Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 21 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin Primar în Dosarul nr. 2.166/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 418D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a depus la dosar o cerere prin care arată că lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 414 din 15 octombrie 2013.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.166/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin Primar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, în temeiul art. II din Legea nr. 133/2012.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că atribuţia prefectului de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, instituită prin textul de lege criticat, este neconstituţională, deoarece, potrivit Legii fundamentale, este atributul exclusiv al Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, să stabilească, prin lege organică, organizarea administraţiei publice locale şi a teritoriului. Astfel, textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dat fiind faptul că puterea judecătorească intervine în acest mod peste atribuţiile puterii legislative. Mai mult, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 sunt în contradicţie cu art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora atât delimitarea teritorială, cât şi orice modificare a limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabilesc prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii.
Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arată că, în România, cadrul legal al organizării administrativ-teritoriale îl reprezintă Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare. Anexa legii menţionate enumeră localităţile care aparţin fiecărui judeţ, fiind astfel delimitate administrativ teritoriile judeţelor, iar limitele teritoriale ale acestora coincid cu hotarele administrative ale localităţilor din judeţul respectiv şi din judeţele învecinate.
Se mai arată că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie şi ale art. 22 din Legea nr. 215/2001, instanţele de judecată nu au competenţa de a schimba conţinutul actelor normative incidente, şi nici nu au calitatea de a constata inaplicabilitatea unor asemenea acte normative, întrucât organizarea administrativ-teritorială şi delimitarea administrativă a localităţilor sunt atribute ce aparţin în exclusivitate puterii legislative şi executive. Pe de altă parte, în măsura în care există o delimitare teritorială legală, nesocotită, prin operaţiunea de stabilire a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale neurmărindu-se modificarea limitelor teritoriale, ci doar corecta verificare a acestora, în condiţiile recunoscute ale existenţei unui act normativ care să stabilească în prealabil care sunt suprafeţele deţinute, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 215/2001 nu sunt aplicabile, fiind admisibilă cenzura instanţelor judecătoreşti.
În subsidiar, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă arată că instanţa în faţa căreia s-a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate care vizează interpretarea şi aplicarea legii nu poate aprecia, deoarece în acest mod ar fi încălcată competenţa Curţii Constituţionale, respectiv art. 142 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională este singura autoritate de jurisdicţie constituţională din România".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legislaţia naţională în domeniu [art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 13 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 9 din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, art. 5^1 şi art. 51 alin. (5) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi] reglementează detaliat atât măsurile privind organizarea unităţilor administrativ-teritoriale existente, cât şi cele privind înfiinţarea şi reorganizarea acestora, în toate cazurile modificările limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale efectuându-se prin lege, după consultarea prealabilă, prin referendum, a colectivităţilor locale interesate. Pe de altă parte, activitatea în domeniul cadastrului este reglementată de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin actul normativ criticat. Astfel, Guvernul consideră că prevederile art. II din Legea nr. 133/2012, criticate în cauză, trebuie corelate cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 7/1996, în cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară [art. 11 alin. (2) lit. a)-s) din Legea nr. 7/1996], între care se regăsesc inclusiv identificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale şi stabilirea sectoarelor cadastrale, identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare şi a titularilor drepturilor reale, recepţia documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale etc. În acest context, prevederile art. 11 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a lucrărilor tehnice existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât dispoziţiile legale criticate trebuie interpretate corelat cu cele cuprinse în Legea nr. 7/1996, iar nu în sensul unei eventuale derogări de la art. 22 din Legea nr. 215/2001 sau art. 13 din Legea nr. 3/2000.
Prin urmare, având în vedere că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, nu s-ar putea susţine că în cauză, prin promovarea acţiunii în instanţă, în cazul neînţelegerii părţilor interesate, se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege.
Pe de altă parte, în situaţia în care, cu prilejul sau ulterior întocmirii/finalizării lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, s-ar constata şi necesitatea unei eventuale noi delimitări teritoriale a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în sensul art. 22 din Legea nr. 215/2001, autorităţile publice locale interesate vor putea proceda, în condiţiile legii, la toate demersurile necesare şi obligatorii, în vederea aprobării acestora prin lege, de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, numai după consultarea prealabilă - "prin referendum", potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 - a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective.
Mai mult, potrivit art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, "(7) Modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii.", astfel încât textul de lege criticat se aplică în corelaţie cu Legea nr. 7/1996 şi în acord cu legislaţia în vigoare din domeniul organizării administrative a teritoriului şi al administraţiei publice locale, precum şi al organizării şi desfăşurării referendumului.
De altfel, până la soluţionarea eventualelor diferende sau litigii între două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale aflate în vecinătate, inclusiv sub aspectul regimului juridic al terenurilor din sectoarele cadastrale respective, aflate în proprietatea publică a fiecăreia dintre acestea, nici nu s-ar putea proceda la supunerea spre adoptare, prin lege, a eventualelor noi modificări ale limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale în ce priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, avându-se în vedere şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
În subsidiar, Guvernul apreciază că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează mai degrabă probleme de interpretare şi aplicare a legii, dat fiind faptul că textul de lege criticat utilizează termeni asemănători pentru operaţiuni tehnice diferite, respectiv, pe de o parte, lucrările concretizate în documentaţia de delimitare elaborată de către comisiile de delimitare cadastrală în condiţiile Legii nr. 7/1996, şi, pe de altă parte, măsurile de modificare a limitelor teritoriale în sensul art. 11 alin. (7) al Legii nr. 7/1996 şi al art. 22 din Legea nr. 215/2001.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012, potrivit cărora: "În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentaţiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului judeţului, de către Agenţia Naţională, prin instituţiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, alin. (2) referitor la legile constituţionale şi alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi a regimului general privind autonomia locală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare identică.
Astfel, prin deciziile nr. 393 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 13 decembrie 2013 şi nr. 414 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 22 noiembrie 2013, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3)-(7) din Legea nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013, Curtea a constatat că există două modalităţi posibile de finalizare a operaţiunilor cadastrale prin care se delimitează şi se marchează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare şi recunoscute reciproc de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînţelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească ce stabileşte hotarele unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.
Curtea a reţinut că aceste două modalităţi prin care se ajunge la întocmirea documentaţiei tehnice cadastrale, documentaţie ce se concretizează, potrivit prevederilor art. 4.3.1. din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, în dosarul de delimitare, constituie operaţiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unităţi administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărţi topografice şi noilor măsurători cadastrale, operaţiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale şi nu se confundă cu aceasta.
De altfel, aceeaşi concluzie se impune şi din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincţie între operaţiunea de delimitare şi marcare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, şi modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din acelaşi act normativ.
Curtea a reţinut că distincţia dintre aceste două operaţiuni este esenţială, deoarece delimitarea şi marcarea hotarelor reprezintă operaţiunea tehnică de materializare la teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de delimitare], în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale este măsura legislativă care priveşte exclusiv înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale.
În această logică a argumentării, Curtea a reţinut că nu se poate echivala o operaţiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât şi delimitarea şi marcarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale poate face obiectul reglementării printr-un act normativ.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale nu are semnificaţia unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi în art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului. Pronunţând hotărârea prin care soluţionează acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de judecată nu se substituie Parlamentului, ci verifică operaţiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunţând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunţă asupra întregii documentaţii cadastrale, stabilind hotarele unităţilor administrativ-teritoriale în conformitate cu legile în vigoare şi cu prescripţiile tehnice incidente.
Curtea a mai reţinut că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ.
În situaţia în care, subsecvent operaţiunii de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condiţiile legii, şi anume numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.
În prezenta cauză, având în vedere identitatea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi a criticilor formulate în susţinerea acesteia, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin Primar în Dosarul nr. 2.166/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
