Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 214 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său şi, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta
Augustin Zegrean - preşedinte Valer Dorneanu - judecător Toni Greblă - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta, excepţie ridicată de Lazăr Plăcintă, în nume personal şi în calitate de mandatar al contestatorilor Bazil Herdea, Ioan Gordan, Ioan Baciu, Simion Lăncrăjan şi Roman Groza în Dosarul nr. 36.288/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 690D/2013 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei Lazăr Plăcintă, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, reiterează argumentele formulate şi prin motivarea scrisă a excepţiei, arătând, în esenţă, că Legea partidelor politice nr. 14/2003, la fel ca şi Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, au avut ca efecte politizarea generală a instituţiilor statului, discriminând astfel peste 95% din populaţia ţării, deoarece, neafiliaţi politic, aceste persoane nu au avut acces la funcţiile publice din cadrul aparatului administrativ de stat. Or, rezultatele obţinute ca urmare a conducerii României de către "partidocraţi" arată o drastică scădere a nivelului de trai al cetăţenilor, o rată ridicată a şomajului, mărirea numărului de taxe şi impozite, evaziune fiscală etc. O serie dintre aceste neajunsuri ar putea fi corectate prin eliminarea privilegiilor de care beneficiază, în temeiul celor două legi, partidele politice, o asemenea sursă financiară fiind redistribuită către fondul de pensii şi salarii. 4. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public susţine că în cauză nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate ale textelor legale vizate, consideraţiile pe care autorul excepţiei le face referindu-se, în realitate, la modalitatea de interpretare şi aplicare a acestor norme legale şi urmărind, totodată, modificarea acestora. În acest sens, arată că autorul excepţiei sugerează, prin criticile formulate, ca titular al dreptului de a formula o cerere de dizolvare a unui partid politic să nu fie exclusiv Ministerul Public, aşa cum prevede art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, ci şi alte persoane interesate. Aşa fiind, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 18 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 36.288/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta, excepţie ridicată de Lazăr Plăcintă, în nume personal şi în calitate de mandatar al contestatorilor Bazil Herdea, Ioan Gordan, Ioan Baciu, Simion Lăncrăjan şi Roman Groza, în cadrul soluţionării contestaţiei formulate împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active acţiunea introdusă de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, având ca obiect cererea de dizolvare a partidelor politice din România. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, ce face parte integrantă din contestaţia aflată pe rolul instanţei de judecată, autorul acesteia susţine că dispoziţiile Legii nr. 14/2003 contravin prevederilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie deoarece, promovând "politizarea partizană totală", acestea "elimină din start de la activitatea de conducere, adică discriminează, 95% dintre cetăţenii români, cei neînregistraţi politic, precum şi organizaţiile lor", restul de 5% dintre cetăţenii membri ai partidelor politice fiind privilegiaţi, în sensul că apartenenţa la un partid politic s-a dovedit a fi un criteriu de acces la funcţiile şi demnităţile publice, contrar cerinţelor prevăzute în acest sens de art. 16 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare doar la cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Totodată, dispoziţiile art. 46 alin. (2) din aceeaşi lege limitează accesul cetăţenilor la justiţie, deoarece nu permit decât Ministerului Public să ceară Tribunalului Bucureşti dizolvarea unui partid politic. 7. Ulterior sesizării Curţii cu prezenta excepţie, atât instanţa de judecată (la data de 16 ianuarie 2014), cât şi autorul excepţiei (la data de 22 ianuarie 2014) au transmis la dosarul cauzei un înscris prin care autorul excepţiei solicită completarea concluziilor referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 14/2003, dar prin care ridică şi o nouă excepţie, referitoare la Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă arată că nu îşi poate exprima opinia referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 14/2003, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta, deoarece aceasta ar echivala cu o antepronunţare. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Legii partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituţionale. Se arată că autorii excepţiei, criticând dispoziţiile art. 46 alin. (2) din lege prin raportare la prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie, solicită, în realitate, lărgirea sferei subiecţilor care au dreptul de a introduce cererea de dizolvare a unui partid politic, ceea ce excedează, însă, controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În opinia Avocatului Poporului, textul legal criticat nu aduce atingere exigenţelor constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3). În ce priveşte dispoziţiile art. 16 din Constituţie, invocate, acesta arată că cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute de Constituţie şi alte legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce persoanele juridice de drept public exercită atribuţiile ce le sunt stabilite prin lege, potrivit competenţei lor, în stabilirea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi persoanele juridice de drept public, deoarece cele două categorii de persoane se află în mod evident în situaţii diferite, astfel că nu se poate reţine încălcarea sa. Referitor la prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, invocate, se apreciază că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta. Legea nr. 14/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, iar dispoziţiile art. 46 alin. (2) au următorul conţinut: "(2) Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului Bucureşti de către Ministerul Public şi se soluţionează potrivit normelor de procedură stabilite la art. 26 alin. (2)-(5)." 14. Dispoziţiile constituţionale considerate încălcate sunt cele ale art. 2 alin. (1) referitoare la suveranitatea naţională, ale art. 8 alin. (2) privind rolul partidelor politice şi ale art. 16 alin. (1)-(3) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi egalitatea de şanse pentru ocuparea funcţiilor publice, civile şi militare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine mai întâi, cu privire la obiectul acesteia, că autorul excepţiei a solicitat, printr-o cerere adresată Curţii ulterior sesizării sale, extinderea obiectului excepţiei şi la Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010. 16. Curtea arată că o astfel de cerere este inadmisibilă, întrucât echivalează cu invocarea direct în faţa sa a unei excepţii de neconstituţionalitate, ceea ce este contrar prevederilor art. 29 alin. (1) teza întâi şi alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial (...)" şi "(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. (...)". Prin urmare, cadrul procesual al soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat în momentul ridicării excepţiei, prin actul de învestire al Curţii, adică prin încheierea de sesizare, şi constă în normele legale criticate, normele constituţionale pretins încălcate şi motivarea, explicitarea pretinsului raport de contrarietate dintre primele două elemente (a se vedea, în acest sens, paragraful 1 din Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012), astfel că orice altă modificare asupra excepţiei, intervenind ulterior acestui moment de referinţă, echivalează cu o sesizare directă a Curţii, nepermisă de prevederile legale mai sus menţionate. 17. Cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, Curtea reţine că, deşi acestea nu au constituit obiect distinct al criticilor de neconstituţionalitate, se impune precizarea că neconstituţionalitatea acestora a fost constatată prin Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014. Prin această decizie, nepublicată încă la momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din lege aduc atingere art. 21 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie. Întrucât legiuitorul nu a intervenit în sensul punerii lor de acord cu decizia Curţii, aşa cum prevede art. 147 alin. (1) din Constituţie, Curtea, raportat la momentul pronunţării prezentei decizii, constată că acestora le-a încetat efectul juridic. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, dat fiind faptul că excepţia a fost invocată la o dată anterioară publicării deciziei menţionate în Monitorul Oficial al României. 18. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 14/2003, în ansamblul său, Curtea reţine că, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, acestea îngrădesc accesul unei persoane apolitice la funcţii şi demnităţi publice şi că întreaga clasă politică ce a participat la guvernare între anii 1990-2012 se face vinovată de "eşecul economic al ţării", motiv pentru care invocă prevederile art. 2 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. 19. Curtea Constituţională constată că aceste susţineri nu pot fi reţinute, deoarece autorul lor nu prezintă veritabile criticile de neconstituţionalitate, care să evidenţieze relaţia de contrarietate dintre textul legal atacat şi norma fundamentală invocată, ci exprimă, mai degrabă, nemulţumiri cu caracter general la adresa întregii clase politice. Din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate are caracter inadmisibil. 20. Cât priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, acestea contravin, în opinia autorului excepţiei, prevederilor art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie, deoarece prevăd că cererea de dizolvare a unui partid politic se adresează Tribunalului Bucureşti de către Ministerul Public, nu şi de către orice persoană interesată. 21. Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie al oricărei persoane interesate a adresa Tribunalului Bucureşti o cerere de dizolvare a unui partid politic au, raportat la redactarea actuală a textului legal criticat, caracterul unei propuneri de lege ferenda sau al unor solicitări ce vizează completarea acestui text. Or, instanţa constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa (exemplificative sunt Decizia nr. 215 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 5 iulie 2013, sau Decizia nr. 478 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2014) că nu poate analiza critici de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor legale în vigoare şi care conţin propuneri de lege ferenda, deoarece controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii dispoziţiilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea, şi nu modificarea sau completarea textelor legale atacate în funcţie de aprecierea subiectivă a autorului excepţiei. A converti, în cazul de faţă, susţinerile autorului excepţiei în veritabile critici de neconstituţionalitate şi a proceda la examinarea textului de lege vizat excedează competenţei Curţii şi ar echivala, totodată, cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Lazăr Plăcintă, în nume personal şi în calitate de mandatar al contestatorilor Bazil Herdea, Ioan Gordan, Ioan Baciu, Simion Lăncrăjan şi Roman Groza în Dosarul nr. 36.288/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii partidelor politice nr. 14/2003, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 46 alin. (2) din aceasta, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.
