Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 210 din 1 iulie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 9 alin. (1) si (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele masuri pentru diminuarea consecintelor incetarii rascumpararii de unitati de fond de catre Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) si ale art. 19^23 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 409/2001 , cu modificarile si completarile ulterioare
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 , precum şi ale art. 1, art. 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, excepţie ridicatã de Iuliu Regnard Popescu şi Constantin Lache în Dosarul nr. 1.714/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 2 iulie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi data, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 10 iulie 2002.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 14 noiembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 1.714/2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 , precum şi ale art. 1, art. 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , excepţie ridicatã de Iuliu Regnard Popescu şi Constantin Lache. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin urmãtoarele: I. Prevederile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie şi principiului constituţional al egalitãţii în drepturi. Se susţine ca este normal ca persoanele care se adreseazã instanţelor judecãtoreşti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justiţie. Accesul la justiţie însã trebuie realizat cu respectarea dispoziţiilor constituţionale enunţate. Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. s-a angajat sa rascumpere unitãţile de fond deţinute la Fondul Naţional de Investiţii în cazul incapacitãţii de plata a societãţii de administrare Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A. Având în vedere ca statul este unicul acţionar al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., autorii exceptiei considera creanta asupra acesteia ca fiind o creanta asupra statului, ce intra sub incidenta art. 41 alin. (1) din Constituţie. Ţinând cont de prevederile <>art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 , conform cãrora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat, se susţine ca aceeaşi scutire trebuie sa se aplice şi în privinta cererilor privind restituirea bunurilor mobile (drepturile de creanta ale investitorilor), îndreptate impotriva statului. II. 1. Dispoziţiile <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 sunt considerate ca fiind contrare dispoziţiilor art. 78 din Constituţie. Astfel legea, care intra în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, acorda Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii un termen de 10 zile de funcţionare în scopul încheierii unui contract pentru audit complet al activitãţii fondului, iar prin art. 13 alin. (2) din lege se interzice membrilor aceluiaşi consiliu de încredere, începând de la data intrãrii în vigoare a legii, exerciţiul dreptului de a mai desfasura activitãţi specifice pieţelor reglementate şi supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Se considera ca sunt incalcate prevederile art. 78 din Constituţie prin existenta contradictiei între dispoziţiile aceleiaşi legi, precum şi prin faptul ca încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului Naţional de Investiţii presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât dupã finalizarea procedurilor de transformare a Fondului, atunci când reprezentanţii acestuia pot solicita ridicarea sechestrului asigurator, conform <>art. 12 din Legea nr. 333/2001 . Prevederile <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 incalca dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acorda posibilitatea Adunãrii generale a Fondului Naţional de Investiţii de a decide transformarea acestuia în fond închis de investiţii. Prin aceasta sunt incalcate drepturile investitorilor, drepturi constituite legal sub imperiul <>Ordonanţei Guvernului nr. 24/1993 . De asemenea, prin aceasta dispoziţie legalã se intervine în regimul de proprietate constituit anterior, în temeiul ordonanţei menţionate, şi s-ar recunoaşte <>Legii nr. 333/2001 "un efect constitutiv de drept de anulare a obligaţiilor certificate", ceea ce presupune recunoaşterea unui efect retroactiv al legii. II. 2. Prevederile <>art. 10 din Legea nr. 333/2001 contravin dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, deoarece se incalca dreptul la asociere. Având în vedere ca Fondul Naţional de Investiţii funcţioneazã în temeiul Codului civil, ca societate civilã şi, deci, autonomã, organele sale legal constituite nu pot fi subordonate nici chiar fata de instituţii ale statului. Se solicita sa se examineze dacã textul criticat este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 15 alin. (1) din Constituţie. II. 3. Dispoziţiile <>art. 11 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta Fondului Naţional de Investiţii nu aparţine decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înfiinţat, amestecul altor persoane sau instituţii fiind neconstitutional. Se solicita sa se examineze dacã dispoziţiile criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 51 şi 78 din Constituţie. II. 4. Dispoziţiile <>art. 12 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. Prin condiţionarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a Fondului Naţional de Investiţii se aduce o restrangere neconstitutionala a accesului la justiţie. Fãrã nici o motivare se mai susţine ca sunt incalcate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi art. 150 alin. (1). II. 5. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se bazeazã, în general, pe aceleaşi motive prezentate la pct. II.2. În plus este invocatã şi încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 150 alin. (1). Datoritã faptului ca prin reglementãrile legale criticate se prevede posibilitatea transformarii Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, posibilitate pe care actele normative care reglementeazã constituirea Fondul Naţional de Investiţii nu o reglementeazã, se considera ca aceste dispoziţii au caracter retroactiv. <>Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 conferã Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, în condiţiile legii. Or, ţinând seama de faptul ca nu exista o lege care sa reglementeze aceasta materie, se apreciazã ca sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare situandu-se în acest fel deasupra legii. Se solicita sa se examineze dacã textul criticat incalca dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie. II. 6. Dispoziţiile art. 14 sunt considerate ca fiind neconstituţionale, întrucât, prin reglementarea subrogarii Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare în toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A. sau cu Fondul Naţional de Investiţii, se ajunge la consecinţe contrare Constituţiei. Astfel Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare are o capacitate juridicã precis delimitata prin lege, iar <>art. 5^3 din Legea nr. 409/2001 stabileşte ca sumele obţinute de acesta din urma din exercitarea atribuţiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, diferenţa urmând a fi virata la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legalã nu stabileşte obligaţia Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare de a executa obligaţia de rãscumpãrare a titlurilor de participare la Fondul Naţional de Investiţii, autorii exceptiei considera ca aceasta presupune un efect retroactiv al dispoziţiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile criticate aduc atingere şi drepturilor de creanta ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la accesul la justiţie, cat şi celor referitoare la proprietate şi restrangerea exerciţiului unor drepturi, consacrate de art. 41 alin. (1), art. 135 alin. (1) şi (6) şi, respectiv, art. 49. Autorii exceptiei mai susţin ca statul, fiind unicul acţionar al C.E.C. S.A., îşi anuleazã propria datorie, situandu-se în acest fel "mai presus de lege", ceea ce face ca aceste dispoziţii legale sa încalce prevederile art. 16 alin. (2) şi al art. 51 din Constituţie. În susţinerea exceptiei sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 şi al art. 150 alin. (1), precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie. II. 7. Dispoziţiile <>art. 15 din Legea nr. 333/2001 sunt contrare prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate cuprinse în art. 41 alin. (1), (2) şi (7) şi art. 135 alin. (1) şi (6). Autorii exceptiei susţin ca Fondul Naţional de Investiţii ar trebui sa aibã atributia de a plati cererile de rãscumpãrare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin aceasta dispoziţie legalã s-ar consimţi la transferarea proprietãţii particulare a bunului în folosinta statului, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale. II. 8. Dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 333/2001 au efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. III. 1. şi 2. Prevederile art. 1 şi ale <>art. 5^3 alin. (1) din Legea nr. 409/2001 incalca dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie. Se susţine ca potrivit capacitãţii sale de folosinta, astfel cum este reglementatã de prevederile legale criticate, Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare nu are atributia sa achite drepturile de creanta ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate. În susţinerea exceptiei se invoca, fãrã nici o motivare, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (2), art. 51, art. 135 alin. (1) şi (6) şi art. 150 din Constituţie. III. 3. şi 4. Prevederile art. 19^20 alin. (1) şi ale <>art. 19^22 alin. (3) din Legea nr. 409/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerintei ca judecãtorul sa nu primeascã o cerere de chemare în judecata decât cu dovada ca a fost deja comunicatã la Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare, se considera ca se ingradeste accesul la justiţie sau ca legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul ca în recurs nu se pot invoca alte apãrãri, cu excepţia celor de ordine publica, reprezintã, în opinia autorilor exceptiei, fie recunoaşterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrãdirea mijloacelor de apãrare şi de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constituţie. III. 5. Prin dispoziţiile <>art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 autorii exceptiei considera ca sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 şi art. 49 alin. (1). Se susţine ca nu se poate reglementa un nou termen de prescripţie aplicabil cererilor pentru executarea unor hotãrâri rãmase irevocabile sub imperiul legii anterioare, fãrã sa se încalce principiul constituţional al neretroactivitatii legii sau prevederile privind liberul acces la justiţie. Pe lângã motivele de neconstituţionalitate expuse mai sus, autorii exceptiei şi-au motivat cererea şi prin raportare la unele dispoziţii legale. În timpul şedinţei de judecata autorii exceptiei au solicitat extinderea controlului de constitutionalitate asupra altor texte de lege decât cele criticate în fata instanţei de judecata. Instanta de judecata apreciazã ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca prevederile legale criticate, cuprinse în <>Legea nr. 146/1997 , nu contravin prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acestuia. Astfel, în aceasta materie, regula este ca acţiunile în justiţie sunt supuse taxei de timbru, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. Se invoca în susţinerea argumentelor prezentate deciziile Curţii Constituţionale nr. 178/1999 şi nr. 198/1999. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate ce vizeazã dispoziţiile <>Legii nr. 333/2001 , se apreciazã ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii exceptiei, dupã cum urmeazã: - Dispoziţiile art. 9 alin. (1) nu sunt retroactive, şi deci nu incalca prevederile art. 78 din Constituţie, "atât timp cat legiuitorul [...] a reglementat un termen special de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii, în care Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii sa-şi îndeplineascã competentele legale", iar obligaţia instituitã de dispoziţia legalã criticata, fiind instituitã pentru viitor, este conformã art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã. - Prevederile art. 10 sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Constituţie, fiind eronatã interpretarea autorilor exceptiei, în sensul ca Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare se subroga în drepturile şi competentele Adunãrii generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, deoarece prevederile acestui articol "se aplica numai în cazul nerespectãrii dispoziţiei imperative înscrise în art. 9 alin. (1) teza întâi, care vizeazã Consiliul de încredere al Fondului". - Critica ce priveşte prevederile art. 11 nu are incidenta cu obiectul exceptiei de neconstituţionalitate. - Dispoziţiile art. 12 conferã posibilitatea Fondului Naţional de Investiţii sa solicite instanţei competente sa ridice sechestrul asupra activelor fondului, mãsura care poate fi luatã dupã finalizarea procedurilor de transformare a fondului, potrivit deciziei adunãrii generale a acestuia. - Prevederile art. 13 alin. (1) şi ale art. 14 sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (2), ale art. 51, ale art. 150 alin. (1) din Constituţie şi ele trebuie interpretate sistematic. - Dispoziţiile art. 17 sunt conforme cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ele instituie obligaţii pentru viitor. Cu privire la pretinsele neconcordante dintre dispoziţiile legale criticate, se arata ca, potrivit prevederilor cuprinse în legea sa de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţionalã se pronunţa numai cu privire la corelarea legilor sau ordonanţelor cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei, iar nu şi cu privire la eventuala necorelare dintre actele normative. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (1), partea introductivã, din Legea nr. 146/1997 , se arata ca aceasta este nefondata, deoarece regula în aceasta materie este ca acţiunile în justiţie sunt supuse taxei de timbru, excepţiile putând fi stabilite numai de legiuitor. Guvernul, în punctul sau de vedere, susţine ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, pentru urmãtoarele considerente: - Prevederile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece "mãsura luatã de legiuitor de a stabili un regim de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în beneficiul instituţiilor publice are o motivatie de natura economicã, bazatã, de principiu, pe faptul ca instituţiile în cauza, fiind integral finanţate din bani publici, ar insemna, ca prin obligarea lor la plata taxelor judiciare de timbru, sa restituie o parte din sumele atribuite, ceea ce ar crea un circuit banesc inutil şi care nu ar insemna, practic, o sursa realã de venit pentru bugetul statului". - Dispoziţiile criticate din <>Legea nr. 409/2001 nu sunt contrare Constituţiei, deoarece, prin mãsurile ce le conţin, ele vin "în întâmpinarea interesului public, asigurându-se într-un cadru institutional special (AVAB) proceduri accelerate de recuperare a creanţelor pe care statul le are în raport cu terţe persoane, rezultate din sprijinul financiar, prin intermediul instituţiei datoriei publice". Dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16, 21, art. 41 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, opţiunea legislativã continuta de aceste prevederi este în consonanta cu dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. - Prevederile criticate din <>Legea nr. 333/2001 , de asemenea, se apreciazã ca sunt nefondate, în primul rând, pentru ca dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 51, art. 134 alin. (1) şi (2) lit. f), precum şi cele ale art. 150 alin. (1) din Constituţie nu au incidenta relevanta în cauza, iar în al doilea rând pentru ca nu contravin dispoziţiilor art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, 21, art. 37 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie. Criticile întemeiate pe contrarietatea fata de dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (1) şi (6) din Constituţie nu sunt întemeiate. - Nu este intemeiata nici critica îndreptatã impotriva prevederilor <>art. 17 din Legea nr. 333/2001 , întrucât "statul, în urmãrirea realizãrii interesului general potrivit cerinţelor Constituţiei, cauta sa se achite de fapt fata de persoanele care au susţinut mãsurile financiare adoptate în scopul redresarii economice. De asemenea, nu este intemeiata nici susţinerea ca ar fi incalcate dispoziţiile art. 78 din Constituţie, deoarece asemenea sustineri nu au nici o relevanta, întrucât <>Legea nr. 333/2001 a intrat în vigoare în condiţiile art. 78, la data publicãrii în Monitorul Oficial al României". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor exceptiei şi ale celorlalte pãrţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. În cadrul şedinţei de dezbateri a cauzei a fost ridicatã excepţia procesuala a autoritãţii lucrului judecat, considerându-se ca excepţia de neconstituţionalitate supusã controlului are acelaşi obiect, se întemeiazã pe aceeaşi cauza şi se judeca între aceleaşi pãrţi, ca şi în Dosarul nr. 353C/2001 în care Curtea Constituţionalã a pronunţat Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002. Curtea constata ca excepţia autoritãţii de lucru judecat nu este intemeiata, întrucât cele doua dosare nu au acelaşi obiect, aceeaşi cauza, iar pãrţile nu sunt identice şi nu au aceeaşi calitate procesuala. De asemenea, nu poate fi primitã nici cererea autorilor exceptiei, formulatã în cadrul dezbaterilor, de extindere a controlului de neconstituţionalitate asupra altor dispoziţii legale, deoarece Curtea constata ca în aceasta privinta nu este legal sesizatã. Astfel, nici în cererile prin care s-au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate în fata instanţei şi nici în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost invocatã neconstituţionalitatea acelor dispoziţii, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentalã, Curtea se pronunţa numai "asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Totodatã, conform <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra exceptiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi". Asadar, actul de sesizare a Curţii Constituţionale este încheierea pronunţatã de instanta de judecata în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, iar litigiul constituţional se desfãşoarã în limitele determinate de actul de sesizare. Altminteri, orice demers al Curţii Constituţionale ar avea semnificatia sesizãrii din oficiu, ceea ce este inadmisibil. În legatura cu obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, deşi atât autorii exceptiei de neconstituţionalitate, cat şi instanta de judecata, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, au reţinut ca sunt criticate dispoziţiile art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 , în realitate aceste articole sunt cuprinse în <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 . În consecinta, Curtea retine ca obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum şi ale art. 1, art. 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii legale care au urmãtorul cuprins: I. Dispoziţii din <>Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare: - art. 2 alin. (1): "Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecãtoreşti, se taxeaza astfel: [...]."; II. Dispoziţii din <>Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii: - art. 9: "(1) În termen de 10 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii, cu acordul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, asigura încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activitãţii fondului. Raportul de audit include, fãrã a se limita la acestea, calcularea activelor totale şi a obligaţiilor, precum şi o evaluare generalã a situaţiei financiare a fondului. (2) Adunarea generalã a investitorilor la Fondul Naţional de Investiţii decide, conform legii, cu privire la continuarea activitãţii fondului, transformarea în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, sau lichidarea fondului."; - art. 10: "În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevãzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de cãtre Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare."; - art. 11: "Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevãzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor şi, dupã caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, se avanseaza de cãtre Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare din fondul prevãzut la art. 6, urmând sa fie recuperate din activele fondului sau din sumele obţinute prin lichidarea activelor acestuia, dacã investitorii hotãrãsc lichidarea."; - art. 12: "Dupã finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Naţional de Investiţii reprezentanţii acestuia pot solicita instanţelor judecãtoreşti competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia."; - art. 13 alin. (1): "Procedura de transformare a Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, precum şi organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare."; - art. 14: "(1) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare preia fãrã plata toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercialã SOV INVEST - S.A., prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege. (2) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare se subroga în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. şi dobândeşte calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti, indiferent dacã este vorba de faza de judecata sau de executarea silitã."; - art. 15: "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare efectueazã toate demersurile legale în vederea conservãrii şi realizãrii drepturilor de creanta rezultate din actele juridice prevãzute la art. 14."; - art. 17: "Sumele obţinute din realizarea creanţelor prevãzute la art. 14, dupã deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru rãscumpãrarea titlurilor de stat în vederea diminuãrii datoriei publice interne."; III. Dispoziţii din <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare: - art. 1: "Prezenta ordonanta de urgenta stabileşte cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale bãncilor la care statul este acţionar majoritar, în vederea pregãtirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul creşterii gradului de solvabilitate şi a credibilitatii interne şi externe sau reglementãrii problemelor de natura financiarã ale acestora pentru menţinerea viabilitatii sistemului bancar, precum şi pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate."; - art. 5^3 alin. (1): "Sumele obţinute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinaţie acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferenţa se vireazã la trezoreria statului."; - art. 19^20 alin. (1): "Reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele pe care se întemeiazã şi, dupã caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanta. Judecãtorul nu va primi cererea fãrã dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplica oricãrei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în timpul judecaţii sau a celor prin care se exercita o cale de atac."; - art. 19^22 alin. (3): "În recurs nu se pot invoca apãrãri ce nu au fost formulate în fata instanţei a carei hotãrâre este recuratã, cu excepţia celor de ordine publica."; - art. 19^23 : "(1) Termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate impotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia sa se cunoascã faptul sau actul pe care se întemeiazã acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacã legea nu prevede un termen mai scurt. (2) Termenul prevãzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenta, curge de la data intrãrii în vigoare a acesteia." În susţinerea exceptiei autorii acesteia au invocat încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale: - art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate."; - art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; - art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."; - art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."; - art. 37 alin. (1): "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere."; - art. 41 alin. (1), (2) şi (7): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.[...] (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma."; - art. 48: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã. (3) Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale."; - art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."; - art. 78: "Legea se publica în Monitorul Oficial al României şi intra în vigoare la data publicãrii sau la data prevãzutã în textul ei."; - art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. [...] (6) Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."; - art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii." De asemenea, se invoca şi încãlcarea urmãtoarelor dispoziţii din acte internaţionale: - art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei."; - art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata, în prealabil, ca nu pot fi primite susţinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dintre dispoziţiile legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atribuţiile sale intra doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. În acest sens este evidenta jurisprudenta constanta a Curţii, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmeazã sa fie respinse. I. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care reglementeazã plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în funcţie de valoarea obiectului litigiului, Curtea constata ca asupra constituţionalitãţii acestora s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Soluţia s-a bazat, în esenta, pe faptul ca "accesul liber la justiţie nu înseamnã şi gratuitatea acestuia. Art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, nefiind asadar interzis ca legea sa prevadã ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritãţile judecãtoreşti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contribuţia justitiabilului, prin avansarea unei pãrţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperatã, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civilã, de la partea care cade în pretenţii. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor". Considerentele şi soluţia adoptatã rãmân valabile şi în prezenta cauza. Cu toate acestea, Curtea observa ca, pentru a se asigura accesul la justiţie al cat mai multor persoane, <>Legea nr. 146/1997 , prin dispoziţiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finanţelor Publice competenta de a acorda scutiri, reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situaţii deosebite, cum ar putea fi şi cea de fata. Susţinerile autorilor exceptiei privind încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi şi al garantarii dreptului de proprietate privatã sunt neintemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, plata ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintã un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercita în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate la <>art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 , iar pe de alta parte, dreptul de creanta asupra Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. nu reprezintã o creanta asupra statului. Statul roman şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacã întregul capital social al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. este deţinut de cãtre stat. Aceasta rezulta din dispoziţiile <>art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954 şi, respectiv, din cele ale <>art. 1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancarã pe acţiuni, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999. II. 1. Cu privire la dispoziţiile <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu incalca prevederile art. 78 din Constituţie. Având în vedere ca în textul legii nu se prevede o alta data pentru intrarea sa în vigoare, rezulta ca <>Legea nr. 333/2001 a început sa producã efecte juridice de la data publicãrii sale în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001). Critica privind dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 este, de asemenea, neîntemeiatã. Faptul ca Legea fundamentalã recunoaşte drepturile şi libertãţile cetãţenilor ca valori supreme şi prevede ca aceştia beneficiazã de drepturile şi libertãţile prevãzute în Constituţie şi în alte legi nu poate duce la concluzia ca regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementãri nu poate fi modificat prin reglementãri ulterioare. Aceasta modificare reprezintã opţiunea legiuitorului, exercitatã în baza art. 58 alin. (1) din Constituţie. Prevederea legalã criticata stabileşte o atribuţie fireasca a Adunãrii generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, de a decide cu privire la continuarea activitãţii fondului, la transformarea sa în fond închis de investiţii sau la încetarea activitãţii acestuia. Prin aceasta se reglementeazã modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 , aprobatã prin <>Legea nr. 83/1994 , ci se stabileşte un mod diferit de exercitare a drepturilor în condiţii de criza, pentru viitor. În legatura cu art. 48 alin. (1) din Constituţie, considerat de autorii exceptiei ca fiind încãlcat, acesta nu are legatura cu dispoziţia <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 . II. 2. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 10 din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu incalca dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Constituţie, deoarece acestea se referã la asociere ca rezultat al exercitãrii unui drept fundamental fãrã caracter patrimonial. Asa fiind, apartenenţa la un fond de investiţii nu reprezintã o asociere în sensul art. 37 alin. (1) din Constituţie, şi ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispoziţii a Legii fundamentale. Cu privire la cererea de a examina contrarietatea prevederii criticate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, se constata ca aceasta este inadmisibila, nefiind motivatã. II. 3. Este neîntemeiatã şi critica prevederilor <>art. 11 din Legea nr. 333/2001 în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţia atacatã nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre mãsuri ce vor fi luate în viitor şi care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice nãscute în urma adoptãrii acestei legi. Pe de alta parte, aceste dispoziţii au fost justificate de împrejurarea ca la data de 4 iulie 2001, data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 333/2001 , mandatul Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii incetase, fiind necesarã instituirea în sarcina unei autoritãţi publice [Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare, devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare în temeiul <>art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , astfel cum a fost modificat prin <>art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001 ] a unor atribuţii privind convocarea Adunãrii generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum şi atribuţii privind reluarea activitãţii fondului. II. 4. Relativ la dispoziţiile <>art. 12 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca argumentul privind încãlcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie, nu poate fi primit, întrucât în momentul de fata nu exista nici o entitate indreptatita sa solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipoteza este posibila doar dupã constituirea organelor de conducere ale Fondului Naţional de Investiţii. În ceea ce priveşte cererea de examinare a constituţionalitãţii aceleiaşi prevederi în raport cu art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, Curtea retine ca aceasta urmeazã sa fie respinsã, cererea nefiind motivatã. II. 5. Cu privire la dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã, deoarece faptul ca în <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 , aprobatã prin <>Legea nr. 83/1994 , nu era prevãzutã posibilitatea transformarii unui fond de investiţii în fond închis nu poate duce la concluzia ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, incalcand drepturile şi libertãţile investitorilor; o asemenea ipoteza opereazã numai în cazul în care adunarea generalã a investitorilor adopta aceasta soluţie. Curtea constata totodatã ca <>Legea nr. 333/2001 este o lege specialã care deroga de la regimul juridic general al fondurilor de investiţii, prevãzut de <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 , aprobatã prin <>Legea nr. 83/1994 , ceea ce permite legiuitorului sa stabileascã atribuţii distincte pentru Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii. Nu este intemeiata nici susţinerea ca prevederea criticata incalca dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece articolul menţionat garanteazã un drept fundamental al omului, anume egalitatea în drepturi a cetãţenilor, nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995). Curtea nu poate examina pretinsa contrarietate dintre dispoziţia legalã examinata şi prevederile art. 1 alin. (3), art. 51 şi cele ale art. 150 alin (1) din Constituţie, aceasta nefiind motivatã. II. 6. Referitor la dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 , se constata ca acestea nu aduc atingere principiului constituţional al neretroactivitatii legii, deoarece neprevederea în sarcina Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare a executãrii obligaţiei de rãscumpãrare a titlurilor de participare la Fondul Naţional de Investiţii nu poate duce la concluzia ca dispoziţiile criticate ar avea caracter retroactiv. Subrogarea prevãzutã de acest text de lege este aplicabilã de la data intrãrii în vigoare a legii, asa cum rezulta şi din <>art. 19 din Legea nr. 333/2001 . De asemenea, dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, deoarece schimbarea fidejusorului din actele juridice prevãzute în anexa reprezintã o mãsura menita sa concure la soluţionarea unei stãri de criza, la conservarea patrimoniului Fondului Naţional de Investiţii şi a drepturilor de creanta ale investitorilor. Astfel <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevede ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare preia atât drepturile, cat şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., fãrã nici o alta precizare. Rezulta ca singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevãzute în anexa este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. fiind înlocuitã cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Deşi <>art. 17 din Legea nr. 333/2001 şi <>art. 5^3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , prevãd o destinaţie precisa pentru sumele obţinute din activitatea Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, şi anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonanta, care reglementeazã principalele atribuţii ale Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, nu face vorbire despre obligaţia acestei instituţii rezultatã din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. cu Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A., şi anume aceea de a rascumpara titlurile de participare la Fondul Naţional de Investiţii, totuşi alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte ca "AVAB îndeplineşte orice alte atribuţii care îi revin prin acte normative". <>Legea nr. 333/2001 reprezintã un act normativ care largeste sfera atribuţiilor Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, completand capacitatea sa de folosinta prin subrogarea în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. Prin urmare preluarea obligaţiilor unei persoane implica şi eventuala lor executare silitã. În acest sens Curtea constata ca prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare intareste concluzia ca subrogarea prevãzutã la <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. rezultate din actele juridice prevãzute în anexa la lege, deci inclusiv din contractul de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, şi ca preluarea acestor obligaţii implica, în mod necesar, executarea lor silitã, în eventualitatea pronunţãrii unei hotãrâri judecãtoreşti definitive impotriva Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare. Pe de alta parte, nu se poate susţine ca prin schimbarea debitorului Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. a fost creata o situaţie nefavorabila pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societãţi comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii. Susţinerea autorilor exceptiei conform cãreia Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. ar fi garantatã de stat este doar parţial adevarata. Astfel, conform <>art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996 , republicatã, "Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pe instrumente de economisire, precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat". Rezulta de aici ca statul garanteazã cu bugetul sau doar obligaţia de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. Pentru orice alte obligaţii ale acesteia statul rãspunde doar în cazul şi în limita neexecutãrii obligaţiei de aport la capitalul social, ca orice acţionar. Pentru aceleaşi motive nu se poate admite nici susţinerea potrivit cãreia statul îşi anuleazã propria datorie, nefiind incalcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 51. Nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 48 şi 150 din Constituţie şi nici cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, pentru ca în cauza nu sunt atinse drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 48, acestea nu au legatura cu dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 . II. 7. Cu referire la dispoziţiile <>art. 15 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea reglementeazã atributia Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea şi realizarea drepturilor de creanta dobândite prin subrogare. În aceasta ordine de idei se constata ca dispoziţiile menţionate vizeazã în mod evident numai situaţia în care Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare are calitatea de creditor. În ceea ce priveşte drepturile de creanta ale investitorilor, aceştia sunt cei care trebuie sa efectueze toate demersurile în vederea conservãrii şi realizãrii acestor drepturi. De aceea criticile privind încãlcarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietate sunt neintemeiate. II. 8. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 333/2001 , Curtea constata ca acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinaţia unor sume ce urmeazã sa fie obţinute în viitor de cãtre Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare şi, prin urmare, aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. III. 1. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , Curtea constata ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii exceptiei. Textul art. 1 stabileşte obiectul de reglementare al ordonanţei şi precizeazã cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale bãncilor la care statul este acţionar majoritar, în scopul declansarii procedurii de privatizare, precum şi modul de rezolvare a problemelor de natura financiarã şi mãsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate. Mãsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare şi sunt dispuse numai pentru viitor. O reglementare este retroactivã doar dacã modifica efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru ca ia în considerare asemenea fapte. De asemenea, Curtea constata ca fiind neintemeiate criticile cu privire la încãlcarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 nu se incalca dreptul de proprietate sau creanţele asupra statului, ci se stabileşte cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este acţionar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele acestor drepturi. III. 2. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 5^3 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , Curtea constata ca acestea au în vedere activele bancare valorificate dupã intrarea în vigoare a ordonanţei, deci nu se poate retine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Destinaţia pe care ordonanta o da sumelor obţinute din valorificarea activelor rãmâne la latitudinea exclusiva a legiuitorului, în funcţie de oportunitatile pe care acesta le considera necesare. De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile autorilor exceptiei privind imposibilitatea Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare de a achitã drepturile de creanta ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. II. 6 din prezenta decizie. În ceea ce priveşte prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, dupã cum s-a arãtat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauza. În consecinta, şi aceasta critica de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã ca neîntemeiatã. III. 3, 4 şi 5. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , acestea sunt incluse în cap. IV^4, intitulat "Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor", care reglementeazã procedura de soluţionare a litigiilor în care figureazã ca parte Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare. Aceste prevederi reiau dispoziţiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) şi ale <>art. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silitã a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în prezent abrogatã în temeiul <>art. 35 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 . În legatura cu aceste dispoziţii din <>Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, şi prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În motivarea soluţiilor Curtea a reţinut ca reglementarea procedurii de judecata este de competenta exclusiva a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, acesta fiind îndreptãţit sa reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situaţii determinate. Obligaţia reclamantului sa comunice cererea sa împreunã cu anumite acte Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de depunerea acestora la instanta, caracterul nedevolutiv al recursului şi termenul special de prescripţie a acţiunilor îndreptate impotriva Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare reprezintã condiţii pentru exercitarea unor drepturi de natura sa împiedice abuzul de drept şi sa asigure celeritatea procedurii de realizare a creanţelor prevãzute de ordonanta. Astfel de proceduri legale nu ingradesc accesul liber la justiţie. Neexistand elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza. Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în acelaşi sens asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentului dosar, prin Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10-12, art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 , precum şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 ,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10-12, art. 13 alin. (1), <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, art. 5^3 alin. (1), art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Constantin Lache şi Iuliu Regnard Popescu în Dosarul nr. 1.714/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 iulie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef, Claudia Miu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
