Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea "Comsid" - S.R.L. din Deva, în Dosarul nr. 2.798/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1192D/2014. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 martie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga, şi în prezenţa reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Ovidiu Şerban, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a amânat pronunţarea pentru data de 31 martie 2015. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.798/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea "Comsid" - S.R.L. din Deva, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că interpretarea corectă din punct de vedere constituţional a prevederilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie aceea că, indiferent de soluţia primită în răspunsul la plângerea prealabilă (contestaţie), partea vătămată are dreptul să se adreseze instanţei de contencios administrativ care este învestită cu judecarea pe fond a cauzei, în întregul său. Apreciază că accesul la justiţie nu trebuie condiţionat de existenţa sau nu a unui răspuns pe fondul cauzei după depăşirea termenului legal de soluţionare a contestaţiei, iar concluzia că aceasta este singura interpretare permisă de lege şi de Constituţie, în opinia sa, rezultă din dispoziţiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi din cele ale art. 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie. 5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin deciziile nr. 409 din 12 octombrie 2004 şi nr. 1.236 din 18 noiembrie 2008, prin care s-a reţinut că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Legea fundamentală. De asemenea, instanţa de judecată arată că, prin Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004, Curtea, în mod principial, a statuat că "nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă". 6. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, notele scrise şi concluziile depuse la dosar, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii." 10. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi celor ale art. 20 intitulat Tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care fac parte din titlul IX intitulat "Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale" şi care prevăd posibilitatea atacării deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, iar prin deciziile pronunţate Curtea a constatat, de fiecare dată, că acestea nu contravin art. 21 din Legea fundamentală. 12. În contextul criticilor formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 205 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, această contestaţie reprezentând o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Aşa cum rezultă din coroborarea acestor prevederi cu cele ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, Curtea constată că procedura de contestare a actelor administrativ fiscale reprezintă o procedură administrativă prealabilă, cu caracter obligatoriu, şi nu o jurisdicţie specială administrativă. 13. În jurisprudenţa sa în materie, exemplu fiind Decizia nr. 877 din 23 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2013, Curtea a statuat că prevederile cuprinse în titlul IX al Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate. Asemenea proceduri, în care soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor este atribuită însuşi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie - caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcţiei administrative." De asemenea, prin Decizia nr. 703 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2015, paragraful 20, Curtea Constituţională a constatat că "instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii. De asemenea, Curtea a reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic. În plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări." 14. Prin Decizia nr. 50 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 27 martie 2013, pronunţându-se cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea, făcând referire la jurisprudenţa sa, a reţinut că "prin procedurile de recurs administrativ reglementate de textul de lege criticat se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege", şi, ca atare, "actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată. Aşa fiind, Curtea a reţinut că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Constituţie." 15. Referitor la criticile privind procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, prin Decizia nr. 406 din 24 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a reţinut că dispoziţiile Codului de procedură fiscală "prevăd un drept al contribuabilului de a contesta temeinicia unui act administrativ fiscal, de cele mai multe ori sub aspectul existenţei şi întinderii obligaţiei fiscale", iar "parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti." 16. Prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a reţinut că împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia poate formula contestaţie, iar potrivit art. 210 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz. Totodată, Curtea a observat că, potrivit art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cererile depuse de către contribuabil se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. 17. Referitor la modalitatea de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ fiscal, prin Decizia nr. 50 din 12 februarie 2013, precitată, Curtea a reţinut că trebuie distins între mai multe ipoteze, după cum urmează: a) Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia, deoarece a suspendat, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; sau a suspendat, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, deoarece aceasta depinde, în tot ori în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. b) O a doua ipoteză este aceea în care organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia în termenul legal prevăzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fără a exista vreun motiv de suspendare. Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a reţinut că această situaţie se circumscrie nesoluţionării în termenul legal a cererii de către organul fiscal. Într-o atare împrejurare, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanţei de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei. c) A treia ipoteză este atunci când organul fiscal competent a soluţionat contestaţia în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pronunţând o decizie în acest sens. 18. Referitor la posibilitatea organului fiscal competent de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea contestaţiei, ipoteză incidentă în speţa de faţă, Curtea reţine că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Într-o atare situaţie este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, precitată. 19. Curtea reţine că, în toate cazurile, ulterior pronunţării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca această decizie la instanţa de contencios administrativ competentă. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. 20. Curtea subliniază totodată că, aşa cum s-a procedat şi în prezenta cauză, împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei, contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ. În acest sens, este Decizia nr. 617 din 6 mai 2010, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010, prin care Curtea a statuat că "nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă". 21. Curtea mai reţine faptul că, potrivit art. 215 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Această împrejurare nu aduce însă atingere dreptului contribuabilului care poate cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei. De asemenea, împotriva titlului executoriu partea poate formula contestaţie la executarea silită, în condiţiile prevăzute de art. 172-174 din Codul de procedură fiscală. 22. Având în vedere toate aceste motive, Curtea constată că prevederile art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea "Comsid" - S.R.L. din Deva, în Dosarul nr. 2.798/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
