Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 211 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Vasile Cravcescu în Dosarul nr. 1.969/110/2011*) al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.574D/2012. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 2 aprilie 2013, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, lipsind părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată. La această dată, Curtea a constatat că la şedinţa de deliberare nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbaterea cauzei, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi, în consecinţă, având în vedere prevederile art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a amânat pronunţarea pentru data de 3 aprilie 2013 şi, ulterior, pentru acelaşi motiv, pentru datele de 4 şi respectiv 18 aprilie 2013. La această ultimă dată, Curtea, pentru aceleaşi motive, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a repus cauza pe rol pentru data de 29 aprilie 2013, ora 11.00. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează că îşi menţine concluziile prezentate în şedinţa publică din 2 aprilie 2013 în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 771 din 25 septembrie 2012 şi Decizia nr. 334 din 17 martie 2009.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1969/110/2011*), Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, excepţie ridicată de Vasile Cravcescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile privind drepturi de asigurări sociale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională, întrucât creează un regim preferenţial anumitor instituţii publice, în detrimentul proprietarului de drept şi evident cu încălcarea drepturilor acestuia. Prin textul de lege criticat se creează o serie de privilegii de care beneficiază unele "case naţionale" în defavoarea proprietăţii persoanei fizice de drept privat, în speţă autorul excepţiei, fiind obligat la plata contribuţiei chiar dacă beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare. Autorul consideră că trebuie să beneficieze de un regim de securitate socială, fără diminuarea cuantumului pensiei prin reţinerea contribuţiei la plata asigurării sociale de sănătate, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 44 din Constituţie. Mai susţine că aplicarea legii care prevede plata unor contribuţii procentuale suplimentare înfrânge flagrant principiul securităţii juridice. Or, pensiile aflate în plată nu pot fi recalculate în baza unei legi noi care încalcă însăşi substanţa dreptului la pensie; reducerea substanţială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate. Arată că venitul provenit din pensie reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reducerea pensiei, precum şi lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani constând în obligaţiile pecuniare procentuale instituite în sarcina titularului dreptului de pensie reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea autorului excepţiei de bunul său. De asemenea, prin recalcularea pensiei s-a adus atingere chiar substanţei dreptului de proprietate. În continuare, arată că drepturile ce decurg din Legea nr. 189/2000 nu îi pot fi cenzurate. Dreptul său cenzurat prin oprirea din pensie a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate are conţinut economic şi, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv şi licit sumele aferente reţinerii contribuţiei la asigurările sociale de sănătate. Neacordarea/reţinerea drepturilor sale de natura venitului provenit din pensie se circumscrie şi încălcării art. 6 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 52 din Constituţie, întrucât îi este adusă o vătămare într-un drept al său, dreptul de a primi pensia în cuantumul dobândit şi care reprezintă un drept de proprietate în înţelesul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie. Mai arată că în contextul actual dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 136 din Constituţie, deoarece proprietatea privată este inalienabilă. Prin modificarea art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 i se încalcă dreptul de proprietate şi i se aduce atingere existenţei dreptului de a-şi exploata şi administra bunurile, fiind astfel încălcate şi dispoziţiile constituţionale privitoare la restrângerea unor drepturi şi libertăţi. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă consideră că art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate privitoare la dreptul statului de a aprecia asupra politicii financiare şi a măsurilor adecvate asigurării sale. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv la deciziile nr. 750 din 26 octombrie 2006, nr. 225 din 17 februarie 2009, nr. 334 din 17 martie 2009 şi nr. 335 din 10 martie 2011. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, text de lege care are următorul cuprins: "Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: [...] c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi;". În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 privind proprietatea, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate cumulează drepturile prevăzute de art. 2 alin. 1 şi art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 cu veniturile realizate din pensie, şi, în acest caz, potrivit textului de lege criticat, contribuţia se reţine din veniturile realizate din pensie, respectiv din ceea ce depăşeşte 740 RON, fără a fi afectate drepturile ce decurg din prevederile Decretului-lege nr. 118/1990. Raportându-se la o asemenea critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat în raport cu aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi cu critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 334 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a reţinut că este de principiu că scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate nu este un drept constituţional, iar acordarea unei asemenea scutiri, în considerarea unor situaţii obiective sau subiective, este lăsată la opţiunea liberă a legiuitorului. Faţă de cele de mai sus, legiuitorul, prin art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, a stabilit acordarea calităţii de asigurat fără plata contribuţiei, printre altele, şi persoanelor care beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu condiţia să nu realizeze venituri în afara celor acordate pe baza acestui act normativ. Această opţiune a legiuitorului este justificată, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 750 din 26 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 28 noiembrie 2006, de faptul că cei care realizează venituri din alte surse suplimentare se află într-o situaţie diferită faţă de persoanele ale căror venituri provin doar din ajutoarele băneşti acordate de legile speciale şi, eventual, din pensii, persoane faţă de care se justifică în mod obiectiv şi rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit, şi anume scutirea de la plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate. În privinţa obligaţiei plăţii contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obţinute din pensii, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 35 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 7 martie 2012, că sistemul public de asigurări sociale de sănătate, datorită faptului că este guvernat de principiul solidarităţii, îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, precizată mai sus). Curtea a mai arătat că principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuţia să fie aceeaşi. Toate acestea demonstrează faptul că pentru a dobândi calitatea de asigurat persoana în cauză trebuie să contribuie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar această contribuţie se stabileşte prin aplicarea unor cote asupra veniturilor pe care persoana le realizează. Numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta pensia de la plata unor astfel de contribuţii reprezintă o chestiune care ţine în mod exclusiv de opţiunea sa. O atare exceptare nu este o cerinţă de ordin constituţional. De asemenea, Curtea constată că nu pot fi reţinute nici susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), precum şi a prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Relevantă, în acest sens, este şi Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012. În privinţa privilegiilor autorităţilor publice, Curtea nu poate reţine critica, art. 16 din Constituţie, în cazul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, fiind aplicabil în raport cu persoane care realizează venituri şi nu cu autorităţile sau cu instituţiile publice cărora li se plătesc aceste contribuţii. Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât nu există nicio restrângere a exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. În fine, Curtea reţine că aspectele privind eventualele neconcordanţe între dispoziţiile Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă chestiuni ce ţin de exercitarea controlului de constituţionalitate, astfel că aceste aspecte excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Cravcescu în Dosarul nr. 1.969/110/2011*) al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2013.
