Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 217 din 20 aprilie 2005 privind sesizarile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b) si alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 32 si art. 36 din Legea privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 18 mai 2005
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a solicitat Curţii Constituţionale, la data de 1 aprilie 2005, sã constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (4) şi art. 28 alin. (1) din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate.
Sesizarea face obiectul Dosarului nr. 295A/2005.
În sesizare sunt reţinute urmãtoarele critici de neconstituţionalitate:
1. Prevederile referitoare la cetãţenii români minori din cuprinsul art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) şi art. 28 alin. (1) din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
În contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, legea criticatã "condiţioneazã dreptul de a cãlãtori în strãinãtate al minorilor prin obligaţia de a fi însoţiţi, acordul prealabil al pãrinţilor ori al însoţitorilor legali, fapt ce creeazã o discriminare între persoane aflate în situaţii identice". Aceste prevederi "se aplicã şi femeii mãritate care nu a împlinit vârsta de 18 ani, mai ales cã legea stabileşte limita superioarã a majoratului, or, <>art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice prevede cã «minorul care se cãsãtoreşte dobândeşte prin aceasta capacitate deplinã de exerciţiu»". Mai mult, prevederile art. 4 din Codul familiei stabilesc limitele minime de vârstã la care se poate încheia cãsãtoria, prevãzându-se expres cã femeia se poate cãsãtori "numai dacã a împlinit şaisprezece ani", iar pentru motive temeinice "se poate încuviinţa cãsãtoria femeii care a împlinit cincisprezece ani". În consecinţã, minora de şaisprezece ani, respectiv cincisprezece ani, dobândeşte capacitate deplinã de exerciţiu prin efectul cãsãtoriei. Se aratã cã, potrivit <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul beneficiazã de protecţie specialã pânã la data dobândirii capacitãţii depline de exerciţiu.
Astfel, femeia minorã, ca efect al cãsãtoriei, dobândeşte capacitate deplinã de exerciţiu şi trebuie sã i se aplice acelaşi tratament juridic cu privire la exerciţiul drepturilor şi libertãţilor constituţionale ca şi persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani (cu excepţiile prevãzute în legile electorale). Aceste dispoziţii contravin şi prevederilor art. 16 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România în anul 1974, care stabileşte cã "orice om are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridicã".
Dispoziţiile criticate "instituie discriminare între femeia minorã mãritatã care are capacitate deplinã de exerciţiu şi celelalte persoane cu capacitate deplinã de exerciţiu".
2. Aceleaşi dispoziţii legale criticate contravin şi prevederilor art. 25 alin. (1) din Constituţia României, care reglementeazã libera circulaţie, drept fundamental care asigurã libertatea de mişcare a cetãţeanului, prin aceea cã restrâng dreptul la liberã circulaţie al femeii minore mãritate, care, deşi are capacitate deplinã de exerciţiu, s-ar impune sã fie însoţitã, sã aibã acordul prealabil al pãrinţilor ori al reprezentanţilor legali. Aceste prevederi contravin şi dispoziţiilor art. 2 pct. 2 din Prococolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Orice persoanã este liberã sã pãrãseascã orice ţarã, inclusiv pe a sa", prevederi vizând persoanele care au capacitate deplinã de exerciţiu.
Aceastã reglementare are semnificaţia unei restrângeri a exerciţiului dreptului la liberã circulaţie al persoanei cu capacitate deplinã de exerciţiu, iar restrângerea poate fi dispusã, într-o atare situaţie, numai de instanţa judecãtoreascã competentã, cu respectarea prevederilor art. 53 din Legea fundamentalã. Exercitarea acestor drepturi poate fi restrânsã numai dacã "sunt prevãzute de lege, constituie mãsuri necesare pentru apãrarea valorilor unei societãţi democratice, pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, desfãşurarea instrucţiei penale", restricţii care trebuie sã fie "proporţionale cu scopul pentru care au fost prevãzute, în anumite limite şi fãrã a se aduce atingere înseşi existenţei dreptului sau a libertãţii".
Restrângerea exerciţiului dreptului la liberã circulaţie în condiţiile de mai sus, şi nu de o instanţã judecãtoreascã, determinã caracterul neconstituţional al dispoziţiilor legale criticate.
3. Dispoziţiile legale criticate încalcã şi prevederile art. 26 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cãrora "Persoana fizicã are dreptul sã dispunã de ea însãşi, dacã nu încalcã drepturile şi libertãţile altora, ordinea publicã sau bunele moravuri". Astfel, "condiţionarea voinţei unei persoane cu capacitate deplinã de exerciţiu, aşa cum este femeia minorã mãritatã, de obligaţia de a fi însoţitã, exprimarea acordului pãrinţilor ori al reprezentanţilor legali, restrânge dreptul persoanei de a dispune de ea însãşi". Restrângerea exerciţiului acestui drept nu se justificã prin nici una dintre situaţiile sau motivele prevãzute în art. 53 alin. (1) din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Aceste dispoziţii contravin şi prevederilor art. 16 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România în anul 1974, care stabileşte cã "orice om are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridicã".
4. Dispoziţiile legale criticate încalcã şi prevederile art. 48 alin. (1) din Constituţie, care consacrã egalitatea între soţi. Considerentele avute în vedere de legiuitor nu justificã "în mod obiectiv şi raţional instituirea unui tratament diferenţiat între soţie şi soţ, cu prilejul exercitãrii dreptului la liberã circulaţie, ceea ce conduce la concluzia cã singura justificare a diferenţei de tratament se întemeiazã pe diferenţa de sex".
În finalul sesizãrii se atrage atenţia cã dispoziţiile art. 21 alin. (3) din legea criticatã fac trimitere la un text de act normativ abrogat, respectiv <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , însã, în acelaşi timp, se menţioneazã cã aceasta este o problemã de aplicare a legii în timp.
La data de 4 aprilie 2005, în temeiul aceluiaşi art. 146 lit. a) din Constituţie, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţionalã cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 18 alin. (3), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 32 şi art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, aşa cum a fost modificatã ca urmare a Cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României la data de 5 noiembrie 2004.
Sesizarea formeazã obiectul Dosarului nr. 309A/2005.
Prin aceastã sesizare se solicitã sã se constate cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, în esenţã, se stabileşte "un regim juridic diferit referitor la libera circulaţie a cetãţenilor români minori şi un altul pentru cetãţenii români majori, fãrã a distinge în funcţie de capacitatea de exerciţiu a persoanei". În acest fel, potrivit acestei legi speciale, va fi restrâns exerciţiul dreptului la liberã circulaţie, stabilit de art. 25 din Constituţie, pentru minorii care au dobândit capacitate de exerciţiu deplinã înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, prin obligarea lor sã cãlãtoreascã însoţiţi şi sã respecte celelalte condiţii impuse minorilor.
Mãsura de limitare a liberei circulaţii impusã de lege persoanelor care au deplinã capacitate de exerciţiu "nu se înscrie în nici unul din cazurile prevãzute expres de Constituţie în articolul 53". Aceastã mãsurã este discriminatorie, întrucât persoanele având capacitate de exerciţiu deplinã sunt tratate diferit pe criteriu de vârstã, fiind contrarã dispoziţiilor art. 16 şi celor ale art. 53 din Constituţie. În final se aratã cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale "în lipsa precizãrii cã regimul stabilit de aceastã lege pentru minori nu se aplicã celor care au dobândit capacitate de exerciţiu deplinã".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizãrile de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu adresele nr. 5/2.041/C.P.T. şi nr. 2.085/C.P.T. din 19 aprilie 2005, punctele sale de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de Avocatul Poporului şi cu privire la sesizarea formulatã de Preşedintele României, în sensul cã acestea sunt neîntemeiate pentru urmãtoarele motive:
a) Cu privire la susţinerea cã dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 32 şi art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, se aratã, în esenţã, cã acestea nu se referã la femeia mãritatã care nu a împlinit vârsta de 18 ani, întrucât prin cãsãtorie femeia dobândeşte capacitate de exerciţiu deplinã şi se impune sã fie tratatã în mod egal cu persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. Se aratã cã majoratul civil coincide cu majoratul matrimonial în privinţa bãrbatului, iar, în privinţa femeii, majoratul matrimonial este la împlinirea vârstei de 16 ani, iar cel civil la împlinirea vârstei de 18 ani. Conform "prevederilor <>art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 , prin cãsãtorie, femeia mãritatã dobândeşte şi majoratul civil, respectiv capacitatea deplinã de exerciţiu", astfel încât femeia mãritatã nu mai este consideratã, din punct de vedere juridic, ca fiind minorã. Prevederile cuprinse la art. 2 alin. (2) din legea criticatã se referã la persoanele minore, ele reprezentând o reglementare de protecţie a minorului în timpul cãlãtoriei în strãinãtate şi fiind în consonanţã cu principiul constituţional consacrat la art. 49 din Constituţia României, potrivit cãruia "Copiii şi tinerii se bucurã de un regim special de protecţie şi de asistenţã în realizarea drepturilor lor". Întrucât prevederile de lege criticate nu "instituie nici o discriminare între femeia sub 18 ani mãritatã, care are capacitate deplinã de exerciţiu, şi celelalte persoane cu capacitate deplinã de exerciţiu", ele nu sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
b) Referitor la criticile potrivit cãrora prevederile art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 32 şi art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate contravin dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Constituţie, se susţine cã aceste prevederi nu restrâng dreptul femeii mãritate la libera circulaţie, deoarece, dobândind capacitate deplinã de exerciţiu ca efect al cãsãtoriei, beneficiazã de toate drepturile recunoscute persoanelor cu capacitate deplinã de exerciţiu. Prevederile art. 2 alin. (2) din legea criticatã se aplicã numai minorilor, nu şi femeii cãsãtorite cu vârsta mai micã de 18 ani.
c) În legãturã cu susţinerea cã prevederile art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 32 şi art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate sunt contrare dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, se aratã cã prevederile criticate nu restrâng exerciţiul drepturilor femeii cu vârsta sub 18 ani, ce au fost dobândite prin încheierea cãsãtoriei, cum ar fi şi dreptul de a dispune de ea însãşi.
d) În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia prevederile art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (4) şi art. 28 alin. (1) din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate încalcã dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Constituţie, se aratã cã este neîntemeiatã, deoarece "egalitatea între soţie şi bãrbat", consacratã în aceastã dispoziţie constituţionalã, este în consonanţã cu dispoziţiile din Codul familiei care "reglementeazã expres egalitatea femeii cu bãrbatul", prevãzând la art. 1 alin. (4) cã: "În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţã de copii, bãrbatul şi femeia au drepturi egale", la art. 25: "bãrbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în cãsãtorie", iar la art. 97 alin. (1): "Ambii pãrinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţã de copiii lor minori [...]".
e) Cât priveşte precizarea cã dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate fac trimitere la un act normativ abrogat, considerã cã acest aspect nu poate constitui obiectul unei sesizãri de neconstituţionalitate, deoarece nu încalcã nici o dispoziţie a Constituţiei.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând sesizãrile de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile criticate din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã sã soluţioneze sesizãrile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi de Preşedintele României.
Curtea constatã cã obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate în cele douã sesizãri, dupã cum urmeazã: art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 32 şi art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 2 alin. (2): "Cetãţenii români minori pot cãlãtori în strãinãtate numai însoţiţi, cu acordul pãrinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnatã, potrivit legii, sã exercite drepturile şi sã îndeplineascã obligaţiile pãrinteşti faţã de minor.";
- Art. 17 alin. (1) lit. b): "Minorilor cetãţeni români, care nu se aflã în una dintre situaţiile de suspendare a exercitãrii dreptului la liberã circulaţie în strãinãtate, li se elibereazã paşapoarte simple în urmãtoarele condiţii:
[...]
b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor pãrinţi, a pãrintelui supravieţuitor, a pãrintelui cãruia i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã sau, dupã caz, a reprezentantului legal.";
- Art. 17 alin. (4): "În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani şi se aflã în situaţia prevãzutã la alin. (3) lit. a), dar care nu prezintã acordul nici unuia dintre pãrinţi, autoritãţile competente vor emite paşaportul numai cu avizul Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, emis în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.";
- Art. 18 alin. (3): "Pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, paşapoartele se pot elibera, la cererea pãrinţilor, cu o valabilitate mai micã decât cea prevãzutã la alin. (1) lit. b), cu condiţia sã nu depãşeascã data la care titularul împlineşte vârsta de 18 ani.";
- Art. 28 alin. (1): "Organele poliţiei de frontierã permit cetãţenilor români care au împlinit vârsta de 18 ani şi sunt titulari de documente de cãlãtorie valabile sã iasã de pe teritoriul României, dacã nu se aflã în una dintre situaţiile de limitare a exercitãrii dreptului la liberã circulaţie în strãinãtate.";
- Art. 30 alin. (1): "Organele poliţiei de frontierã permit ieşirea din ţarã a cetãţenilor români minori numai dacã sunt însoţiţi de o persoanã fizicã majorã, în urmãtoarele condiţii:
a) în cazul minorului care este înscris în documentele de cãlãtorie ale ambilor pãrinţi sau, dupã caz, este titular al unui document de cãlãtorie individual şi cãlãtoreşte în strãinãtate însoţit de aceştia, i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu aceştia;
b) în cazul minorului care este înscris în paşaportul unui pãrinte şi cãlãtoreşte în strãinãtate împreunã cu acesta sau, dupã caz, este titular al unui paşaport individual şi cãlãtoreşte împreunã cu unul dintre pãrinţi, i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu acesta, numai dacã pãrintele însoţitor prezintã o declaraţie a celuilalt pãrinte, din care sã rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea cãlãtoriei respective în statul sau statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, dupã caz, face dovada decesului celuilalt pãrinte;
c) în cazul minorului care este înscris în paşaportul unui pãrinte şi cãlãtoreşte în strãinãtate împreunã cu acesta sau, dupã caz, este titular al unui paşaport individual şi cãlãtoreşte împreunã cu unul dintre pãrinţi, i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu acesta, fãrã a mai fi necesarã declaraţia celuilalt pãrinte, numai dacã pãrintele însoţitor face dovada faptului cã minorul i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã;
d) în cazul minorului care este titular al unui paşaport individual şi cãlãtoreşte însoţit de o altã persoanã fizicã majorã, i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu acesta, numai dacã persoana însoţitoare prezintã o declaraţie a ambilor pãrinţi sau, dupã caz, a pãrintelui cãruia minorul i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã, a pãrintelui supravieţuitor ori a reprezentantului sãu legal, care sã cuprindã acordul acestora cu privire la efectuarea cãlãtoriei respective de cãtre minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmeazã sã se desfãşoare cãlãtoria, precum şi datele de identitate a însoţitorului respectiv.";
- Art. 31 alin. (1): "În situaţia în care organele poliţiei de frontierã constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de prezenta lege pentru ca minorul sã iasã din România, vor întrerupe cãlãtoria acestuia. Dacã minorul nu este însoţit de cel puţin unul dintre pãrinţi, vor proceda la informarea imediatã a acestora, punându-le în vedere sã îl preia de îndatã ce este posibil. În cazul în care nu este posibilã informarea pãrinţilor, organele poliţiei de frontierã vor anunţa de îndatã Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care va iniţia procedura aplicabilã minorilor neînsoţiţi, potrivit legii.";
- Art. 32: "(1) Pânã la preluarea minorului de cãtre pãrinte sau, dupã caz, de cãtre o altã persoanã, în condiţiile prezentei legi, însoţitorul prevãzut la art. 30 alin. (1) lit. d), care cãlãtoreşte în strãinãtate în condiţiile prezentei legi, împreunã cu acesta, are urmãtoarele obligaţii:
a) sã acorde îngrijire şi supraveghere minorului, pe toatã durata deplasãrii;
b) sã nu abandoneze minorul;
c) sã nu încredinţeze minorul altei persoane decât pãrintelui, reprezentantului legal sau, dupã caz, persoanei prevãzute la art. 30 alin. (4) lit. c) ori, în cazuri deosebite, autoritãţilor strãine competente în domeniul acordãrii de asistenţã şi protecţie pentru minori;
d) sã respecte scopul, ruta şi durata deplasãrii menţionate în declaraţia prevãzutã la art. 30 alin. (1) lit. d), cu excepţia situaţiei când existã acordul ulterior al acestora cu privire la schimbãrile intervenite;
e) în cazul dispariţiei minorului pe perioada deplasãrii în strãinãtate, sã anunţe de îndatã autoritãţile competente de pe teritoriul statului unde s-a produs evenimentul, precum şi cea mai apropiatã reprezentanţã diplomaticã sau oficiu consular al României, solicitând eliberarea unei adeverinţe în acest sens;
f) sã informeze de îndatã ce este posibil cea mai apropiatã reprezentanţã diplomaticã sau oficiu consular al României, în cazul apariţiei unei situaţii obiective, de naturã sã întrerupã cãlãtoria, sã schimbe ruta, sã depãşeascã durata cãlãtoriei indicate de pãrinţi sau de reprezentantul legal;
g) în cazul în care nu este posibilã încredinţarea minorului persoanei prevãzute la art. 30 alin. (4) lit. c), sã anunţe imediat cea mai apropiatã reprezentanţã diplomaticã sau oficiu consular al României în vederea reunificãrii familiale a minorului sau, dupã caz, sã se reîntoarcã în România cu acesta.
(2) În situaţii prevãzute la alin. (1) lit. e)-g), misiunea diplomaticã sau oficiul consular sesizat are obligaţia de a informa imediat, direct sau prin intermediul Direcţiei Generale Afaceri Consulare a Ministerului Afacerilor Externe, atât Inspectoratul General al Poliţiei Române, cât şi Direcţia Generalã de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea anunţãrii pãrinţilor ori a reprezentantului legal al minorului în legãturã cu evenimentul produs.";
- Art. 36: "(1) Cetãţeanului român care a împlinit vârsta de 18 ani şi care şi-a stabilit domiciliul în România i se anuleazã, la cerere, menţiunea din paşaportul simplu privind stabilirea domiciliului în strãinãtate şi i se elibereazã carte de identitate, în condiţiile legii.
(2) Cetãţeanul român care are domiciliul în strãinãtate şi a fost returnat în baza unui acord de readmisie sau, dupã caz, a fost expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrãrii în România, sã declare autoritãţilor competente locul unde şi-a stabilit domiciliul, în condiţiile legii."
În motivarea sesizãrilor de neconstituţionalitate se apreciazã cã aceste prevederi legale încalcã urmãtoarele dispoziţii constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 25 alin. (1): "Dreptul la liberã circulaţie, în ţarã şi în strãinãtate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept.";
- Art. 26 alin. (2): "Persoana fizicã are dreptul sã dispunã de ea însãşi, dacã nu încalcã drepturile şi libertãţile altora, ordinea publicã sau bunele moravuri.";
- Art. 48. alin. (1): "Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.";
- Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Din motivarea sesizãrilor rezultã cã aceleaşi prevederi de lege sunt contrare urmãtoarelor dispoziţii din actele juridice internaţionale:
- Art. 16 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin <>Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974: "Orice om are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridicã.";
- Art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994: "Orice persoanã este liberã sã pãrãseascã orice ţarã, inclusiv pe a sa."
Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea constatã cã acestea reglementeazã, în mod diferenţiat, regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate pentru "cetãţeanul român minor" şi pentru "cetãţeanul român care a împlinit vârsta de 18 ani".
1. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi art. 32 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate prin utilizarea noţiunii de "cetãţean român minor":
Din examinarea sesizãrilor de neconstituţionalitate Curtea reţine, în esenţã, cã dispoziţiile de lege sunt criticate întrucât stabilesc un statut juridic diferit aplicabil cetãţenilor români cu capacitate de exerciţiu deplinã, şi anume un anumit statut juridic referitor la libera circulaţie a persoanelor majore, care au împlinit vârsta de 18 ani, şi un altul pentru femeile minore cãsãtorite, care au devenit majore ca efect al cãsãtoriei.
Curtea observã cã atât instituţia capacitãţii civile a persoanelor fizice, cât şi instituţia majoratului acestora nu sunt reglementate la nivel constituţional, ci la nivelul legii, prin <>Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4/1956 , publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 11 din 4 aprilie 1956. Astfel, cu privire la capacitatea de exerciţiu, componentã a capacitãţii civile, art. 8 al menţionatului decret prevede: "Capacitatea de exerciţiu începe de la data când persoana devine majorã.
Persoana devine majorã la împlinirea vârstei de optsprezece ani.
Minorul care se cãsãtoreşte dobândeşte, prin aceasta, capacitate deplinã de exerciţiu."
Limita minimã de vârstã pentru încheierea cãsãtoriei este reglementatã de dispoziţiile art. 4 din Codul familiei, care are urmãtorul cuprins: "Bãrbatul se poate cãsãtori numai dacã a împlinit vârsta de 18 ani, iar femeia numai dacã a împlinit 16 ani.
Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviinţa cãsãtoria femeii care a împlinit 15 ani [...]"
Aşadar, condiţia care trebuie îndeplinitã de cãtre o persoanã pentru a dobândi capacitatea deplinã de exerciţiu este majoratul, instituţie juridicã ce conferã unei persoane fizice aptitudinea de a exercita drepturi şi de a-şi asuma obligaţii. Potrivit textelor legale menţionate, o persoanã fizicã devine, de regulã, majorã la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în mod excepţional, femeia minorã care se cãsãtoreşte la 16 ani sau, cu încuviinţare legalã, la 15 ani devine majorã la data încheierii cãsãtoriei.
Curtea constatã cã din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultã cã o persoanã minorã de sex feminin, cãsãtoritã în aceste condiţii legale, dobândeşte statutul de persoanã majorã. Aceastã reglementare legalã, care stabileşte efectul încheierii cãsãtoriei asupra statutului femeii minore cãsãtorite, este în concordanţã cu dispoziţiile art. 48 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cãrora: "Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi, pe egalitatea acestora [...]", astfel încât critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea principiului egalitãţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, este nefondatã.
De altfel, Curtea reţine cã legiuitorul a utilizat, în cuprinsul actului normativ criticat, în mod adecvat conceptul juridic de "minori", fãrã sã includã în acest concept şi pe "minora cãsãtoritã". Dacã ar fi avut aceastã intenţie de reglementare, se impunea ca legea criticatã sã cuprindã o normã expresã de modificare a dispoziţiilor cuprinse în <>Decretul nr. 31/1954 , referitoare la dobândirea statutului de major de cãtre minora care se cãsãtoreşte. Prin urmare, Curtea constatã cã autoritãţile publice, aplicând dispoziţiile criticate în spiritul intenţiei legiuitorului, prin coroborare cu prevederile <>art. 8 din Decretul nr. 31/1954 şi ale art. 4 din Codul familiei, sunt în mãsurã sã evite aplicarea unui tratament diferit unor situaţii identice, pentru cã atât persoana care a împlinit 18 ani, cât şi femeia cãsãtoritã la vârsta de 16 şi, respectiv, 15 ani sunt în situaţii identice, având statutul de persoanã fizicã cu deplinã capacitate de exerciţiu. Aceasta însã este o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
Faţã de considerentele expuse mai sus Curtea constatã cã sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate potrivit cãrora legiuitorul a stabilit un statut juridic diferit aplicabil cetãţenilor români cu capacitate de exerciţiu deplinã, incluzând în categoria cetãţenilor români minori pe femeia cãsãtoritã la vârsta de 16 ani sau la vârsta de 15 ani.
2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 36 din legea criticatã, care stabilesc regimul juridic al circulaţiei cetãţenilor români, prin utilizarea noţiunii de "cetãţean român care a împlinit vârsta de 18 ani":
a) În esenţã, prin criticile de neconstituţionalitate ce vizeazã prevederile art. 28 alin. (1) din lege se susţine cã acestea încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 53, art. 26 alin. (2), art. 48 alin. (1), precum şi ale art. 2 paragraful 2 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 16 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Curtea reţine cã textul de lege criticat, referindu-se la condiţiile în care se permite cetãţenilor români care au împlinit vârsta de 18 ani sã iasã din ţarã, este neconstituţional pentru cã acesta exclude pe femeia minorã care s-a cãsãtorit din categoria persoanelor fizice cu capacitate deplinã de exerciţiu, devenind astfel persoanã majorã. Se aduce astfel atingere principiului egalitãţii, aplicându-se la situaţii egale un tratament juridic diferit. Egalitatea cetãţenilor în faţa legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, este consacratã ca drept fundamental de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, însã, în privinţa soţilor, în plus, Constituţia instituie o garanţie specialã a egalitãţii prin dispoziţiile art. 48 alin. (1), care prevãd cã "Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi, pe egalitatea acestora [...]". Ţinând seama de aceste garanţii constituţionale, restrângerea exerciţiului drepturilor femeii minore care s-a cãsãtorit este de naturã sã determine o inegalitate de statut juridic faţã de soţ, care nu este justificatã în mod obiectiv şi raţional de dispoziţiile art. 53 din Constituţie, ce prevãd cã restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi se impune "pentru apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor, desfãşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
Curtea constatã cã, având în vedere garanţia constituţionalã a egalitãţii dintre soţ şi soţie, se impune ca soţia sã se bucure de acelaşi tratament juridic cu cel aplicabil soţului, în privinţa exercitãrii dreptului fundamental la liberã circulaţie, prevãzut de art. 25 alin. (1), şi a celui referitor la dreptul persoanei de a dispune de ea însãşi, prevãzut de art. 26 alin. (2) din Constituţie, şi nu de exercitarea acestor drepturi în condiţiile statutului minorului.
Textul de lege criticat aduce atingere şi art. 16 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, deoarece nu recunoaşte capacitatea juridicã deplinã dobânditã ca efect al cãsãtoriei, precum şi art. 2 paragraful 2 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care conferã oricãrei persoane dreptul la a circula liber în afara ţãrii sale.
b) Prin critica de neconstituţionalitate ce vizeazã dispoziţiile art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate se susţine cã acestea încalcã dispoziţiile art. 25 referitoare la libertatea de circulaţie, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, precum şi pe cele ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Curtea constatã cã sunt, de asemenea, neconstituţionale şi dispoziţiile menţionate ce reglementeazã condiţiile în care autoritãţile publice îi pot elibera cartea de identitate cetãţeanului român care a împlinit vârsta de 18 ani şi care a revenit în România, precum şi obligaţia cetãţeanului care, având domiciliul în strãinãtate, "a fost returnat în baza unui acord de readmisie" sau a fost expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu.
Şi aceste dispoziţii instituie un tratament juridic diferit aplicabil persoanelor majore, care nu este justificat obiectiv şi raţional. Astfel, soţia care nu a împlinit 18 ani, însã a devenit majorã prin efectul cãsãtoriei, nu îşi poate exercita dreptul constituţional de liberã circulaţie, încãlcându-se principiul egalitãţii consacrat de art. 16 din Constituţie. Prin faptul cã textul de lege criticat aduce atingere garanţiei constituţionale a egalitãţii soţilor în faţa legii, situaţia juridicã a acestora, aflaţi în ipoteza avutã în vedere, se plaseazã în afara spiritului Constituţiei menit sã consolideze statul de drept, în care, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã, "[...] drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea [...] reprezintã valori supreme [...]". Din interpretarea sistematicã a Constituţiei se constatã cã aceste valori supreme sunt garantate prin dispoziţiile art. 26 alin. (1), conform cãrora autoritãţile publice respectã şi ocrotesc viaţa familialã, şi prin dispoziţiile art. 48 alin. (1), care consacrã principiul cã familia se întemeiazã, printre altele, pe egalitatea dintre soţi.
Pentru toate acestea, Curtea Constituţionalã urmeazã sã constate cã dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate sunt neconstituţionale în mãsura în care se referã la femeia minorã cãsãtoritã.
Având în vedere aceste considerente, dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2), art. 48 alin. (1), art. 53 alin. (1) şi ale art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi ale <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constatã cã prevederile art. 28 alin. (1) şi ale art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate sunt neconstituţionale în mãsura în care se referã la femeia minorã cãsãtoritã.
2. Constatã cã dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate sunt constituţionale.
Definitivã şi obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului, primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 20 aprilie 2005 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat asistent,
Claudia Miu
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
