Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 216 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza intai din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 23 iulie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepţie ridicată de Dragoş Constantin Târşia în Dosarul nr. 5.771/85/2011*) al Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.477D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că partea Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a solicitat acordarea unui nou termen de judecată şi obligarea părţii reclamante la comunicarea unui exemplar al "acţiunii", lipsa acesteia reprezentând motivul pentru care s-a aflat în imposibilitate de a formula "întâmpinare".
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază că cererea nu este întemeiată şi solicită respingerea acesteia. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare, apreciind că nu îndeplineşte condiţia cerută de prevederile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă aplicabil cauzei. Aceasta, deoarece în faţa Curţii Constituţionale nu sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. 1 din acelaşi cod, potrivit cărora la cererea de chemare în judecată se vor alătura atâtea copii câţi pârâţi sunt şi, în plus, partea avea posibilitatea să solicite Curţii Constituţionale obţinerea unei copii de pe motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în baza art. 51 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta solicită respingerea excepţiei, ca inadmisibilă, în ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, şi ca devenită inadmisibilă, în ce priveşte prevederile Legii nr. 299/2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.771/85/2011*), Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepţie ridicată de Dragoş Constantin Târşia într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect rejudecarea, după casare, a unei acţiuni în pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, care permit doar revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ în ipoteza încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, sunt neconstituţionale, întrucât exclud de la posibilitatea revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în alte materii decât contenciosul administrativ (civile, penale) în cazul încălcării aceluiaşi principiu al priorităţii dreptului comunitar prin respectivele hotărâri. În opinia sa, se încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi dreptul de acces liber la justiţie, întrucât se instituie o inegalitate de tratament juridic "între justiţiabilii beneficiari de varii hotărâri judecătoreşti irevocabile, fără a exista o justificare obiectivă, raţională, temeinică şi rezonabilă", cu nesocotirea art. 148 alin. (2) din Constituţie.
În ce priveşte prevederile Legii nr. 299/2011, autorul excepţiei arată că, deşi Curtea Constituţională a admis, prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - neconstituţionalitatea constatată vizând, în acel caz, exclusiv procedura exercitării revizuirii, iar nu substanţialitatea dreptului de a promova revizuirea - totuşi, Parlamentul a abrogat, prin Legea nr. 299/2011, prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în integralitate, suprimând cu totul posibilitatea revizuirii hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ în ipoteza încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, acest aspect constituind per se o încălcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie.
Referitor la prevederile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora abrogarea unei dispoziţii dintr-un act normativ are caracter definitiv, se susţine că acestea sunt neconstituţionale având în vedere faptul că, potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, iar prin deciziile nr. 62 din 18 ianuarie 2007 şi nr. 783 din 12 mai 2009 instanţa de contencios constituţional a statuat că, în cazul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale de abrogare, acestea îşi încetează efectele juridice, continuând să producă efecte prevederile legale care au format obiectul abrogării.
Faţă de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ nu are întotdeauna caracter definitiv, respectiv în cazul în care este constatată neconstituţionalitatea dispoziţiei legale de abrogare.
Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. În schimb, a prezentat opinia Curţii de Apel Alba Iulia, care a dispus ca instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, şi anume Tribunalul Sibiu, să sesizeze Curtea Constituţională. Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că, prin prisma celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, deşi prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost abrogate pe parcursul procesului, ulterior introducerii cererii de revizuire, acest text poate forma obiectul controlului de constituţionalitate. De asemenea, a observat că criticile formulate de revizuent, în sensul că art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este neconstituţional prin raportare la art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a faptului că exclud de la posibilitatea revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în alte materii decât contenciosul administrativ în ipoteza încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, nu au fost analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia formulează criticile din perspectiva unui pretins caracter lacunar, şi anume pentru faptul că motivul de revizuire prevăzut de acestea nu se regăseşte în cazul tuturor tipurilor de litigii în care s-au pronunţat hotărâri definitive şi irevocabile cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar. Arată că, astfel formulată, excepţia de neconstituţionalitate are ca finalitate modificarea sau completarea unor dispoziţii de lege.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011, apreciază că "justificarea abrogării prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constă în împrejurarea că, în materia procedurii civile, în general, revizuirea este o cale extraordinară de atac care se justifică, de regulă, prin ideea că involuntar instanţa a săvârşit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată. Or, din modul de redactare a alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 rezultă că acest motiv de revizuire nu privea o astfel de eroare involuntară, ci o rejudecare a fondului cauzei pentru erori voluntare comise de instanţă; astfel, instanţa învestită cu judecarea cererii de revizuire urma a verifica dacă hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea priorităţii dreptului comunitar (...), ceea ce transforma calea de atac a revizuirii într-una ordinară."
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Guvernul consideră că este inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fiind nemotivată.
Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, precizând că îşi menţine punctul de vedere exprimat în acest sens în deciziile Curţii Constituţionale nr. 675 din 12 iunie 2008, nr. 679 din 5 mai 2009, nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 şi nr. 461 din 8 mai 2012.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi de lege:
- Art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. La data ridicării excepţiei, art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 era abrogat prin articolul unic al Legii nr. 299/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 299/2011, prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 aveau următoarea redactare: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.(...)";
- Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, al cărei articol unic prevede că "Alineatul (2) al articolului 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.";
- Potrivit încheierii de sesizare, autorul excepţiei critică şi prevederile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Autorul excepţiei se raportează la numerotarea articolelor din Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004. Textul de lege criticat se regăseşte în prezent însă la art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, a cărui redactare este următoarea: "Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament."
În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 care statuează cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 147 alin. (1) şi (4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) care instituie principiul priorităţii prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări ale dreptului Uniunii Europene cu caracter obligatoriu.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
I. Prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 299/2011, constatând că este neconstituţională în ansamblul său, întrucât, din perspectiva respectării procedurii de adoptare, aceasta contravenea exigenţelor impuse de principiul bicameralismului, reglementat de art. 61 alin. (2) din Constituţie.
Faţă de soluţia pronunţată prin decizia menţionată şi ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de cele ale art. 147 alin. (1) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
II. Prin aceeaşi decizie mai sus menţionată, Curtea a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.
În cauza de faţă se critică aceleaşi dispoziţii de lege, care consacră un nou caz de revizuire, criticile vizând însă un alt aspect, şi anume faptul că textul de lege criticat nu permite revizuirea, pe acelaşi motiv, a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte materii decât cea a contenciosului administrativ.
Prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, Curtea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 într-o anumită interpretare, astfel că poate forma obiect al excepţiei acelaşi text de lege, dar prin prisma unei interpretări diferite. Pentru ilustrarea acestei soluţii pot fi menţionate Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, sau Decizia nr. 609 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, prin care Curtea a observat că în astfel de situaţii nu este incident cazul de inadmisibilitate prevăzut de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit textului de lege criticat, pot fi contestate pe calea revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene. Este de la sine înţeles că textul de lege criticat vizează exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia contenciosului administrativ, de vreme ce face parte din legea specială care reglementează această ramură a dreptului. Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie, întrucât nu este aplicabil şi hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate în alte ramuri ale dreptului.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, Curtea Constituţională a operat o completare indirectă a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, extinzând, prin această decizie interpretativă, câmpul de aplicare a textului de lege criticat şi declarând că motivul de revizuire consacrat de acesta, constând în nesocotirea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, poate fi utilizat şi pentru revizuirea hotărârilor definitive şi irevocabile în care nu se evocă fondul cauzei.
Această posibilitate de lărgire a înţelesului unui text de lege supus controlului de constituţionalitate îi este deschisă Curţii Constituţionale în virtutea dispoziţiilor constituţionale care consacră rolul său de garant al supremaţiei Constituţiei, pe care are obligaţia să şi-l îndeplinească în mod plenar şi efectiv.
În acest scop, Curtea poate utiliza tehnica deciziilor de admitere cu rezervă de interpretare pentru a corecta viciile de neconstituţionalitate, reuşind astfel, în acelaşi timp, să evite perturbarea securităţii juridice care ar putea să apară, în unele cazuri, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii pure şi simple a unui text de lege. Cu toate acestea, Curtea nu poate să nesocotească dreptul suveran al Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare şi organ reprezentativ al poporului, de a elabora acte normative în diferite materii. De aceea, Curtea nu poate să sancţioneze o inacţiune a Parlamentului constând în nereglementarea de către acesta a unei anumite zone a dreptului.
Urmând acest raţionament, rezultă că, în cauza de faţă, în care pretinsa neconstituţionalitate este argumentată de către autorul excepţiei pe ideea că acest caz de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 nu poate fi folosit şi cu privire la hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate în alte materii, excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât Curtea nu poate să impună Parlamentului să adopte o anumită reglementare, trecând peste atributul acestuia de a adopta acele acte normative pe care le consideră necesare în contextul legislativ dat. Altfel spus, Curtea nu poate să aducă atingere suveranităţii legislative a Parlamentului, acesta fiind liber - şi singurul în măsură - să aprecieze oportunitatea adoptării sau nu a anumitor măsuri legislative.
De altfel, Curtea remarcă faptul că, potrivit art. 4 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, în materiile reglementate de acesta, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părţilor.
III. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, autorul acesteia invocă deciziile nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, şi nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii de lege care abrogau anumite prevederi din Codul penal, respectiv din Codul de procedură penală. Ca urmare a acestor decizii, textele de lege iniţial abrogate au reintrat în fondul activ al legislaţiei. De aici, autorul excepţiei încearcă să demonstreze că principiul stabilit prin art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, în sensul că abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv, nu ţine seama de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie care stabileşte că prevederile din legi sau ordonanţe constatate ca fiind neconstituţionale, printr-o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Această critică nu poate fi reţinută, întrucât textul constituţional invocat nu are incidenţă în cauză. Legea nr. 24/2000 are ca obiect de reglementare tehnica legislativă, referindu-se, aşadar, la modalitatea de elaborare a actelor normative. Or, deciziile Curţii Constituţionale nu sunt acte normative, astfel că dispoziţiile menţionate din Legea fundamentală nu pot constitui un reper pentru aprecierea constituţionalităţii prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. De aceea, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu îndeplineşte condiţia motivării impusă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, sub acest aspect, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepţie ridicată de Dragoş Constantin Târşia în Dosarul nr. 5.771/85/2011*) al Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă.
II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
