Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 211 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 14 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 82/2003 prin care a fost aprobatã introducerea <>art. 40^1 alin. (5) în conţinutul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tehnoimportexport" - S.A. în Dosarul nr. 497/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Rãspunde partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin consilier juridic Adina Iosifescu, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã completul de judecatã cã, la dosarul cauzei, partea Spitalul Universitar de Urgenţã Elias a depus întâmpinare prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã ridicarea dreptului de administrare a bunurilor aflate în patrimoniul societãţii comerciale nu duce la încãlcarea dreptului acesteia de proprietate, ci are drept efect doar indisponibilizarea respectivelor bunuri, constituind totodatã o mãsurã excepţionalã care se ia în vederea protejãrii patrimoniului debitorului.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã textele de lege criticate au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind raportate la aceleaşi dispoziţii ale Legii fundamentale, cu o motivare similarã, aşa încât se impune pãstrarea jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 497/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 82/2003 privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, cu referire la art. 40^1 din lege, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tehnoimportexport" - S.A. într-o cauzã ce are ca obiect cererea de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul aratã cã textul de lege criticat încalcã prevederile art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. În acest sens aratã cã orice creditor are posibilitatea sã înfrângã voinţa proprietarului debitor de a dispune de patrimoniul sãu.
Interesul creditorilor de a introduce o cerere prin care sã se ridice debitorului dreptul de administrare este evident, deoarece, în urma admiterii unei astfel de cereri, cel care va conduce activitatea debitorului este un administrator numit de cãtre judecãtorul-sindic sau de cãtre creditori, care, în condiţiile <>art. 14 din Legea nr. 64/1995 , este practic subordonat creditorilor, fiind obligat sã ducã la îndeplinire mãsurile propuse de cãtre aceştia.
Cu privire la încãlcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, autorul excepţiei aratã cã statul este cel care ar trebui sã asigure libertatea comerţului şi nu sã o limiteze prin aceea cã orice creditor are posibilitatea de a solicita ridicarea dreptului de administrare exercitat de debitor.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat este neîntemeiatã, întrucât ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea trebuie privitã în contextul raţiunii întregii proceduri a reorganizãrii judiciare şi a falimentului, care se aplicã tocmai datoritã managementului defectuos al debitorului ce a generat starea sa de insolvenţã. "Mai mult, nu este afectat în esenţã dreptul de proprietate al comerciantului, aşa cum susţine debitoarea, deoarece se realizeazã doar o indisponibilizare a bunurilor, iar inviolabilitatea proprietãţii trebuie înţeleasã în condiţiile legii, astfel cum s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 224 din 3 iulie 2001 ".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând totodatã cã aceasta are ca obiect dispoziţiile <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , care a fost renumerotat în urma republicãrii actului normativ menţionat, devenind art. 50.
Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 50, în raport cu art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, pentru urmãtoarele motive: judecãtorul poate dispune mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi administra patrimoniul într-o situaţie excepţionalã, generatã de culpa debitorului, care se aflã în stare de insolvenţã; creditorii nu-şi pot valorifica drepturile de creanţã şi, mai mult, pot asista la diminuarea activului patrimonial al debitorului datoratã deficienţelor în conducerea activitãţii acestuia; în aceste condiţii s-a acordat creditorilor posibilitatea de a solicita ridicarea dreptului debitorului de administrare a patrimoniului sãu, cu scopul de a se mãri şansele de redresare economicã a activitãţii acestuia şi de a permite plata sumelor datorate creditorilor; textul de lege criticat dã expresie principiului constituţional al garantãrii dreptului de proprietate al creditorilor.
Textul de lege criticat nu contravine art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece "libertatea comerţului nu poate fi înţeleasã decât în contextul exercitãrii activitãţilor economice cu bunã-credinţã. Aceasta presupune respectarea angajamentelor contractuale, astfel cum au fost convenite de pãrţi, mai ales executarea obligaţiilor de platã la termenele stabilite".
În sensul celor menţionate mai sus, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 şi <>Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 .
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, precizând totodatã cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 64/1995 a fost republicatã, iar art. 40^1 a fost renumerotat, devenind art. 50.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 50 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Constituţie, apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece "mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea, în cazul deschiderii procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, se înscrie în reglementãrile menite sã asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loialã şi a crea condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
Nu poate fi primitã nici "critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 50 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, faţã de dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, întrucât prin ridicarea dreptului de administrare al debitorului opereazã numai o indisponibilizare a bunurilor acestuia, care nu-i afecteazã în esenţã dreptul de proprietate. În plus, textul de lege criticat este în acord cu art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile articolului unic din <>Legea nr. 82/2003 prin care a fost aprobatã introducerea <>art. 40^1 alin. (5) în conţinutul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
În realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 40^1 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, care, în urma republicãrii acestui act normativ, a fost renumerotat, devenind art. 50 alin. (5), având urmãtorul conţinut:
- Art. 50 alin. (5): "Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, dupã caz, al asociaţilor/ acţionarilor pot oricând adresa judecãtorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitãţii de realizare a unui plan raţional de activitate."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, care, în urma republicãrii acestui act normativ, a fost renumerotat, devenind <>art. 50, s-a pronunţat prin Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004, şi prin <>Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, respingând de fiecare datã excepţia de neconstituţionalitate.
Pentru a pronunţa aceastã soluţie, Curtea a reţinut urmãtoarele:
<>Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reglementeazã o procedurã specialã privind reorganizarea judiciarã şi falimentul. Aceastã procedurã se declanşeazã în cazurile prevãzute de lege faţã de debitorii aflaţi în insolvenţã, adicã în incapacitate vãditã de platã a datoriilor exigibile, determinatã de modul în care debitorul şi-a condus afacerile. De aceea, textul criticat prevede mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea, tocmai pentru a se asigura posibilitatea realizãrii drepturilor de creanţã ale creditorilor.
Curtea constatã cã mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea nu are semnificaţia unui transfer de proprietate, operându-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã în esenţã dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, care, de altfel, prevãd inviolabilitatea proprietãţii private "în condiţiile legii organice". De asemenea, este de reţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Curtea reţine cã posibilitatea ridicãrii dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sã asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loialã şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului va fi respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tehnoimportexport" - S.A. în Dosarul nr. 497/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 aprilie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
