Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 211 din 10 iulie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 28 octombrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de: Societatea Comercialã "Reconversie şi Valorificare Active" - S.A. şi de Societatea Comercialã "Pricewaterhousecoopers Management Consultants" - S.R.L., lichidatori, pentru Bankcoop BGCP - S.A. - Agenţia Ialomita în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita - judecãtorul-sindic; Societatea Comercialã "Reconversie şi Valorificare Active" - S.A. pentru Societatea Comercialã "Republica" - S.A. în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã - judecãtorul-sindic; Societatea Comercialã "Aldera" - S.A. pentru Societatea Comercialã "Agricolã" - S.A. Dabuleni, de Societatea Comercialã "Duvitur Prodcom Impex" - S.R.L. şi de Societatea Comercialã "Agrosun" - S.A. din Craiova în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999, nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ - judecãtorul-sindic.
Dezbaterile din şedinţa publica au fost consemnate în Încheierea din 9 iulie 2002, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 10 iulie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin încheierile pronunţate la 12 aprilie 2002 în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita - judecãtorul-sindic, la 8 aprilie 2002 în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã - judecãtorul-sindic, la 18 aprilie 2002 în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999 şi nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ - judecãtorul-sindic, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Bankcoop BGCP - S.A., banca în faliment, prin lichidatorii: Societatea Comercialã "Reconversie şi Valorificare Active" -S.A. şi Societatea Comercialã "Pricewaterhousecoopers Management Consultants" - S.R.L. Bucureşti, de Societatea Comercialã "Aldera" - S.A. pentru Societatea Comercialã "Agricolã" - S.A. Dabuleni, de Societatea Comercialã "Duvitur Prodcom Impex" - S.R.L. şi de Societatea Comercialã "Agrosun" - S.A.
În motivarea exceptiei autorii acesteia susţin, în esenta, ca dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 sunt contrare prevederilor art. 21, 49, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece prin aceste dispoziţii legale se paralizeaza posibilitatea creditorilor de a-şi exercita drepturile procesuale şi de a-şi recupera creanţele de la debitori, ingradindu-li-se accesul liber la justiţie. Prin dispoziţiile legale criticate se creeazã un regim preferenţial instituţiilor publice şi, implicit, se defavorizeaza toate celelalte categorii de creditori, care se vad în imposibilitatea realizãrii creanţelor lor, deşi sunt îndeplinite toate condiţiile prevãzute de lege pentru aplicarea şi efectuarea procedurilor prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 . De asemenea, autorii excepţiilor susţin ca suspendarea recuperãrii creanţelor este o acţiune îndreptatã impotriva intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã.
Tribunalul Ialomita - judecãtorul-sindic apreciazã ca excepţia ridicatã este admisibilã şi este intemeiata, întrucât prin dispoziţiile legale criticate "se paralizeaza posibilitatea creditorilor de a-şi exercita drepturile procesuale şi de a-şi recupera creanţele". Aceste dispoziţii legale contravin şi prevederilor art. 49 alin. (2) din Constituţie, restrangand exerciţiul unor drepturi neproportional cu situaţia care a impus restrangerea. Prin încheierea procedurii în baza contractului de vânzare a acţiunilor, le este îngrãdit accesul la justiţie tuturor creditorilor debitoarei, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 123 din Legea nr. 64/1995 , prin închiderea procedurii debitorul va fi descãrcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea procedurii. Judecãtorul-sindic considera, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate creeazã "un regim preferenţial instituţiilor publice, defavorizand celelalte categorii de creditori", contravenind astfel obligaţiei constituţionale a statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã - judecãtorul-sindic apreciazã ca textul de lege criticat este neconstitutional, accesul la justiţie fiind îngrãdit, deoarece prin deschiderea procedurii de reorganizare şi lichidare judiciarã impotriva debitoarei "se suspenda toate celelalte acţiuni judiciare şi extrajudiciare îndreptate impotriva debitorului sau a averii sale, urmând ca recuperarea creanţelor sa se facã exclusiv în cadrul acestei proceduri". Prin dispoziţiile legale criticate se intervine doar în favoarea acelor societãţi comerciale la care statul este acţionar majoritar, iar un acţionar privat nu poate exercita aceleaşi drepturi, neindeplinindu-se astfel obligaţia statului de a asigura "libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
Tribunalul Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ - judecãtorul-sindic apreciazã ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate "nu intra în contradictie cu nici unul din articolele invocate în cerere, respectiv art. 21, art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 49 din Constituţie". De asemenea, arata ca <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 "este în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, potrivit cãruia, statul roman trebuie sa asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considera ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã. Suspendarea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului "este temporarã, fiind luatã pana la privatizarea societãţii sau pentru o perioada de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungitã cu încã un an numai în cazuri temeinic justificate", astfel ca restrangerea pe o perioada limitatã a exerciţiului unor drepturi "nu poate duce la stingerea dreptului însuşi". În ceea ce priveşte mãsura închiderii procedurii în cazul privatizãrii societãţii comerciale, aceasta "are, într-adevãr, efectele arãtate de cãtre autorul exceptiei de neconstituţionalitate, respectiv descãrcarea debitorului de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea acesteia", fiind însã condiţionatã de prevederile contractului de privatizare care va trebui sa cuprindã clauze cu privire la modul de satisfacere a creditorilor societãţii comerciale privatizate, mai ales a creditorilor privati. Excepţia este nefondata şi prin raportare la prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, deoarece prin "suspendarea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, se urmãreşte tocmai protejarea intereselor naţionale, respectiv valorificarea tuturor factorilor de producţie - prin privatizarea societãţii comerciale".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, dispoziţii care au urmãtoarea redactare: "(1) Exerciţiul acţiunilor sau, dupã caz, efectuarea procedurilor prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 se suspenda, la cererea instituţiei publice implicate, fata de societãţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistreazã obligaţii bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidenta contabila, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care sa conducã la creşterea atractivitatii acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni.
(2) Suspendarea va fi pronunţatã de instanta competenta pentru o perioada de un an, care va putea fi prelungitã, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an.
(3) În termen de 15 zile de la pronunţarea hotãrârii de suspendare, administratorul sau, dupã caz, lichidatorul va fi obligat sa prezinte instituţiei publice implicate un raport cu privire la ansamblul operaţiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciarã.
(4) În urma privatizãrii societãţii prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, judecãtorul-sindic va pronunţa, la cererea instituţiei publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor."
Prevederile constituţionale pe care autorii exceptiei le considera ca fiind incalcate prin dispoziţiile legale criticate sunt:
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 134 alin. (2): "Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata ca dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 nu contravin principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Liberul acces la justiţie include dreptul oricãrei persoane de a se adresa instanţei judecãtoreşti competente "pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime", precum şi dreptul de a stãrui în continuarea procesului judiciar declansat pana la soluţionarea definitiva a acestuia printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã, inclusiv exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege, drept care, în speta, este numai suspendat, nu suprimat.
Suspendarea exercitãrii acţiunilor sau, dupã caz, a procedurilor prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 nu incalca principiul liberului acces la justiţie dat fiind ca, prin însãşi natura ei, aceasta mãsura constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanta competenta, pe o perioada limitatã, potrivit <>art. III alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , dupã constatarea de cãtre judecãtor a îndeplinirii condiţiilor prevãzute în alin. (1) al aceluiaşi articol, şi anume: sa fie vorba de o societate comercialã la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% + 1 din capitalul social; societatea comercialã în cauza sa aibã obligaţii bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidenta contabila; societatea sa se afle în proces de privatizare, cuprinsã într-un program special menit sa ducã la creşterea atractivitatii acesteia pentru privatizare sau sa se fi înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni ale acesteia.
În condiţiile în care mãsura suspendãrii nu opereazã de drept, ci, asa cum s-a arãtat, în cadrul unei proceduri judiciare, creditorii şi toate celelalte persoane interesate au posibilitatea sa înfãţişeze instanţei punctul lor de vedere cu privire la existenta tuturor condiţiilor prevãzute de lege pentru a se dispune suspendarea acţiunilor sau, dupã caz, a procedurilor prevãzute de lege.
În acelaşi sens este de observat ca procedura suspendatã pe cale judiciarã urmeazã sa se inchida tot pe cale judiciarã, fie în condiţiile prevãzute de <>art. 117 şi urmãtoarele din Legea nr. 64/1995 - dacã nu s-a realizat privatizarea -, fie în condiţiile prevãzute de <>art. III alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , în urma privatizãrii prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni.
De asemenea, Curtea retine ca titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii fata de societatea comercialã ajunsã în incapacitate de plata au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevãzute de <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , sa îşi recupereze creanţele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condiţiile dreptului comun, de la succesorii societãţii privatizate.
Asadar, atât mãsura suspendãrii, cat şi închiderea procedurii prevãzute de lege au loc în cadru judiciar, în fata instanţei competente, neputându-se retine, în consecinta, ca prin textul de lege care formeazã obiectul exceptiei de neconstituţionalitate s-ar restrânge exerciţiul dreptului sau însuşi dreptul de liber acces la justiţie.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea Constituţionalã nu poate primi nici susţinerea ca dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 ar fi contrare prevederilor art. 49 din Constituţie prin aceea ca s-ar restrânge dreptul creditorilor de a-şi realiza creanţele ce le au asupra societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat. În plus, Curtea retine ca textul criticat este un text de procedura - deci fãrã efect cu privire la dreptul substanţial al creditorilor -, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, reglementarea procedurilor judiciare este de competenta legiuitorului.
Este, în sfârşit, neîntemeiatã susţinerea autorilor exceptiei de neconstituţionalitate ca dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
Art. 134 din Constituţie stabileşte obligaţiile care revin statului în asigurarea functionarii economiei de piata.
Examinând conţinutul dispoziţiilor legale criticate, Curtea constata ca acestea nu contravin cu nimic obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie - prevãzutã în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, invocat de autorii exceptiei -, deoarece mãsura suspendãrii, criticata de aceştia, rãspunde tocmai exigenţei formulate de Legea fundamentalã, fiind menita sa salveze societãţile comerciale în dificultate şi capitalurile acestora, pentru a-şi putea îndeplini în continuare funcţiile economice pentru care au fost create - deci, pentru a asigura libertatea comerţului -, precum şi toate obligaţiile ce decurg din aceste funcţii, inclusiv aceea de a-şi achitã obligaţiile fata de creditori.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de: Societatea Comercialã "Reconversie şi Valorificare Active" - S.A. şi de Societatea Comercialã "Pricewaterhousecoopers Management Consultants" - S.R.L., lichidatori, pentru Bankcoop BGCP - S.A. - Agenţia Ialomita în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita - judecãtorul-sindic; Societatea Comercialã "Reconversie şi Valorificare Active" - S.A. pentru Societatea Comercialã "Republica" - S.A. în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã - judecãtorul-sindic; Societatea Comercialã "Aldera" - S.A. pentru Societatea Comercialã "Agricolã" - S.A. Dabuleni, de Societatea Comercialã "Duvitur Prodcom Impex" - S.R.L. şi de Societatea Comercialã "Agrosun" - S.A. din Craiova în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999, nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ - judecãtorul-sindic.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 iulie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
Întrucât domnul Laurentiu Cristescu se afla în
concediu de odihna, în locul sau semneazã, în temeiul
art. 261 alin. 4 din Codul de procedura civilã,
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Apreciem ca soluţia adoptatã cu votul majoritãţii membrilor Curţii este gresita, întrucât, în cauza, se impunea admiterea exceptiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 .
<>Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 a fost emisã pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului. Toate modificãrile şi completãrile sunt cuprinse în art. I din ordonanta. Dispoziţiile art. III din aceeaşi ordonanta nu au urmãrit modificarea sau completarea normelor juridice impersonale şi general obligatorii ale <>Legii nr. 64/1995 , ci instituirea unor reguli speciale, derogatorii, dar şi discriminatorii, în acelaşi timp, în privilegiul unei anumite categorii de societãţi comerciale supuse procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, în favoarea unui singur creditor privilegiat şi în detrimentul tuturor celorlalţi creditori.
Sub acest aspect, este interesant a se observa ca, potrivit art. II din ordonanta, aceasta "intra în vigoare dupã 180 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. III, care intra în vigoare la data publicãrii", iar conform art. IV, procedurile deschise anterior datei intrãrii în vigoare a ordonanţei vor fi administrate şi lichidate conform dispoziţiilor legale anterioare, cu excepţia procedurilor "pentru care opereazã suspendarea solicitatã de instituţia publica implicata, în conformitate cu prevederile art. III".
<>Art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 prevede suspendarea de drept a exercitãrii acţiunilor sau, dupã caz, a efectuãrii procedurilor prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 pentru o cauza diferita de cele arãtate la art. 243 din Codul de procedura civilã. Conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", dar aceasta nu înseamnã ca legiuitorul poate institui şi reguli de procedura contrare unor dispoziţii sau principii constituţionale.
Analizând dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , în raport şi cu consecinţele directe pe care le produc, observam ca acestea contravin principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Liberul acces la justiţie include dreptul oricãrei persoane de a se adresa instanţei judecãtoreşti competente "pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime", precum şi dreptul de a stãrui în continuarea procesului judiciar declansat pana la soluţionarea definitiva a acestuia printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã, inclusiv exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege.
Suspendarea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului la cererea unei terţe persoane, respectiv a instituţiei publice implicate care deţine majoritatea acţiunilor societãţii comerciale supuse acestei proceduri, astfel cum dispune textul de lege examinat, goleste de conţinut şi de eficienta dreptul de a se adresa justiţiei, de vreme ce creditorii care au solicitat deschiderea procedurii fata de societatea comercialã ajunsã în incapacitate de plata, independent de vointa şi de vina lor, nu mai pot stãrui în continuarea şi finalizarea procedurii în vederea recuperãrii, integrale sau, cel puţin, parţiale, a creanţelor lor. Suspendarea dispunandu-se pe o perioada de un an, cu posibilitatea prelungirii acesteia cu încã un an, lipseşte creditorii timp îndelungat de orice posibilitate pentru valorificarea drepturilor lor legitime prin recuperarea creanţelor, eventual prin lichidarea activelor sau a întregului patrimoniu al societãţii debitoare.
Restrangerea, prin suspendare, a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie, chiar prin lege, nu este justificatã de nici unul dintre cazurile prevãzute de art. 49 din Constituţie. Se poate retine şi faptul ca suspendarea pe o perioada îndelungatã a procedurii şi, mai ales, închiderea acesteia în urma privatizãrii societãţii comerciale debitoare, determina, poate în multe cazuri, imposibilitatea celorlalţi creditori de a-şi mai recupera creanţele, consecinţe datoritã cãrora dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului însuşi, iar nu numai restrangerea vremelnicã a exerciţiului acestuia.
Dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 favorizeazã şi apara de consecinţele procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului societãţile comerciale cu capital majoritar de stat care au mari datorii fata de bugetul de stat (peste 50% din totalul datoriilor înregistrate) în dezavantajul celorlalte societãţi comerciale creditoare, care neputându-şi recupera creanţele ajung în situaţia de a nu-şi mai putea continua activitatea ori ca nici acestea sa nu-şi mai poatã plati datoriile cãtre bugetul de stat. Astfel nu se asigura nici libertatea comerţului şi nici concurenta loiala. Credem ca un asemenea tratament juridic diferenţiat nu se justifica nici prin dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, care printre obligaţiile statului înscrie şi "protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã". Apãrarea intereselor naţionale în domeniul economiei presupune asigurarea cadrului legal corespunzãtor pentru buna funcţionare şi pentru desfãşurarea unei activitãţi eficiente de cãtre toţi agenţii economici.
Încasarea într-o mãsura cat mai mare şi cat mai operativã a datoriilor cãtre bugetul de stat şi cãtre bugetele locale reprezintã, într-adevãr, un interes naţional deosebit de important. Aceasta însã este reglementatã prin alte dispoziţii legale speciale. Observam ca, potrivit dispoziţiilor <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , în procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului nu intervine titularul creanţelor bugetare alãturi de ceilalţi creditori, ci instituţia publica implicata în privatizarea societãţii comerciale debitoare, care este doar deţinãtorul pachetului majoritar de acţiuni la aceasta societate.
Având în vedere interesul naţional, legea poate califica creanţele bugetare drept creanţe preferenţiale şi sa prevadã prioritatea lor la recuperare fata de creanţele celorlalţi creditori chirografari, dar aceasta numai în cadrul procedurii falimentului şi nu prin excluderea tututor celorlalţi creditori.
Înfãptuirea reformei economice şi, în acest cadru, privatizarea societãţilor comerciale se încadreazã în mãsurile menite sa protejeze ori sa promoveze "interesul naţional", dar nu în condiţiile prevãzute de <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , prin încãlcarea drepturilor şi intereselor legitime ale altora. Prin suspendarea efectuãrii procedurilor legate de reorganizarea judiciarã sau de faliment, o societate comercialã nu devine mai atractiva pentru privatizare ca în cazul continuãrii procedurii în condiţii rezonabile şi de echitate. Falimentul şi lichidarea unei societãţi comerciale pe acţiuni determina devalorizarea totalã a acţiunilor acesteia şi, prin urmare, pierderi materiale tuturor actionarilor la societatea respectiva. Suspendarea procedurii falimentului se face în scopul unui acţionar, statul ori autoritatea administraţiei publice locale, respectiv pentru crearea posibilitatii vânzãrii pachetului majoritar de acţiuni, deţinut de acest acţionar. Statul sau autoritatea administraţiei publice locale, vanzandu-şi acţiunile, îşi protejeaza proprietatea, recuperand valoarea acesteia, în timp ce toţi ceilalţi acţionari la aceeaşi societate comercialã suferã o pierdere însemnatã ori, poate, chiar totalã. În condiţiile procedurii prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 , statul îşi putea recupera, eventual, total sau parţial, creanţele bugetare, iar, în situaţia reglementatã de <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , vinde acţiuni din proprietatea sa privatã, renunţând la creanţe ori acceptând reesalonarea plãţii creanţelor izvorâte din datorii restante cãtre bugetul de stat sau bugetul local. Credem ca, în aceste condiţii, nu poate fi negata încãlcarea principiului ocrotirii în mod egal de lege a proprietãţii private, indiferent de titular, consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie.
Privatizarea societãţilor comerciale debitoare se poate realiza şi prin procedura prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 , având în vedere dispoziţiile art. 100 alin. (2) teza a doua din aceasta lege, potrivit cãrora "Bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca un ansamblu în stare de funcţionare - sau individual". Investitorul interesat în achiziţionarea societãţii comerciale va putea cumpara integral în cadrul procedurii de lichidare, situaţie în care preţul plãtit se distribuie între toţi creditorii în ordinea prioritatii creanţelor lor şi în mod proporţional. Din vânzarea pachetului majoritar de acţiuni beneficiazã doar statul sau autoritatea administraţiei publice locale, iar ceilalţi creditori, precum şi ceilalţi acţionari rãmân în imposibilitatea de a-şi recupera creanţele, respectiv, cu acţiunile lor devalorizate.
Apreciem, de asemenea, ca prin caracterul obligatoriu al suspendãrii procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, iar apoi al închiderii procedurii, prin dispoziţiile legale criticate, legislativul intervine în mod neconstitutional în înfãptuirea actului de justiţie.
Potrivit prevederilor <>art. 119 din Legea nr. 64/1995 "Judecãtorul-sindic va pronunţa o sentinta de închidere a procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în întregime, dacã creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile fãcute", deci se are în vedere realizarea intereselor legitime ale tuturor creditorilor, respectiv, finalizarea procedurii.
Conform prevederilor <>art. III alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , procedura se închide, în mod obligatoriu, printr-o încheiere "În urma privatizãrii societãţii prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni [...] în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor". Asadar, judecãtorul-sindic, prezentându-i-se contractul din care rezulta ca pachetul majoritar de acţiuni, deţinut de stat sau de o autoritate a administraţiei publice locale, a fost vândut, nu va avea alta posibilitate decât sa dispunã închiderea procedurii. Textul de lege nu cere ca prin convenţia de vânzare-cumpãrare a acţiunilor sa se rezolve situaţia tuturor debitelor societãţii comerciale, iar judecãtorul-sindic nu va examina aceasta problema, ci doar realitatea vânzãrii pachetului majoritar de acţiuni. Astfel, demersurile creditorilor pentru recuperarea creanţelor lor rãmân nefinalizate sau, mai exact, zadarnicite.
Retinem în prezenta opinie separatã şi contrarietatea soluţiei adoptate cu jurisprudenta anterioarã a Curţii Constituţionale. Astfel, de exemplu, Curtea a statuat încã prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, în sensul ca "o dispoziţie legalã prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala". Aceasta constatare a fost reiterata şi în Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000.
Judecãtor
Kozsokar Gabor
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
