Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Maria Geanina Pintilie, de Andreea Ramona Bocăneală, de Alexandrina Spaitu şi de Marilena Turcu, prin reprezentant legal Sindicatul Liber "Educaţia", în dosarele nr. 1.230/121/2013, nr. 387/121/2014, nr. 1.584/121/2014 şi nr. 8.297/121/2013 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.113D/2014, nr. 1.187D/2014, nr. 1.208D/2014 şi nr. 1.218D/2014. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 19 martie 2015, în prezenţa reprezentanţilor autorilor excepţiei şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a conexat dosarele nr. 1.187D/2014, nr. 1.208D/2014 şi nr. 1.218D/2014 la Dosarul nr. 1.113D/2014, care a fost primul înregistrat şi, având în vedere cererea de amânare pentru depunerea de concluzii scrise formulată de reprezentanţii autorilor excepţiei, a amânat pronunţarea, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 coroborate cu ale art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pentru data de 31 martie 2015. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin încheierile din 23 octombrie 2014, din 30 octombrie 2014 şi din 21 octombrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 1.230/121/2013, nr. 387/121/2014, nr. 1.584/121/2014 şi nr. 8.297/121/2013, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Maria Geanina Pintilie, de Andreea Ramona Bocăneală, de Alexandrina Spaitu şi de Marilena Turcu, toţi prin reprezentant legal Sindicatul Liber "Educaţia", în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de dispoziţiile constituţionale şi de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în acelaşi sens fiind Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Însă, prin instituirea prescripţiei asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat şi ocrotit, instituindu-se, în fapt, pentru salariaţii bugetari care au o creanţă asupra statului, o expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. În final, susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin şi celor ale art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege şi orice fel de renunţare, inclusiv cea tacită, care şi-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat. 5. Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează, în esenţă, în sensul că prevederile de lege criticate nu contravin art. 44 din Constituţie, deoarece autorii excepţiei "pun în discuţie câmpul de aplicare a unor norme de lege, aspecte ce se constituie în chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii care atrag competenţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale." Totodată, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 296/2003, instituţia prescripţiei în general şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie. Imprescriptibilitatea consfinţită în anumite cazuri cu titlu de principiu în legislaţia civilă nu este consacrată ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate să deroge de la acest principiu, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională (Decizia nr. 480/2003). 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece, în considerarea unor situaţii deosebite, cum sunt raporturile existente între salariaţi şi angajatori, legiuitorul poate să stabilească şi reguli de procedură diferite, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de proprietate privată, garantat de art. 44 din Constituţie. Potrivit normei constituţionale invocate, atât limitele, cât şi conţinutul dreptului de proprietate sunt "stabilite de lege", or, în aceste condiţii, rezultă în mod evident că limitele aduse prin lege dreptului de proprietate sunt în concordanţă cu exigenţele Legii fundamentale. De asemenea, consideră că termenul de 3 ani instituit de legiuitor prezintă incontestabile justificări, mai ales pentru accesul liber la justiţie. În plus, se asigură stabilitatea şi certitudinea raporturilor juridice, precum şi mobilizarea titularilor de drepturi pentru realizarea lor într-un anumit termen. Totodată, acest termen are în vedere şi necesitatea de soluţionare grabnică a conflictelor de muncă, reglementat de art. 41 din Constituţie, iar aplicarea termenului general de prescripţie este echitabilă, dând astfel expresie art. 1 alin. (3) din Constituţie. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 926/2008. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente şi concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: "Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat [...]". 11. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul I - "Dispoziţii generale" al titlului XII - "Jurisdicţia muncii" din Codul muncii şi stabilesc că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Drepturile băneşti solicitate prin acţiunile în justiţie în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate sunt componente ale salariului, care, potrivit dispoziţiilor art. 159 din Codul muncii, reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat. Prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, Curtea a stabilit expressis verbis că dreptul la muncă este un drept complex care include şi dreptul la salariu. De asemenea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că salariul este o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat şi angajator se concretizează în obligaţii de ambele părţi, iar una dintre obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Totodată, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a stabilit că, deşi "drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de «bun» şi «proprietate» au un sens care «nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale» (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100)." 13. Referitor la conformitatea dintre textele de lege care stabilesc termene de prescripţie pentru exercitarea dreptului material la acţiune şi dispoziţiile constituţionale ale art. 44, Curtea a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, că "imprescriptibilitatea, consfinţită cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare în Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională". (În acest sens este Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003.) De asemenea, prin Decizia nr. 251 din 6 martie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul general de prescripţie de 3 ani, Curtea a reţinut că "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură." 14. Curtea reţine că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe calea silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie. În consecinţă, critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie este neîntemeiată. 15. Cât priveşte pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile privind soluţionarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, text ce constituie o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv. 16. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin şi celor ale art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, Curtea constată că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi asupra conformităţii dintre mai multe texte de lege. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Geanina Pintilie, de Andreea Ramona Bocăneală, de Alexandrina Spaitu şi de Marilena Turcu, prin reprezentant legal Sindicatul Liber "Educaţia" în dosarele nr. 1.230/121/2013, nr. 387/121/2014, nr. 1.584/121/2014 şi nr. 8.297/121/2013 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
