Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 22 din 12 octombrie 2009 privind examinarea recursului in interesul legii, privind stabilirea solutiei ce trebuie data de catre instanta in cazul solicitarii deducerii arestului la domiciliu executat in strainatate, in aplicarea dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 4 mai 2010
Dosar nr. 12/2009
Sub preşedinţia doamnei judecãtor Lidia Bãrbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind stabilirea soluţiei ce trebuie datã de cãtre instanţã în cazul solicitãrii deducerii arestului la domiciliu executat în strãinãtate, în aplicarea dispoziţiilor <>art. 18 din Legea nr. 302/2004 .
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 72 de judecãtori din 108 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã dispoziţiile <>art. 18 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã se interpreteazã în sensul deducerii duratei arestului la domiciliu, executat în strãinãtate, din pedeapsa închisorii aplicatã de instanţele române.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar în aplicarea dispoziţiilor <>art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, în cazul solicitãrii de a se deduce, din pedeapsa aplicatã de instanţã, durata arestului la domiciliu efectuat în strãinãtate de persoana condamnatã.
Astfel, unele instanţe au respins contestaţiile la executare întemeiate pe acest motiv, considerând cã arestul la domiciliu constituie o mãsurã preventivã restrictivã de libertate ce nu intrã sub incidenţa prevederilor <>art. 18 din Legea nr. 302/2004 . S-a motivat, în acest sens, cã arestarea preventivã şi arestul la domiciliu sunt douã mãsuri distincte, care restrâng în mod diferit drepturile persoanei, astfel încât, în accepţiunea reglementãrii date în art. 357 alin. 2 lit. a) din Codul de procedurã penalã, ar putea fi deduse din pedeapsã doar duratele reţinerii şi arestãrii preventive, deoarece numai prin luarea lor se restrâng atât libertatea de mişcare a persoanei vizate, cât şi exercitarea de cãtre ea a anumitor drepturi.
Alte instanţe, dimpotrivã, au apreciat cã, faţã de prevederile art. 5 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au prioritate de aplicare în raport cu legea internã, precum şi faţã de dispoziţiile cuprinse în art. 26 alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, arestul la domiciliu constituie mãsurã privativã de libertate în sensul reglementat în <>art. 18 din Legea nr. 302/2004 , astfel cã trebuie computat din durata pedepsei aplicate de instanţele române.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Legiuitorul român a prevãzut în conţinutul <>art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridicã internaţionalã în materie penalã cã "durata arestului efectuat în strãinãtate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritãţile române în temeiul prezentei legi este luatã în calcul în cadrul procedurii penale române şi se computã din durata pedepsei aplicate de instanţele române".
Dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre stipuleazã cã statul membru emitent computã din durata totalã a privãrii de libertate care ar trebui executatã în statul membru emitent toate perioadele de detenţie (fãrã a se distinge între diferitele tipuri de detenţie) ce au rezultat din executarea unui mandat european de arestare.
România a ratificat prin <>Legea nr. 30/1994 Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la aceastã convenţie, care împreunã cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului au devenit drept intern, formând un bloc de convenţionalitate cu aplicabilitate directã în sistemul de drept român, potrivit art. 20 din Constituţia României.
Art. 5 § 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale reglementeazã dreptul la libertate şi la siguranţa persoanei. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor limitativ prevãzute la lit. a)-f).
Prin dreptul la libertate, Curtea Europeanã înţelege dreptul la libertate fizicã al persoanei, ce constã în posibilitatea acesteia de a se mişca, de a se deplasa în mod liber.
În jurisprudenţa Curţii Europene nu rezultã o definiţie a noţiunii de "privare de libertate", analiza acesteia fiind fãcutã în mod concret, în funcţie de particularitãţile fiecãrei cauze, avându-se în vedere natura şi durata mãsurii, efectele acesteia sau modalitãţile de executare.
Astfel, incidenţa noţiunii de "privare de libertate" a fost analizatã de Curtea Europeanã, prin raportare la spaţiul ce nu a putut fi pãrãsit, la constrângerea fizicã sau psihicã la care o persoanã a fost supusã din partea autoritãţilor (cauzele De Wilde, Ooms şi Versyp contra Belgiei, Nielsen contra Danemarcei) sau la timpul în care nu a putut fi pãrãsit în mod liber un spaţiu (Cauza Amuur contra Franţei), în cazuri vizând: arestul preventiv, detenţia ca urmare a condamnãrii la executarea unei pedepse (Cauza Van Droogenbroeck contra Belgiei), arestul la domiciliu (cauzele Mancini contra Italiei, Giulia Manzoni contra Italiei, Vachev contra Bulgariei, Lavents contra Letoniei), internarea pentru motive medicale într-o clinicã psihiatricã (cauzele Morsink contra Olandei, Ashingdane contra Marii Britanii), conducerea la sediul poliţiei în vederea audierii (Cauza X şi Y contra Germaniei).
Totodatã este de evidenţiat faptul cã în conţinutul art. 5 din Convenţie se utilizeazã atât termenul de "arestare", cât şi acela de "deţinere", acestea fiind concepte care au un caracter autonom, ce pot dobândi un înţeles compatibil cu scopurile Convenţiei, faţã de sensurile lor din dreptul intern al statelor contractante.
Curtea Europeanã, chiar dacã analizeazã sensurile şi domeniul de aplicare a celor douã noţiuni prin raportare la sistemele naţionale, nu este ţinutã de o asemenea calificare, ea urmând sã aibã în vedere ca obiectiv principal ca lipsirea de libertate a unei persoane sã nu fie arbitrarã.
În unele legislaţii europene este prevãzutã ca mãsurã preventivã arestul la domiciliu şi în acest sens cu titlu exemplificativ este şi legislaţia italianã.
Astfel, dispoziţiile art. 284 din Codul de procedurã penalã italian prevãd cã, "prin prevederea care dispune arestul la domiciliu, judecãtorul ordonã inculpatului sã nu se îndepãrteze de propria locuinţã sau de o altã locuinţã privatã sau de un loc public de îngrijiri sau de asistenţã. Când este necesar, judecãtorul impune limite sau interdicţii dreptului inculpatului de a comunica cu alte persoane decât cele care convieţuiesc cu el sau care îl asistã. Dacã inculpatul nu se poate ocupa altfel de cerinţele sale de viaţã indispensabile sau dacã are o situaţie materialã extrem de precarã, judecãtorul îl poate autoriza sã lipseascã în cursul zilei de la arest pentru perioada strict necesarã pentru a se ocupa de cerinţele de mai sus, pentru a munci. Procurorul sau poliţia judiciarã, chiar şi din proprie iniţiativã, pot controla în orice moment respectarea ordinelor impuse inculpatului. Inculpatul aflat în arest la domiciliu se considerã a fi în stare de arest preventiv".
De asemenea, prevederile art. 384 alin. 5 din Codul de procedurã penalã italian statueazã cã persoana care se aflã în arest la domiciliu este consideratã a fi în stare de arest preventiv.
În cauzele Giulia Manzoni contra Italiei, Hotãrârea din 1 iulie 1997, §22, Mancini contra Italiei, Hotãrârea din 2 august 2001, § 17, Vachev contra Bulgariei, Hotãrârea din 8 iulie 2004, § 64, Lavents contra Letoniei, Hotãrârea din 28 februarie, § 63, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã gradul de constrângere impus de o asemenea mãsurã a arestului la domiciliu este suficient pentru ca aceasta sã fie consideratã "o privare de libertate" în sensul art. 5 din Convenţia europeanã a drepturilor omului.
În actualul Cod de procedurã penalã român sunt reglementate în mod concret mãsurile preventive în partea generalã, titlul IV cap. I, acestea fiind reţinerea, obligarea de a nu pãrãsi localitatea, obligarea de a nu pãrãsi ţara şi arestarea preventivã, iar doctrina a evidenţiat o clasificare a acestora în douã subdiviziuni, şi anume mãsuri preventive privative de libertate (reţinerea şi arestarea preventivã) şi mãsuri preventive restrictive de libertate (obligarea de a nu pãrãsi localitatea şi obligarea de a nu pãrãsi ţara).
Aşadar, în legislaţia procesual penalã românã nu este reglementatã mãsura preventivã privativã de libertate a arestului la domiciliu, care însã se regãseşte în mod expres prevãzutã în proiectul Codului de procedurã penalã în dispoziţiile art. 218-222.
Mai mult, în mod accesibil şi previzibil se prevede în proiectul Codului de procedurã penalã român, în conţinutul art. 222 alin. 9 teza I, cã un inculpat aflat în stare de arest la domiciliu este considerat în stare de arest preventiv.
Totodatã, conform art. 72 alin. 1 teza I din noul Cod penal se prevede cã perioada în care o persoanã a fost supusã unei mãsuri privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate.
Astfel, cu ocazia judecãrii cauzelor de cãtre instanţele române privind persoane care au fost cercetate în strãinãtate şi cãrora le-a fost aplicatã mãsura preventivã privativã de libertate a arestului la domiciliu ce corespunde accepţiunii art. 5 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aceasta trebuie luatã în calcul în cadrul procedurii penale române şi în mod concret dedusã din durata închisorii aplicate de instanţele române, în condiţiile <>art. 18 din Legea nr. 302/2004 , chiar dacã aceastã mãsurã nu este reglementatã de actualul Cod de procedurã penalã român, având însã în vedere incidenţa Convenţiei şi a jurisprudenţei Curţii Europene, prin procesul de ratificare, acestea constituind drept intern, precum şi dispoziţiile Deciziei-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor <>art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã se stabileşte cã:
Durata arestului la domiciliu, executat în strãinãtate, mãsurã preventivã privativã de libertate, în accepţiunea art. 5 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, trebuie luatã în calcul în cadrul procedurii penale române şi dedusã din durata închisorii aplicate de instanţele române.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 12 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
judecãtor LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
