Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

$Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 21 din 17 octombrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la masura de siguranta a confiscarii speciale, in cazul infractiunilor prevazute de Legea nr. 86/2006 - Codul vamal al Romaniei, in conditiile existentei datoriei vamale$

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 21 din 17 octombrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la masura de siguranta a confiscarii speciale, in cazul infractiunilor prevazute de Legea nr. 86/2006 - Codul vamal al Romaniei, in conditiile existentei datoriei vamale

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 23 noiembrie 2011

Comenteaza legea

Dosar nr. 22/2011


    Rodica Aida Popa         - vicepreşedintele Înaltei Curţi de
                               Casaţie şi Justiţie, preşedintele
                               completului
    Lavinia Curelea          - preşedintele Secţiei I civile
    Corina Michaela Jîjîie   - preşedintele Secţiei penale
    Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de
                               contencios administrativ şi fiscal
    Adrian Bordea            - preşedintele Secţiei a II-a civile
    Alixandri Vasile         - judecãtor Secţia penalã
    Mariana Ghena            - judecãtor Secţia penalã
    Ştefan Pistol            - judecãtor Secţia penalã
    Sãndel Lucian Macavei    - judecãtor Secţia penalã -
                               judecãtor-raportor
    Niculina Alexandru       - judecãtor Secţia penalã
    Ioana Bogdan             - judecãtor Secţia penalã
    Georgeta Barbãlatã       - judecãtor Secţia penalã
    Geanina Cristina Arghir  - judecãtor Secţia penalã
    Victor Cameniţã Paşca    - judecãtor Secţia penalã
    Rodica Cosma             - judecãtor Secţia penalã
    Cristina Rotaru          - judecãtor Secţia penalã
    Livia Luminiţa Zglimbea  - judecãtor Secţia penalã
    Angela Dragne            - judecãtor Secţia penalã
    Ionuţ Matei              - judecãtor Secţia penalã
    Raluca Moglan            - judecãtor Secţia I civilã
    Romaniţa Vrînceanu       - judecãtor Secţia I civilã
    Corina Alina Corbu       - judecãtor Secţia de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Carmen Frumuşelu         - judecãtor Secţia de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Viorica Trestianu        - judecãtor Secţia a II-a civilã
    Elena Daniela Marta      - judecãtor Secţia a II-a civilã

    Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 22/2011 este constituit conform dispoziţiilor art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispoziţiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Şedinţa completului este prezidatã de doamna Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent din cadrul Secţiilor Unite, doamna Alina Gabriela Pãun, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 140/C3/1426/III-5/2010 "privind mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale, în cazul infracţiunilor prevãzute de Legea nr. 86/2006 - Codul vamal al României, în condiţiile existenţei datoriei vamale".
    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii învederând cã existã jurisprudenţã neunitarã în sensul cã unele instanţe au dispus atât confiscarea specialã a bunurilor sau a mãrfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b) şi e) din Codul penal, cât şi obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã, iar, dimpotrivã, alte instanţe au dispus obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã ce a luat naştere la introducerea ilegalã a bunurilor sau a mãrfurilor pe teritoriul vamal al României, fãrã a se lua şi mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale cu privire la aceste bunuri sau mãrfuri.
    A fost arãtatã opinia procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul luãrii mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale a bunurilor sau a mãrfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, însã, în temeiul art. 118 lit. a) din Codul penal, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã.
    Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecãtor Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

                               ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
    1. Problema de drept ce a generat practica neunitarã
    Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arãtat cã în practica judiciarã naţionalã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la faptul dacã se impune luarea mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale prevãzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infracţiunii de contrabandã prevãzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, concomitent cu obligarea legalã a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamalã.
    2. Examenul jurisprudenţial
    Prin recursul în interesul legii se aratã cã, în urma verificãrii jurisprudenţei la nivel naţional cu privire la stabilirea faptului dacã se impune luarea mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale prevãzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infracţiunii de contrabandã prevãzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, concomitent cu obligarea legalã a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamalã, a fost relevatã o practicã neunitarã.
    3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
    3.1. Într-o primã orientare a practicii, unele instanţe au dispus atât confiscarea specialã a bunurilor sau a mãrfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, cât şi obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã.
    Dispunând obligarea inculpaţilor la plata sumelor solicitate cu titlu de datorie vamalã de cãtre direcţiile generale vamale, instanţele au reţinut cã în cauzele deduse judecãţii sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de art. 998 şi 999 din Codul civil pentru angajarea rãspunderii civile delictuale a inculpaţilor.
    3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au dispus obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã ce a luat naştere la introducerea ilegalã a bunurilor sau a mãrfurilor pe teritoriul vamal al Românei, însã nu s-a luat şi mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale cu privire la aceste bunuri sau mãrfuri.
    Instanţele au reţinut cã bunurile sau mãrfurile care au constituit obiectul material al infracţiunii de contrabandã au fost ridicate de lucrãtorii de poliţie.
    4. Opinia procurorului general
    Soluţia propusã de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul primei orientãri a jurisprudenţei, cu urmãtoarele argumente:
    În dreptul intern, din conţinutul normei de incriminare, respectiv dispoziţiile art. 270 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Codul vamal al României, adoptat prin Legea nr. 86/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, rezultã cã în cazul infracţiunii de contrabandã urmarea imediatã constã în crearea unei stãri de pericol pentru regimul vamal şi producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale. Legãtura de cauzalitate dintre urmarea imediatã şi oricare din acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii de contrabandã rezultã din însãşi materialitatea faptelor - ex re. Prin urmare, subzistã problematica incidenţei obiective a dispoziţiilor legale referitoare la mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale a bunurilor sau a mãrfurilor care au fãcut obiectul infracţiunii de contrabandã, concomitent cu recuperarea prejudiciului cauzat bugetului public prin neplata taxelor vamale.
    Art. 4 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, defineşte noţiunea de datorie vamalã ca reprezentând obligaţia unei persoane de a plãti cuantumul drepturilor de import sau de export. Pe de altã parte, dispoziţiile art. 224 pct. 1 lit. a) din acelaşi act normativ prevãd cã datoria vamalã la import ia naştere şi prin introducerea ilegalã pe teritoriul vamal al României a mãrfurilor supuse drepturilor de import. Corelativ reglementãrii vamale privind obligaţiile la introducerea în ţarã a bunurilor sau a mãrfurilor supuse taxelor vamale, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stipuleazã în cuprinsul art. 234 alin. (3) cã în cazul infracţiunilor vamale datoria vamalã serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmãririi penale şi a pedepselor.
    Din economia dispoziţiilor menţionate rezultã, fãrã echivoc, cã în cazul infracţiunii de contrabandã obligaţia de platã a taxelor vamale, ca drept de creanţã al statului, instituie repararea pagubei şi se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea şi rezolvarea acţiunii civile reglementat prin dispoziţiile art. 14 şi 346 din Codul de procedurã penalã. Prin urmare nu subzistã o interpretare în sensul inadmisibilitãţii acţiunii civile exercitate de direcţiile regionale vamale, constituite ca pãrţi civile în procesul penal, în considerarea contrabandei ca fiind exclusiv o infracţiune de pericol, nefiind susceptibilã sã producã un prejudiciu material, aşa cum s-a susţinut în practica judiciarã.
    Nu poate fi reţinut nici raţionamentul existent în jurisprudenţã potrivit cãruia, în condiţiile în care bunurile sau mãrfurile care au fãcut obiectul infracţiunii de contrabandã au fost ridicate în vederea confiscãrii, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale.
    O astfel de concluzie rezultã din însuşi specificul mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale, dispusã în temeiul art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, destinatã sã înlãture anumite stãri de pericol, în condiţiile în care neperceperea sumelor legale cuvenite statului pentru operaţiunile de trecere a bunurilor sau a mãrfurilor peste frontierã constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite în scopul realizãrii veniturilor bugetare, dar şi ca mãsuri protecţioniste în plan economic.
    Nu poate fi susţinutã nici soluţia rezultatã tot din practica judiciarã, în sensul cã datoria vamalã s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a mãrfurilor introduse ilegal în ţarã, opinie consacratã de interpretarea art. 233 primul paragraf lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar. Cu privire la aceastã prevedere comunitarã, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotãrârea din 2 aprilie 2009 în Cauza C-459/2007 (Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, paragraful 38), a stabilit cã "pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mãrfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunitãţii trebuie sã intervinã înainte ca aceste mãrfuri sã treacã de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu". Raportat la sfera de incidenţã a normei comunitare, se poate concluziona cã aceasta îşi gãseşte aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar în ipoteza fapticã a sechestrãrii mãrfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene.
    5. Raportul asupra recursului în interesul legii
    În mãsura în care învederãrile de ordin formal ce ţin de rigoarea promovãrii unei cereri de recurs în interesul legii vor fi depãşite, judecãtorul-raportor şi-a exprimat urmãtoarele puncte de vedere:
    1. Asupra temeiului de drept vizând luarea mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale
    Bunurile sau mãrfurile ce constituie obiectul strict al infracţiunii de contrabandã, din cauza particularitãţii lor, genereazã starea de pericol social ce justificã confiscarea specialã. Deşi legea vamalã nu conţine prevederi exprese referitoare la confiscarea bunurilor sau a mãrfurilor provenite din contrabandã, dispoziţiile din partea generalã a Codului penal se aplicã şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, afarã de cazul când legea dispune altfel, potrivit dispoziţiilor art. 362 din acelaşi cod. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 278 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţiile secţiunii privind infracţiunile se completeazã cu prevederile Codului penal, precum şi cu dispoziţiile penale cuprinse în alte legi speciale.
    Sub acest aspect, bunurile sau mãrfurile care au constituit obiectul material al infracţiunii de contrabandã vor fi supuse confiscãrii speciale în temeiul art. 118 din Codul penal.
    Este corectã aserţiunea cã, în ceea ce priveşte dispoziţia art. 277 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în sensul cã, în cazul "când bunurile sau alte mãrfuri nu se gãsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei", nu poate fi interpretatã în varianta excluderii mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale, subzistând doar ipoteza instituirii unei obligaţii la plata unui echivalent bãnesc al bunurilor sau mãrfurilor supuse confiscãrii care nu se gãsesc. De altfel, norma analizatã este în concordanţã cu dispoziţiile art. 118 alin. 4 din Codul penal, ce instituie regula confiscãrii, în locul bunurilor supuse confiscãrii care nu se gãsesc, a banilor şi bunurilor pânã la concurenţa valorii acestora.
    În cuprinsul sesizãrii se specificã faptul cã "doctrina este unanimã în sensul art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, opinându-se cã bunurile sau mãrfurile introduse ilegal în ţarã, deşi au preexistat faptei penale, sunt asimilate celor produse prin infracţiune, deoarece au cãpãtat o astfel de stare".
    2. Asupra obligãrii la plata taxelor vamale aferente bunurilor sau mãrfurilor provenite din contrabandã
    Din economia dispoziţiilor art. 4 pct. 13, art. 4 pct. 18, art. 224 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, rezultã, fãrã echivoc, cã în cazul infracţiunii de contrabandã obligaţia de platã a taxelor vamale, ca drept de creanţã al statului, instituie repararea pagubei şi se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea şi rezolvarea acţiunii civile reglementat prin dispoziţiile art. 14 şi 346 din Codul de procedurã penalã.
    Esenţial este specificul acestei infracţiuni, literatura juridicã de specialitate fiind unanimã în a specifica cã prin trecerea mãrfurilor sau a bunurilor peste frontiera de stat se realizeazã sustragerea atât de la controlul vamal, cât şi de la plata taxelor vamale datorate statului.
    Prin urmare nu subzistã o interpretare în sensul inadmisibilitãţii acţiunii civile exercitate de direcţiile regionale vamale constituite pãrţi civile în procesul penal în considerarea contrabandei ca fiind o infracţiune de pericol, nefiind susceptibilã sã producã un prejudiciu material.
    Totodatã nu poate fi reţinut nici raţionamentul potrivit cãruia, în condiţiile în care bunurile sau mãrfurile care au fãcut obiectul infracţiunii de contrabandã au fost ridicate în vederea confiscãrii, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale. O astfel de concluzie rezultã din însuşi specificul mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale, destinatã doar sã înlãture anumite stãri de pericol.
    Nu poate fi susţinutã nici soluţia în sensul cã datoria vamalã s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a mãrfurilor introduse ilegal în ţarã, consacratã de interpretarea art. 233 primul paragraf lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, care prevede cã o datorie vamalã se stinge "în cazul în care mãrfurile pentru care a luat naştere o datorie vamalã în conformitate cu art. 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulatã şi confiscate simultan sau ulterior". Raportat la sfera de incidenţã a normei comunitare se poate concluziona cã aceasta îşi gãseşte aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar în ipoteza fapticã a sechestrãrii mãrfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene. De altfel, norma de drept intern, în conţinutul art. 256 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituie stingerea datoriei vamale în cazul confiscãrii, însã condiţionat de producerea situaţiei înainte de acordarea liberului de vamã, în cazul mãrfurilor declarate pentru un regim vamal ce implicã obligaţia de platã a drepturilor.
    6. Înalta Curte
    Înainte de a proceda la o analizã în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, faţã de prevederile art. 414^2 coroborate cu cele ale art. 414^3 din Codul de procedurã penalã, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 202/2010, pentru considerentele arãtate în continuare:
    Potrivit dispoziţiilor art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, "pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre toate instanţele judecãtoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea sã ceara Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti".
    Conform dispoziţiilor art. 414^3 din Codul de procedurã penalã, "recursul în interesul legii este admisibil numai dacã se face dovada cã problemele de drept care formeazã obiectul judecãţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotãrâri judecãtoreşti definitive, care se anexeazã la cerere".
    Prin prezentul recurs în interesul legii se solicitã pronunţarea unei decizii privind mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale prevãzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infracţiunii de contrabandã prevãzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, concomitent cu obligarea legalã a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamalã.
    În acest sens, din analiza hotãrârilor judecãtoreşti ale instanţelor care au dispus obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã ce a luat naştere la introducerea ilegalã a bunurilor sau a mãrfurilor pe teritoriul vamal al României, fãrã a se lua şi mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale (cele din anexele nr. 11-12 - cea de-a doua orientare a practicii), se constatã cã, în concret, refuzul luãrii mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale nu a avut legãturã cu dispoziţia instanţelor de obligare a inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã.
    Astfel, conform anexei nr. 11, Judecãtoria Constanţa, atât în cuprinsul Sentinţei penale nr. 410/1995, cât şi în Sentinţa penalã nr. 847/2004 (rejudecare), dispusese condamnarea inculpaţilor pentru contrabandã, confiscarea de ţigãri şi detergent şi, în final, admiterea acţiunii civile a Direcţiei Generale a Vãmilor. În cauzã s-a dispus rejudecarea, pronunţându-se Sentinţa penalã nr. 1.590/2007, prin care instanţa a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei pentru 2 inculpaţi şi achitarea unui al treilea cu aplicarea art. 10 lit. d) din Codul de procedurã penalã. Cu privire la confiscare se redã expres "mãsura ridicãrii de obiecte fiind în strânsã legãturã cu latura penalã a cauzei, raportat la soluţia de achitare a inculpatului în posesia cãruia s-au gãsit bunurile, se va dispune restituirea bunurilor (ţigãri, detergent) care au fost ridicate de lucrãtorii de poliţie".
    În cauzã au fost respinse apelurile declarate de procuror şi de inculpatul achitat, pentru ca, în recurs, prin Decizia penalã nr. 271/P/2009 a Curţii de Apel Constanţa, sã fie admisã calea de atac exercitatã de cãtre procuror şi sã se înceteze procesul penal faţã de inculpat, ca urmare a intervenirii prescripţiei. În ceea ce priveşte mãsura de siguranţã a confiscãrii instanţele nu au fãcut nicio motivare.
    Referitor la cea de-a doua hotãrâre - care face obiectul anexei nr. 12 - se reţine cã Judecãtoria Sighetu Marmaţiei, prin Sentinţa penalã nr. 101/2011, a condamnat inculpatul pentru infracţiunea de contrabandã, dar a respins acţiunea civilã a direcţiei regionale pentru accize şi operaţiuni vamale ca inadmisibilã, cu motivarea cã infracţiunea de contrabandã este o infracţiune de pericol. În mod expres se precizeazã cã "Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontierã Maramureş a procedat la confiscarea cantitãţii de 3.000 pachete de ţigãri de provenienţã ucraineanã". Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penalã nr. 794/2011, a admis recursul pãrţii civile şi a obligat inculpatul la plata de taxe vamale. Mãsura confiscãrii nu a fost luatã în niciun fel în dezbatere, în recurs.
    În concluzie, în anexele nr. 11-12 (cele pentru care, prin recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a susţinut cã unele instanţe au dispus obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamalã ce a luat naştere la introducerea ilegalã a bunurilor sau a mãrfurilor pe teritoriul vamal al Românei, însã nu s-a luat şi mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale cu privire la aceste bunuri sau mãrfuri), neluarea mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale nu a avut legãturã efectivã cu modul de soluţionare a laturii civile a cauzei - grefându-se fie pe modul de soluţionare a laturii penale a cauzei, raportat la pronunţarea unei alte soluţii decât cea de condamnare a inculpatului, fie asupra obiectului material al infracţiunii de contrabandã, în sensul cã bunurile au fost deja ridicate de lucrãtorii de poliţie.
    În consecinţã, Înalta Curte apreciazã cã hotãrârile pronunţate de instanţele judecãtoreşti, care au stat la baza promovãrii recursului în interesul legii, nu au soluţionat în mod diferit problema luãrii mãsurii de siguranţã a confiscãrii speciale, în cazul infracţiunii de contrabandã prevãzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, concomitent sau nu cu obligarea legalã a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamalã.
    Or, din interpretarea dispoziţiilor citate, art. 414^2 şi, respectiv, art. 414^3 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, recursul în interesul legii este admisibil numai dacã a fost soluţionatã în mod diferit prin hotãrâri judecãtoreşti definitive o problemã de drept constând în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale.
    În consecinţã, deşi problema de drept supusã dezlegãrii pe calea recursului în interesul legii prezintã un interes practic, hotãrârile judecãtoreşti pronunţate pânã la data promovãrii acestui recurs în interesul legii nu sunt relevante, aşa încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de art. 414^2 coroborat cu art. 414^3 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010.

    Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 414^5 cu referire la art. 414^2 şi 414^3 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

                     ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                               În numele legii
                                  DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale prevãzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infracţiunii de contrabandã prevãzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, concomitent cu obligarea legalã a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamalã.
    Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedurã penalã.
    Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 17 octombrie 2011.

         VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
                         RODICA AIDA POPA

                        Magistrat-asistent,
                       Alina Gabriela Pãun
                           __________

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 21 din 17 octombrie 2011

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"