Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Cosmin Răzvan Mihăilă şi Florian Costin în Dosarul nr. 8.413/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 812 D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată. În acest sens, se susţine că textele criticate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate. Se face trimitere la hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 26 iunie 2008 şi, respectiv, nr. 363 din 14 aprilie 2010*). Se arată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi cele ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 prevăd un caz de incompatibilitate insuficient reglementat, care, în raport cu prevederile art. 3 din Legea societăţilor nr. 31/1990, care prevede o sferă juridică distinctă pentru asociaţi şi acţionari, dă posibilitatea unei interpretări şi aplicări neunitare a legii. Se susţine că textele criticate sunt apte să-i pună pe destinatarii normei juridice în imposibilitatea de a-şi regla conduita astfel încât să nu se afle într-o situaţie de incompatibilitate.────────── *) Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 26 iunie 2008 şi nr. 363 din 14 aprilie 2010 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.────────── 4. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât tratamentul juridic diferenţiat la care fac referire autorii excepţiei are o justificare obiectivă şi rezonabilă, având în vedere rolul magistratului în societate. Se apreciază, de asemenea, că prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, întrucât acestea din urmă nu vizează simple expectative de câştig, ci bunuri ce se află în patrimoniul autorilor excepţiei. Se susţine că dispoziţiile art. 40 din Constituţie nu sunt incidente în prezenta cauză, dreptul de asociere nefiind aplicabil în domeniul societăţilor. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.764 din 3 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.413/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Cosmin Răzvan Mihăilă şi Florian Costin într-o cauză având ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 26 iunie 2008, prin care s-a apreciat că funcţia de judecător sau procuror este incompatibilă cu cea de investitor la bursă, precum şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la reluarea demersurilor către Ministerul Justiţiei în sensul eliminării din legislaţia privind statutul magistraţilor a interdicţiei de a deţine calitatea de asociat în societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare sau financiare, companii naţionale şi în societăţi naţionale ori regii autonome. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la încălcarea prin textele criticate a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorii arată că terminologia utilizată de legiuitor în reglementarea incompatibilităţii menţionate este confuză şi lipsită de previzibilitate, fiind susceptibilă de mai multe interpretări. Se susţine că art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 interzice judecătorilor şi procurorilor să aibă calitatea de asociat în cadrul societăţilor comerciale şi al societăţilor civile, iar alin. (2) al aceluiaşi articol instituie o derogare de la această interdicţie, arătând că "judecătorii şi procurorii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă". Se susţine că folosirea diferenţiată a celor doi termeni ("asociat" şi "acţionar") este de natură a crea confuzii. Astfel, în sens larg, "asociat" desemnează orice persoană (fizică sau juridică) ce participă la constituirea unei societăţi comerciale sau a unei alte forme de asociere în scop patrimonial prin depunerea unei anumite sume de bani sau prin alte prestaţii. Prin urmare, se observă că, potrivit acestei interpretări, asociat este şi cel care deţine o participaţie în cadrul unei societăţi civile, a unei societăţi comerciale de persoane (societăţi cu răspundere limitată, societăţi în comandită simplă, societăţi comerciale pe acţiuni), dar şi cel din cadrul societăţilor comerciale de capitaluri (societăţi pe acţiuni, societăţi comerciale pe acţiuni), dar că, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990, termenul de "asociat" se aplică doar în ceea ce priveşte societăţile cu răspundere limitată, în nume colectiv sau în comandită (simplă sau pe acţiuni), întrucât în privinţa societăţilor pe acţiuni cel care deţine o participaţie este denumit acţionar. Autorii conchid că este dificil de stabilit dacă noţiunea de "asociat" din cuprinsul art. 8 alin. (1) lit. c) al Legii nr. 303/2004 sau din cel al art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 are în vedere toate categoriile de membri ai unei societăţi comerciale sau doar pe cei din componenţa societăţilor în nume colectiv, cu răspundere limitată sau în comandită (simplă sau pe acţiuni). 7. Referitor la pretinsa încălcare prin prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, autorii susţin că interdicţia impusă magistraţilor de a deţine calitatea de membri în organele de conducere, administrare sau control ale persoanelor juridice enumerate în textele criticate apare ca fiind pe deplin rezonabilă şi justificată, aceste activităţi putându-le afecta prestigiul sau imparţialitatea, dar că nu acelaşi lucru se poate spune despre calitatea de asociat la societăţi civile sau comerciale. Se arată că aceste din urmă restrângeri nu sunt proporţionale cu scopul avut în vedere şi că altor categorii de funcţionari ai statului (în sens larg, respectiv membrii Guvernului, senatorii şi deputaţii, aleşii locali, prefecţii, poliţiştii, militarii etc.), a căror activitate se caracterizează tot prin imparţialitate, nu le este interzisă asocierea în societăţi civile sau comerciale. Se observă că diferenţa de tratament nu se regăseşte doar în raport cu alte categorii de funcţionari ai statului, ci şi în interiorul profesiei de judecător ori procuror. Astfel, Legea nr. 303/2004 permite judecătorilor şi procurorilor să fie acţionari sau asociaţi ca urmare a legislaţiei privind privatizarea în masă. Se susţine că este de neînţeles de ce această categorie de magistraţi poate deţine acţiuni sau părţi sociale în cadrul unor societăţi comerciale, în timp ce alţii nu pot deţine asemenea participaţii ca urmare a dobândirii lor prin cumpărare sau prin moştenire. 8. Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, se susţine că ele au ca efect nu numai restrângerea justificată a dreptului de asociere, ci pot conduce şi la o încălcare a dreptului de proprietate privată garantat de Constituţie. Se arată că, în condiţiile în care o persoană care are calitatea de asociat sau acţionar în cadrul uneia sau mai multor societăţi comerciale dobândeşte calitatea de magistrat prin una din modalităţile prevăzute de Legea nr. 303/2004, aceasta va fi nevoită să îşi vândă părţile sociale ori acţiunile deţinute în cel mai scurt timp, pentru a evita apariţia unei stări de incompatibilitate, şi că aceeaşi situaţie poate apărea şi atunci când un magistrat dobândeşte astfel de părţi sociale ori acţiuni prin moştenire, potrivit legislaţiei civile în vigoare. Se observă că vânzarea forţată a părţilor sociale poate avea drept efect pierderi patrimoniale atunci când, de exemplu, preţul unor acţiuni tranzacţionate pe o piaţă reglementată de instrumente financiare la data vânzării este mai mic decât valoarea nominală ori preţul de achiziţie, iar această pierdere echivalează cu o veritabilă atingere adusă dreptului de proprietate, atingere ce constituie o încălcare a prevederilor constituţionale şi a celor din Codul civil referitoare la proprietatea privată, precum şi a dispoziţiilor Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că asigurarea calităţii legii presupune ca în procesul de elaborare a actelor normative să fie îndeplinite două condiţii, şi anume: accesibilitatea şi previzibilitatea. Se susţine că condiţia previzibilităţii nu este îndeplinită de textele de lege ce fac obiectul excepţiei, acestea nefiind suficient de clar formulate, întrucât art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 se referă la interdicţia de a avea calitatea de asociat, în timp ce alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează, prin derogare, posibilitatea judecătorilor şi procurorilor de a dobândi calitatea de acţionari sau asociaţi, ca efect al legii privind privatizarea în masă. Se observă că din modalitatea de reglementare anterior arătată se poate deduce că judecătorilor şi procurorilor nu le este interzis să deţină calitatea de acţionar, în formele de asociere prevăzute de lege, şi că nu se poate considera că prin folosirea termenului de "asociat" legiuitorul a intenţionat să aplice interdicţia, indiferent de forma de asociere sau de participare la o societate comercială, având în vedere că interdicţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, iar Legea nr. 31/1990 reglementează două viziuni distincte: asociat - persoană din cadrul societăţilor de persoane şi acţionar - persoană din cadrul societăţilor pe acţiuni. Se susţine că, de vreme ce actele normative care reglementează interdicţii sunt de strictă aplicare şi interpretare, nu se poate accepta ca existenţa interdicţiei în discuţie să rezulte din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. 10. În ceea ce priveşte invocarea de către autorii excepţiei a încălcării art. 40 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, instanţa apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt discriminatorii, deoarece interdicţia pe care o reglementează nu este impusă şi altor funcţii publice din România şi instituie un tratament juridic diferit în interiorul categoriei magistraţilor, având în vedere că magistraţii care se bucură de drepturile conferite de calitatea de acţionar dobândită în urma privatizării în masă au un tratament juridic mai favorabil faţă de magistraţii numiţi în funcţie ulterior finalizării acestei privatizări şi care se află sub această interdicţie, care este de natură să afecteze situaţii juridice cum este cea care vizează participarea magistraţilor la sistemul de pensii private. 11. Se susţine, de asemenea, încălcarea prin dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 a prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin obligativitatea vânzării forţate a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute anterior de persoanele care dobândesc calitatea de magistraţi sau de magistraţii care le dobândesc prin moştenire, potrivit legislaţiei civile în vigoare, precum şi prin faptul că o persoană care are calitatea de asociat/acţionar şi care intenţionează să devină judecător sau procuror va trebui să renunţe la acţiunile/părţile sociale deţinute, pentru a nu se afla în stare de incompatibilitate. Se mai arată, în acest sens, că magistratul care dobândeşte acţiuni/părţi sociale prin moştenire se va afla în situaţia de a renunţa la moştenire, în condiţiile în care devoluţiunea legală are ca obiect întregul patrimoniu al defunctului, iar opţiunea succesorală este indivizibilă, rezultând că moştenitorul nu poate opta pentru acceptarea doar a anumitor drepturi/obligaţii succesorale. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că interdicţiile stabilite prin dispoziţiile legale criticate sunt de strictă interpretare şi aplicare, ele reprezentând o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. 14. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), se susţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, prevederile de lege criticate nu conţin norme discriminatorii, fiind aplicabile în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza lor, iar, pe de altă parte, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar "în condiţiile legii". Or, atât Legea nr. 161/2003, cât şi Legea nr. 303/2004 au instituit anumite incompatibilităţi pe care legiuitorul, în mod justificat, lea considerat ca putând evita conflicte de interese şi care au ca scop asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. În plus, se observă că nu există similitudini între statutul de magistrat şi cel al celorlalte funcţii publice (deputat, senator, membrii Guvernului etc.), între ele existând deosebiri ce decurg din specificul atribuţiilor corespunzătoare acestor categorii de funcţii. Se susţine, prin urmare, că persoanele care deţin funcţiile anterior arătate se află în situaţii obiectiv diferite, ce justifică sau chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Mai mult, se opinează că stabilirea cazurilor de interdicţie criticate de autorii excepţiei constituie, în realitate, o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită funcţiile de magistrat, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese. 15. Se susţine că nu poate fi reţinută nici încălcarea prin textele criticate a prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar "în condiţiile legii", iar, atât timp cât magistratura este un serviciu public al cărui specific impune necesitatea reglementării prin lege a unor condiţii de accedere, legiuitorul poate institui interdicţii pentru asigurarea transparenţei în exercitarea ei, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei. Se subliniază faptul că condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de magistrat sunt prevăzute într-o lege specială, interdicţia instituită reflectând grija legiuitorului de a asigura transparenţa în exercitarea funcţiei de magistrat. În plus, se susţine că dispoziţiile legale criticate nu contravin, sub niciun aspect, dreptului de proprietate privată, întrucât stabilirea conţinutului şi limitelor acestuia reprezintă atributul legiuitorului. Potrivit normelor constituţionale, legiuitorul este competent să prevadă cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. 16. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate în raport cu art. 40 din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât asociaţiile la care această normă constituţională face trimitere nu au scop lucrativ, ci scopuri politice, religioase, culturale etc. Prin urmare, se susţine că art. 40 din Legea fundamentală nu poate fi socotit temeiul juridic al creării unor societăţi comerciale sau a altor asociaţii cu caracter lucrativ. 17. Referitor la criticile privind caracterul deficitar, lipsit de precizie şi claritate al textelor legale supuse controlului de constituţionalitate, se apreciază că interpretarea şi aplicarea normelor juridice sunt atribuţii ce aparţin organelor şi autorităţilor competente, învestite prin lege, în acest sens, iar dispoziţiile criticate indică într-un mod suficient de clar interdicţiile impuse magistraţilor, care sunt, de fapt, incompatibilităţi cu anumite funcţii private. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, şi ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul cuprins: - Art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004: "(1) Judecătorilor şi procurorilor le este interzis: [...] c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome; [...]"; - Art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003: "Magistraţilor le este interzis: [...] b) să aibă calitatea de asociat, membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare sau financiare, companii naţionale, societăţi naţionale ori regii autonome; [...]". 21. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la statul român, art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere şi art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dreptul comun în materia societăţilor îl constituie, potrivit art. 1.887 din Codul civil, dispoziţiile capitolului VII al titlului IX din acelaşi cod, referitoare la contractul de societate. Acestea reglementează formele societare, care, potrivit art. 1.888 din Codul civil, pot fi simple şi în participaţie, acestea neavând personalitate juridică, precum şi în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cooperative, societăţi ce au personalitate juridică, sau pot avea alte forme reglementate de lege. Dacă reglementarea juridică a societăţilor simple şi a societăţilor în participaţie este detaliată în Codul civil, celelalte forme de societăţi enumerate la art. 1.888 din codul anterior referit sunt reglementate prin Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Astfel, sediul materiei în privinţa regimului juridic al persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ îl constituie Legea nr. 31/1990. Potrivit art. 2 din această lege, în România pot fi constituite societăţi cu personalitate juridică în una din următoarele forme: societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată. Conform art. 1 alin. (1) al aceleiaşi legi, acestea pot fi constituite de către persoane fizice sau persoane juridice în vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ, adică în vederea obţinerii unui profit. Societăţile arătate sunt constituite de către cel puţin doi asociaţi, dacă legea nu prevede altfel, potrivit art. 4 din actul normativ anterior arătat. 23. Conform art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, asociaţii sunt participanţii la societăţile în nume colectiv, la societăţile în comandită simplă, la societăţile în comandită pe acţiuni şi la societăţile cu răspundere limitată, iar acţionarii sunt participanţii la societăţile pe acţiuni. Capitalul social al societăţilor este reprezentat de părţi sociale în cazul societăţilor în nume colectiv, al societăţilor în comandită simplă, al societăţilor în comandită pe acţiuni şi al celor cu răspundere limitată şi de acţiuni în cazul societăţilor pe acţiuni. 24. Potrivit regulilor aplicabile formelor de asociere în scop lucrativ arătate la paragraful 22, fiecare asociat sau acţionar are dreptul la o cotă-parte din profit, proporţională cu cota de participare la capitalul social vărsat, sub formă de dividende [art. 67 alin. (1) şi (2) şi art. 95 din Legea nr. 31/1990]. 25. Obligaţiile şi răspunderea administratorilor societăţilor urmează regulile generale ale mandatului, precum şi cele prevăzute de către Legea nr. 31/1990 pentru fiecare formă de societate în parte. Administratorii sunt, de principiu, reprezentanţii societăţilor, care pot face toate operaţiunile necesare pentru realizarea obiectului de activitate al acestora, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv, şi sunt obligaţi să ia parte la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi la organele de conducere similare acestora (art. 70, 71 şi 72 din Legea nr. 31/1990). 26. În cazul societăţilor în nume colectiv, administratorii iau decizii cu unanimitate de voturi, iar în caz de divergenţă între administratori, decid asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (art. 76 din Legea nr. 31/1990). Administrarea societăţii în comandită simplă este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi (art. 88 din Legea nr. 31/1990), în timp ce asociaţii comanditari pot încheia operaţiuni în contul societăţii numai pe baza unor procuri speciale pentru operaţiuni determinate, date de reprezentanţii societăţii şi înscrise în registrul comerţului [art. 89 alin. (1) din Legea nr. 31/1990]. În cazul societăţilor pe acţiuni, acţiunile pot fi nominative sau la purtător. Regula ce guvernează regimul juridic al acestora este că acţiunile sunt de o valoare egală şi acordă posesorilor drepturi egale (art. 94 din Legea nr. 31/1990), iar potrivit excepţiei de la această regulă, societăţile pot emite şi acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot (art. 95 din Legea nr. 31/1990). Calitatea de acţionar dă dreptul titularilor de a lua parte la adunările generale ale acţionarilor. Administrarea societăţilor în comandită pe acţiuni revine unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi, cărora le sunt aplicabile regulile comune referitoare la administrarea societăţilor (art. 188 din Legea nr. 31/1990). Societăţile cu răspundere limitată sunt administrate de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală, cărora li se aplică aceleaşi reguli comune (art. 197 din Legea nr. 31/1990). 27. În privinţa celorlalte persoane juridice cu scop lucrativ prevăzute de textul legal criticat, Curtea reţine că băncile şi celelalte instituţii de credit sunt persoane juridice care funcţionează conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006. Societăţile de asigurare sunt persoane juridice, care funcţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000. Instituţiile financiare sunt persoane juridice care funcţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din data de 21 aprilie 2009. De asemenea, companiile naţionale, societăţile naţionale şi regiile autonome sunt societăţi înfiinţate prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990. Astfel cum s-a arătat, şi aceste persoane juridice au ca scop obţinerea de profit, acestea fiind şi ele constituite potrivit formelor societare reglementate de Codul civil. 28. Având în vedere cadrul legal anterior prezentat, Curtea urmează a analiza statutul şi rolul constituţional al judecătorilor şi procurorilor, pentru ca, în funcţie de acestea să stabilească dacă textul legal criticat este conform textelor constituţionale invocate de autorii excepţiei. În acest sens, Curtea reţine că art. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, defineşte magistratura ca fiind activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. De aceea, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, precum şi să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004]. În scopul arătat, judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali, orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie fiind datoare să respecte independenţa judecătorilor [art. 2 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004]. Totodată, procurorii se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004]. 29. Având în vedere acest statut profesional, sunt reglementate la art. 5 din Legea nr. 303/2004 cazuri de incompatibilitate ale funcţiei de magistrat cu alte funcţii ce pot fi deţinute de către persoane cu pregătire profesională similară, fiind prevăzut că funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. De asemenea, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu. 30. Prin aceeaşi lege, sunt enumerate la art. 8 alin. (1) interdicţiile impuse judecătorilor şi procurorilor, printre care şi cea prevăzută de textul criticat, respectiv cea de a deţine calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome. Aceasta este reglementată alături de alte trei interdicţii, respectiv cea de a desfăşura activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse [art. 8 alin. (1) lit. a)]; cea de a desfăşura activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură [art. 8 alin. (1) lit. b)]; şi cea de a avea calitatea de membru al unui grup de interes economic [art. 8 alin. (1) lit. d)]. Toate aceste interdicţii vizează activităţi cu scop lucrativ, derogarea constând în dreptul de a fi acţionar sau asociat ca urmare a legii privind privatizarea în masă. 31. În considerarea aceluiaşi statut profesional, Legea nr. 161/2003 prevede la art. 101-110 incompatibilităţi şi interdicţii, stabilind că funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior (art. 101), că magistraţii nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor politice, că nu pot face parte din partide politice şi nu pot desfăşura activităţi cu caracter politic [art. 103 alin. (1) şi (2)], precizând, totodată, că le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia (art. 104). În contextul acestor interdicţii impuse magistraţilor, a fost reglementată şi cea criticată de autorii excepţiei, de la art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003, text ce reia, practic, dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, de asemenea criticate în prezenta cauză. 32. Având în vedere importanţa rolului funcţiei de magistrat, acela de înfăptuire a justiţiei, precizat în cuprinsul art. 1 al Legii nr. 303/2004, în aplicarea dispoziţiilor acestei legi a fost elaborat Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, care stabileşte standardele de conduită a acestora, conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei (art. 1 din Codul deontologic). Potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) al acestui cod, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei şi trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură. Iar conform art. 9 al aceluiaşi cod, judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe; aceştia trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor. În continuare, art. 17 din acelaşi act prevede că judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate. Pentru aceste motive, art. 21 al Codului deontologic prevede că judecătorii şi procurorii nu pot cumula această calitate cu nicio altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. 33. Din analiza mecanismului de funcţionare, de administrare şi de conducere a societăţilor, prezentat la paragrafele anterioare, rezultă faptul că o persoană ce are calitatea de asociat sau acţionar, după caz, are, ca regulă, dreptul de a vota în adunarea generală a asociaţilor sau acţionarilor cu un vot a cărui preponderenţă în totalul voturilor ce pot fi exprimate este, de principiu, proporţională cu numărul de părţi sociale sau acţiuni deţinut de persoana în cauză din totalul părţilor sociale sau al acţiunilor emise de societate. Prin urmare, titularul unui procent considerabil de părţi sociale sau acţiuni la o societate, influenţează deciziile ce intră în atribuţiile adunării generale a asociaţilor sau a acţionarilor într-un procent egal cu cel al părţilor sau al acţiunilor deţinute. 34. Mai mult, calitatea de asociat sau acţionar conferă titularului său prerogativa de a fi desemnat ca membru în organele de administrare şi de conducere ale societăţii, organe ce au dreptul de a decide cu privire la cele mai importante aspecte ale funcţionării societăţii. 35. De asemenea, din analiza aceloraşi dispoziţii legale reiese, în mod evident, faptul că toate activităţile de conducere şi administrare ce se exercită în cadrul societăţilor, la fel ca şi cele desfăşurate de către persoanele care nu deţin funcţii de conducere sau administrare şi care au calitatea de simplii asociaţi sau acţionari, au ca scop final maximizarea profitului obţinut din activităţile ce constituie obiectul respectivelor societăţi. Acest profit urmează a fi împărţit, sub formă de dividende, între asociaţi sau acţionari, proporţional cu numărul părţilor sociale sau al acţiunilor deţinute de fiecare dintre aceştia, cu excepţiile permise de lege şi prevăzute în actele constitutive ale societăţilor, aşa cum am arătat anterior. 36. Raportând concluziile desprinse la paragrafele anterioare la exigenţele statutului magistraţilor, Curtea reţine că legiuitorul, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, a reglementat interdicţiile şi incompatibilităţile criticate de autorii excepţiei, acestea fiind în concordanţă cu Legea fundamentală. În acest sens, Curtea constată că obiectivitatea şi imparţialitatea magistraţilor ar putea fi afectată în soluţionarea unor litigii al căror obiect are caracter patrimonial, în condiţiile în care aceştia au vreuna dintre calităţile de asociat sau de membru în organele de conducere, de administrare sau de control la societăţi civile, societăţi comerciale, bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome. De asemenea, întrucât magistraţii, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt obligaţi să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă, Curtea constată că toate aceste activităţi sunt incompatibile cu cele producătoare de profit, desfăşurate în cadrul societăţilor. 37. Prin urmare, Curtea constată că funcţia de magistrat nu poate fi exercitată în mod simultan cu cea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome. 38. Astfel, persoanele care au calitatea de magistrat, în aplicarea dispoziţiilor legale ce reglementează această funcţie, nu au dreptul să deţină părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor, fapt ce le-ar conferi calităţile anterior enumerate. Pentru acest motiv, persoanele care la data dobândirii calităţii de magistrat deţin în patrimoniu părţi sociale sau acţiuni la societăţi sunt obligate să le înstrăineze. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor care având această funcţie dobândesc astfel de bunuri prin moştenire sau partaj. Excepţie de la această regulă fac, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, părţile sociale şi acţiunile dobândite în urma procesului de privatizare în masă. 39. Având în vedere importanţa asigurării corectitudinii şi transparenţei actului de justiţie, prin asigurarea imparţialităţii magistraţilor, Curtea reţine că prin interdicţiile instituite prin textele criticate legiuitorul a realizat un just echilibru între interesul public ocrotit, acela al garantării unei justiţii echitabile, şi interesele private ale persoanelor care deţin funcţia de magistrat, de a-şi conserva patrimoniul prin deţinerea de acţiuni sau părţi sociale la societăţi. De altfel, dreptul de proprietate privată, aşa cum este prevăzut la art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, este un drept fundamental, al cărui conţinut şi ale cărui limite sunt stabilite prin lege, conform prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală. Prin urmare, în stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate, legiuitorul are o marjă de apreciere, conform atribuţiilor sale ce derivă din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, marjă ce nu a fost încălcată prin reglementarea interdicţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003. 40. Referitor la pretinsa discriminare creată între persoanele care au funcţia de magistrat, cărora le sunt impuse interdicţiile criticate de autorii excepţiei, şi persoanele ce deţin alte funcţii sau profesii, datorită statutului juridic special, reglementat prin lege, al magistraţilor, ale cărui particularităţi au fost arătate la paragrafele precedente, Curtea constată că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică instituirea de către legiuitor, în ceea ce le priveşte, a unui regim juridic diferit (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 martie 2009). De altfel, tocmai în considerarea acestor interdicţii, legiuitorul a prevăzut în cazul magistraţilor un regim juridic distinctiv referitor la drepturile salariale şi la condiţiile privind pensionarea, aşa cum rezultă, spre exemplu, din prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ale Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, precum şi ale dispoziţiilor art. 82-86 din Legea nr. 303/2004. În acest sens, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că pensia de serviciu a magistraţilor reprezintă o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv politice (dreptul de a fi aleşi în Camera Deputaţilor, Senat, în funcţia de Preşedinte al României ori în organele administraţiei locale, precum şi dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European) şi drepturile social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale [potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior]. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că acestor incompatibilităţi li se adaugă interdicţiile prevăzute de art. 5-11 din Legea nr. 303/2004, iar, pe de altă parte, că stabilirea pensiei de serviciu a judecătorilor ţine seama de responsabilităţile şi riscurile profesiei de judecător, care privesc întreaga durată a carierei acestuia. Aşadar, Curtea reţine că activităţile producătoare de profit nu pot caracteriza sau completa statutul de care se bucură magistraţii, legiuitorul concepând în privinţa acestora un întreg sistem de drepturi şi obligaţii, care asigură atât o independenţă funcţională, cât şi una financiară. 41. Totodată, Curtea constată că înstrăinarea acţiunilor sau părţilor sociale nu este de natură a afecta dreptul de proprietate al titularilor acţiunilor sau părţilor sociale care deţin funcţii de magistrat şi nici nu este de natură a-i discrimina în raport cu alte persoane, având în vedere că, în urma sa, cu excepţia situaţiilor în care bunurile în cauză fac obiectul unor acte cu titlu gratuit, în patrimoniul acestora intră sumele de bani aferente înstrăinării, sume ce pot fi investite, în vederea conservării patrimoniului, în condiţiile legii, cu respectarea statutului funcţiei deţinute. 42. În aceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textele criticate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constată că noţiunea de "asociat" din cuprinsul acestor dispoziţii legale a fost utilizată de către legiuitor în sens generic, de asociat într-o societate în nume colectiv, într-o societate în comandită simplă, într-o societate în comandită pe acţiuni sau într-o societate cu răspundere limitată, ori de acţionar într-o societate comercială, potrivit modului în care acestea sunt definite prin Legea nr. 31/1990. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003, care fac referire la calitatea de asociat în reglementarea interdicţiilor criticate prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, şi ale dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, care instituie derogarea de la aceste interdicţii în privinţa calităţii de asociat sau acţionar dobândită ca urmare a legii privind privatizarea în masă, Curtea reţine că noţiunea de "asociat" din cuprinsul textelor ce fac obiectul prezentei excepţii se referă atât la calitatea de asociat, cât şi la cea de acţionar, în sensul dat acestora prin dispoziţiile Legii nr. 31/1990. De asemenea, din modul în care sunt reglementate condiţiile de înfiinţare şi mecanismul de funcţionare ale societăţilor comerciale prin legea anterior referită, Curtea constată că statutul acţionarilor societăţilor permite acestora participarea la luarea unor decizii, în domeniile de activitate în care societăţile în cauză sunt înfiinţate şi îşi desfăşoară activitatea, cu un impact economic sporit în raport cu cele la a căror elaborare şi implementare pot participa asociaţii din celelalte forme de societăţi. Or, în raport cu raţiunea reglementării interdicţiilor în cauză, nu ar fi justificată logic opţiunea legiuitorului de a interzice magistraţilor, prin textele criticate, doar deţinerea calităţii de asociat în societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi în comandită pe acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată, şi nu şi a celei de acţionar în societăţi comerciale pe acţiuni. Totodată, cele două norme juridice criticate reglementează în acelaşi sens al interzicerii cumulării funcţiei de magistrat cu cea de asociat sau membru în organele de conducere, administrare sau de control la societăţile enumerate în ipotezele normelor. Pentru aceste motive, Curtea reţine că textele criticate au în vedere atât calitatea de asociat, cât şi calitatea de acţionar, în sensul prevăzut prin Legea nr. 31/1990, şi că acestea îndeplinesc criteriul previzibilităţii, fiind în acord cu norma constituţională de la art. 1 alin. (5). 43. Cu toate acestea, este de precizat faptul că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 31/1990 prin art. 18 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, denumirea generică de "societate comercială" a fost înlocuită cu cea de "societate", sintagma "societate comercială" urmând să se refere începând cu data intrării în vigoare a actului modificator doar la societăţile ce au această formă de organizare. Prin urmare, în aplicarea art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia dispoziţiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, sintagma "societăţi comerciale" din cuprinsul textelor criticate trebuie înţeleasă ca făcând trimitere la "societăţi". Această modificare constituie însă consecinţa legală a intervenţiilor legislative anterior arătate, nefiind de natură a afecta claritatea şi previzibilitatea dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 44. Curtea constată că prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, dreptul de asociere nevizând calitatea de asociat sau acţionar în societăţile enumerate în textele criticate. 45. Curtea constată că, în considerarea importanţei rolului judecătorilor şi procurorilor în realizarea actului de justiţie, dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie reglementează incompatibilitatea judecătorilor cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, iar prevederile art. 132 alin. (2) din Legea fundamentală prevăd aceeaşi incompatibilitate în privinţa procurorilor. În plus faţă de aceste incompatibilităţi, nimic nu împiedică legiuitorul ca, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, să reglementeze alte interdicţii sau incompatibilităţi în privinţa persoanelor care deţin aceste funcţii, atât timp cât interdicţiile în cauză nu încalcă dispoziţiile Legii fundamentale. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cosmin Răzvan Mihăilă şi Florian Costin în Dosarul nr. 8.413/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 aprilie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
