestirea în funcţie.
Cu prilejul examinãrii proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, Curtea a constatat cã la art. 133 alin. (4) iniţiatorul a propus introducerea interdicţiei ca mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sã poatã fi prelungit sau înnoit.
Prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea Constituţionalã a observat cã "durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, iar interdicţia ca acesta sã fie prelungit sau înnoit este prevãzutã în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Prin urmare, modificarea propusã nu face decât sã constituţionalizeze norma cuprinsã în legea organicã".
Continuând acelaşi raţionament logic rezultã cã, prin raportare la Constituţia în redactarea actualã, adãugirea referitoare la imposibilitatea reînvestirii membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţionalã. O soluţie de admitere a excepţiei ar reprezenta de altfel o dovadã de consecvenţã a Curţii, de respect al propriei jurisprudenţe.
III. În ceea ce priveşte Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, prin care Curtea Constituţionalã a admis sesizarea şi a constatat cã Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţionalã, se constatã cã aceastã decizie a fost pronunţatã în cadrul controlului exercitat potrivit art. 146 lit. l) din Constituţie, coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale - şi anume controlul constituţionalitãţii hotãrârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor Plenului Senatului şi hotãrârilor Plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului, iar nu în cadrul unui control a posteriori de constituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, raportate la prevederile constituţionale invocate de cãtre autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Apreciem cã invocarea Deciziei nr. 53/2011 nu are relevanţã în cauza de faţã. În acel caz se punea problema constituţionalitãţii modalitãţii de aplicare de cãtre Senat a textului de lege care în prezenta cauzã a fost dedus el însuşi controlului de conformitate cu Legea fundamentalã pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
IV. Pentru toate aceste argumente, considerãm cã se impunea admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea sintagmei "fãrã posibilitatea reînvestirii", cuprinsã în art. 51 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind neconstituţionalã.
Judecãtori,
Ion Predescu
Acsinte Gaspar
Puskas Valentin Zoltan
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
