Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 21 din 27 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (1) si (5) si art. 24 alin. (7) si (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 9 aprilie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (5) şi <>art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Gheorghe Barbul în Dosarul nr. 1.872/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 iulie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.872/2002, Curtea Supremã de Justiţie - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) şi (5) şi <>art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Gheorghe Barbul.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile <>art. 21 din Legea nr. 10/2001 contravin principiului liberului acces la justiţie, precum şi art. 125 din Constituţie, întrucât "sancţiunea prevãzutã de lege în cazul nerespectãrii termenului de depunere al notificãrii este pierderea dreptului de a solicita mãsuri reparatorii în naturã sau prin echivalent". În ce priveşte art. 24 alin. (7) şi (8), se susţine cã acesta contravine art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 135 din Legea fundamentalã, întrucât împiedicã restituirea în naturã cãtre adevãratul proprietar a bunului preluat abuziv de cãtre stat. Autorul excepţiei mai susţine cã textele criticate contravin şi art. 20 din Constituţie, cu referire la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea Supremã de Justiţie considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, arãtând cã textele criticate contravin prevederilor art. 21 şi 41 din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã instituirea termenului de decãdere nu constituie o încãlcare a liberului acces la justiţie, ci, dimpotrivã, o afirmare a acestuia, care rezultã şi din întreaga reglementare a legii. Legiuitorul are competenţa exclusivã de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, inclusiv stabilirea unor termene în care sã poatã fi exercitate anumite drepturi, fãrã ca în acest fel sã se îngrãdeascã accesul liber la justiţie. Se aratã cã, în lipsa unor termene care sã limiteze în timp procedurile prevãzute de <>Legea nr. 10/2001 sau a sancţiunii nerespectãrii lor, s-ar fi ajuns la o stare de insecuritate a circuitului civil, nerespectarea termenelor prevãzute de lege putând fi imputatã numai lipsei de diligenţã a titularului dreptului. De altfel, aceste termene au fost prelungite succesiv prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2001 şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 145/2001 .
În fine, aratã cã textele criticate nu contravin prevederilor art. 41 din Constituţie, atâta vreme cât obiectul litigiului îl constituie chiar constatarea existenţei sau inexistenţei acestui drept, textul constituţional având în vedere dreptul de proprietate definitiv stabilit.
Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere, aratã cã reglementarea obligativitãţii depunerii notificãrii în termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a legii, precum şi instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale prealabile sesizãrii instanţei de judecatã nu încalcã art. 21 din Constituţie, atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacatã la instanţa judecãtoreascã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 , aratã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (5) şi <>art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a cãror redactare este urmãtoarea:
- Art. 21: "(1) Persoana îndreptãţitã va notifica în termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi persoana juridicã deţinãtoare, solicitând restituirea în naturã a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. (...)
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevãzut pentru trimiterea notificãrii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie mãsuri reparatorii în naturã sau prin echivalent.";
- Art. 24 alin. (7) şi (8): "(7) Dacã oferta este refuzatã potrivit alin. (3), persoana îndreptãţitã poate ataca în justiţie decizia prevãzutã la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicãrii acesteia.
(8) Competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cãrui circumscripţie teritorialã se aflã sediul unitãţii deţinãtoare. Hotãrârea tribunalului este supusã cãilor legale de atac."
Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt cele ale art. 21, art. 41 alin. (1) şi (2), art. 125 şi 135 din Constituţia României, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Dupã republicare, textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul urmãtor:
- Art. 21.: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.";
- Art. 126: "(1) Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organicã.
(5) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organicã pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participãrii, dupã caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente sã soluţioneze cererile persoanelor vãtãmate prin ordonanţe sau, dupã caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publicã sau privatã.
(2) Proprietatea publicã este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogãţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organicã, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
(4) Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã.
(5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>Legii nr. 10/2001 au instituit o procedurã administrativã sui-generis având ca obiect restituirea în naturã a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fãrã titlu valabil, de cãtre stat sau de cãtre alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, deţinute la data intrãrii în vigoare de persoanele juridice prevãzute la art. 20 alin. (1).
Declanşarea procedurii are loc pe calea unei notificãri adresate de cãtre persoana îndreptãţitã persoanei juridice deţinãtoare.
Pentru evitarea perpetuãrii stãrii de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridicã a unor asemenea imobile, <>Legea nr. 10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la data intrãrii sale în vigoare, în interiorul cãruia trebuie trimisã notificarea, termen prelungit în douã rânduri cu câte trei luni. Sancţiunea nerespectãrii sale constã în pierderea dreptului de a solicita în justiţie mãsuri reparatorii în naturã sau prin echivalent.
În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat cã în cazul în care imobilul a fost preluat de stat cu titlu, prin efectul unei asemenea preluãri proprietarul iniţial al imobilului a pierdut titlul de proprietate în favoarea statului, care, în aceastã calitate, este îndreptãţit sã exercite toate prerogativele dreptului sãu asupra bunului. Altfel spus, titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la data notificãrii persoanei juridice deţinãtoare, ci doar posibilitatea de a obţine reconstituirea acestuia, nu are cum sã invoce încãlcarea - pe calea reglementãrii care sancţioneazã nerespectarea termenului de trimitere a notificãrii - unui drept pe care nu-l mai are.
În ceea ce priveşte imobilele preluate fãrã un titlu valabil de cãtre stat, potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , persoanele care au fost deposedate de aceste imobile şi-au pãstrat calitatea de proprietari de la data preluãrii. Însã nici în asemenea situaţii nu existã temeiuri care sã justifice calificarea reglementãrii în cauzã ca fiind neconstituţionalã, deoarece potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".
Sub acest aspect, Curtea constatã cã prin reglementarea dedusã controlului legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.
Recunoaşterea sine die a posibilitãţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de cãtre stat ar fi fost de naturã sã genereze un climat de insecuritate juridicã în domeniul proprietãţii imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalitãţii reparatorii urmãrite, dar intolerabil, într-un stat de drept, o perioadã îndelungatã sau nelimitatã.
Întrucât imprescriptibilitatea, chiar dacã este consacratã cu titlu de principiu în legislaţia noastrã, nu ţine de esenţa dreptului de proprietate imobiliarã şi, ca atare, nu este consacratã de Constituţie, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, sã deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin normele supuse controlului de constituţionalitate.
De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 mai 2003, statuând cã aceste dispoziţii sunt constituţionale.
Atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii sunt valabile şi în cauza prezentã, neexistând temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în aceastã materie.
Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, statuând cã aceste dispoziţii legale nu conţin nici o prevedere expresã care sã vinã în contradicţie cu prevederile art. 135 din Constituţie. Prin aceeaşi decizie Curtea a mai statuat cã aceste dispoziţii din lege nu vor putea fi aplicate decât în concordanţã cu prevederile art. 135 şi ale art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi cu prevederile <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
Considerentele şi soluţia din aceastã decizie sunt valabile şi în cauza prezentã, neexistând temeiuri pentru a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.
Şi, în sfârşit, cu privire la critica referitoare la liberul acces la justiţie, Curtea reţine cã instituirea unui termen de decãdere nu este de naturã sã împiedice liberul acces la justiţie. Prin <>Decizia nr. 1/1994 Curtea Constituţionalã a statuat cã liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie. S-a considerat cã legiuitorul are competenţa exclusivã de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, soluţie ce rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege". În considerentele aceleiaşi decizii se reţine cã pentru situaţii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie sã nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã.
Faţã de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (5) şi <>art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Gheorghe Barbul în Dosarul nr. 1.872/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
