Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 218 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 26 iunie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Iulian Cristian Topalea în Dosarul nr. 1.328/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.524D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, acordat de Curte ca urmare a cererii de amânare a soluţionării cauzei formulate de autorul excepţiei, motivat de faptul că solicitase Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal completarea încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale în ce priveşte motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, magistratul-asistent arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a transmis la dosarul cauzei o încheiere de îndreptare a erorii materiale din încheierea de sesizare înaintată iniţial Curţii Constituţionale. De asemenea, precizează că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care dezvoltă motivarea excepţiei şi solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.328/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Iulian Cristian Topalea într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva unei hotărâri a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cererea sa pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător şi pentru înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Botoşani.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 instituie, în ceea ce priveşte delegarea, detaşarea, transferarea şi promovarea la alte instanţe sau parchete, un tratament diferenţiat aplicabil magistraţilor, în funcţie de modalitatea de admitere în profesie - prin admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, respectiv admiterea direct pe post -, fără ca pentru aceasta să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Arată, în esenţă, că legea conferă calitatea de magistrat atât absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, cât şi candidaţilor admişi în condiţiile art. 33 din Legea nr. 303/2004, toţi magistraţii având acelaşi statut, odată ce au fost numiţi în funcţie prin decret al Preşedintelui României, motiv pentru care este firesc ca toţi să beneficieze de aceleaşi drepturi profesionale, indiferent de modalitatea de admitere în profesie. De aceea, susţine că interdicţia prevăzută de textul de lege criticat defavorizează magistraţii admişi în profesie în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care sunt supuşi unei importante restrângeri a drepturilor, în comparaţie cu magistraţii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, care beneficiază plenar de dreptul de mobilitate şi dezvoltare profesională specifice statutului.
De asemenea, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, consecinţele tratamentului discriminatoriu instituit prin textul de lege ce formează obiectul acesteia afectează dreptul la viaţă privată, prin imposibilitatea absolută de a schimba locul de muncă - sub rezerva demisiei, precum şi dreptul la dezvoltarea carierei, prin instituirea unui impediment de 3 ani la ocuparea unei funcţii sau exercitarea unor atribuţii deschise altor magistraţi, dar care nu au fost admişi în magistratură în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Astfel, textul de lege supus controlului de constituţionalitate impune o interdicţie generală şi abstractă de mobilitate care împiedică reunirea familiilor în cazul în care magistratul numit potrivit acestui text de lege desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea în care convieţuieşte cu familia. Autorul excepţiei arată că "o asemenea măsură legislativă care, prin formularea imperativă, împiedică orice analiză de oportunitate şi impune ignorarea de plano a circumstanţelor personale, a drepturilor persoanelor implicate şi a condiţiilor deosebite în care se poate afla o familie datorită unei dezbinări menţinute forţat, indiferent de consistenţa oricăror argumente contrare, reprezintă o ingerinţă certă în exerciţiul dreptului la viaţă privată şi de familie". Susţine, totodată, că o asemenea ingerinţă nu are un scop legitim şi nici nu este justificată de o nevoie imperioasă, întrucât "deficienţele de ocupare a schemei se pot corecta prin analize riguroase de oportunitate şi o politică adecvată de resurse umane şi nu prin interdicţii sterile şi discriminatorii, pentru o perioadă atât de lungă de timp". În plus, nu este respectată nici cerinţa proporţionalităţii, dacă se iau în considerare împrejurările personale deosebite, ca, de exemplu, copii minori, părinţi cu boli incurabile degenerative, distanţa de sute de kilometri dintre locul de muncă şi locuinţa statornică a familiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituţional, neputându-se constata existenţa vreunei discriminări în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a vreunei restrângeri de drepturi sau libertăţi, concretizată în ingerinţe în respectarea dreptului la viaţă privată, inclusiv viaţa de familie. Precizează că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice. Or, scopul normei în discuţie, normă cu caracter special în raport cu dreptul comun reprezentat de prevederile art. 31 raportat la art. 12 din Legea nr. 303/2004 şi care instituie o interdicţie temporară criticată, este acela de a asigura stabilitatea în sistemul judiciar şi eficientizarea actului de justiţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, precizează că art. 33 din Legea nr. 303/2004 conţine o derogare de la modalitatea generală de admitere în magistratură, al cărei scop îl reprezintă acoperirea posturilor vacante de judecător sau procuror existente în sistemul judiciar. Aminteşte, în acest context, că regula pentru ocuparea unei funcţii de judecător sau de procuror este admiterea în magistratură şi formarea profesională prin Institutul Naţional al Magistraturii. De aceea, concursul la care se referă art. 33 din Legea nr. 303/2004 se desfăşoară pentru ocuparea anumitor posturi vacante, strict determinate, în cadrul unor instanţe sau parchete cu deficit mare de personal. Susţine că textul criticat nu creează un regim discriminatoriu, deoarece însăşi modalitatea de acces în magistratură prevăzută de acesta este o excepţie de la regula generală a admiterii în magistratură prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii. Aşadar, întrucât cele două categorii de magistraţi se află în situaţii juridice diferite, legiuitorul poate stabili un tratament juridic diferenţiat.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că acestea se aplică în mod egal faţă de toţi destinatarii legii care se află în situaţii identice, fără privilegii şi fără discriminări. Consideră că nu poate fi reţinută nici critica prin raportare la art. 53 din Constituţie, textul de lege ce formează obiectul excepţiei fiind în deplină concordanţă cu textul constituţional menţionat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008, care au următorul cuprins: "(14) Persoanele numite în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie."
Textul se referă la persoanele care pot fi numite în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc anumite condiţii, prevăzute la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Este vorba despre persoanele enumerate la art. 33 alin. (1) din lege, şi anume foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii, avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani.
În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat încalcă prevederile din Constituţie cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, la art. 26 alin. (1) referitor la viaţa intimă, familială şi privată şi la art. 53 care prevede condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, invocă, raportându-se la art. 20 din Legea fundamentală, şi dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse la art. 8 - "Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie" şi la art. 14 - "Interzicerea discriminării", precum şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie, privind interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia susţine, pe de o parte, că textul de lege criticat este discriminatoriu, întrucât împarte în mod nejustificat magistraţii în două categorii, în funcţie de modalitatea de admitere în magistratură, iar, pe de altă parte, această departajare este de natură să încalce dreptul la viaţă de familie, consacrat şi garantat prin Constituţie şi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea constată că, prin Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013, a statuat că dispoziţiile de lege criticate respectă exigenţele principiilor egalităţii şi nediscriminării. Analizând dispoziţiile Legii nr. 303/2004, Curtea a reţinut, cu acel prilej, că aceasta reglementează două modalităţi de admitere în magistratură, prin absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii, conform art. 13 din lege, sau prin promovarea concursului organizat pentru ocuparea unor posturi vacante din sistemul judiciar, potrivit art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege. Cele două modalităţi au două elemente comune, primul constând în condiţiile generale, enumerate la art. 14 alin. (2), ce definesc vocaţia sau posibilitatea unei persoane de a dobândi calitatea de magistrat, iar al doilea în promovarea concursului organizat, în acest scop, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii.
Prin decizia menţionată, examinând critica referitoare la caracterul discriminatoriu al textului de lege supus controlului de constituţionalitate, Curtea a reţinut că egalitatea impune ca, la situaţii identice, tratamentul juridic să fie identic, aşa cum şi la situaţii distincte este just ca tratamentul juridic să fie deosebit. Pentru a nu lăsa loc arbitrariului, calificarea unei situaţii ca fiind diferită de o alta aparent identică trebuie să respecte criteriul obiectivităţii, iar tratamentul juridic diferit trebuie, la rândul său, să îndeplinească criteriul rezonabilităţii. Ca atare, Curtea a analizat respectarea celor două condiţii în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004.
Astfel, sub aspectul diferenţei obiective, Curtea a constatat că aceasta se identifică cu împrejurările în care este organizat concursul în urma promovării căruia persoanele menţionate la art. 33 alin. (1) din lege au dobândit calitatea de judecător sau procuror. Curtea a observat că posturile pentru care se organizează acest concurs sunt individualizate prin indicarea judecătoriei sau parchetului la care există posturi vacante, această identificare constituind un element obiectiv, de caracterizare a postului respectiv, şi o condiţie concretă şi predeterminată de participare la acel concurs. Înscrierea la concurs echivalează cu faptul că persoana interesată este implicit de acord cu această condiţie, precum şi cu faptul că urmează să se supună prevederilor Legii nr. 303/2004, asumându-şi toate obligaţiile ce decurg din acest statut, nu doar drepturile. Prin urmare, Curtea a reţinut că elementul obiectiv al situaţiei constând în admiterea în magistratură prin ocuparea unui post vacant la judecătorii sau parchete de pe lângă acestea îl reprezintă tocmai înscrierea la un concurs organizat special pentru ocuparea acelui post vacant, din sistemul judiciar, în cadrul unei anumite judecătorii sau unui anumit parchet de pe lângă aceasta, şi nu a altei instanţe sau a altui parchet.
Curtea a mai observat că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007, prin care a fostă introdusă în Legea nr. 303/2004 soluţia legislativă ce formează obiectul prezentei excepţii, raţiunea pentru care legiuitorul a gândit o asemenea modalitate de acces în magistratură constă tocmai în acoperirea numărului mare de posturi vacante temporar la instanţe şi parchete, fiind necesară crearea unui fond de rezervă cu posturi bugetate de judecător şi procuror. În considerarea acestui obiectiv, Curtea a apreciat că este pe deplin justificată încercarea de contracarare a fenomenului migraţionist al magistraţilor şi impunerea, în acest scop, a unei anumite perioade de timp în care magistratul să îşi exercite în concret funcţia pentru care a concurat, iar statul, în calitate de administrator al sistemului judiciar şi de gestionar al resurselor umane încadrate în acest sistem, în vederea bunei funcţionări a justiţiei, în general, să aibă siguranţa ocupării acelui post, până atunci vacant.
Sub aspectul rezonabilităţii şi al proporţionalităţii tratamentului juridic instituit, diferit de cel corespunzător magistraţilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, Curtea a constatat că interdicţia de 3 ani reglementată de art. 33 alin. (14) are un caracter temporar, fără a se întinde, totodată, pe o perioadă foarte mare de timp. Pe de altă parte, Curtea a subliniat că trebuie avut în vedere faptul că şi absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii li se impune executarea unui stagiu de 1 an, iar după promovarea examenului de capacitate, vor ocupa posturile vacante de la judecătorii şi parchete de pe lângă acestea, fiind obligaţi să exercite funcţia de procuror sau judecător timp de 6 ani, sub sancţiunea restituirii bursei de auditor de justiţie şi a cheltuielilor de şcolarizare efectuate pentru formarea lor profesională.
În ceea ce priveşte consecinţele prin care această interdicţie afectează persoanele vizate, pe care autorul acelei excepţii, la fel ca şi cel al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, le raportează la aspecte privind viaţa de familie, Curtea a constatat că asemenea critici nu pot fi reţinute, întrucât individualizarea instanţei sau parchetului unde se organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de judecător sau procuror se constituie într-o condiţie predeterminată a acelui post şi cunoscută în prealabil, iar înscrierea la concurs semnifică acordul faţă de această condiţie. În plus, magistratul numit în funcţie în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate invoca dezacordul său faţă de această interdicţie ulterior ocupării postului, deoarece se prezumă în mod justificat că a cunoscut, cel puţin de la momentul înscrierii la concurs, prevederile Legii nr. 303/2004 şi şi-a asumat toate consecinţele ce decurg din acestea, ceea ce implică şi adaptarea vieţii sale private şi de familie la noul statut profesional.
Considerentele Deciziei nr. 14 din 22 ianuarie 2013 şi soluţia pronunţată prin aceasta îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Circumstanţele personale pe care le invocă autorul prezentei excepţii în motivarea contradicţiei dintre textul de lege criticat şi prevederile constituţionale şi convenţionale ce protejează dreptul la viaţă familială nu pot conduce la constatarea caracterului neconstituţional al prevederii legale supuse controlului. Faptul că prin interdicţia instituită prin textul de lege criticat, autorul prezentei excepţii se află într-o situaţie familială foarte dificilă nu constituie un fine de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională nu are competenţa de a aprecia impactul pe care un anumit text de lege îl are asupra unor cazuri punctuale şi nu poate deduce neconstituţionalitatea dintr-un complex de împrejurări care se constituie în factori individuali, specifici unei anumite speţe. De altfel, Curtea observă că, evidenţiind faptul că în situaţia actuală a diminuării deficitului de magistraţi, comparativ cu cel existent la data edictării textului de lege criticat, şi care a determinat o astfel de soluţie legislativă, autorul excepţiei critică interdicţia absolută a transferării magistraţilor pe intervalul de timp menţionat. Or, reprezintă atributul suveran al legiuitorului modificarea textului de lege astfel încât să fie permisă aprecierea de la caz la caz a gravităţii eventualelor atingeri asupra vieţii de familie produse prin respectivele dispoziţii legale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Cristian Topalea în Dosarul nr. 1.328/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
