Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 214 din 6 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, ale art. 12 alin. (1) lit. a) si b) si ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii si ale art. 108, art. 109 alin. (1) si (5), precum si ale art. 111 alin. (1) din Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 17 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, ale art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Animafilm" - S.A. în Dosarul nr. 2.793/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public precizeazã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 a fost abrogatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , care la rândul sãu a fost abrogatã prin Codul de procedurã fiscalã. Dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei au fost conservate de noua reglementare în art. 108, 109 şi 111. Acestea nu contravin însã prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, deoarece obligaţia plãţii impozitelor şi taxelor reprezintã o mãsurã justificatã şi necesarã pentru a preveni prejudicierea creditorului, iar penalitãţile de întârziere apar ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale. De altfel, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra tuturor textelor legale atacate pe calea prezentei excepţii, ocazii cu care a statuat, în mod constant, cã acestea sunt constituţionale. Pânã în prezent nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei, motiv pentru care reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei ca nefondatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.793/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, ale art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Animafilm" - S.A. în dosarul cu numãrul de mai sus având drept obiect soluţionarea acţiunii prin care se solicitã anularea unei decizii emise de Direcţia generalã de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã sintagma "în vigoare" prevãzutã în <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, este neconstituţionalã, întrucât o lege, deşi este abrogatã la momentul la care se încheie procesul-verbal al autoritãţilor fiscale, îşi gãseşte aplicarea constituind temeiul juridic al majorãrilor şi penalitãţilor aplicate în speţã.
Referitor la <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 , precum şi la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi la <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 , autorul excepţiei s-a limitat doar la indicarea dispoziţiilor constituţionale considerate a fi încãlcate, fãrã a arãta în ce mod textele legale criticate încalcã prevederile invocate.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât art. 139 din Constituţie, republicatã, prevede cã impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, dispoziţiile legale criticate nefiind stabilite în afara legii de cãtre organul de control. Celelalte dispoziţii atacate prevãzute de <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cele ale art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi cele ale <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 nu încalcã prevederile constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile legale atacate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autor.
1. Dispoziţiile <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 se referã la majorãri şi penalitãţi aplicate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor bugetare, precum şi la stabilirea cotei majorãrilor şi penalitãţilor prin hotãrâre a Guvernului. La data de 1 ianuarie 2003 <>Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 a fost expres abrogatã prin <>art. 170 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, care la rândul ei a fost abrogatã prin dispoziţiile <>art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Soluţia legislativã criticatã de autorul excepţiei a fost preluatã în noua reglementare de art. 108 şi art. 109 alin. (5).
În opinia Guvernului, obligaţia plãţii impozitelor şi a taxelor, stabilite prin lege, nu contravine principiilor economiei de piaţã şi nu este de naturã sã lezeze ocrotirea proprietãţii, deoarece nivelul dobânzilor datorate nu poate fi stabilit ca un procent imuabil, ci acesta se schimbã periodic în raport cu evoluţia economiei şi cu schimbãrile intervenite pe piaţa financiarã. Împuternicirea Guvernului de a corela, prin hotãrâre, nivelul dobânzilor cu cele de referinţã stabilite de Banca Naţionalã a României se justificã prin eliminarea necesitãţii modificãrii frecvente a legii în aceastã privinţã. De altfel, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant cã "în condiţiile economiei de piaţã, stabilirea de dobânzi în cazul neîndeplinirii la termenul scadent a obligaţiei de platã reprezintã o mãsurã justificatã şi necesarã pentru a preveni prejudicierea creditorului, iar penalitãţile de întârziere apar ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale".
2. Dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, instituie o procedurã de inadmisibilitate care nu contravine nici unei dispoziţii din Legea fundamentalã şi nu este de naturã sã conducã la ideea cã prin aceasta instanţa care judecã fondul se substituie Curţii Constituţionale sub acoperirea unei dispoziţii legale. Aceastã procedurã nu face posibilã respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de cãtre instanţa de judecatã, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunitãţii sesizãrii Curţii Constituţionale.
3. Prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reglementeazã condiţiile în care întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale societãţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi ale regiilor autonome. Aceste dispoziţii nu înfrâng principiul egalitãţii în drepturi, deoarece acesta impune un tratament egal în faţa legii şi a autoritãţilor publice numai în privinţa cetãţenilor aflaţi în situaţii identice, iar nu în privinţa persoanelor juridice.
De asemenea, statul, în calitate de acţionar majoritar, în virtutea prevederilor constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi b), are obligaţia sã asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie", "protecţia concurenţei loiale", precum şi "protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã". Stimularea vânzãrii activelor disponibile, reglementatã prin <>Legea nr. 133/1999 , constituie o mãsurã luatã de stat în scopul realizãrii atribuţiilor constituţionale enumerate care se subsumeazã unui obiectiv economic de interes general.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2003 prin <>art. 170 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , iar soluţia legislativã criticatã de autoarea excepţiei a fost preluatã în noul act normativ de dispoziţiile art. 12 şi 16. Critica de neconstituţionalitate susţinutã de autorul excepţiei nu poate fi reţinutã, deoarece stabilirea de dobânzi în cazul în care obligaţia de platã nu a fost îndeplinitã la termenul scadent reprezintã o mãsurã necesarã pentru a preveni prejudicierea creditorului, penalitãţile de întârziere apãrând ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale.
Dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, prevãd, în aplicarea dispoziţiilor art. 146 lit. d) şi a celor ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, cã pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate numai legile şi ordonanţele în vigoare. O dispoziţie contrarã ar echivala cu o extindere a competenţei Curţii Constituţionale şi asupra legilor şi ordonanţelor abrogate, cu consecinţa producerii unor efecte retroactive ale deciziilor pronunţate. Astfel, instituirea inadmisibilitãţii unei excepţii de neconstituţionalitate pe motiv cã dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale.
În sfârşit, Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 , prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, republicatã, este nefondatã, deoarece autoarea excepţiei este o societate comercialã, iar dispoziţiile constituţionale consacrã o garanţie care se referã la cetãţeni, nu şi la persoane juridice.
Nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate conform cãreia dispoziţiile criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) şi cu cele ale art. 136 alin. (1) din Constituţie, republicatã. Stimularea vânzãrii activelor disponibile ale societãţilor comerciale şi companiilor naţionale la care statul are calitatea de acţionar majoritar, reglementatã prin <>Legea nr. 133/1999 , reprezintã o mãsurã luatã de stat în scopul realizãrii unui obiectiv economic de interes general, şi anume crearea economiei de piaţã, ca premisã a asigurãrii libertãţii comerţului, protecţiei concurenţei loiale şi a cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, ale art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 23 iulie 1999, precum şi ale <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu urmãtorul conţinut:
- <>Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 : "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.";
- <>Art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 133/1999 :
"Întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale societãţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi ale regiilor autonome, în urmãtoarele condiţii:
a) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune, încheiate cu societãţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi cu regiile autonome, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi vor fi vândute, la solicitarea deţinãtorului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare dupã deducerea investiţiilor efectuate în activ de cãtre chiriaş;
b) contractul de închiriere sau contractul de locaţie de gestiune se va transforma, la solicitarea deţinãtorului, în contract de leasing, cu clauza irevocabilã de vânzare;";
- <>Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 : "(1) În înţelesul prezentei legi, se considerã active disponibile activele care nu sunt utilizate. Societãţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi regiile autonome sunt obligate sã stabileascã şi sã întocmeascã listele cuprinzând activele disponibile, în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi. Listele vor fi transmise la birourile de asistenţã pentru constituirea şi dezvoltarea societãţilor comerciale, organizate în cadrul camerelor de comerţ şi industrie judeţene şi a municipiului Bucureşti. Listele vor fi actualizate lunar.";
- <>Art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 : "Pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, debitorii datoreazã majorãri de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat urmãtoare scadenţei obligaţiei bugetare şi pânã la data realizãrii sumei datorate inclusiv, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cota majorãrilor de întârziere se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelatã cu dobânda de referinţã a Bãncii Naţionale a României.
În cazul constatãrii unor diferenţe de obligaţii bugetare, stabilite de organele competente, majorãrile de întârziere se datoreazã începând cu ziua imediat urmãtoare scadenţei obligaţiei bugetare, la care s-a stabilit diferenţa, pânã la data realizãrii acesteia inclusiv, prevederile alin. 1 aplicându-se în mod corespunzãtor.
În cazul obligaţiilor bugetare stinse prin compensare, majorãrile de întârziere pentru neplata acestor obligaţii se calculeazã pânã la data la care compensarea a devenit posibilã, potrivit legii."
Curtea constatã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 a fost abrogatã prin <>art. 170 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002, ordonanţã care potrivit art. 170 alin. (1) a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003. Soluţia legislativã prevãzutã în art. 13 a fost conservatã în art. 12 şi 16, care fac parte din capitolul V - "Accesoriile creanţelor bugetare", secţiunea 1 - "Dobânzi şi penalitãţi de întârziere" din ordonanţa abrogatoare, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 12: "Pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor bugetare debitorii datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere. Dobânzile şi penalitãţile de întârziere datorate sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.";
- Art. 16: "(1) Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţã a Bãncii Naţionale a României, o datã pe an, în luna decembrie, pentru anul urmãtor sau în cursul anului, dacã aceasta se modificã cu peste 5 puncte procentuale.
(2) Cota penalitãţilor de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat."
La rândul ei, <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogatã prin <>art. 200 lit. c) din Codul de procedurã fiscalã (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 ), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, care potrivit art. 198 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Soluţia legislativã anterioarã se regãseşte în noul act normativ în titlul VIII - "Colectarea creanţelor fiscale", capitolul III - "Dobânzi şi penalitãţi de întârziere", art. 108 - "Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalitãţi de întârziere", art. 109 alin. (1) şi (5) - "Dobânzi", precum şi în art. 111 alin. (1) - "Dobânzi şi penalitãţi de întârziere în cazul compensãrii şi în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciarã", cu urmãtorul conţinut:
- Art. 108: "(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţã de cãtre debitor a obligaţiilor de platã, se datoreazã dupã acest termen dobânzi şi penalitãţi de întârziere.
(2) Nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi şi penalitãţi de întârziere stabilite potrivit legii.";
- Art. 109: "(1) Dobânzile se calculeazã pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat urmãtoare termenului de scadenţã şi pânã la data stingerii sumei datorate inclusiv. [...]
(5) Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţã a Bãncii Naţionale a României, o datã pe an, în luna decembrie, pentru anul urmãtor, sau în cursul anului, dacã aceasta se modificã cu peste 5 puncte procentuale.";
- Art. 111: "(1) În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile se datoreazã pânã la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensãrile la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensãrile efectuate înaintea restituirii sau rambursãrii sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire. [...]"
Luând în considerare situaţia creatã în procesul legislativ menţionat, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 108, art. 109 alin. (1) şi (5) şi a art. 111 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi (2), art. 53, 54, 134, 135 şi art. 144 lit. c) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Dupã aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României, dispoziţiile invocate sunt cuprinse în art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56, 57, 135, 136 şi art. 146 lit. d), cu urmãtorul conţinut:
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.";
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.";
- Art. 56: "(1) Cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.";
- Art. 57: "Cetãţenii români, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sã-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu bunã-credinţã, fãrã sã încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.";
- Art. 135: "(1) Economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã.
(2) Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã:
c) stimularea cercetãrii ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţã cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurãtor, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionalã în concordanţã cu obiectivele Uniunii Europene.";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publicã sau privatã.
(2) Proprietatea publicã este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogãţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organicã, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
(4) Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã.
(5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice.";
- Art. 146: "Curtea Constituţionalã are urmãtoarele atribuţii: [...]
d) hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicatã şi direct de Avocatul Poporului;".
Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale are urmãtorul conţinut: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã instituirea, prin alin. (1) al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, a inadmisibilitãţii unei excepţii de neconstituţionalitate pe motivul cã dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale. Art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, prevede în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale, iar <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, reluând aceste dispoziţii, precizeazã competenţa Curţii Constituţionale de "a decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". Textul supus controlului trebuie sã fie în vigoare, deoarece intervenţia Curţii în aprecierea constituţionalitãţii unor norme juridice care şi-au încetat existenţa ar fi contrarã rolului şi funcţiilor sale stabilite prin Constituţie, precum şi principiului neretroactivitãţii legii.
În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã, de exemplu, prin <>Decizia nr. 362 din 12 decembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 28 februarie 2003, şi prin <>Decizia nr. 375 din 2 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 10 decembrie 2003.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 , Curtea reţine cã dispoziţiile <>art. 12 din Legea nr. 133/1999 stabilesc cãile de sprijin şi accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la activele disponibile ale societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi ale regiilor autonome, iar art. 13 alin. (1) stabileşte mãsurile şi condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 12. În acest sens, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune pot fi vândute, iar contractul în cauzã va înceta sau se va transforma, la cererea deţinãtorului, în contract de leasing cu clauzã irevocabilã de vânzare.
Aceasta nu afecteazã prevederile art. 44 sau pe cele ale art. 136 din Constituţie, republicatã, ci reprezintã o opţiune a politicii statului, în calitate de acţionar majoritar, în domeniul reformei economice şi al strategiei de privatizare, statul având obligaţia, în virtutea art. 135 din Constituţie, sã asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie", "protecţia concurenţei loiale", precum şi "protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã". Curtea observã cã şi susţinerea referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale privind "economia" urmeazã a fi respinsã, deoarece chiar în sensul acestor dispoziţii constituţionale, prin stimularea vânzãrii activelor sale disponibile, statul ia mãsuri pentru a realiza privatizarea, formarea economiei de piaţã, ca premise ale asigurãrii libertãţii comerţului, protecţiei concurenţei loiale şi creãrii cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108, ale art. 109 alin. (1) şi (5) şi ale art. 111 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã, Curtea constatã cã acestea nu încalcã prevederile art. 56 din Constituţie, republicatã, deoarece instituirea unor majorãri de întârziere pentru neachitarea în termenul legal a obligaţiilor bugetare nu intrã în sfera sistemului legal de impuneri, ci în aceea a rãspunderii juridice pentru neîndeplinirea îndatoririlor prevãzute de lege.
Prin <>Decizia nr. 213 din 15 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 19 iunie 2003, Curtea Constituţionalã a statuat cã obligaţia plãţii impozitelor şi a taxelor, stabilite prin lege, nu contravine principiilor economiei de piaţã şi nu este de naturã sã lezeze ocrotirea proprietãţii. Stabilirea de dobânzi în cadrul neîndeplinirii la termenul scadent a obligaţiei de platã reprezintã o mãsurã justificatã şi necesarã, specificã economiei de piaţã, pentru a preveni prejudicierea creditorului, iar penalitãţile de întârziere apar ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi numai în ceea ce priveşte <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, ale art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale art. 108, art. 109 alin. (1) şi (5), precum şi ale art. 111 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Animafilm" - S.A. în Dosarul nr. 2.793/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
