Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 212 din 15 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002
Costica Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , excepţie ridicatã de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi în Dosarul nr. 31.328/2002 al Judecãtoriei Iaşi. La apelul nominal rãspunde Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic Nicoleta Negut, Ministerul Justiţiei, prin şef serviciu Olga Suba, şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin director general Alina Ana Balaciu şi avocat Victor Tanasescu, constatandu-se lipsa autorului exceptiei, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând urmãtoarele: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului sunt instituţii publice înfiinţate prin lege sau prin alte acte normative, sub controlul Ministerului Justiţiei şi al instanţelor judecãtoreşti, iar terenurile şi clãdirile în care acestea îşi desfãşoarã activitatea aparţin domeniului public. Asa fiind, se considera ca nu sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) şi nici cele ale art. 135 alin. (1) şi (6), iar emiterea ordonanţei de urgenta criticate a fost determinata de necesitatea eliminãrii imediate a deficienţelor constatate în activitatea registrului comerţului. Reprezentantul Ministerului Justiţiei solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, sens în care arata: potrivit <>Legii nr. 26/1990 , încã de la înfiinţare registrul comerţului este instituţie cu caracter de utilitate publica, activitate independenta, norme proprii de organizare şi funcţionare. Tot prin lege se desemneazã sursele de venit, spaţiile şi baza materialã necesare desfãşurãrii activitãţii. Rezulta ca, potrivit opţiunii legiuitorului, Oficiul registrului comerţului a fost întotdeauna un serviciu public de sine statator, iar nu parte componenta a camerelor de comerţ şi industrie, astfel ca, sub aceste aspecte, modificãrile introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 nu au relevanta. Subordonarea Oficiului, prin ordonanţele criticate, Ministerului Justiţiei a avut în vedere rolul determinant al judecãtorului în activitatea de înscriere în registrul comerţului a mentiunilor privind actele şi faptele a cãror înregistrare este obligatorie; funcţionarea eficienta a acestui serviciu public este asigurata de stabilirea prin lege a surselor de venit necesare, precum şi a bazei materiale aferente, astfel ca, în mod legal şi echitabil, la desprinderea oficiilor de camerele de comerţ şi industrie s-a determinat şi cota lor de contribuţie la achiziţionarea bunurilor din dotare, fãrã ca prin aceasta sa opereze o nationalizare a patrimoniului camerelor; adoptarea ordonanţei de urgenta a fost determinata de necesitatea eliminãrii imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului. Reprezentanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului solicita, de asemenea, respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând urmãtoarele: potrivit legii, activitatea registrului comerţului este de utilitate publica, iar sursa de venituri provine din sumele rãmase la dispoziţia acestuia din taxele şi tarifele percepute pentru serviciile prestate, dupã executarea obligaţiei de plata a cotelor cuvenite Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi Ministerului Justiţiei. În aceste condiţii, întrucât prin lege camerele de comerţ şi industrie sunt obligate sa asigure condiţiile materiale necesare functionarii eficiente a unui serviciu public, între ele şi oficiile registrului comerţului nu exista raporturi de subordonare; modalitãţile legale prin care o activitate cu caracter de utilitate publica poate fi desfasurata de o persoana juridicã de drept privat sunt concesiunea şi închirierea, iar în materia registrului comerţului, reglementarea concesiunii în favoarea camerelor de comerţ şi industrie rezulta implicit din prevederile <>Legii nr. 26/1990 ; asa fiind, din interpretarea sistematica a prevederilor legale, la data încetãrii contractului de concesiune bunurile cu care au fost dotate oficiile registrului comerţului devin bunuri de retur, iar în ceea ce priveşte bunurile realizate de acestea dupã asigurarea cheltuielilor necesare functionarii lor, dispoziţiile cuprinse în <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 respecta principiul referitor la protecţia dreptului de proprietate şi principiul echitãţii; oportunitatea şi caracterul urgent al actelor normative criticate sunt determinate de necesitatea salvgardarii acestui serviciu public, cu consecinta directa şi imediata a menţinerii încrederii comercianţilor în funcţionarea, în condiţii optime, a instituţiei registrului comerţului. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciazã ca prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind incalcate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 27 ianuarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 31.328/2002, Judecãtoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 . Excepţia a fost ridicatã de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi într-o cauza având ca obiect constatarea dreptului sau de proprietate asupra bunurilor dobândite. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 "este un act de nationalizare veritabil al proprietãţii private, care nu-şi gãseşte consacrarea în actuala Constituţie, fiind incompatibilã cu noul stat de drept" şi deci contrarã art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil. Se arata ca ordonanta criticata dispune divizarea unei persoane juridice de drept privat (Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti) prin efectul legii şi transmiterea unei pãrţi a patrimoniului acesteia unei persoane de drept public (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului), ceea ce aduce "grave prejudicii pentru activitatea Camerelor, periclitand funcţionarea şi chiar existenta acestora şi implicit îndeplinirea scopurilor legale şi statutare ale acestora". De asemenea, mai susţine ca sunt incalcate şi prevederile constituţionale ale art. 114 alin. (4), "pentru lipsa situaţiei de urgenta". Judecãtoria Iaşi considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este intemeiata. În acest sens, în esenta, apreciazã ca dispoziţiile <>art. VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 pentru modificarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 "contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 41, care consacra dreptul de proprietate ca drept fundamental a cãrui conservare constituie unul dintre scopurile societãţii organizate statal". Desprinderea unei pãrţi din patrimoniul camerelor de comerţ şi trecerea bunurilor respective în proprietatea publica sunt neconstituţionale, în condiţiile în care "modurile de transfer al dreptului de proprietate sunt reglemenatate de legea civilã în mod limitativ şi nu includ o asemenea posibilitate". Tot astfel, considera ca dispoziţiile <>art. VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , referitoare la obligativitatea încheierii protocoalelor sau contractelor de închiriere cu privire la spaţiile proprietate a camerelor, sunt contrare art. 41 din Constituţie şi art. 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil, ale cãror prevederi consacra principiul consensualismului în raporturile de drept civil. De asemenea, considera ca adoptarea ordonanţei criticate nu este justificatã de existenta unui caz excepţional, asa încât este încãlcat şi art. 114 alin. (4) din Constituţie. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, în esenta, arata ca prin <>art. VI din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , astfel cum a fost modificat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , se stabileşte ca bunurile din dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice constituie, în limita aportului lor la dobândirea respectivelor bunuri, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Asa fiind, în raport cu modul de constituire a patrimoniului - din taxele percepute de oficiile registrului comerţului pentru operaţiile efectuate şi care, potrivit evidentelor Ministerului Finanţelor Publice, le-au acoperit cheltuielile de organizare şi funcţionare şi au înregistrat importante excedente - "nu se pune problema unei confiscari şi, cu atât mai puţin, a unei nationalizari". Arata ca, "în aceeaşi ordine de idei", susţinerea referitoare la închirierea obligatorie şi fãrã limita de timp a imobilelor acestor camere este neconforma cu reglementarea la care se face trimitere. În legatura cu neconstituţionalitatea art. VII din ordonanta, considera ca aceste dispoziţii "conferã deplina libertate de a contracta camerelor de comerţ şi industrie, neimpunandu-se nici o restrictie ori condiţionare", şi lasa la latitudinea lor "acceptarea (sau refuzul) de a asigura contra unei chirii - spaţiile pe care le-au utilizat oficiile registrului comerţului şi birourile unice". În ceea ce priveşte referirea la încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, "care expliciteaza noţiunea urgenţei în procesul de legiferare prin ordonanţe de urgenta a Guvernului", considera ca "exigenta emiterii unei ordonanţe de urgenta a fost determinata de necesitatea eliminãrii imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii crescande a comercianţilor fata de eficienta modului de organizare anterior adoptãrii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piata". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, modificatã prin <>art. V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 . Aceste din urma prevederi au urmãtorul cuprins: - Art. V: "(1) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta bazele de date, aplicatiile de întreţinere şi utilizare a acestora, necesare în vederea ţinerii şi administrãrii registrelor comerţului de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie teritoriale, şi functionarii birourilor unice din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de cãtre Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de cãtre oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, pe baza de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale. (2) Modul de utilizare de cãtre Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi de cãtre camerele de comerţ şi industrie teritoriale a informaţiilor cuprinse în bazele de date se stabileşte pe baza contractualã sau prin protocol."; - Art. VI: "(1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi vor fi folosite potrivit destinaţiei stabilite. (2) Determinarea aportului prevãzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. (3) Predarea-preluarea bunurilor prevãzute la alin. (1) se efectueazã prin protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi, respectiv, ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale."; - Art. VII: "(1) În cazul spaţiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, oficiile registrului comerţului şi birourile unice vor folosi sediile existente pe baza de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie ori, dupã caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, pana la identificarea unor sedii corespunzãtoare pentru funcţionarea registrului comerţului. (2) Prevederile alin. (1) se aplica în mod corespunzãtor şi în cazul în care spaţiile care fac parte din patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt insuficiente pentru desfãşurarea în condiţii corespunzãtoare a activitãţii." În opinia autorului exceptiei, aceste prevederi de lege incalca dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 114 alin. (4) din Constituţie, ale art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil. Prevederile din Constituţie menţionate au urmãtorul cuprins: - Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."; - Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor."; - Art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. [...] (6) Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."; - Art. 114 alin. (4): "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu." Art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, invocat, de asemenea, ca fiind încãlcat, are urmãtorul cuprins: "1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura cat şi în asociere cu alţii. 2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã retine: Potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, "Registrul central al comerţului se tine de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, organizat pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României". Aceste dispoziţii au fost modificate prin <>art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , în sensul ca "Registrul central al comerţului se tine de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publica cu personalitate juridicã, finanţatã integral din venituri proprii, organizatã în subordinea Ministerului Justiţiei". Ca urmare, dispoziţiile art. V, VI şi VII din aceeaşi ordonanta de urgenta, astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , stabilesc ca bazele de date, aplicatiile de întreţinere şi utilizare a acestora, necesare în vederea ţinerii şi administrãrii registrelor comerţului de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie teritoriale, documentele care privesc activitatea lor, precum şi bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice, care constituie, în limita aportului acestora la dobândirea lor, patrimoniul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, se preiau de cãtre Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de cãtre oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, pe baza de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai camerelor de comerţ şi industrie teritoriale. Prin aceste prevederi, în esenta, în opinia autorului exceptiei, ordonanta de urgenta criticata "este un act de nationalizare veritabil a proprietãţii private, care nu-şi gãseşte consacrarea în actuala Constituţie, fiind incompatibilã cu noul stat de drept", ceea ce incalca art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil. În legatura cu aceste sustineri Curtea constata ca, astfel cum s-a arãtat, conform prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 , modificate prin <>art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , registrul central al comerţului se tine de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publica cu personalitate juridicã, organizatã în subordinea Ministerului Justiţiei, iar conform art. 9 din aceeaşi lege, modificat, oficiile registrului comerţului se organizeazã în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţioneazã pe lângã fiecare tribunal. De asemenea, în temeiul art. 11 din aceeaşi lege, modificat, pentru operaţiunile efectuate oficiul registrului comerţului percepe taxe şi tarife stabilite prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Finanţelor Publice. Din coroborarea dispoziţiilor de lege menţionate rezulta ca registrul comerţului desfãşoarã o activitate de interes public, încredinţatã Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi oficiilor registrului comerţului, ca autoritãţi publice, la dispoziţia persoanelor interesate de situaţia economico-financiarã a comercianţilor. Existenta serviciilor publice înfiinţate prin lege sau prin alte acte normative poate inceta, în mod simetric, tot prin lege sau alte acte normative. Tot astfel, activitatea desfasurata de un serviciu public poate fi încredinţatã unei autoritãţi statale sau unei persoane private ori poate fi transferata în gestiunea unei autoritãţi statale de sine stãtãtoare, împreunã cu bunurile provenite din propriile venituri şi necesare functionarii sale. Asadar, modificarea <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 prin <>art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , constând în organizarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei, iar nu pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, reprezintã o opţiune a legiuitorului ce nu constituie, asa cum susţine autorul exceptiei, divizarea acestei din urma persoane juridice. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost nici potrivit redactarii anterioare a textului parte constitutivã a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci un serviciu public organizat pe lângã aceasta, ca o structura de sine stãtãtoare. Reglementarea serviciului public al registrului comerţului nu este supusã regulilor dreptului civil, ci normelor de drept administrativ, potrivit cãrora între serviciul public şi baza sa materialã exista o legatura substantiala. Asa fiind, în cauza nu sunt incidente dispoziţiile constituţionale privind dreptul de proprietate nici cu privire la constituirea patrimoniului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din bunurile aflate în dotarea oficiului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice, în limita aportului lor la dobândirea bunurilor şi pentru a fi folosite potrivit destinaţiei stabilite. Existenta acestor bunuri în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti ar constitui o depasire a obiectului de activitate al acesteia. De altfel, orice alta soluţie ar duce la imbogatirea fãrã justa cauza a camerelor de comerţ şi industrie, care şi-ar însuşi pe aceasta cale, în mod ilegal, bunuri provenite din venituri bugetare. Mai mult, potrivit pct. I.29 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, terenurile şi clãdirile în care îşi desfãşoarã activitatea instituţiile publice aparţin domeniului public, ele neputând intra pe nici o cale în proprietatea unei persoane juridice de drept privat. Pe de alta parte, în ceea ce priveşte veniturile rezultate din activitatea desfasurata de serviciul public, de regula, acestea sunt venituri bugetare, în mãsura în care ele nu sunt utilizate pentru funcţionarea serviciului public. Asa fiind, regula este aplicabilã şi în cauza, iar prin aceasta nu se incalca prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti neavând un drept de proprietate asupra bunurilor aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice. Fata de cele arãtate rezulta ca prevederile <>art. V, VI şi VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , nu contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie şi nici principiului neretroactivitatii legii consacrat de dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2). Dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere art. 135 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotriva, ocrotesc proprietatea comercianţilor din România, şi nici alin. (6) al aceluiaşi articol, referitor la inviolabilitatea bunurilor proprietate privatã, deoarece, în cauza, bunurile nu aparţin domeniului privat al statului, ci, prin natura juridicã a instituţiei care le administreazã, aparţin domeniului public. Pentru aceleaşi argumente Curtea nu retine invocarea încãlcãrii, prin textele vizate de excepţia de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, privind dreptul la proprietate al oricãrei persoane. În legatura cu susţinerea referitoare la încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu", din punctul de vedere al Guvernului, Curtea retine ca "exigenta emiterii unei ordonanţe de urgenta a fost determinata de necesitatea eliminãrii imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neincrederii crescande a comercianţilor fata de eficienta modului de organizare anterior adoptãrii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , de natura sa afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piata". În sfârşit, autorul exceptiei invoca şi încãlcarea prevederilor art. 1, 480, 481, 942, 948 şi 1411 din Codul civil. Sub acest aspect, Curtea, ca instanta de contencios constituţional, nu se pronunţa asupra conformitatii unor acte normative între ele, problema corelãrii normative, fiind o cerinta de tehnica legislativã, excedand competentei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea functionarii comercianţilor, modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , excepţie ridicatã de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi în Dosarul nr. 31.328/2002 al Judecãtoriei Iaşi. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 mai 2003.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent şef, Gabriela Dragomirescu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
